E politicos sa fiu prezentat ; eu o sa te prezint!

El este cel pe care il prezint!

Mai multe nu trebuie sa stiti.

Acum ca am trecut de partea grea a rememorarilor partilor componente ale unui sine pe care nu vreau sa il bag in sine sau macar in seama, o sa relatez, pe scurt ce se petrece [desi toata lumea stie ca nu o sa fiu scurt, dar o spun fiinca se potriveste unui inceput scurt si promitator], lucru facut posibil prin amabilitatea sponsorilor nostrii : Frank Zappa si Charles Chaplin. Numai ca acum incepe sa se auda ceva [ar urma sa pun iar doua puncte, insa relele guri ar putea intui o lipsa de concentrare, adica o neconstientizare ca am folosit mai devreme cele doua puncte, asadar acum nu imi mai este permis].

Eu vad un morcov, care pus pe un taler e zgariat de tabla neindoita de pe margine. Nimic spectaculos, dar asa imi dovedesc eu superioritatea, aratand ceva ce numai eu vad. Pe un alt taler sunt rosii si pe un altul cirese. Numic spectaculos, insa eu vad multe, si de aia e interesant, fiinca nu vreau sa va spun ce altceva mai vad. Ca sa nu credeti ca vorbesc prostii o spun in treacat, fara voiam mea, ca mai vad si o femeie, in par invelita, cu multe codite, care se leaga intre ele la cealalta extremitate. Mie personal, fiinca pana la urma sunt si eu o persoana, imi da impresia unei creaturi inchise in ceva care seamana cu o colivie, asa cum sunt femeile alea usoare, ridicate cu un scripete din piese inoxidabile pana undeva sus, fiind nude reveleaza experiente erotice prin miscari considerate vulgare. Insa acestea nu par usoare. Aceasta impresie este justificata de una dintre primele observatii asupra lor, pe care am intentionat sa nu o trec aici, fiinca nu e chiar normal ce vad : un fel de marsupiu, si ii spun in acest fel deoarece buzunarele pe care le vad sunt cam de acelasi volum[numai ca sunt impartite in doua sectoare], aceeasi functionalitate [numai ca hrana este de natura anorganica]si amplasare[numai ca sunt in partile laterale ale zonei pelviene]. Ei bine, greutatea lor e data de formatiunile metalice ce au prins a se lipi de fundul marsupilui transfigurat. [E greu sa continui in acest fel, asa ca o sa cresc nivelul detaliului.] Cand femeile acestea tranfigurate se apropie de morcovi, rosii sau cirese scot din anumite locuri, pe care nu le pot vedea de unde stau, sau pur si simplu nu vreau sa spun de unde le scot, bucati mici de hartie, toate, in acelasi timp, si citesc cu voce tare : morcovi, rosii sau cirese. Dupa ce incantatia este rostita, femeile isi schimba locul intre ele astfel ca noua pozitie sa fie conforma unui raspuns normal la intrebarea : care este scoupul meu in viata? [nu intru in detaliile de rearanjare sau nici macar ale modului cum aceste femei isi dau raspunsul, din rautate, normal.] Pozitiile fiind schimbate incepe un proces mecanic, prestabilit, in care elementul alegerii este pus pe talerul de la care am inceput paragraful.

Si fiind vorba de mecanica, femeile, in acelasi moment [probabil acela care il inspira pe Frank Zappa] scot obiectele metalice din marsupiul despre care am ales sa va spun, de diferite forme, depinzand de pozitiile in care femeia a stat in ultimele saptamani, de calitatea conservarii marsupiului, de timpul cat au fost nefolosite [ori altele la care nici nu merita sa ma gandesc] si acum se petrece un lucru ciudat. Ciudat pentru ca nu vazusem decat par pana acum. Acum schimbarea se petrece rapid : femeile intind mainile cu o anumita cantitate de piese metalice, iesite dintre codite pentru clipa cat dureaza sa le puna pe celalalt taler. Sunetul, fiinca asta il intereseaza pe Zappa este de cadere in metal, de orgasm metalic. NU. Imi cer scuze, nu orgasm, de fonetica a orgasmului provocat de placere. Mai mult de atat nu pot sa explic, cu toate puterile mele, si nici nu cred ca ar face cumva diferenta. Totul se petrece asa de repede incat cantarul nu apuca sa bage de seama ce cantitate de material feros este adaugat. Fiinca e musai sa existe o clipa urmatoare : in clipa urmatoare cantarul, impresionat de mana femeii, care a permis apropierea, fara nici un alt interes, ridica talerul [ din motive pe care nu trebuie sa le stiti ] pe care se aflau secretiile marsupiale, asa incat procesul mecanic isi continua desfasurarea, fiind echitabil, si adauga cantitati diferite, diferenta constand in impresia mainii lasate asupra cantarului, de produse alese. Lipsite de aceste greutati, femeile, care iar nu pot fi deosebite de parul care le acopera, se ridica, impreuna cu greutatile produselor.

Cantarele, in acelasi timp, acum, nu isi pot reveni. Dar imediat se restabilesc contactele logice ce le guverneaza cea mai mare parte a existentei. Isi pun intrebarea : cum au putut femeile [de data asta toti isi pun intrebarea despre toate femeile] sa se ridice cu greutatea produselor, pe cata vreme metalele le tineau pe pamant. Memoria ii ajuta : data trecuta am investigat si am aflat ca schimbul de produse nu a fost echitabil, pentru ele, in felul asta intelegand de ce au putut sa se ridice. [Are dreptate, chiar eu am avut grija ca ancheta sa urmeze toti pasii unei bune investigatii judiciare, asa ca nu poate sa se fi inselat.] Cu toate acestea cantarul [numai el, fiinca nu vrea ca si celelalte sa afle de nelamurirea lui] nu intelege de ce a preferat femeia sa fie pacalita, pe cand, in momentele de gasire a echilibrului cantarul, in oscilatiile sale putea fi lesne intretinut si convins sa ramana in orice pozitie convenabila femeii. Prin urmare ea deliberat a ales sa fie inselata. Explicatia nu poate fi gasita decat in mana, nu a mea, ci a uneia dintre femei : femeia a atribuit un cost placerii admiratiei cantarului pe care, din eficienta mintii unei femei transfigurate, a gasit de cuviinta sa o adauge produsului.

Pana aici nu este nimic psihologic, insa nu stiu de ce cantarul se simte jignit de solutia de compensatie, pe care probabil ca nu o considera necesara, si se simte jignit. [fiinca tot am inceput sa numar clipele o sa spun ce eveniment important a avut loc in clipa urmatoare] In clipa urmatoare eu vad cum banii sunt aruncati de pe taler, cu atata forta incat piesele metalice ating pentru un fragment din clipa pe care o discut parti ale parului ce inconjoara femeile. Toate, dupa acelasi model, simt atingerea [acum probabil ca ii lasa gura apa lui zappa, fiindca numai el aude sunetele provocate de frecarile atingerii] insa isi continua urcarea, concomitent cu inapoierea metalelor pe taler. [orgasmic din nou pentru zappa] Insa din acest moment, in care oscilatiile au inceput sa fie amortizate, cantarul nu mai poate face nimic, nimic decat sa fie de acord cu zappa. Normal ca zdranganitul dintre metalul talerului si ale pieselor lasate de femei este sacaitor, si nu i se poate gasi nici o logica, insa parca vad cum cantarul incearca sa ii gaseasca un sens : ce "ucide~l toacă odata" doar ele reprezinta ultima atingere a femeii.

Ceea ce urmeaza este si mai plictisitor : cantarele, toate deodata, se hotarasc sa formeze o manifestare publica din care sa se inteleaga nemultumirea lor si sa stranga semnaturi. Normal ca totul o sa se repete in cateva secunde, sau clipe [tot nu mai conteaza], si recursia continua. Numai ca mai e o parte in care cantarul se pregateste sa vada/miroase/linga/deseneze in memorie/se casatoreasca cu o mana, despre care nu o sa va mai spun, de data asta nu din rautate, ci fiinca incepe meciul, pe care urmeaza sa il relatez altora.

Ceea ce mai e important de stiut e ca eu sunt Dumnezeu, deci numai eu imi permit sa citesc eu/imi/mie si altele asemenea care se refera la mine fara litera mare de la inceput.

Da, si acelora ce isi fac probleme pentru cantar le spun ca a adormit la loc.