Cred că ar fi momentul să trecem la lucruri mai serioase până acum ne-am jucat destul. Așa s-a întâmplat și cu mine și n-a fost prea ușor. Se spune că fetele sunt mai harnice, înțeleg mai ușor, nu trebuie să li se repete de mai multe ori, se maturizează mult mai repede. Cât despre băieți este mult mai greu să-i urnești, uneori au nevoie de un impuls să pornească. Nu toată lumea este la fel; sunt fel și fel de cazuri. Printre acestea se află și povestea mea, da eram unul dintre ei, acei băieți ce le plăceau doar să se joace.
Un joc mai serios care mi-a plăcut a fost șahul; spun mi-a plăcut pentru că în momentul de față nu am cu cine să joc. Aici în Italia din toate cunoștințele mele nu este una să știe șah, dar vă spun și cum am descoperit. Mi-a venit o dată o idee să facem un concurs de șah printre colegi, la locul de muncă, așa că am început să întreb pe fiecare dacă este de acord, dar răspunsul a fost de tipul; ce este și cu ce se mănâncă.
Din o sută de persoane n-am găsit una să se priceapă. Eu unul am început să joc șah înainte să învăț să citesc. La șase ani reușeam să fac deja remiză cu tatăl meu și chiar să-l bat uneori când era prea obosit și nu se putea concentra. Parcă mă văd în fiecare seară târziu, îl așteptam nerăbdător când se-ntorcea de la servici pe la zece noaptea; nu mă culcam până când nu jucam cel puțin o partidă cu el. Cât despre subiectul cu care am început cred că ar fi mai bine să ne întoarcem la el. Cum vă spuneam cu băieții e mai greu și eu am fost unul dintre ei. Tata se ruga mereu de mine; pune și tu mâna pe o carte, dar ce te-ai găsit, acum o luam în brațe răsfoind câteva pagini și uitându-mă la poze ca apoi să adorm cu ea în mână. După aceea când mă-ntreba dacă am citit îi răspundeam că da dar nu mi-a mers prea mult; s-a prins repede. Tatăl meu este o persoană foarte cultivată și a fost și va rămâne un exemplu pentru mine, de multe ori l-am întrebat de ce nu vrea să participe la " vrei să fi miliardar " după mine ar fi avut multe șanse, dar lui nu-i plac spectacolele în schimb îi place foarte mult să citească. Este persoana cu care poți să vorbești din orice domeniu și la fiecare întrebare găsește un răspuns pe subiect clar și concis. Nu s-a întâmplat niciodată să-l întreb ceva și să nu știe să-mi explice, cred că a fost și va fi cel mai bun profesor pentru mine și îi mulțumesc! Are o bibliotecă imensă de la A la Z de te pierzi în ea și cred că a citit și recitit toate cărțile de cel puțin douăzeci de ori îmi spunea mereu că-i place. Acum înțeleg eu, chiar îmi lipsește biblioteca sa; citesc și în italiană dar nu are acelaș farmec. E total diferit. Revenind la cele spuse înainte, tata își dăduse seama că acea carte dulce și frumoasă trecea prin mine ca apa prin sită; nu se cernea nimic, ce să mai rămână dacă era neatinsă așa că într-o zi a găsit o formulă foarte simplă.
Se apropia vacanța de vară și o așteptam toți cu nerăbdare, mai ales eu. Mătușa mea din partea mamei îmi promisese că mă ia la ea pentru două săptămâni, la Mangalia. Nu mai puteam de bucurie, eu singur la piscină toată ziua că acolo-mi plăcea mereu. Cred că la fel ca mine se bucurau și vecinii din cartier; nu mai avea cine să bată mingea pe maidan toată ziua. Într-una din aceste zile tata intră la mine cu un teanc mare de cărți pe care mi le-a pus în poală zicându-mi să le citesc pe toate până la vacanță dacă îmi doresc să merg la mătușa mea, doar că de data aceasta se schimbase placa; a spus că la sfârșit o să mă asculte. La început aveam impresia unei mari poveri, ca și cum ai mânca fără să-ți fie foame dar pe atunci nu știam că pofta îți vine mâncând, dumicat cu dumicat. Așa am început eu să citesc și pe zi ce trecea mă aprofundam mai mult până când a început să-mi placă, moment în care nu-mi venea să mai las cartea jos, nu-mi mai trebuia nici mâncare, nu mă lăsam până când n-o terminam. Atunci am înțeles eu frumusețea acestei culturi, necesitatea de cunoaștere, de o nouă lume magică ce se deschidea sub fiecare copertă, în fiecare carte. Din acel moment au început să mi se formeze visele, să aibă un alt aspect; intram într-un univers ce avea să-mi îmbogățească propria imaginație stimulându-mă la fiecare pas făcut. Am început cu Ion Creangă, Jules Verne, Mark Twain ca apoi să citesc Alexandru Duma, Michel Zevaco ( mi-a plăcut foarte mult umorul francez ) și să continui cu James Clavell, Henri Charièrre, iar dintre autori români, Marin Preda, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu și mulți alții. Dar mai presus de toate îmi plac poeziile; e ceva ce circulă prin sânge ca un tren accelerat. Îmi place Eminescu; sunt îndrăgostit de poeziile sale, multe dintre ele știindu-le pe de rost apoi Tudor Arghezi, George Bacovia, Nicolae Labiș, George Coșbuc și așa mai departe.
Multe dintre aceste poezii mi-au rămas în minte și le recit cu plăcere în continuare.
Cultura cred că este cea mai frumoasă ramură a existenței noastre ce se deschide ca o carte imensă cu pagini aurii fără sfârșit. Este o lume dincolo de orice barieră, un vis în plus o speranță de mâine. Ea este floarea întregului învățământ.
Voi rămâne mereu legat de această frumoasă artă, cale ce mi s-a arătat ca o poartă deschisă spre viitor.
Va continua...