Ex abrupto. ºi totuºi, la fel de exact ca un ceas elveþian. ºi deloc miraculos, atâta vreme cât existau lămuriri bazate pe ºtiinþă ºi logică.
Începuse cu paºi mici, asemeni unui prunc, asimilând forme, sunete ºi culori, timp în care conexiunile se refăceau bucată cu bucată până ce sistemul ajunse să funcþioneze din nou la parametrii optimi.
ºi atunci, fără nicio veste, ochii ºi mintea i s-au deschis ca după un somn îndelungat ºi s-a găsit dornic de viaþă ºi de lumină.
Nici el nu înþelegea prea bine ce se petrecuse; îºi amintea cum se uita absent la flăcările din cămin ºi, dintr-o dată, acestea prinseseră suflet, iar gândurile sale se limpeziseră ca prin farmec, aºezându-se în ºir raþional, cum nu mai fuseseră demult. Opacitatea dispăruse brusc, nu mai vedea lumea printr-un geam mat ºi nu-i mai era teamă de ea, iar în clipele ce urmară îºi ºterse din minte aceste reminiscenþe de parcă nu le-ar fi avut nicicând.
Fusese grav bolnav, n-ar fi negat asta, dar învinsese afecþiunea ºi în prezent, era într-o formă excelentă. Deºi n-o simþea, trebuie să fi fost sătul peste peste cap de acea cameră în care bolise ºi oricum, avea lucruri mai importante de făcut decât să trândăvească lângă foc.
Erin se numise stăpân al moºiei Worshend cu doi ani în urmă ºi în acea perioadă, făcea naveta între Aeternum ºi Hamburg, oraº în care îºi încheiase cu brio studiile superioare. Cum reuºea să facă aceasta, având în vedere profeþia, era însă secret.
Pe atunci, tânărul era logodit cu frumoasa Elisa, care între timp îi devenise soþie, iar costurile facultăþii le achitase însuºi Evlampionis, care îl considera pe orfan, fiul pe care nu-l avuse.
Vrăjitorul îi iubea mult ce doi copii ai săi ºi n-ar fi ezitat să meargă până în iad ºi-napoi numai să-i vadă fericiþi.
Bineînþeles că prima dorinþă a castelanului nu putea fi alta decât aceea de a-i duce Elisei minunata veste a însănătoºirii lui ºi de a-i săruta cu duioºie fruntea împovărată cu griji. Însă, deºi îºi propusese acestea, nu se grăbea deloc la efectuarea lor, de parcă undeva, în interiorul său, i se spunea că n-au niciun rost…
Tânărul părăsi încăperea ºi se lăsă purtat de paºi pe traiectul cunoscut. Cu numele ei pe buze ºi inima bătând nebuneºte, o porni nu către odăile de la etaj, ci spre pivniþe.
După ce străbătu o combinaþie de pasaje secrete, pe care ºi le amintea la perfecþie, deºi era convins că nu le mai folosise de ceva vreme, Erin nimeri într-o criptă îngustă. În mijlocul ei se afla o un fel de raclă acoperită cu un linþoliu de mătase violetă, ale cărui margini atingeau podeaua.
Prin urzeala borangicului se zugrăvea un chip feminin, chipul prea îndrăgit al logotnicei sale. Vălul fu înlăturat ºi se dezvălui o copilă de o frumuseþe angelică, cu plete negre, ce curgeau ca un râu peste umerii goi.
Graþie arsenicului ce-ºi făcuse lucrarea, prefăcând-o pe Elisa într-o superbă păpuºă de ceară, moartea nu-i putuse răpi prea multe, poate doar din prospeþime ºi din nuanþă, însă oricum, paliditatea aceasta era apropiată tenului ei natural.
Tatăl se ocupase de toate ºi starea în care se afla cadavrul demonstra măiestria vrăjitorului. Omul dăduse poruncă ca cineva să se îngrijească periodic de toaleta defunctei ºi de curăþenia din cavou ºi se pare că ordinele vrăjitorului erau ascultate cu sfinþenie, căci rochia de tafta violetă a Elisei era aproape nouă, iar interiorul sarcofagului era tapetat cu crenguþe proaspete de brad ºi petale de trandafir.
Cum ºedea aplecat peste marginea raclei, contemplând fixitatea ochilor ei albaºtri încadraþi de gene argintii acum din pricina otrăvii, tânărul atinse uºor buzele albe ale moartei. Răceala sărutului îl trezi la realitate ºi ochi i se umplură de lacrimi. Elisa lui nu mai era decât o statuie de ivoriu…
Pradă unei crunte revoltări, o apucă de umeri de parcă ar fi vrut s-o zgâlþâie să se trezească, apoi se liniºti ºi-ºi îngropă faþa în pieptul ei, plângând în hohote. Visul frumos se încheiase pentru vecie… Castelanul o sărută pe frunte, apoi o acoperi la loc ºi se întoarse în castel.
Pe când urca scările, aruncă o privire pe fereastră ºi îl zări pe socrul lui în grădină, alături de un om străin, ambii concentraþi asupra unei gropi. Îi urmări cu nedumerire, apoi intră în bucătărie.
Scotoci prin oalele de pe plită după ceva de-ale gurii ºi răsturnă accidental un capac, ce produse un zgomot teribil. Imediat, apăru pe uºa încăperii o servitoare, care scoase un strigăt de uimire.