agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-20 | |
Localul geme de lume în seara asta rece, din luna cadourilor. Suntem iar împreună un obicei vechi, care dăinuie de la moartea accidentală a lui Radu, este să ne revedem, noi cei care facem parte din gașcă. Nu există o regulă, oricare dintre noi poate avea inițiativa telefonului de convocare.
Uneori vin mai mulți, alteori mai puțini, ne strângem din toate colțurile țării, unii chiar își fac drum de pe alte meleaguri. Suntem mereu aceiași, dar și, de fiecare dată, ușor diferiți. Astfel ne întâlnim și, în bucuria revederii, evaluăm progresul sufletesc, dacă nu chiar și fizic, petrecut în răstimpul a douăsprezece pagini de calendar, bifând încă o etapă în lupta pentru a deveni. Interminabila căutare a împlinirii. Facem, ca în fiecare an, un bilanț emoțional în care nimic nu e sfânt și toate rufele neaerisite sunt scoase la vedere. Ne cunoaștem de mult, din vremuri vechi, de pe când personalitățile ne erau încă străvezii în aurora vârstei. Ne amintim de aventurile anilor de liceu, de primele iubiri, de păcălelile făcute de întâi aprilie unor profesori mai puțin îndrăgiți. Trecutul nu miroase a naftalină, iar în cutele zâmbetelor nu putem ascunde, deocamdată cel puțin, adevăruri măsluite. Așa ne regăsim, într-o formă apropiată de ce eram înainte de a deveni ceea ce încă nu suntem. Rubiniul unui Merlot de Dealul Mare, recolta de pomină a anului 1998, reflectă lumina tremurătoare a unor becuri gălbui. Un vin bun. Se povestesc ultimele realizări, achiziții, succese, eșecuri. În general, se râde mult, se istorisesc isprăvile copiilor sau impresiile ultimelor călătorii, se verifica status quo-ul relațiilor personale. Totul a decurs firesc până la sunetul strident al unui telefon mobil. Tudor a vorbit câteva minute, apoi, cu o mină ușor întristată, s-a realăturat discuției. Văzându-i încruntarea, Ari l-a săgetat cu întrebarea pe care o are în arsenalul conversațional de când îl știu: - Te-a supărat vreo gagică? - Da, a răspuns Tudor, vroiam să trec pe la ea și-i ofticată că s-a făcut așa târziu și n-am apărut încă. - Păi nu știe că ești cu noi?, l-a interogat Ari, privindu-l sfredelitor, ca un medic stomatolog care evaluează starea unei măsele cariate.(deformație profesională,de altfel). - Știe, cum să nu știe, dar i-am promis că voi fi acolo nu mai târziu de ora 11, a contrat Tudor, pe un ton oarecum impacientat. - Și ajungi la ea, vă aruncați între cearceafuri, după care pleci acasă, a descris Lucian, crud și la obiect, scena pe care am vizualizat-o fugar cam toți cei prezenți. Tăcerea ce s-a lăsat brusc era încorsetată de gălăgia mată a localului. - Da’ ce zice nevastă-ta că ajungi la astfel de ore acasă?, a întrebat Voicu, după un timp, cu lipsa lui de înțelegere pentru astfel de divagații emoționale. - Eh, nu vă aruncați și voi ca rața la muci cu tot felul de presupuneri, a zis Tudor, de data asta e o poveste serioasă. - Ce dracu’ te încurci în astfel de tâmpenii, a răbufnit Lucian, și, fără să aștepte un răspuns, a continuat: îți oferă cineva un pahar de lapte, încercând să-ți vândă vaca, și tu chiar te gândești serios la asta. Auziți măi băieți, cică-i “poveste serioasă”, a imitat el vocea lui Tudor, căutând sprijin în privirile noastre. - Hai, nu mai trăncăni astfel de idioțenii, măi Luciane, a spus Tudor, adăugând pe un ton neutru: ce, parcă tu ești mai bun? Că tu doar le plătești. - Le plătesc să plece, nu să vină, a sărit Lucian, iar flăcările verzi ale ochilor lui erau gata să aprindă