Ca un fulger: fata simte fluturi in stomac si o caldura ridicandu-se din ovare spre plamani ca sa o sufoce...el inca e nedumerit. Cel de alaturi ii priveste si desi vede nu-i vine sa creada, lasa ochii in jos imbujorat si se indeparteaza. E dragostea. Si de obicei dragostea ti se ofera exact asa cum ai visat-o.


Cristina urca alergand cele cateva trepte ale trenului pentru a ocupa singurul loc liber pe care un baiat il tinea ocupat cu un picior, dar pe care il elibera, imediat ce o vazu.
- E pentru mine nu-i asa ? intreba retoric si se aseza fara sa astepte raspunsul.
- Cum sa nu, bineinteles! balbai zambind baiatul de langa ea. Cristina ii zambi si relua cartea pe care o citea peste tot, intotdeauna, in tren, in autobuz, zi de zi. De fapt nu era intotdeauna aceeasi carte, ci era Cartea pe care trebuia sa o citeasca ca sa nu innebuneasca parcurgand mereu acelasi drum - casa, slujba, slujba, casa. Asa ca isi deschise linistita cartea si, incepand sa citeasca, auzi cealalta persoana, care statea in fata ei spunand ceva de tablouri, un nume de pictorita. Curioasa, ridica privirea: cine vorbeste de pictura in trenul asta de navetisti? Trebuie sa-l vad, gandi.
Baiatul o privi zambind:
- Vezi ca trebuie sa fie scris pe undeva numele pictoritei. E Tamara de Lempicka. Asta-i o reproducere dupa o pictura de-a ei. Cristina se trezi zambind larg fara sa vrea, i-ar fi placut ca baiatul sa aiba dreptate. Dupa cateva secunde de cautare pe coperta si sub coperta cartii, vazu si numele pictorului: era chiar cea pomenita mai inaite. Il privi mai bine si alta surpriza, barbatul din fata ei ii spuse:
- Dar eu te cunosc deja! Cristina nu apuca sa nu gandeasca:” ce bine, asa eliminam preambulurile de inceput!” pentru ca deodata simti ca de data asta era pe bune. O simti in timp ce se intampla, o simti venind si coplesind-o... si se simtea mai pregatita ca nicicand, dar si mai firava ca oricand.
Deodata el lasa capul in jos si amuti parca aducandu-si aminte de ceva. “o, Doamne nu-mi spune ca m-a intalnit in perioada aceea pe care vreau sa o uit!”, gandi Cristina.”Ba da!” observa cu neliniste.
- Sa nu-mi spui ca ti-am facut ceva rau in trecut! Daca da, imi cer deja scuze, vezi, eu regret multe din lucrurile pe care le-am facut, dar fac parte din ratia de prostii pe care cineva trebuie sa le faca ca sa le povesteasca nepotilor mai tarziu!
Ce naiba ma apuca, gandi Cristina in timp ce vorbea, IL VAD PENTRU PRIMA OARA PE ASTA! Dar la naiba, simtea nevoia sa se justifice ca si cum de asta depindea viata ei, ca si cum el ar fi parasit-o deja daca nu i-ar fi explicat, daca nu s-ar fi scuzat. Atunci de ce se justifica inaintea unui strain?
Intre timp se apropie statia la care trebuiau sa coboare. Celalat se simtea deja in plus asa ca decise sa-i lase singuri:
- Oricum vad ca deja ati facut copie fixa! Si Cristina simti din nou absurditatea situatiei, cu toate ca ceea ce abia spusese celalalt era, simtea ca e prea adevarat ca sa poata fi contrazis.
- Cred ca acum trebuie sa te duc acasa, Cristina!
- Scuza-ma, dar am uitat numele tau, spuse zambind din nou,“de ce asa larg?”, se auzi gandind Cristina.
- Sunt Andrei! De cand te-am vazut prima oara nu am putut sa te uit... am stat o ora si jumatate in fata ta, in seara aceea si ochii tai mi-au ramas in minte, nu am putut dormi in noaptea aia, stii..
Dar e ca in filme! E ceea ce i-ar placea sa auda de la orice fata! Cristina ar fi vrut sa spuna asta in gura mare, dar nu avu curajul. Parca ii era frica sa nu strice vraja.
- Iar daca imi garantezi ca ne vom mai vedea, iti voi mai povesti si altele, continua el privind-o fix intrebator. Vreau sa-ti fac portretul, adauga.


"....si incepuse asa de bine, se gandea Cristina dupa doua saptamani. Mi-a facut si portretul!"
"... am iesit de doua ori si am facut dragoste fara prezervativ, dupa care mi-a spus ca nu mai putem sa ne vedem pentru ca este deja logodit de ani de zile."