Ora 6 dimineața, M. dormea după o seară în care trebuise să mai facă un comision pentru Pascal. Începuse să se sature să tot plimbe pachete și pachețele, vroia mai mult, simțea că e timpul să avanseze, să facă și alte lucruri.
- Când o să mă cheme o să-i spun că vreau și altceva, e deja prea mult, m-am săturat de plimbările astea, își spuse înainte să se bage în pat.
Telefonul sună de câteva ori. În cele din urmă reuși să se trezească și să răspundă.
- Alo, spuse el obosit.
- Bună dimineața, M. Hai trezește-te și la 8 să fii la locul nostru de întâlnire, trebuie să vorbim.
- Bine, voi fi acolo, spuse și închise telefonul.
Se întinse din nou în pat și se gândi la ce-i va spune lui Pascal. Nu reuși să se gândească la nimic, era prea obosit, va lăsa totul pe baza inspirației de moment. Se ridică din pat, făcu un dus, mancă ceva, își îmbrăcă noul costum, de când lucra pentru Pascal era al treilea, și plecă.
Ajunse cu un sfert de oră mai devreme, Pascal încă nu era acolo. Emoțiile îl copleșeau dar se hotărî că astăzi va fi ziua în care va avansa, îi ceru chelnerului un whisky și se așeză la masă.
La 8 fix Pascal intră pe ușa restaurantului și se îndreptă spre el.
- Ai avut probleme ieri?
- Nu totul a mers conform planului, ca de obicei, nimic interesant, spuse M. puțin abătut.
Pascal zâmbi, parcă ar fi știut ce urmează, parcă îi citea gândurile de fiecare data.
- Bun, atunci dacă ești gata am ceva nou pentru tine.
- Pot să-ți spun ceva înainte, te rog, e important pentru mine.
- Bineînțeles, și nu trebuie să mă rogi.
- De 1 an jumătate tot fac comisioane pentru tine, și până acum mi se pare că am făcut o treaba destul de bună, îmi place să lucrez pentru tine. Munca e ușoara, văd locuri noi, dar … totuși vreau altceva, știu că pot mai mult și dacă îmi dai o șansa o să-ți dovedesc.
- Chiar mă întrebam când o să-ți faci curaj să-mi ceri să faci și altceva. Oricum vroiam acum să-ți dau de făcut ceva mai interesant, sunt sigur c-o să-ți placă. Vreau să urmărești pe cineva. Vreau să-mi spui totul despre el, la ce ora se trezește, ce mănâncă, ce face toata ziua, cu cine se întâlnește, absolut tot.
- Cine e ținta?
- E un detectiv, am impresia că strânge informații despre mine de ceva vreme și vreau să mă asigur. Crezi că ești în stare?
- Nu cred, sunt sigur. Când să mă întorc cu informațiile.
- O lună zic că e destul să afli cât mai mult.
- Bine, atunci ne vedem într-o lună, spune M. și se ridică să plece.
- Succes, am încredere în tine. Uite informațiile de care ai nevoie să începi și banii pentru ultimul comision.
- Ok, merci, n-o să te dezamăgesc, spuse M. îndepărtându-se.
Se duse acasă, își făcu o cafea, aprinse o țigara și începu să răsfoiască dosarul. Tipul pe care trebuia să-l urmărească timp de o lună era un detectiv pe nume Oliver Karnes. Incoruptibil, observă M.. Pascal făcu câteva încercări să-l plătească dar fără succes, îl și amenințase, dar cu același rezultat. Spre norocul lui, Karnes stătea chiar vis-a-vis de bordelul unde-și făcea el veacul așa că putea să-l urmărească, cât timp era în casă, fără să fie observat. Tipul lucra de 25 de ani in poliție și de 10 ani era detectiv, avea experiență așa că trebuia să fie foarte atent.
Își termină cafeaua, stinse cea de-a treia țigară și plecă spre bordel. Era deja 16. Nu știa la cât se întoarce detectivul acasă așa că vroia să fie pregătit. Pe drum, întră într-o librărie de unde își cumpără un carnețel și un pix, în care să noteze toate detaliile.
Se simțea bine, era încrezător, în sfârșit avansa, era ca o promovare pentru el. Riscă puțin și intră în blocul unde stătea detectivul, vroia să vadă pe ce parte era apartamentul. Avea noroc, era exact cu fața spre bordel, la etajul 1, un etaj mai jos și o camera mai la dreapta de camera lui. Seara va fi ușor de urmărit. Coborî pe scara de incendiu, ca măsură de precauție și se duse direct la bordel unde își ocupă camera. Trase măsuța și un fotoliu la geam și le ceru fetelor cafea. Blonda lui veni cu un ibric de cafea și o cană, pe care le puse pe măsuță.
- Ce faci? Nu te-am mai văzut de mult.
- N-am putut să vin am tot alergat, lasă c-o să mă vezi mai mult de acum, îi spuse și o săruta ușor pe buze.
- Mă bucur, mi-a fost dor de tine.
- Și mie de tine. Te rog, ai grija să nu fiu deranjat pentru nimic. S-ar putea să te chem mai încolo, ok?
- Bine, spuse ea puțin supărată.
- Hai nu te supăra, o să mă revanșez cu prima ocazie acum am multă treabă.
O sărută din nou, de data aceasta apăsat, o strânse în brațe și după ce ieși încuie ușa.
Turnă cafea în cana, își aprinse o țigară, se întinse pe fotoliu și așteptă. După două căni de cafea și jumătate de pachet de țigări, se aprinse lumina în garsoniera lui Karnes, era 8 seara. M. își notă ora, detaliile pe care le văzu în camera detectivului și tot ceea ce făcu acesta în carnețel.
După ce făcu un dus și mâncă o pizza făcută la microunde, acesta scoase dintr-un birou un dosar pe care-l răsfoi puțin, notă ceva în el și-l puse la loc cu grijă, ca și când ar fi fost cel mai de preț lucru. Se mai uită puțin la un film după care adormi cu televizorul aprins pe la 1 noaptea.
- O să trebuiască să stau treaz toată noaptea să văd la cât pleacă nenorocitul ăsta, gândi M. și-și aprinse o țigară. După 5 minute de plimbat în sus și-n jos prin cameră o chemă pe blonda lui pentru a-l ține treaz până dimineața.
La 6.30 M. se ridică din pat, o înveli pe blondă și o sărută ușor pe frunte, își puse putină cafea de ieri, aprinse o țigară și se îmbrăcă. La 7 Karnes plecă. Își luă repede haina și coborî în fugă pe stradă să-l urmărească. Karnes avea un Ford albastru la mâna a doua, M. lua un taxi și-l urmări până la serviciu, unde stătu până la ora 6, apoi plecă. Se duse la un restaurant unde se întâlni cu o tipă. Stătură împreună și vorbiră până la 9, apoi se despărțiră. M. se hotărî să-l urmărească pe detectiv. Acesta se duse acasă și făcu același lucru ca și ieri.
Karnes avea o viață plictisitoare descoperi M., doar muncă și acasă, atât. Singurul lucru interesant din viața lui era femeia aceea cu care se întâlnea de două ori pe săptămână, la același restaurant. Aceasta era brunetă, cam 1.60 și puțin, era simpatică la față, avea ochelari, dar nu atrăgea atenția. Află după câteva zile că o cheamă Stella Eriksonn și că lucrează la o agenție imobiliară. Notă toate aceste amănunte dar n-o mai urmări, ținta lui era Oliver Karnes.
Într-una din zilele în care știa că detectivul se întâlnește cu acea femeie se hotărî să intre în garsoniera acestuia să vadă ce este cu acel dosar în care tot nota câte ceva aproape în fiecare seară.
Era în ultima săptămână de supraveghere. La ora 17.30 coborî și se întreptă spre locuința detectivului. Avea cel puțin 3 ore la dispoziție, nu avea de ce să se grăbească.
Își puse mănușile și descuie ușa cu chei potrivite. După ce cercetă puțin camera se duse spre locul unde văzu că detectivul ține acel dosar. Deschise încet sertarul și scoase ușor dosarul pentru a nu deranja ceva.
Pe coperta dosarului scria mare „STRICT SECRET – PASCAL ZALATIMO”.
- Asta cred că l-ar interesa pe Pascal, gândi M., scoțând aparatul foto pe care nici acum nu-l lasă acasă și fotografie fiecare pagină din acel dosar. După ce termină îl puse la loc. Deschise un alt sertar și găsi un fel de jurnal în care Karnes scria, îl răsfoi puțin și descoperi că acel dosar era o anchetă personală, nimeni nu mai știa de el. Mai citi câteva rânduri, dar nimic interesant, doar frânturi din viața anostă a unui detectiv și ceva despre Stella, de care se pare că acesta era îndrăgostit. Încuie ușa și se duse grăbit în camera lui, terminase misiunea cu succes, peste doua zile îi va da rezultatele lui Pascal. Dar până atunci își va lua liber, așa că o chemă pe blonda lui și se încuiară în camera, de unde nu mai ieșiră până când M. trebui să plece la întâlnirea cu Pascal.
- Ei, cum a fost? Te-ai descurcat?
- Ușor, nici n-a știut că-s pe urmele lui. Uite toate datele pe care le vroiai, spuse, M. întinzându-i carnetul.
- Foarte bine, foarte bine, te-ai descurcat excelent, spuse Pascal răsfoindu-l.
- Dar asta nu e tot, uită-te și la astea, zise M. arătându-i pozele pe care le făcuse.
- Nenorocitul, spuse Pascal nervos, trântind paharele de pe masa, după ce aruncă o privire asupra fotografiilor. Trase adânc aer în piept încercând să se liniștească. Singurul mod în care putea afla toate astea despre mine este doar dacă are pe cineva în interior, cineva mă trădează. Va trebui să aflu cine. Dar mai înainte să terminăm cu detectivul, el e prima problemă deocamdată. Trebuie să scapi de el.
- Cum?! făcu M. uimit.
- Ai vrut ceva mai mult, acum ai ceva mai mult. Hai, du-te si ocupă-te cât mai repede.
M. se ridică să plece, nu știa ce sa spună, nu se aștepta la asta, dar trebuia s-o facă.
- Stai, strigă Pascal și-i întinse un plic. Asta e plata pentru ce ai făcut până acum. Următoarea plată o să fie de cel puțin 3 ori mai mare, dacă faci o treabă bună. Ai 2 săptămâni.
M. se duse direct acasă. Încă amețit, nici nu se uită in plic, își turna intr-un pahar vodka cu gheață pe care o bău din prima, se întinse pe pat și adormi imediat.
După 2 ore se trezi. Se uita in plic, erau 1000$. Mai mult decât visase vreodată, dar nu trebuia sa se mai gândească la bani, ii trebuia un plan. Un plan bun.
Trecuse deja o săptămână din cele două pe care i le dăduse Pascal și nu avea nimic. Nu putea să-l omoare pur si simplu, ar fi fost prea bătător la ochi. Se hotărî să se relaxeze puțin și dădu drumul la televizor. Începea un film „ O iubire secretă”.
- O porcărie, gândi M. Dar pentru că altceva nu era rămase să se uite la film.
Era un film mediocru despre două familii. La început nu părea nimic special, dar filmul îi dădu ideea, știa ce trebuie să facă. Se hotărî să pună în aplicare planul chiar a doua zi, când Karnes se întâlnea cu Stella. Bucuros că avea un plan se hotărî să-i facă o vizită surpriză blondei sale.
