******
"..Toti avem o singura viata de trait. Dar ce ar fi daca am ramane martori muti ai timpului, daca viata noastra ar ingheta si am trai la nesfarsit? Daca intr-o zi te-ai trezi cu o mie de vieti?".
-Tampenii, nimeni nu poate trai la nesfarsit. Moartea e in firea noastra. Nu degeaba se spune ca incepi sa mori inca de cand te nasti. Nu inteleg de ce unii oameni se mai agita cu mitul nemuririi. E pur si simplu imposibil. Nu exista oameni nemuritori. OM este asociat cu ideea de moarte, de lucru trecator...........
-Asta reprezinta pentru tine oamenii?? Niste lucruri? Zau Pale de te mai inteleg cateodata. Ti-am mai spus in ultima vreme ca esti ciudat? Adica spui unele lucruri frumoase, de zic "ah, in sfarsit i-a venit mintea la cap", si dupa asta trantesti niste tampenii de te doare mintea. Zau asa..
Si pentru a da greutate cuvintelor sale, Ana agita mapa in aer, parca pentru a sublinia fiecare replica. Se intorceau de la o prezentare de carte. Fragmentul discutat il sacaise pe Pale inca de cand iesisera din librarie. Nu putea concepe nici ca cineva sa viseze macar la nemurire. I se parea un lucru inutil sa vrei ceva ce nu o sa poti avea niciodata. Si el avea vise, dar erau realizabile.
-Iti spun doar ca nu are rost sa stai si sa visezi. La ce te ajuta ca te gandesti ce ai face daca ai fi nemuritor? La irosirea unei vieti. A tale. Si din pacate ai una singura. Buna, rea, dar e a ta. E asa cum ti-o faci.
-Ai dreptate, si nu ai. Ce s-ar alege de lumea asta daca toti ne-am opri la primul imposibil?? Tu crezi ca cei care au inventat tot ce folosesti tu nu au visat?? Crezi ca lor nu li s-a spus ca este imposibil? Cum te-ai mai fi plimbat cu bicicleta daca nu s-ar fi inventat roata, cum...........
-Astea nu au nici o legatura cu ce vroiam eu sa spun, o intrerupse brutal Pale, care incepea sa simta cum pierde teren. Stii prea bine ce am vrut sa spun. Nemurirea fizica este pur si simplu imposibila pentru ca omul este condamnat la moarte de el insusi. omul moare fiindca asa trebuie, pentru ca asa-i cere corpul. Toti murim pentru ca in final vrem sa murim.
Ultima fraza puse capat discutiilor, si cand ajunsera in camin se despartira in tacere. Stiau ca urmeaza sa se intalneasca a doua zi, iar Ana era sigura ca pana maine prietenul ei va uita discutia avuta. Ii statea in fire sa se aprinda pe moment pentru o idee. Si de obicei uita repede.
Cateva luni de zile subiectul nemuririi nu am mai fost adus in discutie, si de asemenea au fost evitate orice alte prezentari de carte sau manifestari literare cu aspecte filozofice. Cu toate astea Pale parea din ce in ce mai preocupat de ceva. Era tot mai aerian,mai dezordonat si parca nu mai lua in seama nici un lucru din preajma lui. Nici un lucru si pe nimeni. Chiar si cu Ana incepuse sa se vada tot mai rar.
Intr-una din zile trebuiau sa se intalneasca, era o seara mai speciala. Dar Pale nu aparu, si dupa ce-l astepta aproape o ora, Ana se gandi la ce poate fi mai rau si trecu pe la el prin camera. Il gasi intins pe pat citind dintr-o carte,ce parea dupa coperti a fi foarte veche.
-Ce faci?? Ma lasi sa te astept atata si tu nu vii? Sa nu-mi spui ca ai uitat ca te.....de furioasa ce era nu putea nici sa lege cuvintele intre ele.
-Ce spui?
-Cum adica ce spun? Astazi avem doi de zile de cand suntem impreuna si trebuia sa mergem la observator. Stii ce-i ala un observator, nu? E chestia aia cu care te uiti la stele. Acolo unde ne-am intalnit prima oara. Sau nu mai tii minte? izbucni Ana in plans...
-Imi pare rau, dar chiar am uitat. Sincer am uitat. Aveam de gand sa vin. Uite, ti-am si luat ceva,dar....
Cu mana stanga lua de pe noptiera un pachetel invelit in hartie rosie cu inimioare, in timp ce cu dreapta incerca sa ascunda cartea sub perina.
-Ce ai acolo?
-Unde? Aici? intreba el intinzand mana stanga. Pai, aici e o surpriza pentru tine. E ceva mai special.
-Nu, nu ,nu!!! In cealalta mana.
-Aaaa......aaaaaaaa.. ...asta ce am gasit nu de mult la cineva. E tare interesanta. E o traducere dupa un jurnal al unui asa zis alchimist, care se pare ca descoperise secretul nemuririi.
-Nemurire? Dar.... parca ziceai ca e imposibil.
- Nimic nu-i imposibil. Asta sa stii ca e adevarat. Poate ca e imposibil acum, dar maine..... cine stie. Uite. Termin cu asta si astazi sunt numai al tau.
-Numai astazi??
- Astazi, maine si tot restul vietii mele de muritor.Atata vreme cat voi fi sunt al tau. Dar tu?
- Sunt "a ta,toata a ta si numai a ta, pentru ca ma simt rupta din coasta ta la inceputul timpului".


*******
Intins pe pat, Pale deschise cartea pe care o studiase cu cateva zile inainte. Trebuise, de dragul Anei sa renunte putin la ideea care de ceva timp il obseda pur si simplu. Avea de gand sa demonstreze ca nemurirea este imposibila, sa termine odata pentru totdeauna cu aceste vise inutile. dar trebuia sa se mai documenteze, trebuia sa incerce sa inlature miturile ce-i inconjurau pe acei alchimisti care pretindeau a fi descoperit calea catre nemurire. in acest scop cumpara mai multe carti. trebuia sa stie cu ce se "lupta".
Un lucru se desprinse clar din noile sale lecturi: omul visase la nemurire inca inainte de a intelege pe deplin ceea ce inseamna a fi om. existau legende despre oameni care au trait varste respectabile, cel mai cunoscut fiind Matusalem. Dar de la a trai cateva sute de ani si pana la a fi nemuritor este cale lunga.
Sergiu, o proaspata cunostinta, un om de felul lui putin cam alunecos, ii supuse recent atentiei o carte care, dupa spusele lui, ar trebui sa fie o transcriere dupa jurnalul unui alchimist necunoscut, dar care ar fi descoperit secretul vietii eterne. Desi era reticent in privinta continutului si a autenticitatii cartii, o imprumuta, contra cost binenteles, si acum se chinuia sa inteleaga textele,care erau in limba slavona. Desi studiase limba rusa in scoala generala, se descurca destul de greu, fiind scrisa intr-un stil aproape imposibil.
Dupa aproape doua saptamani de lucru reusi sa traduca si sa transcrie toata cartea. in timp ce traducea incerca sa nu inteleaga ce scrie acolo, si desi unele notiuni i se pareau bizare sau necunoscute, traducerea era destul de reusita. Mai ramanea un sigur aspect: decodarea textului, care era in mod evident scris pentru a induce in eroare un eventual nedorit cititor. Unele fragmente erau de-a dreptul bizare, traducerea lor nu avea nici cel mai mic sens. La o prima lectura pareau fraze fara sens, in care cuvintele erau aruncate fara nici o legatura aparenta.
Era constient ca pentru a putea intelege ceea ce scria acolo trebuia sa incerce sa gandeasca la nivelul si epoca autorului. Ceea ce-l incurca era faptul ca incercase diferite metode de decriptare, dar nici una nu dadu rezultatele scontate. Nu demult citise o carte in care cele doua personaje principale se foloseau in scrisorile de amor un cod destul de simplu: tot al treilea cuvant trebuia citit pentru a afle mesajul original. Dar se pare ca alchimistul "lui" nu cunoscuse o asemenea idila.
Intr-una din zile statea si admira traducerea cand observa ceva ciudat: pagina era aranjata in asa fel incat cu cuvintele de pe diagonala principala se puteau forma fraze care chiar aveau ceva sens. Plin de elan se apuca de scris ,dar dupa doua pagini se lovi de o noua problema: cuvintele nu se mai potriveau. Deci nici acest algoritm nu era bun.
In momentul in care Ana intra in camera il gasi masurand camera in lung si-n lat si vorbind singur.
-Si aproape reusisem......Eram atat de aproape....Aaaahhhhh.....De ce nu pot intelege? Care-i secretul tau? continua el sa mormaie fara sa observe sosirea ei.
-Pale?..Pale!! Ce-i cu tine?? Te porti ciudat. Ma sperii!!
-Ana.....Aaaaa...Mai tii minte cartea aceea veche pe care ti-am aratat-o mai demult? Atunci cand am uitat de tine? Pai.......am reusit sa o traduc intr-un final. Dar nu pot sa o inteleg. Are ceva soi de codare pe care nu pot sa-l gasesc. Acum o jumatate de ora am crezut ca am reusit. Cuvintele cititte pe diagonala aveau sens, dar.... dupa primele doua pagini..... sensul dispare.....
Liniste in camera. Ea il privea in tacere si nu reusea sa inteleaga ce vrea el sa spuna, iar Pale isi privea disperat foile cu traducerea.
-Binenteles....Cum am putut fi atat de prost?? Nu intelegi Ana?? Astea sunt traduceri, doar niste traduceri. Am nevoie de original.
Acestea au fost ultimele lui cuvinte inainte ca usa sa se inchida dupa el.
Ana ramase singura. Era socata, speriata si confuza. Un singur lucru il stia: daca nu reusea sa-si deconecteze prietenul de obsesia lui fata de nemurire avea sa-l piarda. Pe biroul lui erau imprastiate mai multe seturi de foi, dintre care una singura ii atrase atentia: erau doar doua randuri la inceputul foii, restul fiind acoperit de taieturi nervoase de pix.
"Dumnezeu l-a creat pe om nemuritor. Omul a cazut mai tarziu, dar nemurirea a ramas in adancul lui. Trebuie doar readusa la suprafata. Eu, Angello Pandonni L-am egalat pe Dumnezeu...". De aici textul devenea neinteligibil.
Aceste fraze se pare ca erau ascunse intr-un fel de poveste religioasa. Probabil autorul ei trebuia sa ascunda cumva de ochii Bisericii ceea ce facea . Spre deosebire de Michellangelo care isi scria jurnalul cu oglinda, el alesese o varianta mai indrazneata si anume aceea de a se ascunde in "cusca leului". Ce modalitate mai buna de a te ascunde de cineva care te cauta poate exista decat de a fi chiar tu cel care te cauti??

********

"Acuma da!" exclama fericit Pale cand se vazu cu originalul in mana. Aici cuvintele se potriveau, se legau intre ele. In procesul de traducere nu respectase aranjarea in pagina a cuvintelor, astfel ca si frazele nu mai aveau sens. Cuprins de frenezie se apuca sa transcrie cuvintele. Dupa cateva ore de munca incepu sa citeasca.
"Dumnezeu l-a creat pe om nemuritor. Omul a cazut mai tarziu, dar nemurirea a ramas in adancul lui. Trebuie doar readusa la suprafata. Eu, Angello Pandonni L-am egalat pe Dumnezeu.Nemurirea poate fi atinsa. Poate fi stapanita. Trebuie doar sa stii cum sa o gasesti. Maestrul meu, venerabilul staret Vanil Ostradi, si-a dedicat intreaga lui viata apropierii de Dumnezeu. Si cu ce l-a ajutat asta? Cu nimic. A murit la fel ca oricare altul. Acelasi pamant l-a acoperit. Doar eu stiu cat de departe de Dumnezeu era. Fiindca acum eu sunt EL. L-am egalat. Sunt etern, la fel ca opera lui. Simt foamea la fel ca oricare om, simt frigul, caldura, pot sangera, si pot iubi. Dar sunt etern. Etern, un cuvant asa de trecator. La fel ca cei care l-au creat. Dar nu vreau sa fiu singurul. De aceea las acest jurnal fratiilor mei din manastire pentru a fi trecut mai departe, si nu pot decat sa ma rog ca cineva sa inteleaga ce am scris".
Nemiscat, Pale continua sa priveasca foile din fata lui. "Deci este posibil. Nu, nu, nu asa ceva nu poate exista!!". Se ridica si pleca plin de ganduri negre. Uita chiar si de Sergiu, pe langa care trecu fara sa-l mai salute. Nu mai vedea pe nimeni. In cap ii suna o fraza "eu sint El. L-am egalat. Sunt etern ". "Nu poate fi adevarat. Sunt doar vorbele unui calugar nebun. Nu poate exista nemurire fizica."....."Si totusi...."...
Ajuns in camera se arunca pe pat si incerca sa doarma, dar un gand nu-i dadea pace: "si daca...". Trebuia sa mai citeasca. Dar jurnalul nu se mai continua mult, in continuarea textului urmau indicatii pentru pregatirea corpului de nemurire, precum si a unui soi de licoare ce ar trebui sa usureze tranzitia de la muritor la etern.
Singura modalitate de a demonstra imposibilitatea vietii eterne era testarea pe propria lui piele a teoriei vechiului calugar. Unele ingrediente erau aproape imposibil de obtinut, dar puteau fi inlocuite. Elementele principala din compozitie le constituiau argintul viu si o cantitate mica de cianura de potasiu.
Timp de cateva zile evita pe toata lumea, inclusiv pe Ana, fiindca stia ca nu-i va putea ascunde adevarul: era pe cale sa incerce un experiment al unui alchimist doar pentru a demonstra ca are dreptate. isi risca viata pentru o idee. Ea nu ar fi inteles . Pentru el ideea era mai importanta chiar decat el. La inceput va testa solutia pe un hamster pe care-l cumparase de un magazin de animale.
Trecura mai multe ore de la administrarea solutiei si hamsterul, Aliosa, nu parea prea afectat. dimpotriva, era destul de activ, poate chiar prea activ.
A doua zi era hotarat. Azi va incerca pe el. Pregatise inca de cu seara cateva biletele de adio pentru cazul in care lucrurile ar fi mers prost. nu vroia ca cineva sa fie considerat vinovat de disparitia lui .
Incepu sa faca pregatirile pentru ritual: umpluse camera cu lumanari, trase storurile la ferestre, inchise usa, si se aseza in mijlocul camerei intr-un cerc format din sapte lumanari rosii. ritualul era scurt si simplu, dar trebuia dus pana la capat. In prima faza a procesului urma sa bea acel amestec din trei inghitituri mari, si apoi sa se intinda si sa sa-si relaxeze mintea si corpul; trebuia sa ia legatura cu interiorul sau. In momentul in care legatura ar fi fost stabilita, urma sa aiba loc gradat ruperea "lanturilor" si eliberarea corpului de povara mortii.
Cateva minute nu se intampla nimic. Nu se simtea altfel. Trebuia sa se concentreze.
"Poate ca totusi trebuia sa ma fi dus la cursurile de yoga", gandi el amuzat.
Dupa un timp, de la prea multa relaxare il cuprinse somnul. Incerca sa-i reziste, dar nu reusi prea mult timp si adormi. Se trezi cateva ore mai tarziu cu un gust metalic in gura si cu gandul ca experimentul nu-i reusise. Era acelasi. Se simtea la fel de muritor ca si inainte. Dar, poate chiar asa si trebuia sa se simta. Nu mai stia nimic. Sau poate doar inghitise niste mercur degeaba. Poate era intradevar doar un calugar nebun. Prea multi de poate. Doar timpul avea sa-i spuna adevarul.

***********

Lucrurile pareau sa fi revenit la normal. Pale era multumit ca-si demonstrase imposibilitatea nemuririi, iar Ana era fericita fiindca ea credea ca el renuntase la ideea eternitatii pentru a revenii langa ea. Timp de cateva saptamani nimic nu parea sa se fi schimbat, si Pale chiar incepuse sa uite scurta lui nebunie. Pana intr-o dimineata , cand in momentul in care se ridica din pat isi simti picioarele foarte grele si reci. de abia putea face cativa pasi. Se gandi ca o sa-i treaca. Probabil dormise in vreo pozitie mai nefavorabila si-i amortisera picioarele. Isi sufleca pantalonii de pijama si incepu sa-si maseze picioarele. Dupa cateva minute de masaj intens senzatia de greutate si raceala disparu. Multumit, se schimba in haine de strada si pleca sa se intalneasca cu Ana.
Cateva zile mai tarziu aceasi poveste: picioare grele si reci la trezire. De fiecare data isi revenea tot mai greu. Intr-o dimineata pur si simplu nu le mai simtea. Si nu erau doar picioarele il deranjau. De la un timp ii venea din ce in ce mai greu sa se aplece, dexteritatea ii scazuse: zilele trecute scapase din mana cana cu apa. Nu reusise s-o mai tina. Ceva se intampla cu el si nu-si dadea seama ce anume. incerca sa se ridice din pat, dar cu tot efortul depus nu reusea nici macar sa-si salte putin capul de pe perina. parea paralizat.
"Paralizat!". Gandul trecu fulgerator prin constiinta lui. "Nu, nu, nu se poate. Trebuie sa existe o explicatie logica.............Alchimistul...Nemurirea...Experimentul e de vina". Dar tot nu intelegea ce se intampla cu el. Cu mari si indelungi eforturi reusi sa-i telefoneze Anei, pe care o ruga sa treaca cat mai repede pe la el.
Aceasta veni imediat aproape si cand il vazu in starea aceea izbucni in plans.
- Te rog inceteaza. Doar n-am murit. Nu incat, cel putin.
- O sa chem salvarea. O sa stie ei ce e de facut.
- Nu mai are nici un rost. Nu mai simt aproape nimic. Singurele parti din corp pe care le mai percep sunt nasul si inima. Daca o sa continue asa nu o sa mai pot vorbi, asa ca te rog asculta-ma....
- Dar Pale, te rog nu vorbi asa. O sa te faci bine. Ai sa vezi...
- Asculta-ma. Si asculta-ma bine. Un lucru sa fie clar: Eu nu pot muri, fiindca sunt nemuritor... Sunt nemuritor fiindca....
- Nimeni nu e nemuritor. Nu-mi spune asta. Te rog..
- Nu ma mai intrerupe. Sunt nemuritor am spus. Nu mi-am dat seama ce vroiau sa spuna toti. Suntem nemuritori prin cei din jurul nostru si prin ceea ce lasam dupa noi. Eu sunt nemuritor prin tine. Am incercat sa sfidez natura. Nu ti-am spus, dar am experimentat pe mine formula nemuririi...
- Ce ai facut??
- Am vrut sa-mi demonstrez ca nu va functiona. Sau poate speram sa mearga. As fi vrut sa traim etern, sa ne avem unul pe celalalt pana la sfarsitul lumii, pana cand cerul va cadea peste noi si toti vom fi unul din nou... Am vrut ca iubirea noastra sa traiasca vesnic.
- Dar asa va fi. Nimeni nu ne-o va putea lua. O sa te iubesc o mie de ani, si dupa aceea altii o mie, si tot asa pana la sfarsit.
- Te rog ajuta-ma sa ma ridic in picioare.
- Dar....
- Te rog. Vreau sa te mai pot vedea macar odata asa cum esti. Vreau ca ultima mea imagine sa fii tu. In intregime.
Cu mare greutate reusi Ana sa-l ridice. Mobilitatea lui era foarte redusa, si racela corpului o inspaimantau in asa hal incat de abia putea sa-si retina lacrimile. Stia ca el va muri, dar nu putea accepta asta. Odata ajuns in picioare Pale o privi asa cum nu o privise niciodata in toti anii de cand se cunosteau. Vroia s-o ia cu el, vroia sa-si imprime pe retina imaginea ei. Stia si el ca va muri dar nu-i parea rau. Ea era langa el si asta era tot ce conta. Singurul lucru care mai tradau viata ce se zbatea in interiorul lui erau ochii. restul parea paralizat. in ochii lui ardea viata, se putea simtii iubirea lui. niciodata ochii nu-i fusesera atat de expresivi.
Ana incepu sa planga. Il lua in brate si-l stranse din toate puterile ei, intr-un efort disperat de a-i transmite o parte din forta ei vitala, din caldura ei, din viata ei. Dar el era din ce in ce mai rece si mai rigid. Cand in sfarsit avu taria sa-i dea drumul si sa-l priveasca, ochii lui isi pierdusera expresia. Erau goi.

*********************

Doctorii au fost stupefiati. Nu mai intalnisera nicioadata un asemenea caz: dupa cateva ore de la constatarea oficiala a decesului, corpul lui Pale se acoperise cu o crusta alba. De la departare parea a fi de marmura. Dupa un studiu mai amanuntit toti au ridicat din umeri. Acest lucru depasea sfera lor de intelegere: corpul lui Pale suferise un proces de pietrificare. Aceasta era varinata oficiala. Pe de alta parte ei considerau ca au fost subiectii unei farse, ca au primit pe post de cadavru o statuie din marmura. Pe acest motiv a fost refuzata si inhumarea lui. Nu avea rost ingroparea unei statui. Singurul lucru pe care l-au facut a fost ridicarea unui mic monument de marmura ce reprezenta niste valuri. In mijlocul lor a fost pusa "statuia" lui Pale. in fata micului monumentului era o placuta pe care scria:
Pale Rother
1982-2004
" Iubirea e singurul martor mut al timpului care a fost, este si va fi calea spre nemurire. "

In acelasi timp, turistii care ar fi avut curiozitatea sa cerceteze vechiul cimitir al unei mici manastiri din Italia, ar fi observat in coltul de vest o statuie veche din marmura. La baza ei putea fi citite cateva cuvinte aproape sterse, dar din care se puteau intelege un nume:Angello Pandonni.

******************************

"Nemurirea este acea stare de spirit in care ajungi atunci cand iubesti. Nemurirea fizica este un lucru imposibil tocmai datorita naturii umane si a legilor care ne guverneaza. Oamenii devin nemuritori prin spiritul lor si prin ceea ce lasa in urma. Traim prin cei din jurul nostru. Traim la nesfarsit daca cineva ne iubeste si daca iubim. O mie de ani par a fi o perioada de timp ce depaseste capacitatea noastra de intelegere. Dar cand imparti acea mie cu cineva, devina nesemnificativa. Devine doar o mica parte a timpului pe care cei ce se iubesc il au. Dragostea a doi oameni poate modela timpul, il poate supune,si chiar opri. Pentru ei doar. Esti nemuritor cand iubesti, pentru ca devii pentru acea persoana primul si ultimul om. Eu sunt nemuritor pentru ca iubesc.."