Alb! Atat de alb! Sunt ca un nor de vreme frumoasa care isi picteaza cerul impins de vant.

Langa mine se inalta cateva figuri. Imi par cunoscute. Se agata de copaci si-I infloresc.
O primavara mai mult decat ciudata. In fata, un drum de ganduri se asterne si ma impinge spre cerul din al saptelea hexagon. Levitez spre fagurele ce se deschide deasupra mea. Am senzatia ca abia m-am nascut.


Uneori mă opresc în mine și las lumea să-și continuie drumul. Atunci mă întreb cine sunt și dacă m-aș putea desprinde de oameni, cred ca aș putea trai singur. Ca un Dumnezeu rătăcit, al nimănui și totuși al meu. De multe ori nu mă plac și aș alege viața de după. Doar că nu stiu unde duce și ce alt eu mă așteaptă acolo. Poate-i mai urât în suflet decât acum și nu vreau să-mi doresc iar o altă moarte.


Tinutul asta imi aduce aminte de legendele nascute din talpile muritorilor. Asteptam sa ma cuprinda pe dupa umeri povestitorul sa-mi tremure din pamant cateva voci, sa-mi spuna unde ma aflu.
Ploua… parca sunt barbatul femeilor parasite si ma uit in inimile lor din dementa unei perioade in care ajutoarele nu ajung, sentimentele sunt scurte, apele isi au locul doar in piele, lovesc, iar oamenii mor si isi lasa lesurile spre nemurire.
De ce in directia asta? probabil o continuitate verticala ar face calatoria spre taramul de nicaieri, un zbor de rutina - reincarnare. Aberatie sau nu, pe langa mine cresc de cateva ceasuri buzele unor necunoscuti. Efervescente se ingramadesc pamantului, ca o plaga. Toate arata spre inainte, in marginea lumii, unde pare ca se ridica o mina cu umeri de aur. Trebuie sa fie continuarea muntelui care in noaptea asta ar putea sa-mi odihneasca teama.


...au inceput sa scuipe si-mi vorbesc pe tonuri diferite. Seamana dinti cu limbile scoase. Cate unul inainte-mi si se infig in gingiile pamantului, cariati de rasuflarea mea. Sunt intr-un fel de poveste si parca astept personajele sa-mi intre prin crestet, sa nascoceasca o continuare a ceea ce am inceput aici.

Ajuns in mina, ma scutur de scarbosenia gurilor asezat pe o floare. Destul de colturoasa, intepatoare, dar picioarele isi doreau putina liniste, si nu numai ele...

(incerc sa pun cap la cap cele intamplate)

Nu pot privi mai departe de peretele care-mi sta in ochi, valurindu-se ori de cate ori imi mut privirea.
Fara sa ceara imprumuta din albastrul lor. Arunca intunericului sageti de lumina. Surprinzator, le pot prinde in palma …apoi le pun aripi.