A doua zi la ora 16 intră în garsoniera lui Karnes, luă dosarul despre Pascal și jurnalul, le baga în haină, deschise calculatorul și începu să scrie:
„Vreau să-mi cer scuze față de toți prietenii mei, mai ales față de Stella, dar nu mai pot continua așa, să vă mint pe toți. Sunt homosexual. Nici mie nu mi-a venit să cred, știam asta de câțiva ani buni, am încercat să mă conving că nu este adevărat, dar … Nu mai pot trai așa. Ce vreau de la voi e să vă amintiți de mine așa cum am fost până în momentul în care veți citi scrisoarea aceasta. Nu știu dacă veți înțelege gestul meu, dar simt că asta trebuie să fac.”
Mai citi scrisoarea încă o dată să fie sigur că e verosimilă, o scoase la imprimantă, o puse pe birou și modifică în calculator ora la care a fost scrisă scrisoarea, să pară că detectivul a scris-o înainte să plece la serviciu. Apoi plecă spre restaurantul unde Karnes și Stella se întâlneau de obicei pentru cea de-a doua parte a planului.
Îi căută mașina, o descuie și se întinse în spate astfel încât să nu fie observat.
După o oră de așteptat amorțise cu mana pe cuțitul din buzunar.
În cele din urmă detectivul urcă în mașină și porni spre casă. Când crezu că este destul de departe de restaurant se ridică și-i apăsă vârful lamei în gât.
- Mergi spre ieșirea din oraș.
- Cine ești și ce vrei?, întrebă detectivul cu sânge rece.
- Nu contează, fă ce-ți spun sau te omor pe loc, spuse M., dar spera ca acesta să-l asculte, nu vroia să-l omoare în mașina, s-ar fi complicat lucrurile. După jumătate de oră de mers, ieșiră din oraș.
- Fă la dreapta aici.
Detectivul se supuse ordinului. Cam la jumătate de kilometru din acel loc era o râpă.
- Oprește și dă-mi pistolul tău!
- Sunt polițist, dacă mă omori nu vei avea scăpare!
- Nu-ți fa griji, n-o să te omor, spuse M. luând pistolul, te vei sinucide. Și-l lovi pe Karnes cu propria armă.
Acesta căzu leșinat. M. coborî din mașină și se urcă în dreapta. Puse pistolul la loc în tocul de la șoldul detectivului, îl așeză pe Karnes în poziția normală de șofat și porni mașina, apoi coborî și o împinse peste marginea râpei. Aceasta era destul de adâncă așa că mașina explodă când ajunse jos.
M. privi flăcările și se grăbi să plece pe drumuri lăturalnice pentru a nu fi observat. Se duse la bordel pentru a mai scăpa puțin de stres.
Următoarea zi văzu la televizor o știre despre un detectiv homosexual care s-a sinucis sărind cu mașina într-o râpa. Poliția găsise o scrisoare de adio, scrisă de acesta înainte să plece la muncă și clasase cazul. După câteva minute primi un telefon de la Pascal care-l chemă la restaurant cât mai repede.
- Bună treabă, ești ingenios puștiule, spuse Pascal zâmbind.
- Fac și eu ce pot, uite dosarul, m-am gândit că-l vrei.
- Bineînțeles că-l vreau, să mă asigur că dispare. Uite-ți plata, plus un bonus pentru impresia artistică. Ia-ți o vacanță, ai nevoie. Când te întorci trebuie să aflăm cine îi furniza informații detectivului. Hai pleacă acum!
- La revedere, ne vedem în câteva săptămâni, spuse M. luând plicul.
Se duse direct în camera lui de la bordel, singura cameră care era sigură, și încuie ușa. Abia aștepta să vadă câți bani erau în plic, mâinile îi tremurau. Deschise plicul și ramase cu gura căscată 6000$ și un bilet: „Pentru o treabă bine făcută și un om de încredere”.
Mai citi odată biletul și zâmbi. Scoase din buzunar jurnalul lui Karnes și copia făcută după dosar și le puse sub saltea, știa că nimeni nu umbla în camera lui.