agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1997 .



Serviciu confort 3
proză [ ]
prima parte

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [shtrumfitza ]

2009-06-02  |     | 



Ceasul anunța ora 07.30. Micul Iuda vru să seteze alarma la nivelul 5, pentru că melodia silențioasă n-ar fi reușit decât să-i strecoare încă un vis psihedelic în somnul matinal. Deocamdată se rezumă să-l oprească. Altfel, avea să sune peste încă 10 minute, încă 10 minute, încă 10 minute…

Luă o țigară din pachetul cu dinți stricați și se duse dezbrăcat pe balcon, trăgând după el un aer ciufut de dimineață.
Din blocul alăturat îl văzu ieșind pe bătrânelul care adoptase un câine vagabond. Cei doi se scoteau la plimbare în fiecare dimineață, la aceeași oră, același minut. Știa asta, pentru că îi urmărise câteva zile la rând. Fără să vrea, bineînțeles.
Câinele era de fapt o hienă de care te-ai fi putut speria în intimitatea ta și a ei, în lift, de exemplu. Părul nu îi acoperea în totalitate pielea rozalie sau coastele, avea un ochi lipsit de iris, de un roșu aprins, în care se citea durerea, un bandaj pe piciorul cu care nu atingea asfaltul, era plin de bube iar în loc de lesă era spânzurat cu o frânghie groasă. De ce-i mai trebuia laț? Oricum animalul abia se mișca pe cele 3 picioare uscățive. Bandajul era alb întotdeauna. Micul Iuda se gândi că patrupedul n-avea s-o mai ducă mult. Iar bătrânelul s-ar fi întristat, cu siguranță. Dar mai erau vreo zece căței pe lângă blocurile turn. Toți simpatici...
De sus, din balcon, însoți câinele și bătrânul până departe în parc sub niște castani deși. Apoi își îndreptă atenția către femeia care îi folosea de ceva vreme jumătate de pat. Nici nu mai știa de când. Era drăgălașă când dormea cu mâinile împreunate sub bărbie, ghemuită ca un boschetar pe-o bancă, într-o noapte de iunie. Dacă s-ar fi dus acum lângă ea, cu siguranță l-ar fi rugat să o ia în brațe pe motiv că îi era frig. Iar el asuda în chiloți! S-ar fi încolăcit în jurul lui, fierbinte și umedă.
Evită confruntarea și se gândi că ar fi timpul să o trezească, pentru că împărțeau aceeași baie și plecau la aceeași oră. Amână însă cu încă o țigară, încă o fanta zero fără acid de seara trecută. Ea insista ca toate sucurile să fie dietetice, deși cu berea nu avea nicio problemă. Când s-au cunoscut l-a întrebat dacă există bere light, dar dezamăgită de răspuns, s-a consolat cu ideea c-o să se îngrașe, mai mult, a început să guste porții de câte doi litri.
Ceasul arăta 8 fix. Se grăbi să o trezească. Ea făcu un gest a lehamite de parcă ar fi deranjat-o o muscă, mormăi ceva și se întoarse cu spatele gândind probabil că nu o mai vede musca. Dintr-o dată, conștientizând în cine știe ce cotlon al visului că întârziase, sări ca arsă și începu să se fâțâie prin casă de colo-colo, intrându-și în ritmul obișnuit.

S-au plâns puțin unul altuia de potențialii clienți care nu dau, domnule, un răspuns pozitiv. Ea i-a înjurat de patru ori, dar cu expresii diferite, pe cei de la Pharma-Promit Dar N-am Cu Ce, iar Micul Iuda i-a urmat exemplul pentru Madograndis Amanav-am Para Sempre. Și-au continuat ritualurile de dimineață s-au ciocnit de câteva ori ți-ai luat pachetul? da! cheile? da! telefoanele? da! banii? care bani? uiți că îi luăm peste 2 săptămâni? s-au sărutat ca de obicei baftă! mersi la fel! și s-au îndreptat neîncrezători către lifturi opuse.
Unul se ducea către Fiul lui Uranus și altul către Marele Pictor Modern.

Micul Iuda lucra de vreo șapte luni la o firmă care citea ziare, un fel de plantație pentru oameni afectați de criză.

II.
La metrou a căutat zece minute abonamentul în care se hotărâse săptămâna trecută să investească 25 de lei. Se dovedise o investiție bună, pentru că economisea timp și bani sau se scutea de adevărate probe de 100 de metri-garduri. Trenul trecuse de trei ori, iar el stătea neputincios în fața aparatelor dotate cu bariere de fier, care despărțeau cele două lumi, cea terestră și cea subterană.

S-a uitat la ceas nu mai avea timp și chef să se întoarcă sunt un idiot ziua a început prost dar nu-s superstițios la dracu’ și-a luat avânt moment strategic lumea tocmai ieșise nu o să mă observe nimeni semănăm că oameni suntem iar ușile s-au închis exact după ce a sărit, ca un animal de pradă, înăuntru.

În spate, micii bigiști nici măcar nu se clintiseră, iar vânzătoarea de cartele se uita cu scârbă. Oricum, ea nu s-ar fi dezlipit sub nicio formă de fratele siamez, scaunul. Câteodată se întreba dacă nu cumva femeile care lucrează acolo sunt obligate să stea non-stop în căsuța de bilete și au voie să primească doar vizite din partea soților sau a unor bărbați selectați de către conducere pentru a avea urmașe demne de postul pe care îl vor ocupa. Aceste doamne ale ghișeelor nici măcar nu mai aveau nevoie de training în dificila misiune continuă de a da restul. Câteodată se vedeau silite să numere toate tipurile de monede. Tocmai de aceea Guvernul hotărâse, într-o clipă de nebunie, de sadism, să emită mai multe tipuri și din ce în ce mai mici ca dimensiuni. Era clar că era o conspirație și erau testate la sânge, pentru că acolo rezistau doar cei mai buni. Unde mai pui că nici superiorii nu le apreciau. Le îngreunaseră munca stabilind un preț care nu era cifră rotundă și 3 tipuri de abonament. Micul Iuda înțelegea perfect de ce răbufnesc ele mereu și le compătimea sincer că sunt silite să ocupe un post pe care nu îl aleseseră ca orice ființă umană, stăpână pe propria-i existență și la care nu aveau cum să renunțe pentru că le era sortit încă de la naștere. Cu ce or fi păcătuit stră-stră-stră-străbunicele lor în anul în care a luat ființă văgăuna, gaura de șarpe denumită pompos “scurtătura pe dedesubt” sau “metroul”, de generații întregi de femei au moștenit această tortură?! Până și criminalii în serie erau condamnați la moarte! Aceste Agripine ale Bucureștiului, aproape că îți stârneau lacrimi amare...


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!