agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3082 .



lazăre, vino afară
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [emilian ]

2007-04-14  |     | 



în a doua zi de paști a murit tanti. din ea n-a mai rămas decât mirosul hainelor de măicuță și gustul conservelor germane de pește. în sos tomat. înainte de 89 le primeam ca pe niște delicatese nemaivăzute. cam atât rămâne după un om. mirosul și gustul. dar și alea până se tocesc simțurile.

a mai rămas și o cutie pe care scria gateau de riz în care mama ține și-acum zahărul.

atunci am aflat diferența dintre cimitirul belu și cimitirul din rotunda. în cimitirul belu e curat și liniște. la cimitirul din rotunda în gura porții marinoaicele râd de felul în care plângi. pe marinoaice le știe tot satul. bărbații lor s-au prăpădit pe șantier. acum la fiecare mort ele râd și vorbesc de-andoaselea.

în a treia zi de paști m-au scos afară din casă. am sunat la interfon mi-au deschis lângă ușă am găsit rucsacul meu cu haine și un șfeșnic de alamă. am zâmbit. din mine n-au reușit să mă scoată.

imaginează-ți un feliator de pâine care-ți amputează toți receptorii. cam așa îmi duc viața în orașul de dincolo. lângă tine aveam viață veșnică. aici trăiesc de azi pe mâine. știi că nu mă ascund. dacă m-aș ascunde vreodată m-aș ascunde doar după sânii tăi.

câteva noutăți.
în biserica mea au pus un candelabru uriaș. atârnă de tavan ca un păianjen cu spinarea sclipicoasă. pe toți pereții au pus lumini. când se aprind zici că ești într-o navetă spațială. așa visam când eram copil. că nu murim și că nu plângem. că ieșim toți din trupurile noastre ne suim într-o farfurie zburătoare și aterizăm în rai.

ți-am spus că locul meu e lângă oamenii care au nevoie de mine. cu ei sunt cel bun și cel adevărat. cel frumos și cel trist. cel tandru și cel mulțumit. dacă mergem la cumpărături știu că ciupercile de la mandy sunt cele mai bune. ori mazărea sau porumbul fiert de la bonduelle.

suntem colecții de chipuri. oamenii vechi pleacă cu sfiiciune și fac loc altor oameni. mi-e dor de sasha și de portmoneele lui de piele pe care le vindea duminica în ocico. a nu ți-am zis de alex. a crescut singură la părinți și singură a crescut frumoasă. ne dirijează la cor. când bate măsura dansează. roșește de fiecare dată când mă vede.

în grădina lui ion nu se fumează decât la terasă iar relațiile pentru wc sunt la bar. aici vin toți ulceroșii să moară împreună. între două trenuri stau în gară și aștept. nu știu ce dar îmi place să văd oamenii cum pleacă. îmi doresc să fiu un mecanic de locomotivă ori un șofer de tir. dacă merg repede poate las timpul în urmă.

diminețile mele se împart în dimineți utile și dimineți lucide. diminețile utile sunt lipsite de importanță. în diminețile lucide realizez că orașul e un ambalaj în care stau oamenii ca niște mașini de cusut. ca mașina de cusut made in germania care era de vânzare pe tejgheaua din grădina lui ion. ca mașina de cusut pe care ai luat-o cadou pentru mama ta.

o să fie probabil mijlocul săptămânii când ne vom întâlni. o să stăm pe dig și-o să ne învârtim ca niște copii până ne vine rău. apoi o să stăm pe o bancă tu cu picioarele în jurul meu eu cu degetele sub bluză pielea ta o să înflorească de fiecare dată când degetele mele vor urca spre stern. vom face planuri. copiii noștri vor avea superputeri. vor fi invizibili. în felul ăsta nu vor dezamăgi pe nimeni.


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!