"Izvorul acela poate mai curge si astăzi. Cel ce s-a privit în oglinda lui traieste numai în mit.[El] ... pluteste într-un gol în care doar cei morti au acces. "

Ratacea pe lumea asta, nici nu isi mai aducea aminte momentul inceputului, nici clipele cum cursesera pe langa el, nici nume daca avea... Uneori se credea firul de iarba, raza de soare, pasarea ce i se aseza pe umar, vorbea limbi nenumarate, se odihnea la marginea lumii si cand totul devenea obositor de familiar, o lua de la capat. In timp le amestecase pe toate, vazul cu auzul, mirosul cu atingerea, doar vocea interioara il tot sacaia mai ales in noptile fara luna cand intunericul total il imprejura lasandu-l neputincios, fara repere, fara sa stie unde incepe el si unde se termina singuratatea.


"Nimeni nu l-a strigat [...] din afara lui."

Intr-o lume in care haosul domnea, legile stateau sa se nasca de unele singure. Prima lectie pe care a invatat-o a fost aceea ca nu este singurul, acesta fiind si clipa in care s-a nascut plansetul. Candoarea a fost izgonita de nelinistea cautarii. Cine sunt eu? Cum sunt eu? Raspunsuri nu primea, nici macar de la cei care ii erau frati in neasemanare. Devenisera dintr-o data muti, nepasatori chiar, pasarea nu ii mai picura cantecul ei in suflet, pana si soarele ii trimitea numai raze dusmanoase. Sosise timpul pentru a doua lectie? Se cauta pe sine sau isi cauta seamanul/geamanul?

Il afla in dimineata in care, caldura rasaritului il indruma spre oglinda lacului. Renascu pipaindu-si trasaturile si limitele, invatandu-le pe dinafara. Demonul curiozitatii il impinse insa si mai departe. Si astfel invata a doua lectie: atingand cu degetul oglinda apei afla despre adevarul/minciuna. Tulburase apele, iar acestea sunt cele mai razbunatoare, devastatoare in mania lor, de teama poate ca li se va dezvalui inselaciunea. Reflecta ele adevaratul chip, sau , complice ale luminii, se joaca de-a creatia.

Alte lectii urmau sa fie invatate.

Ciudat e fenomenul prin care ajunge sa se indragosteasca de propria imagine, recompusa din mii de bucati de oglinzi sparte, un puzzle halucinanat si mereu in schimbare. A treia lectie poarta numele arogantei, cea care il poarta pe culmi alunecoase, aduce linistea autoamagirii si ii da aripi de fals demiurg.
Imbatat de propria imagine se creeaza si se recreeaza, invaluit in al sau egoism. In visul lui, acest cerc inchis, isi incearca puterile. Ia un pumn de tarana sufla si il modeleaza dupa tiparul arhetipal acum relevat. Alteori cei care trebuiau sa se nasca ii stau la atingerea degetelor doar, il bantuie si nu ii dau pace, se razvratesc legilor impuse de el si au propria vointa. Nu e decat a patra lectie ce trebuie asimilata, cea a puterii.
Cant truda si oboseala devin stapane, e timpul pentru ultima lectie, cea a dragostei. Vine o data cu uitarea si muscatura nebuniei. Dragostea te invaluie in amintirea inceputului paradisiac si cautarea va lua astfel sfarsit.