Un soare lipsit de putere, un parc întins, copaci goi abia înmuguriți... Frunzele de toamna trecută acoperă peisajul.
Jasper se oprește, își scoate căștile din urechi și se lipește de un copac, privind copiii.
-Tati, tati, uite un avion! Ce miiic e!
Fetița privește în sus cu gura căscată, tatăl ei o ține de mână, amândoi trec pe lângă băiat.
-Tatiii, și... are înăuntru omuleți așaaa... mici mici mici?
Băiatul râde, își pune CD-player-ul în rucsac, se depărtează de copac, pornește încet spre cea mai apropiată bancă și se așază. Pe o altă bancă, în față, stau de ceva vreme un bărbat tânăr, unul mai în vârstă și o bătrână. Un copilaș se plimbă pe bicicletă prin apropiere. Vocea pițigăiată a bătrânei răsună în parc:
-Nu te depărta, stai aici pe alee!
Jasper aude ceva în spatele lui, se întoarce și o recunoaște pe fata cu părul lung și blond, pe care o văzuse de mai multe ori în parc. Mulți porumbei gălăgioși înghesuiți la un loc formează un cerc în jurul fetei, ciugulind grăunțele pe care ea le arunca.
-Þi-am zis să nu te depărtezi! Să vezi ce bătaie îți trag!
Vocea pițigăiată îl face pe Jasper să-și rotească capul, se încruntă și se strâmbă privind bătrâna de pe banca din față.
Copilașul încearcă să se întoarcă din drum, cotește, dar scapă ghidonul, se dezechilibrează și cade pe jos peste bicicletă. Imediat, bărbatul pornește înspre locul accidentului, îl ridică pe copil și îl privește încruntat.
-Măi, tu chiar vrei să te bat??
Copilul o ia la fugă înspre cei doi bătrâni, tatăl pornește încet spre băncuță cu bicicleta după el.


"Ce IDIOTI!". Jasper își roti capul înapoi spre fată. Ea nu mai hrănea acum porumbeii, se sprijinise cu palmele pe bancă, aproape de el și ofta.
Bătrâna se văita ca la înmormântare, copilașul stătea pe bancă plângând -deși nu se lovise aproape deloc-, tatăl adusese deja bicicleta.
-Spune și tu, i se adresă Jasper fetei. Nu-i așa că unii părinți ar trebui bătuți?
-Hm. Dacă copilul tău pățea ce a pățit... puștiulică... Tu ce făceai?
-Nu-i făceam nimic copilului, copiii trebuie lăsați să se desfășoare. Bine, înainte să îl las liber pe copil, o înjunghiam pe babetă de vreo 57 de mii de miliarde de ori.
Jasper făcu un gest amplu, ca și cum ar fi avut un cuțit în mână, fata păru să îl ignore.
-Hm. Nu ești un părinte bun. Dacă lași copiii să se desfășoare, o să îi găsești spânzurați, înecați sau electrocutați.
-Nu știu dacă ai observat, nu sunt părinte, n-am copii. Când o să am copii, atunci să-mi spui dacă îi cresc bine sau nu. Oricum, UNU, copilul nu trebuie bătut, efectele bătăii sunt foarte neplăcute și mereu rămân sechele. DOI, căzăturile au părțile lor bune, te ajută să evoluezi. Dacă îl ameninți să nu mai facă, o să i se facă rușine să cadă și nu e deloc bine. Căzătura este o rușine suficientă, nimeni nu se mândrește cu ea. Copilul trebuie, eventual, ajutat să-și revină, nu amenințat să nu mai facă. Ah, de când privesc părinți și copii în parc am văzut de toate. Părinților care ar putea să-și maltrateze copiii ar trebui să li se interzică să dea naștere la copii. Să li se facă niște teste psihologice înainte să aibă copii, trebuie făcut ceva.
-Păi ar trebui să începi să iei măsuri.
-Ah, și nu ți-am zis încă nimic... Oricum, lasă, îți dai seama că noi vorbim degeaba...
Jasper ridică ochii înspre fată. Ea privea în gol.
-Nu vrei să stai pe bancă?
-Stau foarte bine aici.
-Cum vrei... Spuneam că vorbim degeaba. Eu zic ceva, tu înțelegi altceva. Nu e vina noastră, cuvintele sunt de vină. Într-o poezie, de exemplu, asta e foarte bine, diferiți oameni înteleg aceeași poezie în feluri diferite, dar când e vorba de o chestiune vitală, creșterea unui copil de exemplu, nu e bine să spui prea multe... De aici și neînțelegerile... Ar trebui făcute școli unde să devii profesionist în creșterea copiilor, dar să nu ți se explice, doar să ți se arate și să înveți din exemple. Există calculatoare, programe, psihologi... Știu că spun o grămadă de prostii.
-Am observat.
-Cum te cheamă?
-Deja mă întrebi cum mă cheamă?
-Păi... te văd destul de des în parc... Hm. De fapt, lasă, nu-mi spune. N-am să-ți spun nici eu.
-Da...
-Nu te cunosc, dar cred că ești simpatică.
-Așa repede ți-ai dat seama?
-Uite, eu cred că merg să beau ceva rece. Care e programul tău, nu vrei să vii să bem ceva?
-Mă agăți?
Fata îl privea fix acum. Avea ochi căprui.
-Nu știu, nu mă pricep deloc la agățat, eu doar te-am întrebat dacă vrei să bem ceva.
-Mai bine nu.
-Okay, asta e. Papa. Have a nice day.
-Pa.
Jasper se sculă, își scoase CD-player-ul din rucsac, își înfipse căștile în urechi și plecă liniștit, fără să privească înapoi.

#######

-Hm, ce cauți aici, mă urmărești?
Fata își ridică mirată privirea din carte. Jasper se oprise lângă ea.
-Nu. Am venit să citesc. E o bibliotecă publică.
-Ce citești, e ceva interesant? Lasă, nu-mi răspunde, doar făceam conversație. Ai auzit de Amelie Nothomb?
-Nu.
-Mă gândeam eu. E o scriitoare. Super. Þi-o recomand cu căldură.
-Mersi mult, rămân datoare.
-Mda. Enjoy the reading.
-Mersi.
-Hei, ai un vocabular cam limitat...
Băiatul porni spre zona unde se aflau cărțile de informatică, își alese o carte și se așeză la o măsuță de unde putea să o vadă pe fată.
După câteva ore, fata se ridică și porni spre ieșire.
Jasper o observase. Ezită o clipă, apoi lăsă cartea și porni după ea.
-Hei, tot eu sunt.
-Oau, ce de coincidențe... Soarta asta... Ne întâlnim din nou, a câta oară?...
-Lasă, nu contează, spune-mi, nu cumva vrei să mergem acum să bem ceva?
-Ce te face să crezi că acum aș avea alt răspuns înafară de "NU!"?
-Hm, nu știu. Încerc și eu. Dacă mă refuzi și acum, am să-ți pun eticheta de "fată inabordabilă"...
-Mi-ar părea foarte rău...
-... Dar probabil c-am să încerc să te mai invit o dată. Sau poate n-o să te mai invit niciodată, nu îmi place să deranjez oamenii.
-Ei, m-ai deranjat destul de mult deja...
-Da? Hmmm. Îmi pare sincer rău... Atunci... mai bine îmi retrag invitația.
-Ce păcat. Chiar aș fi băut ceva.
-Þi-am mai zis până acum că mă enervezi? Nu, nu merge pe acolo, hai pe aici, să mergem la terasă.
-Și dacă mie nu îmi place acolo?
-Chiar nu-ți place terasa, nu vrei să mergem? Eu am mai fost, e frumos acolo...
-Hmmm, ba da... cred că merge.
-Oookay.
Traversară amândoi și se opriră la o masă afară.
-E bine afară? Vrei să stăm aici?
-Da, mulțumesc de întrebare.
-Hehehe. Ce vrei să bei?
-Ceva rece, așa cum mi-ai spus.
-Apă minerală?
-E bine.
Jasper porni după băuturi și în scurt timp se întoarse cu două pahare.
-Puteai să aștepți aici, venea...
-Nu mai am răbdare, mă usuc. Ce rece e, poate răgușesc... Bei foarte elegant, eu beau ca bâtlanul.
-E din cauză că îți e sete.
-Serios? Nu mi-aș fi gândit niciodată...

#######

Când se întoarse în apartament, Jasper îi găsi pe Nicolas și Peter la masă.
-Iar ați venit fără să-mi spuneți.
-Nu te uita la mine, Peter e de vină.
-Unde-s cheile lui, dă-mi cheile. Vreau să-mi iau cheia înapoi.
Peter se sculă brusc de pe masă.
-Ce?... Da știu, am adormit... Aaaaa! Ești aici... Fratele meu, fratele meu, te iubesc! Vino!... Să te pup...
-Mda. Nu, lasă, lasă, lasă, mai bine stai acolo, nici nu cred că poți să vii până la mine. Măi, nu-l mai lăsa să bea chestii din astea penale, nu vezi că nu-i fac bine? Nu-ți e milă de el?
Nicolas ridică o sprânceană, Jasper își recuperă cheia și le aruncă pe celelalte pe masă.
-Tu vorbești mă?
-Cum adică eu vorbesc? Băi Nico... Băi Nico... Băi sugativă. Hai, lasă asta acum. Ce facem cu Peter, îl ducem acasă, că-i belea... Peter, ia uite-te pe geam. Ia uite, Suuuperman! Frate, ce plete are!... Nicolas, ce stai mă, pocnește-l, să-l trimitem în lumea cealaltă, unde curge vodka la canal.
Amândoi începură să râdă, Peter se uita pe geam încruntat.
-Băi, voi faceti mișto de mine? Ce... știu că sunt beat...
-Pe bune?, Nicolas râse de unul singur.
-Ei, lasă-l, o să doarmă aici, e prea terminat, mi-e milă de el. A mai rămas ceva de băut?
-Ãăăm... puțin vin?
-Bine, lasă, oricum nu vroiam să beau.
-Vinul trage la neuron... neuronu' trage la odihnă... odihna trage la... ăăăm...
-Ești filozof. Lasă, nu mă băga în seamă. Doamne ce urât mirosiți, sper că tu nu vrei să dormi aici. Lasă, te hotărăști mai încolo. Măi, eu mă duc să fac un duș și mă apuc de treburile mele. Simte-te ca acasă... De fapt, oricum tu te simțeai ca acasă și înainte să-ți zic eu. Deschide și geamul... Și vezi ce faci, băi, mocheta e curată... Eu o să fiu în baie... Ai ceva treabă înainte să merg eu?
-Ãăă... Nu, cred că nu...
Jasper ridică din umeri și se porni spre baie.

#######

-Salut. Sunt Jasper.
Se așeză pe bancă și se roti ca să o poată vedea cum hrănește porumbeii.
-Bine, dacă zici tu... Deci, Jasper, ce mai faci?
-Fac bine. Nu-mi spui și mie cum te cheamă?
-Dacă ți-aș zice imediat, ce farmec ar mai avea?
-Poate ai dreptate, n-ar mai avea farmec, dar măcar aș ști cum să-ți spun... "Fata" e destul de banal.
Ea zâmbi, el își ridică brățara mai sus și se scărpină neatent pe antebrațul stâng.
-A trecut o săptămână de când am vorbit prima oară...
-Hmmm, da, așa e. Și... unde vrei să ajungi?
-Păi după ce termin facultatea, vreau să ajung la o școală, la o universitate, să predau undeva.
-Ha, ha.
-Tu chiar nu râzi deloc? Nu te sensibilizează nici o glumă, nu te-am văzut să râzi niciodată.
-Nu mi-a venit deloc să râd.
-Mie îmi vine să mor de râs când vorbesc cu tine, suntem atât de serioși.
-Chiar așa?
Jasper izbucni în râs.
-Mai încet, îmi sperii porumbeii.
-Scuzați-mă, domnilor porumbei. Îmi plac porumbeii. Mai ales ăștia albi... Frumoși tare.
Nici unul din ei nu spuse nimic pentru mai mult timp.
-Vrei să te ajut... să-i hrănești?
-Mai bine nu, mulțumesc.
-Te-am văzut cum faci, știu să fac și eu...
-Te cred.
Băiatul ridică din umeri.
-Hm, ai mereu ruj roz. Îți place rozul?
-Da.
-Ãăăm... ok.
-Þie? Ce culoare îți place?
-Păi, cel mai mult albastrul. Sunt foarte clasic. Apoi negrul.
Jasper rânji.
-Negru. Hm... Tu asculți cumva rock?
-Metal, nu rock, te rog. Ce, nu se vede după cum sunt îmbrăcat?
-Absolut deloc.
-Ei, așa e... Dar... am brățara asta pe stânga.
-Da, într-adevăr, numai metaliștii poartă așa ceva.
Băiatul râse înfundat.
-Ce răutăcioasă ești.
-Mi s-a mai spus.
-Am să-ți topesc eu inima.
-Daaa?
Fata își roti capul și îl privi pe Jasper cu interes.
-Chiar crezi că poți să faci așa ceva?
-Pot să încerc.
-Bine... Te aștept.

#######

-Ce faceți? întrebă Jasper.
-Mergem să bem.
-Iar?
-E ziua lu' Martin. Ce faci, vii și tu?
-Mmm. Naaah, n-am timp acum.
-E ziua mea doar odată pe an.
Sărbătoritul îl privi pe Jasper cu atenție.
-Măi Martin... ce pot să-ți spun... la multi ani, sănătate, noroc... Și distracție plăcută. Mai vorbim, eu chiar am niște treabă acum, spuse în grabă, apoi se întoarse cu spatele și plecă.
-Ce-o fi pățit?
-Băi... nu știu, cred că n-are chef. Asta e, altă dată.

#######

-Alo?
-Salut, sunt Jasper.
-Salut.
-Ãăă... mi-ai dat numărul tău și vroiam să fac cumva să te văd și altfel decât din întâmplare. Vreau să-ți dau ceva.
-Eu nu mă simt bine acum, n-am chef să ies.
-Nu te simți bine?... e ceva grav?
-Mm, nu, nu e grav...
-Presimt că nu e ceva fizic.
-Da.
-Vin la tine, spune-mi unde stai, știu că stai pe lângă mine. Eu stau lângă parcul cu porumbei.
-Mai bine nu, mulțumesc.
-Am auzit de mai multe ori replica asta, schimb-o.
-Mai vrei altceva?
-Ok, ok, am înțeles... închid acum... Sper... sper să-ți treacă, nu-mi pare bine că te simți rău...
-Mulțumesc.
-Papa.
-Pa.

#######

-Salut, credeam că n-o să mai vii. Aproape ațipisem pe bancă, sunt obosit, am umblat azi o groază...
-Da, îmi pare rău, am mai avut puțină treabă...
Jasper zâmbi și lăsă ochii în jos. Ea îl privea.
-Ce e?
-Nu știu... ai un fel de... eleganță... în tot ce faci, când hrănești porumbeii, când faci câte un gest în timp ce vorbești, când bei apă minerală... Și te-ai așezat pe bancă așa... și...
-Mulțumesc, fata zâmbi.
-Da... Păi... Uite... Pentru asta am vrut să te văd. Știi, vorbeam pe terasă și mi-ai spus că îți plac zânele...
-Da, știu.
-Păi...
Băiatul scoase din rucsac o foaie A3 făcută sul și i-o întinse fetei.
-Ce reprezintă...?, întrebă în timp ce dezlega sfoara roșie.
În dungi fine de creion, pe foaie era desenată o zână fără aripi, cu picioarele strânse sub ea. Era privită din spate și sub omoplați purta două cicatrici lungi, simetrice. Capul îi era întors în lateral, dar figura nu se putea distinge din cauza părului. În palmele desfăcute ținea două aripi mici, elegante și transparente. Se vedea clar că atenția zânei era îndreptată asupra palmelor.
-Oau, fata zâmbi.
Jasper începu să râdă.
-Știi, am auzit de multe ori "ce frumos", "ce minunat", "ce extraordinar"... Dar tu ai șoptit doar un "Oau" și pentru mine valorează mai mult decât mulți "este superb".
Ea zâmbi din nou.
-Desenul... adică... e pentru mine?
-Păi... da.
-Mulțumesc, dar de ce este semnat "Cefix"?
-Ei, ăsta e numele meu de artist.
-Ahaa și mai ai și alte nume?
-Nu știu sigur, cred că nu, adică eu nu îmi mai spun în alte feluri. Cine știe, poate am vreo poreclă ascunsă...
-Bine, Cefix...
-Spune-mi te rog... ce se întâmplase acum două zile când te-am sunat, adică... de ce te simțeai rău?
Fata privea frunzele de pe jos. După un timp, el spuse:
-Lasă, dacă nu vrei sa vorbești despre asta... E ok...
Și el, și ea rămaseră adânciți în gândurile lor pentru o vreme.
În timp ce fata avea capul întors în altă parte, Jasper îi studie mâinile. Avea degete prelungi și subțiri, unghii tăiate scurt și fără ojă.
-Au înverzit copacii... acum două saptămâni erau atât de goi..., spuse el pentru a o face să-l privească, dar ea nu își întoarse capul.
Zâmbi.
-Știi, eu sunt destul de obosit acum, nu reușesc să spun prea mare lucru, tu nu ești niciodată vorbăreață... Vrei să te conduc până... nu știu, până mai încolo? Sau... poate vrei să mai stai?
-Nu, am să plec și eu.
-Hai să te conduc. Te duc până unde vrei tu.
-Bine.
Cu pas domol, porniră împreună pe alee.
Peisajul se desfășura încet în fața lor.


