Ma plimb cu memorie de server prin ochii unei zorele dintr-o dimineata de ieri cand inca mai eram in bratele tale. Un caine latra inversunat la ziua de azi pe trotuarul unui Bucuresti plin de gropi in deriva. Ma gandesc la tine mai mult decat ieri, mai putin decat maine, acum… Imaginatia mea a luat-o din nou razna batand toaca in suflet, clopote de dor la marginea unei amintiri. Biing-baang, biiing-baaang!... Cu siguranta trebuie sa fii tu, aud iar voci intr-o viziune cu Jeanne d’Arc, iar eu nu sint niciodata o femeie gata sa plece la razboi. Hi-hi-hi, uite si pasarea lira cum sta caraghios in arpegii agatata de poalele Turnului Eiffel, ce o fi cautand oare pe aici, il est toujours gris le ciel de Paris… Poate e satula de atata zbor prin valea Doubs-ului timpuriu inflorita ciorchini, cu bratele impovarate de flori ale castanilor, sau poate vorbeste ea cu ea in gand, filozofii de ictis-plictis cum facea Moromete la salcam. Ma gandesc din nou pentru o clipa la tine, incercand sa-mi ghicesc viitorul cu ochii spre soare printre scamele de catifea si bumbac ale norilor. Mi-e bine asa, cu accent circumflex intre mainile tale impreunate caus pe muntele lui Venus din podul palmei stangi, chiar pe linia inimii, dar o masina franeaza asurzitor langa mine:
- Heei, tampito, trezeste-te! Unde ti-e gandul, nu vezi ca treci strada pe rosu?
- Nu, sant daltonista, e vesnic verde in orbitele inmiresmate ale ochilor mei ce canta cu vocea de frunze a cuiva de departe…
Si o rup la fuga pe trotuar, mult mai repede decat fraza mea intortocheata pana la celalalt capat al visului sa te regasesc, intr-o incapatanata geografie a pasilor mei care continua sa se creada in Franta. Embrasse-moi, embrasse-moi, se leagana in aer graseind infinitul pasarii lui Brancusi rasfatandu-se frantuzeste, cand inlantuie fara sa-i pese de gura lumii eonul dogmatic al universului: vino sa strivim intr-un sarut, kilometrii ce ne sfasie, ucigand cu albastre cuvinte departarea care s-a asezat intre noi…