Nichiță se născuse într-o zi de vară tîrzie, într-o casă mare, cu ferestre mov.
Nu era nici urît, nich frumos, nici deștept, niic prost. Era un om ca oricare altul, din clasa explaotatoare a fostului partid comunist român, prin descendența părinților, care aveau o carieră stalinistă destul de frumușică la purtător. Nichiță, se trezi pe lume, înconjurat de dragoste părintească și de laude și cadouri din partea nomenclaturiștilor unchi și mătuși, care-l alintau și-l răsfățau peste măsură. dintre toate diminutivele deviate din Nicu, cel mai mult îi plăceau Nice și Nichiță. Nu știa să spună de ce îi plăceau atît de mult, însă, pe caietele de școlar utecist de mai tîrziu, scria pe coperți, cu litere de-o șschioapă, "Nichiță Nicușor" sau "Nice but bice". Nu știa de ce scria asta, însă intuiția îi da de înțeles, că era un om ales de destin, care ar putea cîrmui o țară sau chiar o provincie. Era un orator înăscut, scria poezii, copiind din Nicolaie Labiș în neștire. poezia "Fi-i dîrz și luptă, Neculaie" a lui Labiș și-o asumă personal, jurînd pe toți sfinții, că el a scris-o. Se bucura că, Labiș, un tînăr moldovean onest, muri, călcat de tramvai, el rămînînd, un conducător dîrz al celei mai frumoase generații de comuniști începători.
Nichiță fusese dotat de la natură cu multe calități și talente, de aceea nu se putu decide, ce meserie să învețe.
Tatăl său, îl băgă în partidul comunist, sfătuindu-l, că, numai astfel, putea să atingă alte țeluri.
Nichiță era ascultător, cu evlavie mare față de părinți, care îi ofereau mereu, ba o diplomă de chirurg, ba una de medic legist, ba una de "cel mai iubit miner al țării", ba una de " cel mai glumeț star de pe cheiul Dîmbovița".
Anii treceau, Nichiță îmbătrînea mereu, dein această cauză devenind depresiv, ca în povestea lui Petre Ispirescu "Tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte."
De cîte ori pleca la vînătoare de urși mai sus de Sibiu, dădea de cîte-o vale a plîngerii, care-i amintea mereu, de soarta omului. De destinul său prin univers.
Amintindu-și de moarte, regreta că el ar putea murii și dușmanii lui mai tineri, ar putea trăi mai departe, de aceea lu ă hotărîrea de a extremina lumea, de a reduce totul sub tăcere, odată cu moartea lui. Se uita la filmele cu Florin Piersic senior, la acel Mărgelatu monumental, care-l făcea atît de optimist, și mînca alume americane.