Yin și Yang

Plânge un cer cenușiu și lacrimile-s hohotele de râs ale nebunului, paiață în arena circului vieții... Nasturi își face din ele, pentru manșetele goale, fără mâna care să scrie cuvinte de încheiere. Aripile-s grele de apa sărată și genunchiul e rădăcină-n noroaie. Iar ochiul... ochiul acesta ce nu-și poate trage pleoapa, s-a 'nfipt în mocirla cleioasă, căutând izbăvirea acolo. Peste timp, când corbii-și vor termina job-ul, vor rămâne doar aripi prinse de oase si zdrențe și atunci, nu e mai bine să pui pe paiața aceasta ramuri de măslin și liliac-chiar! a-nflorit anul acesta?-, și să dai foc rugului? Să-i pui cenușa în urnă și să minți că e urna pentru alegători? Sau, poate nu e minciună! Acolo ar fi locul de întâlnire al lor?!...
Cuvintele gândite-s fire de nisip ce rănesc ochii-stridii și nasc. Cuvintele spuse ca și cele nesosite, așteptate-ndelung, lanțuri mai grele nici că se pot! Atârnă groase și boltesc geană peste cugetul și-așa ros de neștiutele neîmpliniri... Boltesc ca vița de vie. De ce nu a fost strugurele fructul oprit? De ce mărul acesta, ce-ascunde în el rotunjimi de sâni interziși?
Castel de nisip i-a fost ruga, deopotrivă cu visul de a fi înger, s-a scurs încet, formând mlaștină din lacrima lui, și-n ea și-au prins piciorul gingaș silfide dorite în preajmă, udând langă el țărâna, aveau aripi dăruite de el, pentru iluzia de zbor!... Răspunsul zeilor la incantațiile lui au fost ele, aducând chei potrivite pentru sipetele culorilor și sunetelor, chei false, descuind hotare de vreri colbuite-n nemișcare. cheia de aur , cheia cetății, a rămas pe frunză de platan, păzită de gnomi, nu te poți apropia, sunt vii, slujesc un Goliat și un alt David nu s-a născut, se pare.
Dorit in taină, dar nu și așteptat, s-a crezut spărgător de ziduri de temnițe ce țineau prizoniere domnițe dar nu erau ele,doar tainele lor, și l-au lovit și pe el bucăți de cărămizi desprinse din bolți -don Quijote redivivus?-, bietul nebun...
Singurătatea ascetului ce vrea acum, după tezaurizări de înțelesuri si neînțelesuri să-și sfărâme sfera de iluzii în care și-a aflat sălaș în urmă cu timpul cu care mai merge încă la braț, -cât, încă?-, îl îmbracă precum o cămașă de forță. Singur și-a țesut-o, crezând că-i armură, dar cineva i-a făcut orificii prea mari, mai ales în dreptul inimii, cât vârf de săgeată...
Se scurge nisipul, se scurge și lacrima, se scurge și mlaștina, se amestecă totul cu el, un bulgăre de țărână ce naște un Golem, ar vrea să fie,nesimțitor și puternic, dar veșnicia-i formată din Yin și Yang.