Fragment - capitoul I
Intr-o zi de inceput a lunii iunie, cerul era imbogatit
de nouri negri purtati de un vant rece dispre apus.
Pescarii stiau sa nu mai iese in larg. Asteptand ploaia
sau alte vartejuri care nu le cunosteau puterea.
Eram singur acasa si dadusem drumul la capra si la mielusei ramasi in Valea Fantanii sa pasca printre frunzele de boji si paltini.
Dincolo de cesmea, crescuse de ani de zile o salcie
groasa cu o tulpina foarte umbroasa, mare, unde isi
faceau cuiburi tot felul de pasarele. Din ce in ce se
inegura. Au inceput picaturile de ploaie sa cada in Valea
Fantanii.
Deabia am reusit sa bag animalele in obor si sa intru in
odaie. Bubuia si traznea cu fulgere puternice. Nici mama
si nici tata nu venisera acasa.
Ploua torential. Luminile de la fulgere se indesisera.
Zgomotul de afara parea a fi de o furtuna puternica.
Stateam atent in odaie si-mi faceam semnul crucii. Ma
rugam la Dumnezeu sa opreasca furtuna.
Dupa ce cateva trasnete puternice a zgaltiat casa, m-am
ascuns de frica sub pat. Acolo aveam impresia ca sunt
ocrotit...!
Furtuna a durat vreo doua ore, producand ravagii. A
sumuls pomii din radacina si a descoperit case. Dezastrul
cu greu se putea evalua. Privesc spre Valea Fantanii si
observ ca salcia era despicata prin doua. Iesea fum si
aburi calzi. Un trasnet puternic o distrusese. Asa ceva
nu mai vazusem pana atunci.
N-am avut curaj sa ma apropii prea mult. Gandul meu era
la parinti.
Nu stiam ce este cu ei, ce au patit. Pomii din livada
noastra avea multe crengi rupte. Unul din paiere il
descoperise la un colt. Cateva gaini le pierise valtoarea
si le inecase langa o sura de paie. Nu stiam ce sa fac,
la cine sa strig.
Tinicheaua de la cosul cel mare al casei zburase cine
stie pe unde. In vatra stropii de ploaie ii auzeam cum
pleosnesc in cenusa. Primisem o pedeapsa de la natura.
In sat, pe la vecini, se auzeau bocete. Imi produceau un
sentiment sfios. Toti aveam pagube din cauza furtunii. Nu
desluseam ce vorbesc vecinii.
Unchiul Costica Mitru vine la poarta si striga:
_ Ba nepoate Gore, esti in viata? M-am apropiat de
poarta. O deschid si ... ii raspund.
- Da. Precum vezi. Traiesc, sunt bine! Ce-or face ai
mei? Or fi patit ceva? Ma bate pe umar , incurajindu-ma.
- Sunt oameni crediniciosi. Dumnezeu are crija de ei.
Asteapta-i! Vor veni acasa fii linistit!
Uite! In obor la mine toti pomii sunt facuti ca si la
voi. Asta este, copile. Dumnezeeu ni le da, tot El ni le
ia foarte repede.
Du-te linistit in odaie pana vin ai tai.
Intr-o asa situatie, n-avem cum sa stau linistit. Inca
tremuram de frica. Dupa o asa ploaie torentiala cu
furtuna, am sesizat ceva ciudat la noi in livada dinspre
biserica.
Multi, foarte multi melci se tarau pe scoarta pamantului
umed si mocirlos, altii pe tulpini si pe multe crengi. O
adevarata invazie de melci ce nu-i vazusem inainte decat
foarte rar...! Carduri de ciori zburau peste case. Se
pare ca tot puterea lui Dumnezeu lucreaza in aceste clipe
tragice, fara sa tina cont de ceva. In curtea bisericii,
vis-a -vis de livada noastra, mai toti pomii si dafinii
erau rupti, unii scosi din radacina.
Asadar, cata credinta ai avea, tot primesti pedeapsa
alaturi de semeni. raul este mai mare decat binele ce-l
facem.
Relele se inving prin unirea fortelor de bine, iubind
natura si ocrotind-o. Nu stiu daca gandurile erau bune!
Asa ma duce mintea, judecand ce se petrece intre oameni
si starile de furie ale naturii.
Asa speriat cum eram, nu stiam practic ce sa fac. Nu
aveam nici o putere.
Observ pe ulita dinspre biserica, pe la coltul casei lui
Onica al Predii, urca mama si tata. Erau uzi leorca cu
traistutele la spinare si sapele ce le folosisera la
colectiv.
Prima grija a lor era sa ma gaseasca in viata.
Din livada, incerc sa le vorbesc:
- Tata, mama, aici sunt, ma vedeti?
- Da, vino ,deschide poarta, auzi?
Bine, bine, le raspund. Eram multumit ca-i vazusem pe
amandoi. Au lasat sapele langa prispa casei. Tata vazand
dezastrul, graieste mirat:
Iti multumim Doamne! Totusi a mai ramas ceva. Hai sa
facem focul in vatra sa ne schimbam din toalele astea
ude, continua tata. Vijelia s-a dus! Gata cu lacrimile,
ma auziti?
Incalzindu-se la foc, tata ne explica:
Uite, vedeti voi? Asta este un semn dat de Dumnezeu.
Inseamna ca si noi facem greseli. Schimba vorba - ii
zice mama.
N-ai scapat inca. Pana vom muri, cine stie ce-om mai
pati?!
Vedeti ce mai puteti face prin obor! Eu pun de mamaliga
si frig niste juveti de asta toamna. Am lasat-o pe mama
la vatra sa-si faca treburile.
Dupa ce vede tata gainile moarte, pomii rupti si paierul
cum arata, pune mainile in cap si ofteaza. Il iau de mana
sa-i arat altceva.
-Uite! In Valea Fantanii, salcia mare a fost traznita. E
zob facuta, i-am vorbit cu sfiala.
In timpul traznetelor mari m-am bagat sub pat. Zau asa!
Strangem gainile intai. Dam la o parte crengile de la
ieslea vitelor si...cam atat. Tata era un om foarte
calculat, judecand orice lucru care il face sa nu te
obosesti sau sa te superi asa dintr-o data.
Pe ulita auzeam tipete si vaitaturi triste. Pe camp, la
Baldalui, fulgerele luasera viata uni tanar de 19 ani si
o femeie de 31 de ani cu 5 copii.
La marginea viilor dispre Dabuleni, in dreptul fantanii
lui Petrache alt fulger rapusese viata lui Stan Papusoiu
care era adventist.
Pentru mine devenise un infern, intr-o poveste
adevarata.
Dupa vreo ora, ne-a chemat mama la masa.
Tata parea multumit de mine ce facusem.
Ma privea cu un zambet cald si bland.
Imi provoaca o stare linistita de prietenie, armonizata
in sfera marturisirilor rare, sincere.