aș începe cu glezna, mai sus nu pot îndrăzni, nu mi s-au permis refugii. poți atinge doar o singură dată, darius, o singură dată și, a doua zi, frânturi din mine se transformă în liane. înconjurându-te. fără să știu ce vei face din trupul meu, te voi descătușa de alte femei, o vreme. atât cât voi purta amprentele tale tatuate pe meridianele vântului.

nu mă trezi niciodată cu săruturi, darius, nu știi cât din mine vei transforma în femeia-fecioară, cât în femeia-amantă, cât în femeia-spirit și așa mai departe. nu sunt făcută din material zeiesc, nu pot lua decât forma dorințelor tale. din orice foc aș risipi cenușa, din orice apă aș aduna tăcerea peștilor, din orice metal aș auzi zgomotul, din orice particulă-aer te-aș alege pe tine.

lasă-mă trupului, îmi e cel mai greu aici, în carnea asta inutilă, prin care te plimbi în fiecare noapte. este marele tău bulevard. opera ta nesfârșită, aria imperială. eu nu mi-l recunosc decât prin atingerile tale. nu îl pot numi, nu îl pot purta decât uitat pe marginea trupului tău, singurul loc în care prind viață.

aș pleca din el, uneori, dacă nu mi-ai interzice. dacă nu m-ai opri cu imperativul iubirii, cu facerea asta a dragostei din orice întâlnire pământească.

lasă-mă să îmi prind gleznele în lanțul memoriilor tale, darius, nu pot cere mai mult decât nodurile ce ni s-au predestinat.