În seara aceea copacii de la periferie aveau altfel de umbre - se strâmbau la mine și nu știam ce semne vor să-mi facă. Scorburile lor căscau în nuanțe de negru. Le-am cercetat pe toate și din ultima cineva mă trase de mânecă și îmi susură un secret în limba lui Ka, părăsit cu regret pe ecranul de la Wolnosc.

L-am luat acasă și i-am făcut cuib în sufrageria încărcată de boluri și covoare, undeva pe un raft dosit unde nu observa nimeni că stratul de cuvinte era mai gros cu fiecare ceas. Șoarecii se cultivau pe acolo, zilnic, cu câte-un sfert de tom; știința lor mărunțită trecea în șarpele meu, cu piele oscioare și blană cu tot.

Apoi dintr-o dată am rămas doar noi. Trăsura neagră plecă în două rânduri și am înțeles secretul: umbrele copacilor se schimonoseau a jale. În fiecare zi așteptam să vină cineva să ne ducă departe. În casa întunecată minutarele ruginiseră în ceasuri, podul picura deasupra, frigul ciocănea pereții și șoarecii se împuținau.

Mătușa aducea lapte, tartine cu dulceață și uneori tablete de ciocolată. La masa din mijlocul sufrageriei, ședeam în genunchi pe un scaun cu spătar sculptat și o pândeam să plece, ca să pot împărți cum se cuvine laptele. O ceașcă mie, o farfurioară ție și restul pentru Michal cu ghiozdanul roșu burdușit de castane.

Într-o zi de vineri, mătușa întoarse casa pe dos și pe față până ieșiră curate toate rafturile. Acoperi cu huse albe toată mobila și nu am mai găsit șarpele. Apoi au apărut bunicii și am dormit o vreme somn mișcător. La trezire, cearceafurile erau aspre sub mine, mirosea a cozonaci și era o lumină cum nu mai văzusem.

În colțul cu fereastră a odăii, întins pe o laviță și cu un cot pe masă, Michal citea o carte fără cotoare; purta haine de lână și la brâu un cordon cu ochi vii și galbeni, care se dezlegă și se îndreptă spre mine susurând în limba lui Ka. Te-ai trezit? Acuma am desfăcut bagajele și am văzut de ce al tău era așa de greu.

____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.