agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-03 | | Multe din noi parca nu sunt omenesti. Uneori, avem simtamantul de planta desertica: ne indestulam de lumina si traim din seva saraca a pamantului. Si mai avem curajul sa ne cautam propriile desteptari pe drumul iubirii, asemeni tuaregilor buimaci de praful desertului. Mi se pare ca am ajuns pana la granita existentei, foarte aproape de locul unde lucrurile isi pierd numele, acolo unde timpul se opreste, unde stiu ca nu-i de gasit femeia vietii. Ar merita sa imi dau viata pentru salvarea nodului invizibil ce leaga obiectele iubirii! Cum sa fac sa las jocul iubirii sa intre in fiinta mea si sa se nasca un altfel de religie? Ferestrele sufletului ar trebui sa stea deschise de dimineata pana seara, dar nu pot atinge zorile iubirii decat strabatand cararile noptii. Noaptea ma bucur de apele vii ale fantanilor femeii, de linia de impartire a apelor acesteia si iubesc reintoarcerea anotimpurilor in sufletul ei. Cand sunt noapte pe creasta iubirii, intunericul devine lumina, izvor de miracole. De fapt, in mine este o disputa permanenta intre doi oameni: unul e treaz in intuneric, celalalt doarme in lumina. Cand voi sti totul despre mine, sau de-ar fi sa stiu tot, n-as cunoaste nimic. Port in mine deserturile, apele, vanturile si stelele. Vreau sa strabat marile, sa spulber nisipurile, sa aduc aproape vocea iubitei mele. Cine ma invata sa fiu vant? Azi simt ca sunt doar o mare vesnic neadormita. Cu nerabdarea in aripi desfacute, astept inca vantul. Mai vreau doar sa arunc o ultima privire indragostita in urma, sa aduc pacea si tarmului, si fluviului, cei care mi-au furat femeia in noaptea nuntii. Norii imi promit ca mi-o vor aduce, asemenea picaturii fara margini in oceanul fara de hotare. Gandul lor incatusat in expresie trebuie eliberat in fapta. Si daca a sosit vremea sa-mi ridic lampa goala, unde esti, paznic al noptii, sa-mi aprinzi flacara? Omul cand iubeste se imprastie in lumina, nu-i pasa de lumanarea groasa, isi masoara calitatea dupa flacara. Suflul vietii mele e in soare, iar mainile trairii in adierea vantului. Traim cu teama ca vantul ne tese glasul iubirii si apoi rade insingurat in oaza. Cine are curajul sa prinda curcubeul deasupra valului iubirii si sa il astearna pe panza spre a reda imaginea iubitei? Pe acela il consider mai presus decat pe cel care croieste sandale pentru picioarele mele arse. Daca nu-mi gasesc iubita pe ape, sau deasupra lor, imi voi dura un refugiu in desert! Acolo, nisipul e fericit sa imi simta picioarele goale, sarutandu-le. E cineva care permite valurilor marii sa il desparta de iubita, iar anii petrecuti impreuna sa ii ramana doar amintire? Dupa ce ne impotrivim si nisipurilor, si valurilor, raul de lumina se va scurge dinspre ceea ce a parut sa fie vesnicie, spre ceea ce va fi. Daca obositi mergand pe nisip, fauriti-va o caravana, obosind sa mergeti pe ape, construiti-va o corabie! Atentie, insa, ca absenta unei stele e de-ajuns pentru a-ti rasturna caravana sau corabia in drumul ei! Ce poate fi o corabia esuata in desert? E reflectarea desertului care umple de vedenii inima omului. Dunele se schimba dupa vant, dar desertul ramane acelasi. Asa se intampla si cu iubirea! Corabii esuate asteapta fluxul pe tarmurile noastre, si precum oceanul, nici noi nu ne putem zori mareele. Arareori, insa, o corabie fara carmaci poate rataci fara scop printre stanci, fara sa se scufunde. Mai bine sa alegem sa fim navele ascunse in vulcani, sau chiar in muntii inzapeziti. Cand iubesti, lucrurile capata un sens si mai adanc. Izvorul ascuns al sufletului trebuie sa tasneasca si apoi sa alerge murmurand catre mare. Pentru a se improspata, raul cheama scurgerea valurilor marii, iar valurile se succed si se consuma unul dupa celalalt in vesnicie. Pornirile naturale ale iubirii umfla mlastinile, rup miscarile fluviilor, atunci cand acesta se imprastie in mare, in mii de impulsuri. Pentru ca istoria universului e cruda, sunt nevoit acum sa compar puterea oceanului cu fragilitatea spumei valurilor sale. Candva, eu voi rataci printre nisipurile si spuma de pe tarmul marii. Fluviul, valul si tarmul vor dainui, iar eu cu iubirea mea voi ramane doar un graunte de nisip pe tarmul nesfarsit al oceanului iubirii. Unii prefera sa absoarba cu mintea, altii- sa curga repede cu inima. De ce sa nu scaldam algele lumii? De ce sa ratam pescuitul in larg, sa nu scoatem nimic din adancuri? Fluviul e facut sa intinda marea, femeia sa isi stranga copilul la piept, vantul sa cedeze rugamintilor, iar barbatul sa scormoneasca in adancuri. Cand iubesti reusesti sa fii orice lucru al creatiei, nu trebuie sa intelegi ce se petrece pentru ca totul se petrece in noi, iar cel care a meritat sa bea din oceanul vietii, are dreptul sa-si umple cupa si din micul nostru parau. Aceasta realitate e data de faptul ca iubirea transforma si face ca sufletul lumii sa fie mai bun, o oglinda a tuturor sufletelor. Vecinul nostru a faurit lumea fiindca o simtea in inima. Dar azi suntem fricosi sa urcam muntele si sa stam la sfat cu stelele, suntem fricosi sa iubim femeia, aproapele. Unii au reusit sa fure stele, fantani si regrete, dar ce anume poate rezista in poemul care smulge lacrimi? Numai inima, desigur. De fapt, omul are doua inimi; una sangereaza, iar cealalta rabda. Vom fi mai bogati cu aceasta oaza necunoscuta a rabdarii? Cine va strange fructele palmierilor din oaze sau isi va spala panza in apa vie a raurilor ei? Ce fiinta sta in spatele iubirii?... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate