agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-10-04 | |
Zona crepusculară
Mă-ntorc de la Liceul de Informatică, important lăcaș situat într-un loc pe măsură. Cobor agale dealul Copoului admirând peisajul în care toamna începe deja să-și încerce penelul. La ieșirea de pe aleea parcului pe care-l traversez pentru a ajunge în strada principală, o femeie firavă se ține de un sac puțin cam mare și comentează singură, cu voce tare, o situație de dânsa știută. Apropiindu-mă acum de ea sesizez privirea aceea lucioasă din ochii ei și aud dar nu înțeleg nimic din șirul nesfârșit de cuvinte și onomatopee ce se rostogolesc din pieptu-i plăpând. Trec pe lângă ea cât mai ușor, încercând să-mi ascund parcă prezența și cum o depășesc îmi continui drumul cu pași mai repezi. După câțiva pași întorc însă capul să văd dacă mai este acolo. Tresar și roșesc atunci când dau cu ochii de ea, la doi pași în urma mea, cu ditamai sacul în brațe. Se oprește și-și pune jos povara continuând să comenteze pe tonul de mai-nainte. Profit de pauza ei și grăbesc instinctiv pasul pentru a mă desprinde de ea. Ușurată că am reușit să mă eliberez de tensiunea acelei ființe pământești, privesc din nou la ceea ce-mi oferă peisajul înconjurător. Arbori mari, înalti, luptându-se unii cu alții pentru supremație sau pentru razele de soare s-au ridicat mai mult decât poate percepe privirea mea și eu le caut vârfurile așa cum ei caută lumina, luptându-ne fiecare în felul lui pentru mai bine. După alți câțva pași, în fața mea apare un bărbat de vreo 70 de ani, în ținută de stradă care, fără a da importanță locului în care se află, execută cu nonșalanță mișcări de gimnastică. Se oprește puțin, parcă pentru a-și aminti ceva și reia exercițiul. Totuși bătrânul nu are ochii migdalați și nici nu suntem în China! Cobor în continuare dealul Copoului puțin tulburată și nu foarte departe, o bancă mă invită să-i țin măcar pentru puțin, companie. Accept. Mă așez și-mi scot din geantă un petec de hârtie încercând să imortalizez clipa. Un sunet nefiresc străzii îmi atrage din nou atenția. Ridic ochii și văd că, de partea cealaltă a străzii, pe o bancă pereche cu a mea, un bărbat cu o vioară în mână cântă o melodie, de dânsul știută. Trecătorii, destul de rari la ora asta, pășesc în ritmul gândurilor lor, nestingherindu-se nici de el, nici de mine. Gândesc, „Doamne, unde mă aflu?” și-mi vine în minte că au fost odată la T.V. un șir de filmulețe sub genericul „Zona crepusculară”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate