agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-20 | | 5 decembrie 2005 Mă enervează : – oboseala pe care o am în oase, dată de sculatul devreme și culcatul târziu ; – mirosul hainelor nespălate și udate de ploaie din maxi-taxi ; – mă stresează radioul, ideea de FM pentru toată lumea, idee atât de previzibilă și de perisabilă ; – imobilitatea mea îmbinată cu naveta care însă ar trebui să-mi dea sentimentul de mobilitate ; ei bine, nu o face... – birocrația valahă care ar dori să se transforme într-o neaoșă eurobirocrație ; – integrarea la nivel declarativ (țara se va schimba în profunzime numai prin ea însăși ; miliardele de euro ce vor veni condiționat sunt chiar și ele prea puține pentru a asfalta bine sutele de mii de kilometri de drumuri comunale și județene ; – scandalul continuu din viața politică. Oare politicienii români chiar nu pot să se înțeleagă, ca niște oameni normali ? Orice omuleț politic trebuie neapărat să organizeze o conferință de presă sau să iasă în față cu o declarație publică (dar pe cine mai interesează) ? – că românii nu tac naibii mai mult. Am avea mare nevoie de câteva duzini de Carol I, care să nu se autohtonizeze ; – oboseala inutilă (dar dulce) paternală. 5 decembrie 2005 – Predeal Fauna ce populează acest curs este destul de diversă, interesantă, bogată. Exită tipul (complet atipic !) al ardeleanului vorbitor de germană, căruia îi place foarte mult să dea din gură, să explice, să traducă în locul co-organizatorului, să turuie bancuri despre Bulă. Mai există tipul șmecherașului de la Garda de... Mediu (și nu cea de Fier) din Ilfov, gură foarte mare, a cărui principală preocupare este aceea de a debita un număr cât mai mare de poante. Apoi nu trebuie uitat tipul funcționarului în administrație, care a venit la acest curs la Predeal pentru a-și face vacanța plătită de contribuabil și nu pentru a se perfecționa. În această categorie poate fi încadrată subcategoria tipă frumușică, prezentă o oră de dimineața, în mini, exact în fața sărmanului instructor german. Toată lumea vrea să profite de această ieșire, de aceea se chiulește în draci, fapt greu de înțeles pentru instructorul german, care ne-a mărturist nevinovat : for us, for the Germans, work comes first, joy second. (pentru noi, germanii, munca este pe primul plan, distracția vine după muncă). Vai lui... Cea mai proastă premisă cu care poți începe să-i cunosți pe vlahi... 6 decembrie 2005 – Predeal Germanul este simpatic, tipul occidentalului tehnocrat care zâmbește destul de des și, pentru a arăta că este branșat și deschis, nu ezită să-și ironizeze propria țară, fapt ce provoacă o plăcere intensă cursanților români. La masă mi-a mărturisit că acum ceva timp s-a îndrăgostit inexplicabil de Franța. Din păcate am constat un dispreț unanim al diverșilor colegi sau organizatori față de Franța, fapt ce m-a cam revoltat, mai ales că ironiile și glumițele veneau din partea reprezentanților unei națiuni care a adulat Franța, timp de aproape două secole. În plus, una este să ai obiecții serioase, în cunoștință de cauză și alta este să-ți bați joc de o Mare Cultură, față de care vlahii nu sunt altceva decât paysans de Danube, bădărani, nemanierați, neserioși, ne-europeni... 7 decembrie 2005 – Predeal Ce m-a enervat enorm la masa de prânz din această penultimă zi : atitudinea colegilor mei mai în vârstă. Marea majoritate a lor este formată din „doamne” grase, pe la 50 de ani, și domni miștocari, foarte buni cunoscători a sute de bancuri ultra-porcoase. Pentru a epata, „doamnele”, „domnii” (care probabil că deja au ceva probleme...) debitau bancurile super-porcoase, cu tentă sexuală rudimentară, așa cum șade bine unui popor de țărani. „S-a pișat pe iel”; „vrei piept de pui sau piept de puicuțe ?” „i-a tras-o” „să se cace în ea de vreme”. Personajul principal a fost Bulă, evident. Îți dai seama ce poftă de mâncare aveam, când îi auzeam debitând porcăriile bine cunoscute. Și îmi imaginez că respectivele exemplare umane au copii. Ce exemplu le-or fi dând ? Se pot abține acasă ? Ce naiv sunt... 7 decembrie 2005 Nu mai suport seminariile, prezentările, cursurile de tot felul, la care sunt nevoit să particip. Mai toate au ca subiect integrarea europeană. Chiar acum mă aflu la un astfel de eveniment. Misiunea mea este să-l informez pe prefect (mă îndoiesc că-mi citește rezumatele, dar nu-l condamn, nici eu nu le-aș citi, atât de indigeste sunt toate aceste happening-uri.) Mulți vin la astfel de seminarii doar pentru fursecuri, cafea, pixuri și, în cel mai bun caz, o friptură, un cârnat, o cafea, un pișcot. Această variantă bogată, din punct de vedere culinar, se întâmplă doar dacă seminarul este organizat pe banii Uniunii Europene (adică mâncare bună și masivă !). Am învățat să stau în spate pentru a putea pleca, atunci când răbdarea mea se pierde iremediabil, înecată de plictiseala groaznică provocată de neo-limbajul de lemn. Tot felul de campanii de PR, de comunicare, de explicare, de introducere etc. «Nu vreau să vă țin mult…» și tipul / tipa vorbește de un sfert de oră și va mai vorbi încă un sefert de oră. Interactivi mai vrem să fim… 15 decembrie 2005 La televizor, chiar pe VH1, postul meu muzical favorit, Madonna, această primă mare prostituată a societății de consum, își arată picioarele îmbătrânite în ultimul videoclip. E imposibil ca mulți negri să nu fie prezenți, țopăind, gesticulând, dând din fund etc. O supraponderală (grăsană) negresă liniștește o bandă de albi, care dorea să agreseze câțiva negri mititei, într-un metrou new-yorkez. Cred că există niște reguli bine definite, cum se face un videoclip comme il faut, corect politic. Îmi e scârbă de efectele acestei (in)corectitudini politice, bună pentru tipii branșati (cum zici tu). Dacă asta e branșamentul prefer să fiu de-branșat. Pot gândi mai bine, mai liber. Sunt sigur că vom adopta și noi această modă politică, deja se văd primele semne. Dar unde vom găsi noi negrii ? Ce prost sunt, deja îi avem, sunt țiganii maneliști de pe la toate televiziunile comerciale. 20 decembrie 2005 Mama a văzut la Surprize, surprize o tulburătoare poveste de dragoste între o helvetă germanofonă (bănuiesc, după nume) și un negru (masai ? E posibil să greșesc numele acestui... trib ? clan ? etnie minoritară ? de care nu am auzit niciodată). A, să fiu scuzat că am scris negru (urât din partea mea...). Helveta părăsește totul (adică raiul helvet), pentru a pleca și locui în Africa, în niște condiții pe care putem doar să le bănuim. Deh, dragostea este mare și ajunge și la Andreea Marin. Helveta nu numai că face un copil-doi cu masculul african, dar mai scrie și o carte înduioșătoare. Și cum mama mă bătea la cap să i-o achiziționez din singura librărie mai acătării din giudeț, am intrat în librăria Humanitas din Ploiești și am întrebat de cartea unei elvețience, Hoffman. A, adică iubire cu un masai ? mă întreabă vânzătoarea cu un zâmbet compătimitor. Nu o mai avem. S-a cumpart în două zile... Sunt mai multe concluzii pe care putem să le tragem : (1) ca să vinzi o carte trebuie să apari la Andreea Marin în S.S. ; (2) cartea trebuie să fie neapărat o poveste de dragoste imposibilă și (3) Occidentul decadent fuge după masculinitatea potentă și animalică a celor care mai sunt încă sălbăticiți și știu să reziste... 31 decembrie 2005 Poșta din Câmpina nu mai avea cărți poștale, de aceea am ales această foaie de hârtie, care poartă urmele antetului oficial al instituției unde trebăluiesc zilnic. Voi folosi celebrele puncte ale acelei ciudate doamne doctor psiholog din Zürich ( cu care se mândrea atât de mult în revista Dilema...) Sărbătorile astea de iarnă nu mai au nici un Dumnezeu. Nu mai au nici sare, nici piper, sunt fade. Acesta ar fi unul din sensurile propoziției de mai sus. Apoi, secondo, sărbătorile nu-L mai au pe El în centru. Totul se rezumă doar la a consuma. Aberantă și enervantă este combinația de comunism cu consumism. Sutele și miile de cartiere de blocuri comuniste cenușii, deprimante, prost construite, neîntreținute, cu toate