"...if love is a lie,what is it all for??". Dar nu e o minciună, pentru că eu iubesc, iubesc cu sufletul , cu inima, cu totul. Iubesc fără speranță dar iubesc. Ea e tot ce mi-am dorit vreodată, dar ea nu mă vrea:"..sunt prea mult pentru ea..". Ce rost mai am eu pe lumea asta? Cândva am spus că nu voi mai iubi, că nu voi mai simți , că nu ...și, iată, am pus totul pe tavă în fața ei ...și ea m-a înșelat, m-a lăsat pentru altul, pe care nici măcar nu-l iubește.
Noapte, scumpă noapte, vino să mă iei că numai tu ești prietena mea. Când dorm, ea e la pieptul meu, e numai a mea, numai pe ea o visez, aș vrea să nu mă mai trezesc, să cad în acel somn în care totul e bine. De ce vii cruntă dimineață, ca să mi-o iei de langă mine, să-mi amintesc că sunt din nou singur, din nou nu e langă mine, în brațele mele?!...Te urăsc dimineață, ești urâtă, nu ești a mea prietenă, mi-o iei din vis...dar nu poți să mi-o iei din suflet. Ea are nevoie de mine dar nu știe asta. Poate iși va da seama, poate inainte de final. Sper să mai fiu acolo, sper să mai trăiesc pentru ea, sper să mai trăiască inima mea.
Ploaie, tu ești singura mea amica, tu care îmi pătrunzi în gând, în suflet, tu care mă ințepi cu picăturile tale, mă sfârteci, mă uzi, mă inunzi, mă omori.
Prieteni dragi, nu mă judecați prea aspru, nu vă supărați pe mine că mor. Dacă va fi a mea, am să mă lupt pentru a trăi, am să fac si ce nu e omenesc ca să o protejez, ca să trăiască fericită.
Scumpi părinți, așa de rău îmi pare că nu veți avea parte de nepoței, de copiii mei.Tată, știu că asta îți doreai, dar nu se poate.Mamă, ai fi vrut să ai o noră care să-ți fie fiică, dar ea nu va fi, pentru că EA nu vrea să fie a mea, iar eu am spus DA de mult în fața lunii și a stelelor, alta nu va mai fi nici dacă aș vrea.
"....departe sunt de tine si singur lângă foc, petrec în minte viața-mi lipsită de noroc, 80 de ani îmi pare că-n lume am trăit, mă simt bătrân ca iarna...".
Unde ești dreptate? De ce mă lași asa să sufăr? De ce nu-mi dai o speranță? De ce trebuie să mor de 2 ori? Nu mi-e frică de moarte, dar nu vreau s-o văd deocamdată.
..Si e frumoasă,oameni buni. In ochii ei au clădit zeii lumina, și prometeu a furat focul din ochii ei.Si toți pictorii au pictat buzele ei, așteptând ca ea să se nască și să-și vadă munca împlinită. Da, e o zeiță a frumuseții,Venus pălește în fața ei. De ce nu sunt eu Vulcanul ei?!
Si, Doamne, ce frumos doarme...îi ascultam bătăile inimii, îi ascultam respirația, era un inger, era un demon frumos, era o zeiță, este și va fi prințesa mea.
I-am ascultat vocea azi: înfloreau toate plantele când a râs, și norii au dispărut când mi-a vorbit.
De ce, când mă gândesc la ce e mai frumos pe lumea asta, plâng? De ce sunt făcute lacrimile? Că nu mă doare corpul. Doar sufletul, care nu mai poate rezista. Ce e inima mea? O chestie așa de mică pe care nu o vede nimeni,eu nu exist. NU MAI POT.......URLU....SI NU MÃ AUDE NIMENI...și mai curge un ocean de lacrimi din sufletul meu, și nu se mai oprește,și doare...doare...DOARE.
Pentru ce suntem făcuți? Cineva mi-a spus: ca să scoatem ce e mai bun in noi, pentru că toți suntem niște produse;care excelează în domeniul lui, ăla se vinde mai bine. Chiar nu mai are nimeni nevoie de iubire? Atâta știu, să iubesc, să dăruiesc, să construiesc iubire, e singurul lucru pe care știu să-l fac, pe care pot să-l fac, pe care vreau să-l fac. M-am născut ca să iubesc, pentru asta trăiesc, pentru asta nu am fost niciodată mulțumit de mine oricâte aș fi realizat, pentru că nu iubeam. Acum iubesc, și nu mă laud. Iubesc tot ce-i aparține ei: iubesc părul ei, prin care se joacă ca un copil nebun vântul când vrea s-o mângâie, ador buzele ei pe care ca un păgân le-am sorbit în sărutările târzii,divinizez ochii ei in care îmi văd universul, și pielea ei catifelată ce numai zeii au voie s-o privească, nu s-o atingă. Dar eu ce sunt?! Un muritor de rând, un nimeni, un fir de praf în drumul vieții, ce drept am eu să am așa ceva?! Sunt doar un copil flămând ce stă și se uită în vitrina în care vede cea mai frumoasă prăjitură din lume, sunt hoțul din umbra drumului care se uită cu jind la frumoasa bijuterie de la gâtul naturii și pe care nu are voie sa o fure.
Nu sunt poet, nu sunt scriitor, sunt doar un biet muribund ce ar vrea să spună cuiva că are o inimă. EA nu ma aude, nu vrea să mă audă, sau nu știe să mă audă. Poate va ști, poate nu, dar eu nu voi mai fi.
"..iubirea e pentru zei.ești o zeiță...dar eu sunt un muritor de rând ce nu are dreptul nici să-ți vadă chipul..."
Deși ați auzit cu toții cuvintele astea de sute si sute de ani, sunt convins că mai sunt unii care mai vor să le audă și să fie sincere: te iubesc!!! TE IUBESC!!! Ce bine sună, nu am scris cu mâna, nu am zis cu gura,am rostit cu inima. Si asta e doar pentru andreEA...