"Vantul, care de fapt se porneste doar asa, din cand in cand, starnindu-se de undeva si pierzandu-se spre un alt undeva, dar niciodata atinandu-se in acelasi loc, aduce cu el rafale de mirosuri, ba sufocante, ba improspatoare, si cateodata si cate un nor de fluturi sau de libelule, ori uneori un card de pasari mari, negre - si dispare din nou, iar dupa aceea, tot ce in gradina poate sa se miste si este atins de el, ramane-n miscare".

Aceasta fraza misterioasa o regasesc intr-un caiet de insemnari din urma cu peste zece ani. N-am putut s-o folosesc in nici unul dintre texte, dar dupa toti acesti ani, uite ca o introduc aici. Stiu acum ca aceasta fraza este o metafora:

ar putea sa figureze intr-un anunt mortuar sau o scrisoare de consolare.

"Vantul", asta este: viata cuiva.
"Nimic nu exista care sa nu atinga ceva."