balcoanele închise diferit iar pe lângă sau în ele, sute și mii de mașini străine valorând miliarde de euro și, din când în când, hypermarketuri. Þara asta e aberantă, cu un sat mizer și părăsit cu niște orașe comuniste. Unde e salvarea ? Crăciunul a devenit sărbătoarea consumului. Nașterea lui Isus ? Undeva în subsidiar. Crăciunul este prilejuit de sosirea lui Moș Crăciun. Moșul are și o consoartă, Crăciunița. Mă întreb cine a inventat-o, ce specialist în marketing ?! În acest an, au apărut și un fel de crăciunițe sexy. Până și celebra N. Luciu a apărut pe o copertă lucioasă, oferind, generoasă, porțiuni apreciabile din cele două izvoare ale propriei bunăstări. La o televizunie privată, de mare succes, am observat chiar și două crăciunțe în mini, alergându-se cu frenezie. Cred că în viitor, la grădiniță, nu va mai veni Moșul, ci doar o crăciuniță în mini și cu un decolteu atractiv. Mă enervează mult belfast-izarea orașelor și satelor valahe. Am avut noroc acum două zile când o artificie, calibru mijlociu, a explodat în aer la vreo trei metri de mine. Enervant de neplăcut. Plictistoare sunt veșnicele colinde ale lui Hrușcă dar și vocea zaharisită a unui tip care se (auto) proclamă Fuego și pe care-l auzi doar de Crăciun. Mă rog, o fi un cântăreț de nișă, un alt cuvânt detestabil. Deprimantă este țiganizarea progresivă, constantă dar profundă a României. Þiganii au devenit din cea mai disprețuită minoritate, cea mai iubită (chiar dacă inconștient, căci în mod normal niciodată un român nu s-ar coborî până la a recunoaște că admiră vreun țigan...) Cunosc mulți astfel de români... mai vechea mea teorie : în țara asta există două popoare : românii vestici și românii orientali. 18 ianuarie Tara asta mă calcă pe nervi de zece ani, nu din cauza unui singur motiv, aspect, unei singure perspective. Este vorba despre o acumulare de motive, argumente. Nu numai sărăcia mea relativă (comparativ cu cea a altor milioane de concetățeni) mă enervează. Mă deranjează bădărănia constantă, nesimțirea regulată (un cuvânt care și-a pierdut complet semnificațiile sale inițiale pentru a se limita doar la aspectul erotic - mi-am adus aminte ce mai hăhăiau ca animalele în călduri elevii mei de la Școala Profesională, atunci când aveam nesăbuința de a pronunța cuvinte obscene precum a regula, a pune etc.), înjurăturile în averse torențiale... Dar nu numai asta. Uită-te la hainele marii majorități a valahilor. Din 20 doar unul-doi îmbracă o haină de iarnă nouă, cumpărată recent, în ultimii ani. Uneori, mi se pare că seamănă cu nenorociții aceia de leningrădeni asediați de germani, trăgându-și săniile cu cadavrele țepene. Și aceia erau la fel de prost îmbrăcați ca și românii anului 2006. Recunosc, este și vina mea, pentru că aleg mijloacele de transport în comun. Românii cu haine noi călătoresc în mașini scumpe și sunt sigur că se uită cu scârbă la pasta aceasta umană, care se târăște cu sacoșe de unică folosință, gratuite, de pe la hypermarketuri, cu cojoace sau paltoane vechi de 20 de ani, patinând ca proasta pe gheața trotuarelor criminale. În mod sigur, în anotimpul hibernal, România este o țară și mai mizerabilă decât este ea în mod normal. Și mult mai scumpă (la buzunare). De aceea o urăsc constant și-mi pare puțin rău că o fac dar.... 19 ianuarie 2006 O deosebită ură resimt față de administrația românească. Îmi dau seama că nu am fost bine pregătit atunci când mi-am reluat viața funcționărească în Valahia, căci avusesem prilejul să cunosc cea mai eficientă birocrație din Europa, cea elvețiană. Mea culpa ! Pentru absolut orice nimic este nevoie de o cerere adresată superiorului, un superior eteric și foarte distant. Administrația românească se îneacă literalmente în hârtie, în tone de hârtie, pe care niciodată nimeni nu se gândește să le recicleze, să facă din ele măcar hârtie igienică (extraordinară e faza cu Victor Rebengiuc, TVR, revoluționarii, nomenkalturiștii disperați după păstrarea obiectului iubit, puterea, și un singur sul de hârtie igienică !). Câte nu s-ar putea scrie despre această administrație românească ! Chiar acum, cea de la registratură nu a vrut să-mi trimită două scrisori oficiale, pentru că nu aveam un număr... Mă întreb dacă s-a scris vreun tratat despre viziunea administrației valahe în opera lui I.L. Caragiale, corozivul tip născut pe aici, prin Haimanale. 22 ianuarie 2006 În ultimele două-trei zile, mi-am dat seama când disprețul meu pentru ro. va descrește / scădea, când voi începe (eu, în mod personal) să mă împac cu România sau mai degrabă cu sistemul politico-administrativ valah : atunci când va exista justiție în țara asta. Știu că problema unei justiții eficace nu a fost rezolvată niciodată în România, în mod satisfăcător, dar poate că tocmai din această cauză aderarea și presiunea de la Bruxelles și Strasbourg să determine „implementarea” unei adevărate reforme a justiției care, simplu, să o facă doar să funcționeze. Concret : nu pot suporta gândul că sunt contemporan cu niște magistrați care au decis că moartea a trei oameni într-un accident de circulație să echivaleze cu trei ani de pușcărie cu suspendare. Sau ultimele exemple de mare corupție politică, cu foști prim-miniștri sau miniștri bănuiți pe bună dreptate că au spălat mari sume de bani prin tot felul de mecanisme. Disprețul ăsta al legii e contagios și nu poate face din România o țară europeană modernă, mai ales când el e practicat cu precădere de cei foarte bogați, care pur și simplu cumpără justiția à bon prix... 18 februarie 2006 Mă enervează mirosul din biroul meu, care a fost infestat de un sandvici plin cu chiftele pe care l-a înfulecat colegul meu de «integrare europeană» (dar care habar nu are cine e Comisia Europeană sau câte state membre are această formațiune). Mă enervează la culme semidoctismul pe care-l exprimă toți românii la emisiunea foarte mediatizatului Turcescu (cu care ai fost de altfel coleg de număr la Dilema Veche azi); toată lumea are ceva de spus, toată lumea este expertă, are o părere generală, toți știu cum să abereze pe o temă dată, toți pot să se umfle în pene. Modestia a murit în ro. De multă vreme, dragă Mirel. A venit timpul să ne exprimăm, că așa-i în democrație... Mirosul ăsta de chiftea mă va scoate afară din birou. Un alt coleg de muncă are simpaticul obicei de a desface pe la amiază o conservă de pește, acompaniată de o gustoasă ceapă roșie. Mă enervează disprețul pe care-l exprimă administrația valahă față de masa de prânz. Pâine, chiftele, pește, toate așezate animalic pe tastatură, la botul internetului... 21 februarie 2006 Cred că am mai scris despre brutalitatea valahilor nemanierați, bădărani, adevărați urmași ai strămoșilor ciobani, care hălăduiau prin Carpați, în timp ce ceilalți europeni se apucau deja serios de treabă. În maxi-taxi-ul pe care îl iau în fiecare zi, pentru a ajunge la Ploiești, am dat peste un șofer deosebit de brutal, de șmecheraș, de autoritar pe mașina ,,lui” (cu toate că nu e nici măcar a lui ci, probabil, a unui baștan local), pe la 30 de ani. O doamnă în vârstă, care putea cu ușurință să-i fie bunică, urcă. Cumpără bilet. Se miră că derbedeul de la volan i-a dat restul cu 5.000 de lei mai puțin decât în mod normal. Întreabă ce s-a întâmplat. Derbedeul o repede cu nesimțire : Da nu puteți să vă uitați pă bilet? De ce naiba v-am dat bilet? Doamna îi atrage atenția că i-a vorbit frumos și nu are nici un motiv să o repeadă așa. Șoferul : Nu mai faceți atâta scandal, e vina matale dacă nu te uiți pă bilet. Bătrâna conchide sec și bătrânește : Dar știu că v-ați sculat cu fundul în sus de dimineață. Întâlnesc astfel de episoade zilnic. M-am obișnuit cu ele, nu pot nega dar în același timp le detest cu aceeași forță, ca și cum ar fi prima oară când le observ. De unde are poporul acesta o așa mare rezervă de bădăranie, nesimțire ? Și mă refer doar la niște banalități, care ne împresoară ca într-o pânză deasă, abjectă, care ne bruiază cel mai mult viața. Viața în România. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate