Trecu pe lângă geamul închis, cu vopseaua stupidă scorojită .Ce prostie să vopsești un geam ! Se uită pe găurică.
Înăuntru, în pat, un copil mort. Băiețel. Rămas cu pantalonii scurți, ca după joacă. Pantaloni franjurați pe margini, dintr-un fel de imitație de piele. Se gândi cât de mult își dorise și el astfel de pantaloni. De fapt nu-și amintea propriu-zis că și-i dorise, ei apăreau doar în amintirile rudelor "vai, ce-ți doreai tu pantalonii aceia, ai spus că o să strângi bănuț cu bănuț să ți-i iei- dar erai un copil tare slab și nu ți-ar fi stat bine cu astfel de pantaloni, ai fi arătat ca un mort...".
Îmbălsămătorul nu-și făcuse bine datoria. Una din tălpile copilului era violetă ca un sugiuc de proastă calitate. Un semn ciudat, negru, ca o floare i se lăbărța pe piept.
"În clasa întâi își pierduse tăblița. Sau i fusese furată, era un copil tare slăbuț și prostuț. Trecea în fiecare zi în drumul său către școală pe lângă maidanele Zogratinilor acolo unde adăstau copii de proastă condiție și câini. Tăblița lui frumoasă, de ardezie, n-o mai avea".
Copilul n-avea nici măcar curajul să plângă. Stătea acolo, la marginea maidanului, în ceața toropită în căldura unei noi zile. Se uita cu ochii goi către lucrurile stricate, lucrurile aruncate, lucrurile uitate. Și atunci văzu revolverul.
"Era un copil tare sensibil și prostuț. I se părea că nu e bun de nimic și că nu va fi niciodată bun de nimic. Nu putea căra un sifon fără să-l spargă, nu era în stare să scoată apă din fântână, nici măcar nu putuse învăța tabla înmulțirii..."
O pasăre ciudată făcea baie în nisipul maidanului.Ar fi putut fi foarte bine un pescăruș dar pescărușii nu se spală în nisip. Ei zboară departe, acolo unde e mama acum...Din mama nu a mai rămas decât fum și un nume nescris pe o piatră de mormânt din mozaic. Dar mama e acolo, departe, pe insule, plecată împreună cu tata...mama e plecată ...iar copilul n-are pe nimeni în afara Învățătorului Nemilos și a mătușii Caragheorghe. Și a pistolului.
"Neam rău, n-a scos nici un cuvânt când a murit..."