agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-01-18 | |
O dimineață obișnuită
Se trezi dimineața cu o durere acută la genunchi de parcă ar fi avut o bucată de fier înghețat înfiptă în articulația piciorului. Se trezise așa cu piciorul anchilozat, fără să știe ce îi provocase acest lucru și fără să-și poată aminti . În scurt timp observă că nu-și mai aduce aminte nimic, nici măcar cum îl cheamă. Stătea întins într-un pat în care ar mai fi avut loc încă trei ca el sub plapuma moale de mătase și care se afla în mijlocul unei camere destul de mari, dar încărcate cu mobilă masivă din lemn sculptat, fotolii și un birou uriaș lângă fereastră. Perdelele groase erau trase și nu lăsau să pătrundă înăuntru decât foarte puțină lumină. Privi uimit în jur și nu știu ce să creadă. Ceasul arăta ora șapte fix. Întorcându-și capul prin încăpere, zări pe noptieră, lângă pat, o tavă pe care erau așezate cu grijă câteva farfurioare, cești și un tacâm de argint. Învingând durerea, se ridică în fund, se rezemă de tăblia lăcuită a patului și trase tava în poală. Pe farfurioare erau bucăți de brânză, unt, niște feliuțe de salam și două chifle, iar în cești, lapte și cafea. Într-o margine văzu un bilețel împăturit în patru. Îl desfăcu și silabisi ceea ce era scris pe el: ”Domnului Segall”. “Deci pe mine mă cheamă Segall”, gândi el. Numele nu-i spunea nimic mai mult decât cele șase litere scrise frumos de mână, dar cum găsise tava la capătul patului său, mâncarea nu putea fu decât a lui și numele de asemenea. Dădu micul dejun la o parte, așezându-l cu grijă înapoi pe noptieră, hotărît să se scoale și să cerceteze totul în jurul lui.Trebuie ca cineva să-i fi pregătit gustarea, cineva care se afla în casă. Dădu așadar plapuma la o parte și, cu mișcări chinuite, lăsă picioarele jos din pat. Se ridică sprijinindu-se de noptieră și abia reuși să se țină drept. Cu atât mai greu îi fu să pășească. Târându-și piciorul ca un invalid, se îndreptă spre ușa înaltă și ieși într-un culoar lung și întunecos, cu pereții cojiți și pătrunși de igrasie. De o parte și de alta erau uși asemănătoare cu cea de la camera lui, la fel de înalte și masive. Contrastul dintre felul cum arăta culoarul și camera din care ieșise îl nedumeri puțin și rămase o clipă pe loc înainte de a încerca să deschidă prima ușă. Apăsând însă clanța, văzu că aceasta era încuiată. Următoarele de asemenea până la capătul culoarului. -E cineva aici? zise în cele din urmă cu glas tare, dar nu-i răspunse nimeni. Cine i-o fi adus atunci tava? Și de ce erau încuiate celelalte camere? Dezamăgit se întoarse și, după mult timp, ajunse la ușa lui pătrunzând înăuntru. Se așeză pe pat, extenuat, ca să se odihnească înainte de a reîncepe. Luă o feliuță de salam și molfăi gânditor. Segall, ce nume mai e și ăsta? Cine i l-o fi dat? Cum a ajuns aici? Mai privi o dată prin cameră și revăzu aceleași obiecte străine, fără viață, mobila cu serviciile de porțelan etalate în vitrine, bibelourile frumos lucrate așezate pe mileurile croșetate cu măiestrie. Ochii i se pironiră asupra ferestrei peste care atârnau perdelele trase. Ar putea să privească afară, să vadă măcar unde este situată casa. Este posibil ca amplasamentul acesteia să-i spulbere amnezia. Merse până la birou, se așeză pe el și dădu perdeaua la o parte stăpânindu-și cu greu mișcările ațâțate de curiozitate. Lumina îi împunse ochii și-l năuci pentru câteva clipe; când își reveni, își fixă privirea pentru o distanță cât mai mare, însă aceasta se izbi de geamul mat al ferestrei. Numai de afară pătrundea lumina, dinăuntru nu se vedea nimic, nici o formă, nici un relief, nimic. Enervat lovi cu pumnul sticla, dar aceasta rezistă. Repetă gestul de câteva ori fără a izbuti să o spargă. La dracu! Burta începu să-i forfotească. Îi era foame și își aduse aminte de masa care îi fusese servită. Servită, suna ciudat. Poate fusese închis aici de cineva care nu se arăta încă. (Să fi fost răpit?) Dar ușa era deschisă, putea pleca oricând numai că îl durea genunchiul. Ah, aceasta durere năucitoare! Revenit lângă tavă, se apucă să mănânce în timp ce întrebările continuau să-i vină în minte încurcându-l. În tracăt zări ceasul de pe perete. Arăta ora unsprezece. Când trecuseră patru ore? După ce termină ultima înghițitură de cafea, rămase un moment cu ochii pierduți în gol, socotind ce are de făcut. Hotărî în cele din urmă să iasă afară cu toată durerea care îi cuprinsese acum tot piciorul. Părăsi camera și străbătu holul până la capătul celălalt la care nu ajunsese prima dată. Dădu de niște scări pe care nu le observase atunci și păși pe trepte până jos, ținându-se de balustradă cu amândouă mâinile; scările îl conduseră într-o încăpere imensă și goală, cu ferestre multe, dar de asemenea opace. Cu siguranță că și acestea erau incasabile. În dreapta scării era o ușă. Cu teamă și speranță se îndreptă spre ea. Cu teamă pentru că putea fi zăvorîtă, cu speranță pentru că putea să nu fie. Apucă clanța cu putere și apăsă. Ușa se deschise și se năpusti afară orbit de lumina și mai puternică acum. Se împiedică însă cu piciorul beteag de prag și căzu în apa sărată a mării, nesfârșite. Cum nu știa să înoate, se înecă. Clădirea se afla pe o insulă în mijlocul mării, construită în așa fel încât îi acoperera toată suprafața fără să lase nici o palmă de pământ liber. Pragul se afla la trei metri deasupra mării. KAESO BVBVLIVS MAXIMVS DORI |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate