agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4126 .



Misterul lanturilor
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2004-01-23  |     | 



Cândva, în vremea copilăriei mele, aveam un câine. Îl botezasem Othello, pentru că era negru. A fost singurul nostru câine care a stat în lant. Nu mai stiu exact de ce i se aplicase tratamentul ăsta ( mânca, probabil, găini).
Uneori îmi era atât de milă de el, încât o înduiosam pe mama să mă lase să-l dezleg. Si după ce obtineam această gratie, promitând în schimb tot ce-mi trecea prin cap, alergam într-un suflet la el să-l eliberez. Vă imaginati că, după ce-i puneam zgarda jos începea să zburde prin toată curtea, făcând tumbe nebunesti, cum ar face orice câine tinut mai mai multă vreme în lant? Nici vorbă! Othello era plămădit din alt aluat. Nici nu vroia s-audă de eliberare, rămânea cuminte lângă lantul lui si, dac-ar fi putut, si l-ar fi pus singur după gât. Degeaba încercam să-l provoc la joacă, să-l iau în brate să-l mut mai încolo! Se întorcea lângă lantul lui, cersindu-mi doar mângâierile si privindu-mă ca si cum mi-ar fi spus “Aici e locul meu“.
Cu toate astea, când si când mă încăpătânam să-i dau drumul. Si de fiecare dată obtineam acelasi rezultat.
Multă vreme n-am înteles. Multă vreme am crezut că-i vreau binele si nu puteam pricepe de ce nu si-l doreste si el. Apoi l-am uitat, cum uităm atâtea.
Până-ntr-o zi, când am înteles (dar cât de greu!) că la fel sunt si unii oameni. Că binele nostru nu este si binele lor. A fost nevoie să întâlnesc un om ca să mi-l amintesc pe Othello. Atât de bine semănau, doar că omul nu era negru! Dar avea un lant. Un lant greu, care-l apăsa dureros, de care-ar fi vrut să scape, de mult si de nenumărate ori. Si când, în sfârsit, i-a venit eliberarea, s-a întors la lantul lui, pe care stiu sigur că-l ura. Când l-am întrebat “De ce?“ n-a putut să-mi dea nici un răspuns, dar m-a privit în acelasi fel precum Othello, am văzut în ochii lui acelasi mesaj- “Aici îmi este locul“.
Să fie oare puterea obisnuintei mai mare decât dorinta de zbor, de libertate? Sau poate sunt oameni- ca si câini- care se nasc robi si care nu pot respira decât în lanturi?
Totdeauna am crezut că oamenii se nasc cu libertatea-n suflet. Atunci?
De la întâmplarea asta am început să privesc mai atent în jur. Si-am înteles un lucru si mai dureros. Pretutindeni există oameni care se-ntorc la lanturile lor. Nu doar că nu vor să si le rupă dar, dacă cineva o face, ei tot în lant se-ntorc, iar si iar.
Să fie oare ceva asemănător fenomenului cere se-ntâmplă celor care stau prea mult în întuneric? De teamă că lumina i-ar putea orbi, preferă să se-ntoarcă în celulă. Cu toate astea, sunt si dintre cei curajosi, care-si asumă riscul. Mai bine orb si liber, dacât în lanturi cu nici un simt lezat!
Dumnezeule, ce mister ascund lanturile? Si dacă ne-ai născut liberi, de ce le-ai mai inventat?

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!