agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-07-11 | |
Am visat candva ca pot fi un om ca oricare altul, ca voi gasi fericire in zborul zilelor spre moarte, ca voi iubi aiurea o umbra trecatoare prin viata mea, ca voi muri la timpul meu fara sa ma doara. Cand am deschis ochii, deasupra mea plutea o raza taioasa, brumarie, aducand cu ea ca un vaier disperarea lumilor reci. Si stiut-am atunci, intr-o revelatie sfasietoare, ca nicicand nu voi sti sa traiesc, ca port adanc infiltrat in trupul meu pustiit blestemul eternelor zbateri inutile. Am stiut ca m-am nascut sub o zodie trista, semn al imposibilului zbor dinspre nadir, ca ma voi lupta cu viata cat voi trai si cu moartea o vesnicie cautand ce n-as putea avea vreodata, caci nici zeii nu ar indrazni sa tanjeasca la nenumitul meu vis.
Privesc in jos, cum ma misc robotic prin incapere fara macar sa constientizez ca exist. Plutesc parca printr-o lipicioasa gelatina fumurie cu gust de zadarnicie si miscarile mele se ineaca in vascoasa materie ce ma inconjoara. Stiu ca daca as tipa, urletul meu s-ar lovi ca o bila de plastilina de peretii custii mele si l-as vedea dezintegrandu-se in milioane de particule sclipitoare. Sunt muta si ineficienta ca o papusa din carpe ce si-a retezat singura sforile ce o legau de papusarul prea nepasator si acum a ramas sa atarne inerta, prabusita in coltul unei scene demult parasita, ingropata sub colbul greu al anilor trecuti. Nu stie nimeni ca undeva mai tremura abia sclipirea ochilor mei inchisi, caci oarba nu-s si nici nu as putea sa fiu cand tot intunericul universal a coborat sub pleoapa mea. Nu-mi mai doresc decat sa dorm. Uneori reusesc sa fiu in in vis libera de cosmarurile ce-mi cutreiera trezirea. Pot uita toate frustarile ce-mi zguduie fiinta, lasand caldura imaginarelor lumini sa ma mangaie stins si briza dulceaga a fericirilor pe care nu le-am gustat niciodata sa-mi ravaseasca pletele si amintirile ca mana fierbinte a primului amant. Fara sa simt, realitatea mi se strecoara printre pleoape si incep sa ma trezesc impotriva dorintei mele. Ma lupt innebunita incercand sa alung amintirile ce ma cotropesc dureroase. Dar cine mai tine seama de lacrimile tale, sarmana paiata? Tu trebuie sa te trezesti, caci lumea duce lipsa psihozelor tale; tu taraste-te mai departe printre cochilii de vise in asurzitoarea nepasare a strainilor ce te ating si tine minte: sub pleoapa ta ard ramasitele unui poet. Si nimeni, absolut nimeni nu-ti va ierta asta vreodata.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate