agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3690 .



Lacrimile gardianului
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Florinel ]

2004-03-25  |     | 



Ca de fiecare dată când venea momentul, se lupta cu sine să pară stăpân pe situație, imperturbabil, cum îi stătea bine unui gardian care deschide ușa condamnatului la moarte pentru ultima oară și cum prevedea regulamentul. Ca să-i reușească trucul, își imagina că omul din fața lui îi omorâse părinții, îi violase fiica sau îl scuipase între ochi. Uneori îi reușea. Alteori...
Alteori se prefăcea răcit, tot suflându-și nasul într-o batistă mare, albă, sau se ștergea la ochi ca și când tot praful Bărăganului îi pătrunsese-n ei. Sau privea fix lanțurile condamnatului, de parcă descoperise-n ele a opta minune a lumii. O singură dată îi trecuse prin gând - ce-ar fi să le desfacă. A alungat repede rătăcirea, ferindu-se doar să nu-l mai privească în ochi. În ochii care parcă sfidau moartea.
Nu, lacrimile n-aveau voie să curgă, doar mai târziu, după ce ajungea acasă târându-se ca-ntr-o mie de lanțuri, după ce se spăla o oră, amăgindu-și bietul suflet să se molipsească de la curățenia trupului și sărmana-i minte să se curețe de sutele de ochi care-l urmăreau.
Îi vedea ziua, îi visa noaptea…
Albaștri, căprui, negri sau verzi, cei mai mulți semănau între ei în clipele acelea. Când le citea licărirea de groază, ar fi vrut să fie el cel care apasă pe trăgaci.
Unii erau umili, imploratori, alții- mai puțini- c-o ultimă sclipire de speranță, alții goi, care nu mai exprimau nimic, ori poate așa fuseseră toată viața.
N-avea multă carte, dar poseda o știință extraordinară - după privirea aceea ultimă putea să spună ce fel de om fusese purtătorul ei. Mai mult, încerca să-și imagineze ce fel de viață a dus; și concluzia la care ajunsese în pragul pensionării era tristă - cei mai mulți trăiseră pentru a mânca.
O singură dată o pereche de ochi a ieșit din tipare și i-au luat mințile, gata să comită nebunia. N-a îndrăznit, fiind prea tânăr și ducând o familie în spate.
Acum, bătrân și obosit, de două ori mai bătrân și mai obosit decât cei de vârsta lui, ar fi vrut să dea timpul înapoi. Acum ar putea s-o facă, nu se mai are decât pe sine, și-așa sătul de viața lui.
N-a mai întâlnit niciodată privirea aceea, deși a căutat-o peste tot. L-a atras ca un magnet căruia nu i te poți opune și, în ciuda obiceiului de-o viață, privise execuția fără să caute spre șireturi. Și-n clipa în care glonțul lovise, ochii parcă râdeau și mai tare.
În noaptea aceea n-a dormit, s-a imaginat de sute de ori făcând gestul care ar fi putut schimba un destin.
A doua zi, frământat, a vrut să afle ce fel de criminal fusese. Și-a aflat.
Nu omorâse pe nimeni, trăise curat, dar de o crimă tot se făcea vinovat - avusese curajul să spună „nu“ când toți ceilalți zbieraseră „da“ în cor.
Și iată-l azi, în ultima zi de slujbă (în sfârșit, pensionarea! Câte zile o mai avea de trăit să poată măcar uita...), pregătindu-se pentru ultima oară să joace rolul durului și intransigentului gardian. Puțin emoționat la gândul lepădării de această povară, nu se hotărâse încă ce truc să aplice pentru a-și ascunde lacrimile când a pus mâna pe clanța ușii.
NU!

Ba da... privirea pe care o căutase de-atunci ani de zile, trecea prin el, sfidând toate lanțurile.
Dumnezeu a vrut să mai aibă o șansă.
La noapte va putea dormi și poate toate nopțile câte-or mai fi rămas...

Ce ghinion că schimbul îi venise mai devreme! Că, hipnotizat de privirea aceea, n-apucase să-l vadă apropiindu-se…
Acum stă el de partea cealaltă a ușii. Și-așteaptă să-i citească cineva în ochi.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!