agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-04-02 | |
A fost odată ca niciodată, nu demult, ci mai ieri, când toate s-ar fi întâmplat cu o inimă curată, o gărgăriță. O gărgăriță ce era singură pe lume. Ea nu avea soț și nici buline negre pe aripă. Era o femeie frumoasă după care și soarele pentru a o privi, se spune, că ar fi făcut de multe ori cale întoarsă. Femeia aceasta, pe care nimeni nu o striga pe nume, nu cunoștea bucuria și tristețea, trăia printre celelalte făpturi mereu tinerețea deoarece nici moarte nu cunoștea. Toată ziua alerga pe sub cer. Am uitat să vă spun ca noapte nu era pe atunci și era pururi primăvară. Culegea flori, tulbura apele izvoarelor, se uita după nori și căuta ceva ce pe atunci nu exista: un suflet cu care să vorbească aceeași limbă, cu care ar fi putut singurătatea să stingă.
Văzuse ea după semnele cerurilor că undeva, unde nesfârșitul se pare că începe, ar fi viețuit acela care le-a făcut pe toate. Și, într-o dimineață ca oricare alta, căci toate erau una și alte dimineți încă nu apăruseră, stelele pe cer noaptea nu se născuseră, a luat sub picior drumul spre începutul nesfârșitului, acolo, departe-departe, la marginea de sus a zenitului. S-a întâlnit pe drumul său cu toate viețuitoarele pământului, păsări și pești, animale de toate neamurile dar toate, toate acestea nu-i pricepeau felul cuvântului. A vorbit și cu stâncile și cu pomii, până și cu aerul dar nici unele nu-i înțelegeau vaerul. La marginea zenitului era loc strâmt, între cer și pământ era doar loc de stat în genunchi. Și-a așezat femeia genunchii cei frumoși în tină, s-a târât până la marginea marginii și a așteptat acolo, deasupra nesfârșitului, pe cel care le făcuse pe toate câte una cu unul, parte cu parte. Iar când acesta a venit, într-un început de sfârșit, i-a vorbit dar ea, frumoasa femeie ce nu cunoștea bucuria și tristețea, nu i-a înțeles glasul. Bărbat frumos nu făcuse încă pe lume cel ce făcuse toate până atunci și nici altă făptură nu mai putea face. Se terminaseră făpturile. Atunci, ca un priceput la toate, acela, a luat de pe un fir de iarbă o goangă cu aripa mică și boantă, roșie și i-a arătat-o femeii, spunându-i pe neînțelesul ei: am să te fac pe tine ca ea. O să cunoașteți tot ce nu a fost dat încă să fie, diminețile cu amiezile, seara cu nopțile, primăvara cu vara, toamna cu iarna, bucuria și tristețea, moartea și viața. Iar ca să nu uitați toate acestea am să vă însemn aripa cu aceste binecuvântări ale mele. Femeia nu știa de ce râde fericită. S-a ridicat din genunchi și sărutând mâna celui ce făcuse pe toate, i s-a urcat pe deget și de acolo a zburat către iubitul său și către toate acelea ce acesta i le adusese. Atunci s-a ivit în lume cea mai fericită făptură iar cel care le făcuse pe toate era și el în sfârșit mulțumit că toată lucrarea sa se împlinise fie și cu ajutorul dat de o goangă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate