Capitolul 18


Linia de mirare


- Tovarășu colonel, până și la divizion și-au luat!
- Mă Popicule, nu mă mai bate la cap, mă! Tu crezi că o să mă duc să mă ploconesc la ăia ca să-l pun la club? răspunse Marica.
- Cine a zis să-l punem la club, tovarășul? se miră maiorul Popa.
- Cum cine, locotenentul Elefterie, că numai propagandiștii ăștia pot veni cu astfel de idei, îl lămuri colonelul.
- Păi da, că de abia a venit la noi și deja face pe zmeul. Tovarășul colonel, eu sunt împotriva dotării clubului cu un astfel de aparat. Am auzit că sunt destul de slabe, îl strică soldații una-două!
- Ai văzut ce ești de acord cu mine că n-are rost să …
- Sunt de acord în ceea ce privește clubul, tovarășul colonel. Cred că cel mai bine i-ar sta în biroul dumneavoastră.
- Cum, mă? La mine în … Dar știi că ai dreptate? Toți proștii au acum televizor în afară de noi. Mâine mă duc la divizie să cer aprobarea. Cum de nu m-am gândit mai devreme?
Televizoarele de abia începeau să apară, exista și o televiziune națională, care de doi-trei ani arăta lucruri foarte interesante, cum ar fi vizitele de lucru ale tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej. Un ofițer de la divizie spunea cui voia să-l asculte că îl văzuse la televizor pe tovarășu maior … adică locotenent-colonel Stroe în mulțimea care îl aclama pe primul secretar în timpul vizitei sale la Buzău. Dar aparatele erau scumpe și nu și le permitea orișicine. Nici măcar o unitate militară de talia batalionului comandat de colonelul Marica nu era sigur că poate obține aprobarea de la forurile superioare. De teama unui refuz nu îndrăznise Marica să facă demersurile necesare pentru a da curs propunerii locotenentului Elefterie, noul locțiitor politic.
Iată însă că maiorul Popa găsise calea către inima comandantului. Un televizor în biroul lui, adică numai pentru el … da, asta merita osteneala.
Intervențiile colonelului au fost încununate de succes. După câteva săptămâni, plutonierul major Banu a adus de la Bucuresti, direct de la fabrică, o adevarată bijuterie electronică: un televizor Cosmos.
Marica și Popa nu-și mai încăpeau în piele de bucurie. Așezară aparatul pe masă, îl băgară în priză, și …
- Ce naiba emisiune e asta, bă? izbucni colonelul, făcând ochii mari la ecranul alb cu purici negri.
- Nu e bine reglat, tovarășul, răspunse maiorul și răsuci butonul cel mai apropiat de el. Efectul îi luă prin surprindere: un zgomot infernal umplu încăperea.
- Bă! Bă! Te … adică … ce i-ai făcut? Urlă de parcă e apucat.
Popa, fără să mai răspundă, continuă să manevreze butoane. Zgomotul ba dispărea, ba reapărea, ecranul era când mai alb, când mai negru, dar nici urmă de șpicheri, cum auziseră ei că ar trebui.
- Ba, ia mai lasă-l naibii, să nu-l strici! reuși colonelul să-l stăpânească pe șeful de stat major care se pregătea să regleze aparatul cu lovituri de pumn. Mai bine du-te și vezi cine are televizor de la noi, să vină să-l pună la punct.
Atras de zgomot, în acel moment bătu la ușă Elefterie. Locțiitorul politic venise de curând de la Sibiu, cu o recomandare din partea locotenent-colonelului Miron, fostul sobordonat al lui Marica, în prezent profesor de socialism științific la Școala de ofițeri.
- Tovarășe colonel, dați-mi voie, se oferi locotenentul. Am mai umblat eu pe la televizoare, îi vin eu și ăstuia de hac!
- Păi de ce nu spui, bă? Nu vezi că de o oră ne luptăm cu rabla asta? îl apostrofă comandantul.
- Stați să vă arăt, își începu propagandistul demonstrația. Uitați: prima dată se apasă aici ca să-i dăm drumul …
- Mersi frumos, asta am vazut și eu, îl contră Popa. Dar nu are imagine.
- Probabil că nu ați rasucit butonul de la canal, încercă Elefterie.
- Ce canal, bă? Ce, ăsta e chiuvetă? …auzi, canal în biroul meu! se enervă colonelul.
- Permiteți să raportez, nu canal de-ăla, uitați aici, spuse locotenentul, întorcând un buton. Trebuie dat pe doi, continuă el hotărât, dar din prea mult entuziasm butonul îi rămase în mână.
- Bă! Bă! asta ai învățat tu din cărțile de căpătâi ale marxism-leninismului? urlă Marica. Să distrugi bunul meu? Adică al poporului, se corectă el.
- Se pune la loc, încercă Elefterie să-l tempereze, uitați, are un șurub, și …
- Tovarășul colonel, am o idee! interveni Popa, care până atunci stătuse deoparte, urmărind cu dispreț activitatea colegului său. Apropo de șurub, hai să-l chemăm pe Tuteașcă, să-l facem de râs! Sunt sigur că nici el nu știe ce să-i facă.
Tuteașcă apăru imediat.
- Să trăiți, tovarășu colonel, m-am prezentat …
- Lasă vrăjeala bă, și fă televizorul ăsta să meargă.
- Dar ce are, tovarășu?
- Ce știu eu? Uite, tovarășu Popa a încercat să-l regleze, dar nu se vede nimic, o fi stricat.
Tuteașcă se apropie de aparat, întinse mâna către butonul de pornire, dar se răzgândi:
- Tovarășu colonel, permiteți să raportez, antena i-ați băgat-o?
Cei trei ofițeri rămaseră cu gura căscată, primul care-și reveni fu, fireste, cel mai mare în grad.
- Antena? Ce antenă, bă?
- Cum, nu știați că-i trebuie antena? răspunse Tuteașcă.
- Bă, unde-i antena aia? se repezi colonelul la șeful de stat major.
- Nu știu tovarășul colonel. Banu a adus tele…
- Bă, ia să vină Banu ăla încoace, să raporteze ce-i antena! strigă Mareșalul.
Șoferul veni, dar raportul nu fu concludent:
- Nu știu de antenă, tovarășu … pe repartiție scria doar „una bucată televizor”.
- Așa e, interveni Tuteașcă, televizoarele se dau numai întregi, nu pe bucăți.
- Și noi ce facem? De unde găsim o chestie de-aia? țipă comandantul.
- Permiteți să raportez, spuse Tuteașcă, se poate confecționa din …
- Până mâine să fie gata! ordonă Marica.
- La ce oră? nu se putu abține plutonierul.
- Păi, pe la 11, că la 12 are loc Plenara Comitetului Central, și … propuse Elefterie.
- Atunci e mai bine la 10, să fim siguri, zise șeful de stat major.
- Cum la 10? Care 10? La prima oră să fii aici cu antena în dinți! Executarea! tranșă comandantul.
Din fericire pentru el, Tuteașcă avea prieteni în uzinele Brașovului. Câteva țevi din aluminiu, un suport de oțel, iar a doua zi la adunarea batalionului plutonierul putea să raporteze că își îndeplinise misiunea.
- Da, da, spuse Marica măsurând din ochi scheletul din metal, interesant. Dar cum vrei tu să bagi asta în televizor? Nici în birou nu încape cât e de mare!
- Tovarășu colonel, raportez că asta se pune pe casă și mai trebuie făcută o coborâre până la aparat, îi explică Tuteașcă.
- Cine să coboare, bă? nu înțelese șeful.
- Se coboară un cablu coaxial, și…
- Adică să urci pe acoperiș și apoi cobori pe cablul ăla nu-știu-cum?
- Coaxial…
- Cocsal sau nu, dar nu se rupe?
- Tovarășu, cablul de la antena la televizor se cheamă coborâre. Nu trebuie să facem alpinism cu el, spuse plutonierul.
- Aha, se cheamă … înțelese, în sfârșit, superiorul.
După o oră de muncă, Tuteașcă și nea Kiss, zidarul, reușiră să monteze antena, să coboare cablul și plutonierul raportă:
- Mai trebuie doar să găsesc o banană, și putem să-l pornim, tovarășu!
- Banană, acum, vara? Ce, te crezi în țările calde? ripostă Marica.
- E un fel de mufă care se pune la capătul cablului, tovarășu…
- Tovarășu colonel, spuneți-i să se grăbescă, mai e doar o oră până la plenară, apăru Elefterie.
- Bă, când vii la mine să vorbești ca la carte! se supără colonelul. Nu v-au învățat aia la școala de ofițeri?
- Tovarășu colonel, cum să vorbesc ca din cărțile mele despre televizor, dacă pe vremea lui Marx, Engels și Lenin încă nu se inventase?
- Ba, tu sau ești prost, sau te prefaci bine; eu nu mă gândeam la Marx, ci la Regulamente.
- Foarte rău, tovarășe, că nu vă gândiți la Marx, care e părintele marxismului, pe când regulamentele sunt făcute de oameni. Iată, în opera lui Lenin, la pagina 638, paragraful 4, rândul 6, se spune că Marx a studiat cel mai profund raporturile dintre cetățeni, și …
- Bă, noi nu suntem cetățeni, noi suntem militari! Așa că pune mâna și raportează regulamentar, că dacă nu, tot regulamentar te bag…
- Tovarășe colonel!
- … la arest!
- Tovarășu colonel, spuse în același moment Tuteașcă, raportez că televizorul funcționează regulamentar … ăăă … vreau să spun, corect.
- Ai văzut, locotenentule, cum se vorbește cu un superior? concluzionă comandantul.
Intrând grăbit în biroul său, Mareșalul fu surprins să vadă pe ecran niște figuri geometrice.
- Da’ ce sunt rotundurile astea? întrebă el.
- Raportez, este o miră, explică Tuteașcă.
- Cinci zile de arest! izbucni comandantul. Nu se poate să jignești așa un colonel!
- Dar ce-am zis, tovarășu? întrebă, surprins plutonierul.
- Mai și întrebi? Nu tu ai spus „proștii se miră”?
- Nu tovarășu, că eu eram atent la televizor și nu mi-am dat seama că vă mirați.
- Păi atunci ce-ai zis? nu se lasă Marica.
- Raportez, v-am adus la cunoștință faptul că aceasta este o miră, adică o imagine de control, îl lămuri plutonierul.
- Aha, bine, atunci la loc comanda, se calmă șeful. Dar, ia spune, pe cine controlează mira?
- Eu cred că face controlul la bilete, glumi Elefterie. Știți, ca la cinematograf…
Dar comandantul o luă de bună:
- Ce bilete, bă? Doar n-o să mă pună ăia să iau bilete ca să intru în propriul meu birou?
- Glumeam, tovarășe colo…
- Bă! Bă! Deseară o să dormi la garnizoană! Executarea! Iar tu, zi despre miră, se întoarse el spre Tuteașcă.
- Raportez, mira controlează calitatea recepției și reglajele aparatului.
- A, și dacă nu le are pe toate îl amendează, spuse, lămurit în sfârșit, Marica.