agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-17 | |
Vasile Catrina a grăbit pasul, ieșind din labirint și a început să înjure primarul, masa, nasul care după spusele lui "Își pierde vremea degeaba".
În timpul nopții căzuseră stele multe și acum era frig. El se gândi să taie drumul, să-l scurteze. Luă din greșeală cu el o foarfecă și începu a tăia din drum. Mergea iute, cu capul în jos, fără a se uita la mizeria din părul său. drumul pe care îl tăiase mergea pe lângă o mică înșiruire de cuvinte, cu crengi robuste și ici-colo câte un fruct uriaș, lângă care se ridica o nuvelă gigantică, cu cap de smochin, care avea înăuntru o pădure minusculă de bețișoare de numărat. Erau o sută la număr, grupate în nouăzeci roșii și nouă galbene. Era într-o dimineață de toamnă, înainte de venirea iernii și a gogoșierului care umbla ziua pe la case, dăruind gogoși putrede, cu mult gem. Vasile Catrina se trezi deodată din somn cuprins de o spaimă grozavă. Nu știa unde se sflă: vedea cele două ferestre într-un singur punct și afară pământul parcă plin cu stele; nu cunoștea nici odaia și nici patul în care era culcat: - Tată! Cu ce dormi? Ce-am spus eu că trebuie să fac acum? Nu-ș ce dracu trebuie să fac... Se trezi câteva clipe mai apoi, grăbind pasul, ieșind din labirint și începând să înjure primarul, masa, nasul care "Își pierde vremea degeaba". Se pomeni deodată singur, înconjurat de o mulțime de paianjeni minusculi care i se urcau în spate și începeau să-l aranjeze. Unii îi făceau părul "spice", alții îl curățau în urechi, iar două tinere i se plimbau galante pe întregul trup. - Ce dracu! spuse el tare. Înaintă un pas, apoi făcu doi pași înapoi și tot așa până își dădu seama că cineva scârțâie (un scârțâit de creion sau de peniță) încep pe lângă nuvela uriașă. Tot atunci, apăru din colț, o voce înaltă, puțin cam plinuță, cu părul negru și fin, îmbrăcată într-o rochie sângerie de sunete. El înaintă spre ea, fără să vrea. Obrajii îi ardeau, îl dureau genunchii și coatele; tremura. Vocea îl ademenea cu roșul rochiei sale. Împrejur, paianjenii toți se adunaseră, având pregătită o cutie de diamant în care să pună inima copilului și să i-o ducă vocii. El nu se opuse. Își scoase inima. Se uită la ea ca la o carte plină cu nuvele istorice și psihologice. O privi. Se uită la pagina de cuprins și la autor. Deodată își văzu numele scris pe ea. O mai privi o dată, apoi o ascunse bine în buzunar și o luă la goană, nemaiștiind încotro aleargă, cu tot trupul înmuiat în cuvinte și gâfâind mereu. Fugea bezmetic, iar în urmă, duhuri nevăzute cu rochii roșii, ieșiseră din pădurea minusculă de bețișoare și îl urmăreau. Nouăzeci de-o parte, nouă de cealaltă și unu... Era el.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate