agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-14 | |
Îmi pare rău!
Nici un timp nu ființa. Urma albastră a umbrelor se încolăcea în jurul bălților strânse după ploaia de seară. Strada se prelungea dincolo de podul negru preferat de sinucigașii de lună plină. Mers de câine, târât prin mocirlă. Miroase a hoit în fiecare tomberon verde. Imagini. Doar imagini rupte au mai rămas din drumul meu. Dincolo de pod nimeni nu mai trăiește. Animalele și-au închiriat alfabete mediocre prin centrul capitalei. Bună dimineața, doamnă! Aș dori și eu un pachet de Lucky Strike și o brichetă fără gaz. Păi nu avem. Atunci veți muri. Peste două zile femeia a fost găsită moartă la capătul podului negru preferat de sinucigașii de lună plină. Bună dimineața, doamnă! Aș dori și eu un pachet de Lucky Strike și o brichetă fără gaz. A doua zi la piciorul podului zăcea un trup arzând. Nici un timp nu ființa dincolo de mareea de iarnă. De data asta voi desface universul în două picături pe care le voi sparge în molecule și apoi în atomi ca să prind în palmă fiecare nanoatom, să-l plămădesc cu speranță și să fac gunumul care va domina ce va rămâne din oameni. Gunumul va crește în ghiveci până la vârsta de trei ani și apoi va păși în gnum. Gnumul va fi colorat în culorile interzise privirii umane dar va fi vizibil gunumului. Bună dimineața... Podul... O dată cu răsăritul soarelui când luna moare încă o dată ucisă dincolo de podul negru, îmi aprind țigară de la țigară, în speranța că oamenii vor crește în ghivece și vor deveni gunumi. Tramvaiul circulă doar seara, pe timpul zilei trec gnumuri care transportă lumea dintr-un vis în altul. În casă liniște. O ceașcă de ceai mă așteaptă sleită să îi satisfac curiozitatea de a-mi pipăi stomacul încărcat de bacterii și ciuperci intestinale. Mă așez pe un fotoliu mucegăit de atâtea vise pierdute. Încă o ratare. Am încercat ce era mai negru și am descoperit ce era mai colorat, dar din culoare nu am reușit să învii un fluture care să mă facă să mor sau poate să trăiesc într-o veșnicie a uitării. Eternitatea aerului mă înspăimântă. De-atâta vreme și nu e niciodată alterat încât să ne omoare. Aerul este arma principală a lui Dumnezeu cu oamenii. De aceea, gunumii nu respiră. Aerul lor e visul. Visurile oamenilor. Cu ani în urmă am întâlnit un gunum mort. A fost ucis de puritatea visurilor unui copil ce credea în bunătatea oamenilor. Azi copilul a uitat să mai viseze. Azi, copilul e gunum. Trăiește de pe urma visurilor de oameni. Într-o parte de orizont îngerii mor după o zi pe alta. Acolo se nasc gunumi. Primii trei ani trăiesc în ghivece de gnum, apoi se îmbracă cu îngerii morți și capătă față omenească. Drumul lor spre eternitate trece prin sufletele noastre.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate