agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-03-25 | |
Am ajuns la concluzia ca nu sufletul trece prin anumite stari, ci ca starile trec prin suflet.
Cum trec? Inchipuiti-va o furtuna care intra intr-un dormitor cu doua usi. Pe una intra, pe cealalta iese, dupa ce a ravasit tot sufletul.Bineinteles ca intr-un asemenea suflet nu se mai poate dormi. Acum, stand in patul meu ravasit din suflet, am incercat o clasificare a furtunilor. Furtunile pot avea multe forme, multe culori (ale ochilor),dar mai ales, ele se clasifica dupa intensitatea lor. Privind in continuare lucrurile intr-un mod dual, ajungem la concluzia ca noi pregatim furtunile si tot noi suntem cei care le modulam intensitatea, dandu-le resursa energetica. Acum, e explicabil fenomenul tineretii...Tornade...Suflet fara acoperis peste care ploua melancolic sau melancolie. Batranetile sunt mai linistite.Suflet solid, aranjat frumos, cu pernele inflorate asezate la capatul patului, cu fotografiile randuite pe noptiera-copii, nepoti. Furtunile sunt departe. M-am ridicat din patul ravasit si am deschis usa.Venea primavara ca o stare intramusculara. In urma, o ploaie cum nu se mai vazuse- ploua cu sange de soare.Cum adica, veti intreba...Nu ati vazut niciodata cand ati deschis ochii bule transparente ce coborau parca intruna? Acelea erau eritrocitele din sangele soarelui. Am iesit descult in intampinarea primaverii, cu frunzele larg deschise in sus pentru imbratisarea cerului.Eram din nou copil, imi sopteau venele, maduva spinarii.I-as fi dat soarelui sa bea o ceasca de suc de zmeura facut de bunica. M-am intors in camera mea...Crescusera buruieni...Acoperisul era spart de patru prieteni, care insa abandonasera targa acolo, cu visul meu olog cu tot.Nu-mi mai gaseam catelul de plus.Oare chiar atat sa fi trecut din acea copilarie de demult? Ma chema insa primavara afara.Am iesit si am zambit la soare, sa se imbuneze vremea, sa nu mai vina furtuni. Apoi am deschis ochii. Si dincolo, eram tot eu, sau eu eram tot ea, sau eram noi, eu si primavara fara furtuni. Ne incuiaseram amandoi in camera, in camera cea cu doua usi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate