Mi-au dat de la second corpul perfect. E adevărat că acum mă strînge puțin la gît și nici sînii fleșcăiți nu-mi încap bine în el. Vîntul mă suflă puțin pe deasupra căci mi-e cam înalt, iar la picioare mi-e larg. Mi s-a precizat că mă voi obișnui în scurt timp. Totuși nu-mi pică defel bine că nu pot fuma - de cîte ori îmi propun să iau pachetul cu țigări de pe masă, mîna nu se mișcă. Nu mai pot sta picior peste picior și de fiecare dată cînd plouă nu mai aud nimic. Visez cu totul alți cai decît cei de altă dată, ei sunt mult mai veseli și mai puternici. Nu mă recunosc niciodată. Uneori îmi vine să vorbesc despre stele sau despre cafea, dar în noul meu chip reacționez și tac. Atunci mă desprind din pereții interiori și-mi văd cele trei alunițe de pe mînă și fundul minuscul. Știu că sunt. Mă adun și plutesc în trupul ăsta, dizarmonioasă. E foarte frig aici. Mă pierd în el.

Nu pot renunța la
mersul prin ploaie cu capul descoperit șiroind fericită ca și cum totul ar cădea peste mine cu blocuri nori niște puf univers
lumea nu e așa grea
la copiii pe care nu i-am născut și
poezia mea o zonă erogenă vie-crud un foc
plînsul zilnic matinal de la 7 fix cînd văd că sunt iar trează /eu/ încă
soldații care mă așteaptă mestecînd gumă cu trupuri dumnezeiești
telefon
tren
promit că de mîine voi fi mai bună și la cutia asta în care mă sufoc cu m
cu m.