-Mulțumesc că m-ai condus.
-Aha, deci până aici. Ok atunci... Ne mai vedem...
-Da... Papa.
-Papa... Ai grijă de tine.
Ea zâmbi, apoi băiatul se întoarse și porni înapoi înspre parc.
După câțiva pași, se roti să o privească încă odată. Ea mergea liniștită.
Oftă și se îndreptă obosit acasă.

#######

-Și zi mă, ai prietenă?
-N-am mă...
-Păi și tipa aia... Te-a văzut Alex cu ea la Coloane...
-Da mă, îmi era sete, am băut ceva, da' asta a fost demult tare.
-Acum câteva zile...
-Ei, da... timpul ăsta...
Jasper sorbi un gât zdravăn de bere.
-Nu-ți place să vorbești despre asta.
-Și ce?
-Nimic.
Râse.
-Și zi mă, lasă fetele acum, ai făcut rost de albumul ăla de la "Void of Silence"?

#######

-'Neața.
-Hm. Bună dimineața...
-Am dormit o grămadă noaptea asta, nu puteam să mai stau în pat... Nu aveam nici un program... Știam că o să treci pe aici și mă gândeam...
-Aha. Eu mă duc la ore acum, ce faci, vrei să vii cu mine?
-Te conduc, n-am treabă momentan. Deranjez?
-Stai să mă gândesc... Nu...
Jasper zâmbi.
-O să văd și eu acum unde înveți. E departe?
-Hm. Nu.
-Aaaha... Cred că știu unde.
Merseră unul lângă altul în tăcere mai mult timp.
-Ce s-a întâmplat cu desenul de la mine? Îl mai ai?
-Da, îl am... de ce să nu îl mai am?
-Fără motiv... Doar mă întrebam... Hei, ai devenit mai vorbăreață.
Băiatul râse scurt.
-Hm...
-Știi... am descoperit recent... mă gândesc destul de mult la tine...
Ea îl privi puțin, probabil ca să-și dea seama dacă e sincer. I se părea că spune adevărul, totuși nu răspunse nimic.
-Nu știu din ce cauză. De exemplu azi m-am trezit pe la 4 noaptea și mi-au venit în cap tot felul de gânduri... de multe ori vorbeam cu tine... Nu mai țin minte ce vorbeam, eram pe jumătate adormit, dar știu că vorbeam și m-am foit mult. Și mi-a trecut prin cap să te văd, măcar să știu că nu mai vorbesc cu tine în imaginația mea.
-Ãăăm... Tu te aștepți să comentez ceva?...
-Păi... Ce să spun, cred că faptul că ai întrebat, deja înseamna că ai spus ceva, că nu mă ignori, că m-ai auzit... Oricum, pe subiectul ăsta, cam atât am avut de spus. Auzi, ție îți place "Thalion"?
-Thalion? Nu am auzit niciodată de așa ceva...
-A, e o formație Power Metal. Au niște melodii foarte drăguțe...
-Genial.
-Am să fac cumva să ai și tu câteva melodii, dacă vrei...
-Da, vreau.
Amândoi se opriră la semafor.
-E clădirea de acolo?...
-Da.
-Ok. Ei... nu prea am vorbit, că n-a fost prea mult de mers, dar măcar ți-am zis câte ceva...
-Da...
-Bine, te las. Have a nice day.
-Mulțumesc la fel.
După ce se depărtă, Jasper mormăi:
-Aaah, și cică intenția contează. Ce tâmpenie. Am dat-o-n bară, ce să mai.

#######

-Alo? Jasper?...
Vocea ei era ștearsă.
-Da?... Ce-i cu tine? Ai o voce ciudată.
-Poți să vii în parc, lângă statuie?
-Acum?
-Da, poți?
-Ãăă... da, da, într-un sfert de oră sunt acolo. E ok?
-Bine. Te aștept.
-Ok.
Băiatul închise telefonul repede și începu să se pregătească.

#######

-Salut. Ce s-a întâmplat?
-Am nevoie de ajutorul tău.
-Da, spune. Dacă pot să te ajut...
-Te pricepi la calculatoare?
-E o întrebare retorică, nu?
-Nici nu știu cum să îți cer... dar sunt nevoită să... Of...
-Respiră adânc. Mă pricep la calculatoare și să știi că sunt un om foarte înțelegător. Relaxează-te... Acum poți să vorbești. Take your time...
-Am nevoie de ajutor cu un proiect la informatică...
-Okay. Continuă...
-Ãmm... mama... e foarte bolnavă acum și nu are cine... trebuie să merg eu cu ea...
-Ohhh... Îmi pare rău. Te ajut, cum să nu. Un proiect... Când trebuie să fie gata?
-Peste 4 zile. Eu am început să lucrez deja, dar mai am mult... Asta este ceea ce am început eu...
Fata îi întinse un caiet.
-Aaa, C++... favoritul meu.
-Deci te pricepi?
-Absolut.
-Eu mă întorc peste 2, poate 3 zile. Chiar nu am la cine să apelez, iar la spital e imposibil să lucrez... te-am văzut la bibliotecă... citeai cărți de informatică...
-Da. Când te întorci, o să fie gata. Inventez eu ceva să se potrivească cu ce-ai făcut tu deja. Ai să vezi că o să te întorci cu vești bune.
-Sper. Mulțumesc mult. Acum, îmi pare rău, dar trebuie să plec...
-Mai stai doar un minut.
Jasper o atinse pe umărul drept, se sculă în picioare, apoi se așeză în spatele ei și îi acoperi ochii cu palmele, foarte ușor. Ea nu părea să se împotrivească.
-Închide ochii. Nu te mai necăji. Relaxează-te, ai încredere. Închide ochii și ai să vezi... ai să vezi că toate problemele dispar. Totul o să fie bine.
Își retrase mâinile încet. Ea se ridică în picioare și amândoi se priviră un timp.
-Mulțumesc. Dacă nu ai timp, sau dacă nu reușești să termini proiectul... asta e. Mulțumesc oricum.
-Nu te îngrijora, este ca și rezolvat.

#######

-Þi-am zis că o să fie bine.
Ea zâmbi.
-Sigur nu vrei să mai cer o prăjitură?
-Nu.
-Ei, nu vrei...
-Nu mai vreau.
-Nu te cred, a fost o prăjitură bună tare, dar oricum... dacă zici că nu vrei...
Jasper râse.
-Știi, desenul de la tine cu zâna...
-Cum să nu-l știu, ce-i cu el? L-ai pierdut!
-Nu, nu l-am pierdut... L-am pus pe perete în camera mea.
-Nu te cred. Pe bune?
Ea zâmbi scurt. Jasper radia de fericire.
-Ei, ce să zic... eu cred că merită, e un desen bun... m-am chinuit destul de mult...
-Ce modest ești.
-Modest... Bleah. Modestia e o prostie. Să nu îți recunoști calitățile, doar ca să îl faci pe cel cu care vorbești să se simtă mai bine, pentru că el probabil nu poate să facă ceea ce poți să faci tu... E o chestie de mândrie prostească. Cine vrea să se supere că nu-s modest, să se supere.
-Hm.
-Tu n-ar trebui să te simți ofensată, n-am nimic cu tine. Fiecare cu talentele lui, dar modestia mi se pare o prostie. Așa văd eu lucrurile, nu vreau să te conving că am dreptate, doar spun ce cred... Ce facem, mai stăm aici?
-Așteaptă să vină nota.
-Ce notă, n-aștept deloc, mă duc după ei.
-Stai, mai așteaptă...
-Eu am o răbdare nesfârșită, dar aici nu e cazul...
-Nu cred că ai răbdare.
-Cum să nu... sunt repezit, sunt pofticios... dar rabdare am. Și am și perseverență... doar să știu sigur că ceea ce fac e o chestie frumoasă și nu deranjază pe nimeni. Uite, de exemplu, dacă atunci când te-am invitat a doua oară la suc m-ai fi refuzat, nu aș mai fi vorbit cu tine NICIODATÃ din proprie inițiativă. Nu e vorba că m-aș fi supărat, nu sunt deloc supărăcios, doar că aș fi înțeles că te-am deranjat și asta m-ar fi oprit. Totuși, dacă tu mi-ai fi vorbit după ce m-ai refuzat, m-aș fi gândit că poate m-am înșelat, nu te deranjasem, mi-ar fi venit din nou inițiativa și probabil te-aș fi invitat pentru a treia oară, dar chiar ultima oară... Și răbdare am, să știi, atunci când e vorba de lucrurile care contează.
Scoase limba afară. Ea privea în jos.
-Ce chestie... și tu, ca și mine, pari să fii altceva... Ai un fel de scut care te apără... Și trimiți atât de multe semnale pe care nu știu cum să le interpretez și de multe ori înțeleg greșit... Lasă, nu spune nimic. Știu că mă asculți... Iar dacă nu poți să mă urmărești acum, adu-mi aminte, pot să-ți repet mai încolo. Chelneeer, nota, vă rog!

#######

-Eeeh... bătrânul parc. Aproape am ajuns acasă. Te conduc, nu?
-Dacă vrei.
-Dacă vreau? Vreau, cum să nu vreau. Mamă ce de energie am, îmi vine să fac numai salturi și tumbe...
Drumurile din parc erau acum măturate de frunze, copacii înverziseră de tot, vântul sufla ușor din față.
-Auzi, tu mergi intenționat în același ritm ca mine?
-În același ritm?
-Da exact în același ritm, Jasper râse. Când pășesc eu cu dreptul, pășești și tu cu dreptul. Și la fel și cu stângul...
-Tu faci intenționat, nu eu.
Băiatul izbucni în hohote.
-Jur că nu fac intenționat.
Ea zâmbi scurt.
-Pe unde mergem? A, pe aici? Hei, așteaptă-mă, doar am zis că te conduc! Vai, știi ce melodie se potrivește acum cu... mă rog, cu noi. "Luca Turilli", cu piesa "Timeless Oceans". E super melodia. Trebuie să fac cumva să o ai și tu.
-Merci. Știi multe melodii?
-Phaaa, foarte multe.
După încă un moment de tăcere, Jasper spuse aproape indiferent:
-Þi-am mai zis că-mi place de tine?
-Hm. Pentru ce mă întrebi, chiar nu ai fi ținut minte dacă mi-ai fi zis?
-Punct ochit, punct lovit și bilă albă pentru tine. Chiar, oare de ce te-am întrebat așa?... Cred că am vrut să minimalizez importanța afirmației... am zis-o ca și cum aș fi zis orice altceva, ca să îmi fie mai ușor...
-Interesant... Și de ce vrei să îți fie mai ușor?...
-Eiii... deja încep să mă simt prost...
-Ce spirit de observație.
-Vai, ce îmi plac replicile tale. Atâta ironie concentrată în doar câteva cuvinte...
-E un compliment?
-Mm... Da...
Fata se opri în fața unui bloc.
-Aici stau.
-Aha, deja am ajuns?... Atunci... Cam asta e... Acum știu și unde stai...
-Numele meu este Arisa.
-Arisa? Arisa!... Arisa...
Băiatul rămase mai mult timp cu ochii în pământ, gânditor. Ea îl privea.
-Ce-i?
-Eeeh... E bine când lucrurile se termină cu bine.
-Se termină?!
-Păi da... mama ta e sănătoasă, tu ai predat proiectul și ai luat nota maximă, eu am aflat cum te cheamă. Tocmai s-a încheiat o etapă... Auzi... spune-mi te rog... am început să-ți topesc inima?
Fata râse pentru prima dată.
Jasper zâmbi, se apropie de ea, o strânse tare în brațe și închise ochii.



Dedicație: pentru Fairy Ana.