agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-14 | |
Afară pământul a îmbrăcat o haină aproape albă, deseori peticită cu pământ și smocuri de iarbă rămase neacoperite de neaua care se lasă atât de greu cernută prin sita divină. Câțiva copii au ieșit cu sănii și patine și caută îndelung o palmă de pământ optimă pentru sportul pe care îl practică, niște gospodine au ieșit repede sub diferite pretexte, să etaleze hainele de blană cumpărate încă din vara trecută, pe care vremea destul de călduroasă nu le-a lăsat să le scoată din șifonier până acum... O comisie constituită din câțiva vecini adunați ad-hoc în colțul blocului analizează cu cât la sută au crescut șansele de a avea o producție agricolă bună în contextul efectului de seră și al acestei prime zăpezi venită atât de târziu. Din când în când, prin peretele subțire al blocului îl aud tușind pe vecinul meu, nea Vasile, care a răcit în timpul unei partide de pescuit la copcă...
Din balcon, privesc tot acest teatru viu ce se desfășoară firesc, de parcă, cocoțat pe bloc, un regizor bărbos coordonează prin portavoce mișcările actorilor. Ca niște veterani lăsați la vatră după lungi și grele războaie, undițele mele se odihnesc într-un colț al balconului, vindecându-și încheieturile reumatice după atâta curent și umezeală îndurate până puțin timp în urmă. Nu mă pot stăpânii și le dezrădăcinez din geanta ce le ocrotește ca un sac de dormit. Le șterg cu o cârpă, verific vigilența firelor, ascuțimea acelor. Sunt ca un războinic ce își pregătește armele înainte de luptă. Ajung și la ultima lansetă pe care abia am cumpărat-o și pe care nu am apucat încă să o testez într-o partidă de pescuit. O desfac și o admir. E flexibilă și totodată viguroasă, permite o lansare puternică, dar are și forța de a prinde un pește mare. Mulineta ei cârâie ușor, ca o pisică adormită, părând o jucărie pentru copii, dar dezvoltă o forță ce te ia prin surprindere. Tot meșterind la undițe, mi se face un dor nebun de mers pe malul bălții. Vecinul meu Vasile însă tușește ritmic și geme: „Off, capul meu! Gâtul meu! Cine-o mai pleca la pescuit pe gerurile iernii, ca mine să pățească!”. Văicăreala lui Vasile mă sperie, mai ales că sunt ipohondru, așa că îmi pun pofta în cui cu plecatul la pescuit și dau să pun undițele la loc. Undița cea nouă, neîncercată încă, îmi arde palmele însă, parcă îmi strigă: „Hai să vezi ce monștrii o să prinzi cu mine! Hai să vezi ce achiziție bună ai făcut!”. Afară s-a întunecat puțin, zăpada s-a transformat în zloată, copii au plecat în casă... Îmi iau o haină groasă și ies în spatele blocului să probez noua undiță, rugându-mă să nu mă vadă vre-un vecin. Mă gândesc la două-trei scuze în eventualitatea că mă va surprinde cineva, fandez cu piciorul drept, îmi arcuiesc brațele în spate, balansez puțin greutatea de plumb și lansez! Firul, întins la maxim, lovește aerul și cântă ca o vioară, mulineta acompaniază cu un cârâit ritmic, iar eu urmăresc fermecat și mulțumit evoluția ireproșabilă a ultimei mele achiziții. Aud niște pași înfundați, așa că mulinez rapid. Mă poziționez în dreptul unui stâlp de electricitate, după care ascund lanseta, la timp pentru a nu fi surprins de vecinul Matei ce ieșise să-și plimbe pekinezul. După ce pekinezul îl târește pe Matei departe de mine, îmi reiau poziția și lansez iar. De data asta cu mai multă forță, cu mai multă dăruire, cu mai multă precizie. Coșulețul de plumb zboară prin aer cu grația unui porumbel ce duce în cioc o ramură de măslin. Sunt miop și e cam întuneric afară, așa că nu pot urmări până la final zborul suav pe care greutatea mea de plumb îl execută de parcă ar avea aripi diafane de fluture. Un zgomot mă anunță însă că plutirea s-a sfârșit. Încerc să mulinez. Unul dintre ace s-a înțepenit puțin. Smucesc! Zbang! Zdrang! Realizez că zgomotele pe care le aud provin de la geamul de la balconul vecinului meu de la etajul II. Trag disperat de fir. Vecinul a auzit zgomote, dar nu își dă seama încă că provin de la geamul lui de la balcon. Deși am agățat ceva în drum, recuperez fir. O dată cu firul se mișcă spre mine și un corp dur, de care nu-mi dau seama ce este. Mă feresc la timp să nu-mi cadă în cap! E un bidon de plastic, în care vecinul are castraveți murați. Luminile încep să se aprindă pe la balcoane, câțiva vecini scrutează platoul cu lanterne, din fericire încă departe de mine. Cu precizia cu care un pușcaș profesionist își asamblează arma pentru a porni la atac, strâng lanseta în câteva secunde. Iau borcanul cu murături și dispar în noapte, subtil, așa cum dispare mâna unui borfaș intrată în căutare de lucruri prețioase în buzunare străine... Pe ecranul televizorului, se derulează imagini cu celebrul pescar Rex Hunt, care prinde în oceanul Pacific, unul după altul, monștrii la care visăm toți pescarii. Involuntar îmi aduc aminte și încep să recit celebrul vers, pe care l-am folosit să fac declarații de dragoste până am cunoscut-o pe nevastă-mea: „Din oceanul Pacific/ A ieșit un pește mic/ Și pe coada lui scria / Te iubesc, nu mă uita!”. În căldura patului meu, gerul de afară mi se pare o povestire SF. Mâinile mele se mișcă involuntar, imitând mișcările cu care Rex Hunt înțeapă, mulinează, se luptă cu monstrul oceanic pentru a-l aduce în barcă. În sfârșit, și eu de acasă, și Rex Hunt de pe ecranul televizorului, reușim să dovedim monstrul. E o captură deosebită, dar care m-a lăsat cu febră musculară în toți mușchii... După atâta efort, mi s-a cam făcut foame. Nevastă-mea e plecată câteva zile de acasă, asa că, singura mâncare pe care o găsesc preparată e reprezentată de niște coji de pâine. Dintr-un colț, îmi zâmbește bidonașul plin de castraveciori murați, pe care l-am pescuit de pe balconul vecinului. Castraveciorii sunt excelent preparați și prăpastia din stomacul meu începe să dispară. Mănânc și-mi vine să mă pup singur pentru cât de inspirat am fost când am cumpărat undița cea nouă! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate