Îi displăcea amarnic statul la pândă. Să-l pui pe un nestatornic ca el de strajă însemna să-l condamni la o cruntă plictiseală pe care acesta, răsfățat cum era, ar fi putut-o crede mortală.

Iar cum în ultima vreme, Stelianos îl trimitea mai ales în misiuni de spionaj, nemuritorul ajunsese la concluzia că șeful lui chiar îl voia mort…

Însă, n-avea să-i dea satisfacție. Ghemuit confortabil în spatele unui tufăriș, nemuritorul făcea eforturi vizibile să se smulgă din letargia ce-l cuprinsese din pricina atâtor povești auzite.

Tocmai când i se lipeau mai bine genele, îl trezi o voce mânioasă. Narcis tresări și înlăturând tufările, văzu că celor doi a căror conversație o asculta, li se alăturase o fetiță la care Evlampionis țipa cu foarte mult chef.

Narcis rămase uluit, văzând reacția celor doi la vestea că stăpânul se trezise - om și nemuritor deopotrivă fugiseră ca iepurii până în casă, de parcă s-ar fi produs cine-știe-ce miracol, ci nu un lucru firesc. Oricum, plecarea lor nu putea să semnifice alta decât că acum curtea era goală, iar el nu mai avea niciun motiv să stea ascuns.

Ridicându-se din obișnuita-i poziție turcească, nemuritorul își scutură picioarele să se dezmorțească, timp în care privea către ferestrele de la catul de sus al castelului. Văzu că toate ferestrele acestuia sunt întunecate, afară de una bogat luminată, în fața căreia se agita o număr de siluete, probabil servitorii vrăjitorului.

Îi urmări puțin, căzut pe gânduri, apoi se îndreptă spre stratul de roze.

- Așaaa…. Ia să vedem noi!…

Narcis se înarmă cu unealta vraciului, dar tocmai când voia să ridice prima lopată cu țărână, avu impresia că din ea alunecă un bănuț, luat odată cu pământul. Se aplecă să vadă ce este, dar nu găsi nimic.

Înălță o sprânceană a mirare, apoi își reluă săpatul, nestingherit. Luă cărțile una câte una și le așeză în stânga sa. Pe urmă, se ridică și acoperi groapa la loc.

Aruncând o nouă privire către fereastra luminată, descoperi numai trei siluete in încăpere. Făcu repede socoteala și acuză o prefăcută nedumerire; aflase despre existența lui Erin, ce se desfășura dincolo de zidurile fortăreței, dar nu-l cunoscuse încă și ce nu știa, îl intriga la culme.

La fel se întâmpla și cu cărțile pe care le dezgropase. Apucă unul din volume, dar când să-l deschidă, se lovi de un impediment, care la început, îl amuză: coperta părea făcută din plumb. Cu puțin efort, reuși s-o deschidă; ciudat, părea ca și cum șederea în pământ ar fi încuiat cartea.

- Hm, foarte interesant… pentru un talmeș-balmeș. Trebuie să fii nebun ca să înțelegi ce scrie aici!…

și cum el nu era, scoase din haină o borselină încăpătoare, de catifea roșie și puse în ea cărțile. Pe urmă, își petrecu centura peste umăr și părea gata de plecare.

Însă, calicul tot calic rămâne… Își aminti de moneda care căzuse din lopată și se gândi s-o mai caute o dată; dacă era de valoare, își cumpără pe dânsa o chiflă proaspătă de la han.

Așa că lăsă geanta jos și cu ajutorul felinarului, cercetă cu atenție spațiul dintre roze. Dar nici acum nu găsi nimic.

Folosindu-și memoria fotografică, Narcis realiză că nu era vorba de o monedă uzuală sau ieșită din circulație, de fapt, nici n-o mai credea monedă, ci mai degrabă un semn grafic. Minuțios ca și Rufio, nemuritorul ținea o agendă cu informații de tot soiul, notate cu cerneală roșie sau incluse în tăieturile din ziare ce înțesau carnețelul, dublându-i mărimea.

De parcă ar fi intuit că-i va fi de trebuință în viitorul apropiat, Narcis copiase din însemnările unui criptolog, pe care-l cunoscuse întâmplător, iar printre ele se afla și alfabetul folosit de Evlampionis.

- Chiar trebuia să folosești o hieroglifă?!… se plânse el către fereastra luminată, după ce realiză că existau în jur de trei sute de semne în acel limbaj.

și fără a mai sta pe gânduri, începu să caute o ideogramă asemănătoare cu cea întipărită în minte, acțiune care s-ar fi efectuat lesnicios, dacă eroul, trăind în zilele noastre, ar fi posedat un calculator, căruia i-ar fi dat un simplu “ search “ ; la drept vorbind, cum era el grăbit, dacă vreo zână i-ar fi adus aceasta mașinărie ingenioasă, probabil că Narcis ar fi cerut imediat un manual de utilizare, fără alte comentarii în plus.

Dar cum nu avea PC și nicio zână nu păreă sa vrea să-l ajute, nemuritorul oftă adânc și-și prelungi căutarea manuală, în agendă de căpătâi.

Astfel se scursera câteva minute de timp prețios, iar cum Rufio și Evlampionis nu erau la curent cu ocupația lui Narcis, își făcură simțită prezența, mai exact, nemuritorul auzi pașii vrăjitorului, ce se apropia de poarta grădinii.

Narcis scoase o exclamație de surpriză și gasind semnul protector, un cerculeț în care se afla un pitic cu o gazorniță în mâna stângă, se grăbi să-l deseneze. Nu știa la ce folosește, dar era sigur că trebuie să fi avut o utilitate, altfel vrăjitorul nu l-ar fi executat cu atata acuratețe. și mai apoi, se gândea că dacă tot a comis furtul, măcar să lase locul așa cum îl găsise, să nu facă și alte pagube colaterale…

Apoi, ridică geanta și alergă la tufișul lui. Numai că atunci când vru să treacă dincolo de gard, își agăță cămașa de o sârmă desprinsă și se găsi blocat în acel loc.

- A-oleu!… făcu el, înghițind în sec.

Încercă să se desfacă, dar îi era teamă să nu-și destrame haina, deja smulsă din pantaloni în pripa cățăratului și asta și din cauza n-ar mai avut timp să meargă acasă să se schimbe cu alte straie. Fluieră ușor, amuzat de situație. Numai de n-ar fi apărut vreun câine pe acolo, căci dacă îi rupea pantalonii, costumul era distrus complet și doar ce-l cumpărase…

Din locul în care era, nu mai putea să-i urmărescă pe cei doi, dar în caz că ei se uitau intâmplător spre gardul opus, l-ar fi zărit cocoțat acolo, cu spatele la dânșii și n-ar fi fost prea fain. Dar poziția asta avea și avantajul ei: de unde era, avea o vedere perfectă spre camera lui Erin; nici vorbă de voyerism, numai că pe gard nu putea ațipi la fel în tufiș, iar el se plictisea extrem de repede…

Sub lucirea unei lumânări, apăreau două siluete estompate, una așezată în pat, iar cealaltă, pe un scaun, la căpătâiul ei. Oare ce se petrecuse în salon?… Erin numai ce se trezise și se culcă înapoi, iar cineva îl păzea de parcă l-ar fi furat somnul – la propriu… Uf, cine să-i mai înțeleagă cu ciudățeniile lor cu tot?!…

Narcis îi lăsă în pace și se întoarse la chestiunea ce-l interesa mai mult atunci, adică biata lui cămașă. Se gândi s-o dezbrace și pe urmă avea să vadă dacă o mai poate recupera sau nu.
Își dădu el jos haina, o puse pe gard alături de gentuță, dar pe când își descheia primii nasturii ai cămășii, auzi o voce în spatele său, care îl făcu să încremenească locului:

- Îmi permiteți să vă ajut?…

Glasul masculin îi era necunoscut și vădea puțină ironie. Narcis căuta răspunsul prielnic, căci se știa fire expedientă, dar acesta întarzia să apară…

- Ãăă, păi, asta depinde… zise el, fără să se uite la intrus, luându-și geanta lângă sine.

- Da?… și de ce, mă rog?… insistă vocea.

- Păi, știu că în zilele noastre, oamenii nu mai sunt atât de săritori să ajute pe cineva, nu fără un preț… argumentă nemuritorul, întorcându-se pe jumătate spre intrus. Iar în ultima instanță, nu vă cunosc, iar eu nu obișnuiesc să discut cu străinii... se fandosi el.

- Erin de Worshend, zise acesta cu prefăcută curtoazie, întinzând mâna spre Narcis.

- Narcis de…aș vrea eu… Narcis Flava, domnul meu. Aaa, lăsa-ți, vă strâng mâna și cu dreapta, nu ne mai complicăm acuma…

Erin nu-și putu retine un zâmbet.

- Dar domnia ta nu erai acolo… în dormitorul ăla de sus?… se interesă nemuritorul,
arătând cu degetul spre fortăreața întunecată. Îl privi, fâstâcit. Domnia ta ești
“ stafia “ castelului, nu?

Erin încuviință, amuzat.

- V-am văzut de la geamul camerei mele și m-am gândit să vă dau o mâna de ajutor.

- Aha.

- Mă întrebam de ce nu folosiți ieșirea prin față, ar fi mai simplu decât să escaladați acest gard.

- Hm, da, dar așa e mai sigur…

- Îmi fac prea multe griji pentru cărțile socrului meu, asta e problema.

- Păi, dânsul mai studiază la vârsta lui?… Interesant! Sau vă referiți la cărți de joc?… A uitat cumva unde le-a lăsat?… știți, la o anumită vârstă, oamenii devin cam irascibili și e greu să te mai înțelegi cu ei – am un amic care m-a acuzat odată că i-aș fi pierdut ochelarii pe care mi-i dăduse să-i curăț, când colo el îi avea pe nas!… și nu m-a crezut până ce nu i-am adus o oglindă, în care l-am rugat să se privească. Deci vă sfătuiesc…

Moșierul nu se lăsă năucit de avalanșa de cuvinte pe care i-o turna nemuritorul in urechi.
- știu unde sunt cărțile, i-o reteză el, pierzându-și răbdarea.

- și atunci de ce vă mai ingrijorați?… și mai apoi, de ce-mi spuneți mie asta?!… N-am ajuns atât de apropiați încât să-mi expuneți deja temerile sau visele domniei voastre, nu credeți? și cu tot respectul, nici nu mi-ați cerut părerea dacă sunt dispus să vă ascult sau nu…

- Deci, v-am invadat intimitatea, nu?… zise el, făcăndu-i jocul.

- Aici aveti dreptate, îi confimă el.

- Nu aveam cum să fac acest lucru odată ce domnia ta sunteți în grădina mea! ripostă Erin. Grădină din care fugiți ca un laș cu bunurile socrului meu!

- A, aici greșiți, nu fug, fiindcă nu pot s-o fac!… Dar parcă domnia ta, te oferiseși mai devreme să mă ajuți…

- Hai, gata cu comedia, jos de pe gard!!

Erin îl apucă pe Narcis de picioare, cu gând să-l dea jos de acolo.

- Nuuu, nu e nevoie de violență!! strigă nemuritorul, ținăndu-se de marginea gardului. Cămașa mea e nevinovată, domnule, n-o chinuiți!…

- Chiar v-ați prins în gard?!… făcu Erin cu un amestec de veselie și uimire.

- Da și dacă mai continuați, voi striga că mă siluiți!… amenință el, făcând pe grozavul. De altfel, situația mă favorizează…

- Poftim?!! Să știți că mă enervați!

- Dar domnia voastra, pe mine?… Lăsa-ți pantalonii, sunt din stofă fină!…

- Coborâți și vă las în pace! propuse Erin și făcu câțiva pași îndărăt, cu brațele încrucișate pe piept.

- Dar nu vreau… adica nu pot!… zise Narcis, plângând fără lacrimi.

- Jos de pe gard! Acum! porunci moșierul. Sau dau alarma…

- Cu ce?… Adică, spun că ar trebui să ne învoim. Uitați, eu vă găsesc adorabil, aveți calitățiile unui adevărat conducător: stăpânire de sine, sânge rece și ton poruncitor. Vă felicit, vă potriviți de minune cu socrul domniei voastre!…

- și asta mi-o spune unul care mă tratează cu spatele…

- Pardon, fără intenție…

- Hai, dați-mi geanta cu cărți și pretind că nu v-am cunoscut, e bine? Sau nu vă mai puteți despărți de gardul pe care l-ați încălecat?… Aflați că nu e cal și n-are să vă ducă nicăieri, rămâneți aici, cu mine.

Narcis, care mânat de ideea fixă de a sări dincolo, rămăsese cu un picior peste gard și cu celălalt înauntru curții, făcu o grimasă și își trase piciorul înapoi, ținând cu mână de marginea cămășii.

- Cu tot respectul, o să-mi dau jos cămașa înainte de a coborî.

- Cum doriți…

Narcis își scoase brațele din mânecile cămășii, pe care o și-o trecu apoi pe după mijloc pentru a putea coborî. Cu o ușurința care-l uimi, o desprinse după aceea din sârma buclucașă și se îmbracă la loc.

Erin îi intinse haina, păstrând însă geanta, pe care nemuritorul o scăpase din vedere pentru o secundă.

- Nu-mi faceți asta!… se milogi Narcis.

- De ce, și geanta e fină?… Cărțile rămân aici. Acum, puteți da bir cu fugiții, domnule Flava! mai zise Erin și se răsuci spre tufiș.

Narcis examină neliniștit gardul, apoi, pe Erin și alese cu o schimonosire a feței. Îl placă pe moșier ca la rugby; acesta pierdu borselina, în cădere, dar o recuperă înaintea nemuritorului și asemeni unui ștrengar, își introduse geanta sub el ca Narcis să nu mai poată ajunge la ea prea curând.

Nemuritorul avu o exclamație de protest și începu să tragă de om ca să-l dea deoparte de pe cărți. Însa acesta se lipise de pământ ca un vierme.

- Ați înebunit?… urlă Narcis. Da-ți drumul la geantă!

- Vă recomand să încetați! făcu el, exasperat, prinzându-se de niște tulpini de brusture. Cărțile râmân la mine!

Cuprins de înfrigurare, Narcis tăbărî asupra lui, îl apucă de păr, îl smuci de cap, dar nu izbuti nimic prin aceasta; omul se zbătea, mârâind, dar nu se clintea din loc.

- Terminați sau o să vă pară rău! urlă el.

Turbat de obraznicia impostorului, Erin se răsuci ca să-l lovească, dar n-avu răgaz, căci nemuritorul îi înlănțui gâtlejul ca într-o menghină, timp în care fără pic de menajament, își vârî mâna stângă sub toracele omului, bâjbâind după geantă.

La un moment dat, Erin se opri din zvârcolire; nemuritorul se înfioră subit la gândul că din întreaga afacere se putea alege cu un cadavru, așa că slăbi iute strânsoarea și îl întoarse cu fața spre el. Drept mulțumire, primi un pumn zdravăn, apoi moșierul îl îmbrânci și se ridică cu borseta în mâini.

Narcis scoase un țipăt de surpriză și-și pipăi hainele; negăsind ce căuta, se opri locului, zgâindu-se la moșier. Făcu o grimasă de ciudă și trase de sub el o altă borselină, ce-l împungea în spate. Dădu s-o azvarle, lehămesit, dar imediat zări ceva anapoda pe suprafața genții, lucru ce-l contrarie peste măsură.

Atunci se holbă la Erin, cu o uimire amuzantă și tăcu, punând geanta la loc.

- Poftiți sacoșa domniei voastre! făcu Erin, aruncându-i în ochi borseta goală. ( Narcis se apără de proiectil, râzând. ) Văd că ați omorî pentru ea, atâta minte aveți!… Plecați acum și voi uita tot.

Narcis îi răspunse sardonic. Proptindu-se într-o mână pentru a se scula de jos, văzu ca din întâmplare că omul are tălpile goale, căci coborâse doar în papuci, pe care-i rătăcise în toiul încăierării.

și mai vazu ceva care-l uimi peste măsură: o rană cicatrizată pe glezna stângă a omului.

Îl privi cu nedumerire. Erin băgă de seamă și se uită și el la picior; făcu o grimasă, după care trase de cracul pantalonului ca să acopere urma. Își găsi papucii și-i încălță la repezeală.

În tot acest interval, Narcis îl studie cu ferocitate.

- Interesant, n-am ce spune… Bag de seamă că înafara calităților pe care vi le-am descoperit, mai aveți și altele cu care n-aveți a vă lăuda. Degeaba vă feriți de mine, domnule de Worshend, eu sunt as în această chestiune…

- Nu înțeleg ce vreți să spuneți… murmură Erin, făcând câțiva pași îndărăt. Nu mă feresc, chiar nu înțeleg, adăugă el cu sinceritate.

Narcis cugetă o secundă și zâmbi cu indulgență.

- știți ceva?… Vă cred.

Erin avu o clipă de stânjeneală. Dar nu ținu mult, în momentul următor, încerca fiecare volum în parte ca să vadă dacă sunt cele bune; grație tensiunii, deschidea cărțile foarte ușor, așa cum făcuse și Rufio.

- Cam asta ar fii… zise el, oftând, apoi se întoarse spre tufiș.

- știți cum v-ați rănit? întrebă Narcis, precipitându-se în spatele lui.

Erin tresări. Când se întoarse, era palid ca o coală de hârtie.

- N-nu… murmură el cu buzele-i lipsite de sânge.

- Vă puteți încrede în mine, șopti nemuritorul.

- Bine, mai spuse Erin și-și pierdu cunoștiința, pentru a doua oară in acea noapte.

Narcis îl prinse repede în brațe.

- Ei, așa pățești când n-ai grijă de tine! îl mustră pe adormit. Învață de la mine, amice; sunt zile când nici nu mănânc, doar să nu nimeresc la antipozi, să ajung să ucid… și-mi pare mie că asta ți-ar prinde bine acuma, dar n-ai s-o faci!… Sunt perfect convins că n-ai s-o faci…

Îi cercetă pulsul.

- Stelianos trebuie să știe toată tărășenia asta. Iar dacă n-o știe, nu-i nimic, îl fac pe farmazon arșice și tot aflu! Sper numai să se întâmple asta cât mai curând…

OCTOMBRIE 2006