agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-08 | |
și au venit. au venit zorii cu urme de vomă la gură. mi-a mai rămas nebunia. și obsesia. și lipsa ta. o pajură mănâncă din coapsele mele. lipsa ta e o pajură ce mănâncă din coapsele mele.
până să înțeleg că plouă trăsnise de trei ori. cerul se lumina ca și cum mi-ar fi arătat fundul în batjocură. ploua cu gheață. tremuram. treceam prin oameni transpiram. dacă tăceau toate lucrurile puteai să auzi lipsa ta. lipsa ta bătea ca o tobă atriile mele se făceau derviși rotitori. și am făcut dragoste. o vreme am stat lipiți unul într-altul apoi am amețit. nu mai voiam să plec din tine nu mai voiai să pleci din mine. am ejaculat. ți-am lăsat ție ultima suflare. m-ai bătut cu pietre ți-ai pierdut ochelarii ai făcut pișu în mijlocul străzii. m-ai frământat în picoare ca pe lutul de casă m-am făcut casă bună cu bucătărie de vară. am iubit toate astea. ai venit cu pielea ta de actriță cu fusta roșie și bascheții albaștri prietenii tăi au devenit prietenii mei. mâinile tale în mâinile mele și-au găsit liniștea. rănile tale în rănile mele și-au găsit liniștea. vagon cinci loc 51. acolo e locul în care mi-am început descompunerea. când moare omul miroase a umed. ca atunci când ți-am dus mâna jos și te-am simțit pulsând. mă prefac că mi-e bine. în urechea stângă mișună o coropișniță în cea dreaptă toate fricile tale. îți ling toate gândurile gâtul și omoplații. te zgribulești. pielea mea arde ca un oraș văzut noaptea de pe un deal. mă așez pe trotuar și aștept. îmi cresc unghiile și coastele. ca unui mort. morților nu le poți spune să trăiască așa cum viilor nu le poți spune să tacă. apoi fularul tău verde în frigul acesta verde. din când în când îl duc la gură inspir. ca un alpinist rătăcit pe everest cu provizii de oxigen pentru jumătate de oră. dimineața oamenii seamănă cu tații noștri. îmbrăcați la costum și cravată sunt plini de curaj își strigă copiii. copiii stau într-un țarc. dacă își aud numele atunci lovesc cu picioarele în poartă. uneori poarta se deschide alteori nu. mă uit la urma frunții mele pe geam. lipsesc oase. sunt un cadavru colcăitor. în mine viermuiesc gândacii pământului gândacii distanței gândacii mamelor fără copii. ai plecat de-acasă și ți-ai făcut culcușul în parc. ai ascuns tremurul sub fusta ta roșie. nu mai știu cine ești. uneori ești frida uneori ești amelie. uneori te iubești cu femeile alteori mă tragi de păr atât de tare încât gura mea nu mai știe decât să urle. ce nebunie de dragoste ce nebunie de somn. uneori când sunt singur plutesc. mă desprind de pat și o iau aiurea prin aer. te-am învățat și pe tine să faci lucrul ăsta lucrul ăsta e secretul nostru. oamenilor nu le arăt îmi vor cere să înmulțesc peștii și pâinile. uneori lumea e o doză de bere neagră. o deschidem împreună soarele fâlfâie ca o vrabie chircită de atâta îngheț. uneori soarele urlă ca atunci când ești mic și îți prinzi degetele în ușă. așa ne trezim. nu mai vreau să miros a lucruri străine. mă derutează absolut toate momentele când nu sunt eu. eu trebuie să miros a tine. chiar trebuie. oamenii mă numesc atlantidă. tu zi-mi cum vrei până ne mutăm împreună pe creștetul lumii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate