Era primăvară, o primăvară din acelea care prevesteau lucruri nemaiîntîmplate, nemaivăzute și nemaitrăite de fetița Iulia.
Iulia era o fetiță cuminte, cum sunt majoritatea fetițelor din țara lui Verde Împărat. Nici mai bună, nici mai rea, era o fetiță absolut normală care se juca în casă cu jucăriile ei. Avea un întreg arsenal de jucării. De la aragaz cu oale, un frigider cu tot felul de ingrediente pentru gătit, un dormitor cu tot felul de nimicuri numite bijuterii, rochițe, pantofiori și zorzonele, pînă la păpuși pe care le ducea la școală, le educa cu toată înțelepciunea vîrstei ei. Iulia era puțin răsfățată. Iulia era și nefericită. De obicei cu cît fetițele sunt mai răsfățate, cu atît sunt mai nefericite.
Pe Iulia n-o mai încînta nimic de la o vreme. De aceea zîna ei bună venea zilnic să stea cu ea. Se jucau împreună dimineața, duceau copiii la școală după ce-i hrăneau și sărutau de multe ori, apoi rămîneau amîndouă să se joace cu ingredientele din frigider, cu rochițele și hăinuțele păpușilor, se jucau de-a curățătoria, de-a banca, de-a supermarketul, de-a telefoanele cu alte păpuși. Ai fi zis că viața ei e atît de plină și frumoasă încît n-ar avea timp să fie nefericită. Dar Iulia era nefericită. Pentru că într-o vreme, mai demult, se jucase de-a Cenușăreasa. Ea ținuse întreg castelul împăratului Roșu, muncise de dimineața pînă seara, conducînd cele mai grele treburi administrative de la castel și fusese umbra tuturor. Iubea pe toată lumea și nimeni n-o iubea pe ea. Nu știu de ce, dar Iuliei i-a plăcut tare mult rolul ăla… și i-a plăcut și mai mult cînd prințul a venit și au urcat în caleașcă. Dar prințul a păcălit-o, pentru că de acolo el s-a dus direct la servici și ea n-a mai avut cu cine să se joace de-a cenușăreasa. Acum tot ce se joacă ea, e lipsit de viață, n-are vlagă nici un personaj. La telefon păpușile cu care vorbește n-au viață, normal, dacă n-au jucat niciodată rolul Cenușăresei! Oalele și ingredientele, zorzoanele și toate cele nu au nici un farmec pentru Iulia.
E atît de singură peste zi, încît se gîndește de multe ori dacă nu cumva a A NIMERIT ÎN POVESTEA ALTCUIVA…
La astfel de lucruri se gîndea Iulia mereu în compania zînei bune, aceasta obosea atît de tare încît rămînea în fotoliu cu ochii pe jumătate deschiși și apoi o auzeai cum sforăie încetinel. Atunci Iulia se ducea la fereastă, se rezema cu coatele de pervaz și uneori scria cu degetul pe sticlă tot felul de gînduri ciudate. Unii oameni îi făceau cu mîna, alții treceau nepăsători. Iulia se uita prin fereastră și o cuprindea o DORINÞÃ ciudată de a TRECE DINCOLO.
-Cum pot fi ei atît de liberi? Ia uite cum se mișcă, ia uite cîtă dezinvoltură. Aș vrea să trec dincolo de ferestră… Dar exact în acele momente se trezea zîna bună și-i amintea că trebuie să se joace cu copiii, să vorbească cu ei să nu se simtă abandonați și Iulia uita de dorințele ei mereu. Dar într- zi, pe cînd zîna dormea, un balaur se arătă la fereastră, se apropie, își scoase pălăria și șoptit ceru un pahar cu apă.
Iulia nu știa cum arată un balaur, pentru că în povestea Cenușăresei nu fusese niciunul. I-a făcut un semn cu mîna să aștepte și a dat fuga la frigider, a luat o sticlă cu apă, un pahar, i-a turnat balaurului apa și fuga, fuga, a DESCHIS FEREASTRA. Dintr-odată s-a iscat un vînt puternic și s-a făcut frig și lucrurile au început să plutească în cele mai ciudate moduri, ba chiar să și comunice între ele prin tot felul de SEMNE. De exemplu, din paharul din mîna ei, apa a ieșit sub forma unei întrebări ce s-a așezat pe fruntea Iuliei și s-a transformat în cîntec. Apoi balaurul a deschis gura și din ea a ieșit o stea cu picioare, ce pășea pe note muzicale ce ieșeau din cîntec. Apoi Iulia și-a dat seama că aude numai ce vrea ea să audă și ÎNCÃ CEVA ÎN PLUS. Nu mai putea să închidă fereastra, pentru că NU MAI DOREA SÃ ÎNCHIDÃ FEREASTRA. Pentru că această nouă lume i se părea UIMITOARE. Apoi următorul lucru ce s-a întîmplat, a fost faptul că Iulia A UITAT CINE ESTE. A uitat că este o fetiță cuminte, a uitat că are o zînă bună lîngă ea și mai ales a uitat că a jucat rolul Cenușăresei și că nu are dreptul să DEVINÃ ALTCINEVA. Mai mult, Iulia a IEȘIT PE FEREASTRÃ apoi fără să privească înapoi A SÃRIT GARDUL. Acum veți spune că fetele cuminți nu sar gardul, ele se duc frumos pe cărarea prea bine stabilită pe unde umblă toată lumea. Se pare că atunci cînd un balaur bate în geam, orice fetiță cuminte o ia razna. De fapt ar fi trebuit să spun că atunci cînd un balaur bate în geam, fetele cuminți închid ochii, își fac cruce, scuipă în sîn, dacă au, apoi se duc la culcare singure, sau după caz cu vreo păpușă.
Dar Iulia nu știa că a luat-o razna. Ea voia din toată inima să JOACE ALT ROL.
Balaurul a bănuit că are în față o fetiță naivă și a ținut gura deschisă mereu ca să-i iasă din ea cît mai multe stele care să pășească pe notele muzicale de pe fruntea Iuliei. Dintr-o dată balaurul a sărutat-o pe fetiță. Primul lucru care s-a întîmplat a fost să-și piardă pielea de porc. Iulia a văzut cum în fața ei se înalță mîndru un prinț frumos, tocmai POTRIVIT pentru ALT ROL în care ea se angajă cu toată ființa ei.
Apoi s-a întîmplat cel mai neașteptat lucru. Viața Iuliei nu va mai putea fi niciodată la fel, pentru că ea A HOTÃRÎT CÃ ACESTSA ESTE SINGURUL PRINÞ ADEVÃRAT PE PÃMÎNT. De aici a început uimitoarea poveste: