agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-18 | |
Preotul plingea cu lacrimi mari, cit universurile pe care incerca, inutil parca, sa le uite! Catedrala respira, asa cum numai animalele mari, cele preistorice, disparute odata cu grandoarea si maretia naturii virgine, respirau. Val, dupa val, inspiratie dupa respiratie, catedrala era acum chilie, apoi, in clipa imediat urmatoare, acoperis al lumii.
Uitarea si inefabilul erau apanajele misticismului sau personal. Citise, apoi traise asta. Erau secole de cind pelerina lui prafuita si sandalele din alge marine uscate isi pierdusera mirosul. Da, mirosul acela ce fusese odata parfum. Parfumul ei, un parfum al nasterii primului sarut. Atunci, in casa aceea de pe malul riului molcom si greoi, in iarna albastra, ii daduse primul sarut. Simtea fierbinteala buzelor desprinzindu-i, ca un abur tamaduitor, carnea de pe trup, un trup plapind ca o trestie, pe care oamenii apelor asezasera parca la uscat carne de melc pe oasele golite de maduva asemeni fluierelor ciobanilor de cimpie, pina ramase atirnat de buzele ei ca o parere de rau ca timpul, ucigasul lui preferat, complicele vietii lui rastite si rastalmacite, trebuia sa se desfasoare, asemeni riului, molcom si greoi, dar uituc si surd. A urmat urletul lui, de lup singuratic cu picioare si suflet de miel si zvicnirea ei, semn ca ajunse sa-i gaseasca murirea si sa se umple de ea, stropi calzi de lacrimi amestecate cu vorbe neintelese... Il primise de tot, adinc, amurgiu ca patrunderea zilei in noapte, a riului in iarna aceea albastra, unica si detasata de anotimpuri, o vreme a uitarii de tot, a intelegerii neintelesului, a inefabilului. Ea a nascut atunci, pe loc, un fluture, plapind si tremurat, straveziu si diafan ca un vis de fecioara si l-au botezat dupa vremea de afara Fluturele de crivat... Preotul plingea cu lacrimi mari, dar mult mai luminoase, ca si perlele culese impreuna din riul fericit in care intrasera amindoi, el, fiu al pacatului, ea, sirena aurie, mama de fluture crescind peste casuta aceea uitata de lume, neexistinda si dorita din nestire. A inteles ca sirena are drumul ei, de-a lungul riului, cum visul are calea lui de-a lungul vietii, serpuind intre iluzii si deziluzii, el a iesit invesmintat in lacrimile ei, din care ingerii i-au croit pelerina si cu talpile mustind de alge, a intrat singur in casa. Fluturele crescuse si, in locul acoperisului, se intindeau aripile lui noduroase si tapetate cu vitralii multicolore. A inteles ca patul era altarul la care va sluji tot restul vietii, atita timp cit riul va curge in jurul catedralei, iar cind foamea ii va usca lacrimile de pe obraji, va iesi in frigul vietii sa culeaga de pe mal, scoici. Perle nu avea sa mai gaseasca niciodata, se metamorfozasera in carne, dulce si umeda, pe care o sorbea cu miinile facute caus, atingindu-le mai intii cu buzele, apoi incalzindu-le cu limba moale si, cind lasau sucul acela amarui-dulceag, le musca cu dintii, amintindu-si ca repeta gestul iubirii din amurgul lor, ritualul sarutului transformat in liturghia hranirii. Inchidea ochii, la fel ca in timpul rugaciunii, auzind cum respiratia scoicii se intretaia cu bataia vintului si sorbind incet, scoica dupa scoica , preotul plingea cu lacrimi mari, cit universurile pe care incerca, inutil parca, sa le uite!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate