Printre mii de lacrimi inghitite in timpul celor mai frumosi ani ai vietii... inteleg ca trezirea din ameteala oferita de impresiile iubirilor... trebuie controlata cumva... de ratiune...
Am scris si am si vorbit de cate ori am avut ocazia... frumos despre iubiri!
Numai ca iubirile, reusesc cateodata sa rasuceasca cutitase taiose in inima, pana la-nsangerare... de parca locul lor n-ar fi fost niciodata acolo...
Si tu suspini in taina, si mori incet pentru ca n-ai avut curaj sa te opresti cand parintii si prietenii tai se topeau privindu-te pe tine: victima iubirii tale...
Nici nu sti cate grseli ai facut! Oricum, si-acum "EL" iti reproseaza in continuu ca esti de vina tu... ca a facut totul ca tu sa fii fericita...

Si DA! Tu ai gresit... pt ca l-ai lasat la infinit sa faca ce vrea... si bun si rau...

De cate ori ti-ai promis ca vei pleca definitiv? De-atatea ori te-ai mai mintit odata... De cate ori ai jurat cu ochii imbibati in lacrimi ce-ti inundau privirile cuminti... ca n-ai sa treci si de-asta data? ...
De ce ti-era teama din nou, cand nu iubeai intaia oara?

De ce... cand stii atat de bine ca tot ce vrei tu pe lumea poate fi al tau doar pt ca... VREI TU?

De ce-ai ramas... de ce-ai plecat abia acum... ?
Dar... daca nu plecai nicicand? ...

Ce bine te gasesc azi!!! :D

Ce bine ca s-a luminat aleea... aleea aceea pe care ai calcat-o cu talpile goale de-atatea ori... alergand nebuna de teama pasilor lui ce te-ajungeau din urma...

Ce bine ca ti-ai limpezit ochii, de asta data cu lacrimi de fericire... cand atat te-au usturat sarmanele boabe de roua... fierbinti de durere, care parca te implorau sa le mai lasi in pace, in miez de noapte si-n zori de ziua...

Atata nebunie ai adunat in jurul tau...

Dar totusi azi, cu zambet strengaresc si ochi nelinistiti de felina...ai inteles cat AI GRESIT!!!

Ce bine-ti sta cu zambetul acela larg... cu care luminai casuta ta... straduta ta... inimile celor dragi... Ce bine-ti sta!!! ...
Cata lumina te-nconjoara... nici nu sti.. nici nu credeau ca te vor mai vedea asa!!!
Parintii tai... care ti-au fost aproape si cand au fost departe... tot EI, te-au adus iar...ACASA...
La tine acasa, unde e liniste... unde nu tipa nimeni, unde nu risipesti rimel negru pe obraji... unde nu-ti mai lipseste un fir din parul negru... precum cabanosul...
Incepi sa fii iar tu... si culmea: nici tu nu crezi!!!

Si n-ai mai plans...

Poate ca anii care te-au facut femeie, vor vrea la insistentele sufletului ...acum, usurat, sa te mai lase putin copil... poate ti-e dor, poate-ai uitat... fapt ce nu trebuia sa-l traiesti tu... Sidonia... NICIODATA!!!
Si vreau sa-i felicit cu inima-mpacata pe cei care au crezut ca POT... atuci cand n-aveam de unde sa adun puteri!


Si sa le multumesc... ca au facut imposibilul... posibil numai pentru mine... intr-o viata in care rugile nu-ti mai sunt ascultate decat de Dumnezeu...

Datorita voua: Mami, tati, Evi, Adina, Mihai, Ral... sunt eu... mare... AZI...