rugul unei discuții cu final imprevizibil. - E o tranzacție cu un service provider, dacă vreți. Fiecare știe ce primește, ce dă și cât costă. Simplu, fără fasoane, promisiuni sau speranțe, a încheiat el descrierea operației diluate economic. - Hai, măi Luciane, nu te mai da așa rotund, că nu ține cu noi. Cum poți tu, care, vorba ceea, nu lași iarba să crească pe o rază de 50 de metri în jur, să te mulțumești cu mortăciunile pe care ți le aruncă partenerii de afaceri, sau ți le ademenești pecuniar în cușcă? Ce a mai rămas din tigrul de altă dată?, a lovit Tudor, cu ciocanul acuzației în capul dureros al unui adevăr aproape istoric. - În primul rând, eu nu car acasă un bagaj sentimental legat cu sfoară. Nu vreau. Nu mă împiedec sufletește și nu sufăr. Nu trebuie să dau explicații la plecare. Și, dacă ar fi să afle, nevastă-mea nu mi-ar lua gâtul pentru asta, a zis Lucian. Familia e sfântă. - Păi asta e un fel de Big Mac sexual fără vreun condiment sufletesc, a aruncat Voicu fraza, în stilul lui tranșant. - TU chiar vorbești din experiență?, sări Lucian cu zâmbetul sardonic special pregătit să-l anihileze pe Voicu. Voicu se căsătorise imediat după terminarea liceului și încă vorbește despre nevasta-sa, care i-a făcut și doi copii, ca despre cea mai tare tipă de pe planetă. O cunoaștem cu toții și, oarecum, îl înțelegem, unii admirându-i entuziasmul, alții retrăind o tentă de invidie cărată în traista amintirilor. Laura era cea mai frumoasă fată și cred că mulți dintre noi am fost îndrăgostiți de ea. - Nu vorbesc din experiență, dar văd prin tine, măi Luciane, ca prin parbrizul proaspăt spălat al mașinii mele, a spus Voicu pe un ton de bariton, pe care-l folosea întotdeauna când voia să puncteze ceva. Te caci pe tine de frică. Þi-e frică să nu te implici. Te-ai legat cu funii sociale de nevasta-ta, ca grecu’ ăla antic de catarg, dar îți iubești libertățile ieftine, pe care ți le cumperi. Și mai încerci să te convingi că îți este de ajuns. C-o faci cu tine însuți e deja o păcăleală, dar c-o faci cu noi e de-a dreptul obrăznicie, a terminat Voicu fraza care cerșea, clar, o secundă de tăcere. - Păi asta i-am spus-o și eu, a sărit Tudor, fericit că a scăpat din colțul pionierului și că altcineva a intrat în vizorul atenției colective. - Eu nu am nevoie de mai mult, a spus Lucian, căutând priviri aprobatoare de masculi fără discernământ. Nu vreau să mă implic și nu vreau să rănesc pe cineva. Cu atât mai puțin pe nevasta-mea. - Dar cum te simți așa, când pleci de la vreo tipă din asta pe care ai cules-o de pe știe dracu’ unde?, a zis Ari, iar curba sprâncenelor a luat poziția a doua semne de întrebare decise spre odihnă. - Măi Ari, tu mă crezi pervers? Să mă simt rău după așa un rendez-vous?, a spus Lucian râzând și, întorcându-se spre noi, a continuat: Să știți că sunt o groază de gagici mișto de care n-ați crede într-o mie de ani că-s curve. Sunt curve de lux. Unele sunt așa sofisticate, că poți ieși cu ele oriunde și nu s-ar prinde nimeni, a încercat Lucian să ne stârnească imaginația. - Și ce s-ar întâmpla, dacă te-ai întâlni accidental cu una care nu profesează și chiar ți-ar plăcea de ea, atât ca femeie, cât și ca persoană. Una pe care o cunoști întâmplător la o firmă, la o expoziție sau mai știu și eu pe unde, l-a intrebat Tudor. - Măritată, fără copii, să aibă o relație bună cu soțul și să fie deveme acasă?, a sosit prompt returul malițios al lui Lucian. - Da, a spus Tudor, complet teflonat față de remarca răutacioasă a lui Lucian. - Mie nu mi se poate întâmpla așa ceva, a zis Lucian, de parcă ar fi vorbit de probabilitatea exmatriculării lui din sistemul solar. - Mi s-a întâmplat mie, a spus Tudor pe un ton serios, parcă încercând să găsească înțelegere în fața noastră. - Și te-ai aruncat ca ursu’ la miere și ți-ai prins laba-n scorbură? a înțepat prompt Lucian și a continuat fără răgazul unui răspuns din partea lui Tudor : nu te-am înțeles niciodată de ce îți place să te ducă valul. Ce, nu știi că apa curge la vale? Dupa ce ați petrecut câteva după amieze, poate ați șmanglit și vreun sfârșit de săptămână, fiecare de la familia lui, descoperiți că sunteți suflete pereche. Căcat cu mazăre. Știți ce sunteți? Sunteți “UFF-lete pereche”, oftați într-una și credeți că ceilalți nu s-au prins. Nu cumva vrei să ne convingi că-ți lași familia pentru ea? - Da’ măcar am senzația că primesc ceva pe merit. Un sentiment care mi se dă, nu ca tranzacțiile tale sexuale, a contrat Tudor, convins fiind de justețea poziției pe care o apăra cu înverșunare. - Și ce știu nevestele voastre, femeile alea care sunt mamele copiilor voștri, despre aventurile astea, a întrebat Voicu, fără cea mai mică urmă de ironie. - Hai măi, Voicule, tu ai rămas acasă în orașul nostru provincial, nu știi cum îi în Capitală. Aici îi anonimat cât vrei, a scurtat Lucian chinul explicativ al eticii comportamentale, adăugând apoi : Nevasta-mea nu știe și n-o să știe, că doar nu-i spun în fiecare zi la ce restaurant am mâncat sau la ce firme am avut discuții. - Bă Luciane, tu trăiesti în iluzia că nevastă-ta-i proastă? Păi pot să-ți spun eu, că doar o cunosc, îi brici, bă frate, și te bagă în jebu’ ăla mic de ceas, dacă vrea. Aș vrea să-ți văd mutra, dacă ți-aș povesti c-am văzut-o io cu vreunu’ mozolindu-se într-o mașină, a zis Voicu în dialectul atât de familiar tuturor, însă fără nici cea mai mică urmă de ironie pe față. - Bă Voicule, tu crezi cumva că nevastă-MEA ar putea face așa ceva?, a întrebat Lucian, vizibil iritat de provocarea lui Voicu și de lipsa de înțelegere ce percola subtil din tăcerea celorlalți. - Măi Luciane, așa cum găsești tu sau Tudor femei disponibile, așa găsesc și alți bărbați, și să știi că multe din cele disponibile sunt disponibile doar parțial, așa cum sunteți și voi parțial disponibili, a intervenit Gigi. Cu un an în urmă, Gigi ne povestise cum a divorțat de nevastă-sa, în urma unei aventuri de-ale ei, și de găleata de suferință pe care a consumat-o cu un amestec de stoicism și alcool. Un chelner adolescentin s-a apropiat și ne-a umplut din nou paharele, într-o tăcere aproape stânjenitoare. - Dacă stau și mă gândesc bine, a spus Voicu, n-am auzit toată seara asta cuvântul dragoste. Sau nu mai știți ce-i aia. - Pe mine m-a prins flama tare de tot, a recunoscut Tudor, cu o voce stinsă, pe care nu i-o recunoșteam. - E o legătură care a dat în foc, a spus Gigi, al cărui umor, din zilele bune, era proverbial. - În ultimele luni, m-am tot întrebat, a spus Tudor, dacă s-o iau la fugă sau să trăiesc senzația asta pe care n-am mai simțit-o din liceu, când eram căzut în limbă după Monica. - Și ți-ai zis să riști un ochi, a spus Voicu, parafrazând un banc cu Bulă, mai vechi decât răscoala din 1907. - Eh, n-a fost chiar așa. Ioana nu e o femeie pe care s-o întâlnești de două ori în viață. A scos din mine niște chestii de care nu mă credeam capabil, a continuat Tudor destăinuirea. În multe privințe, am devenit o altă persoană. Nu vă gândiți la prostii și nu râdeți ca idioții. - Te-ai manevrat între nevasta-ta și Ioana ca măgaru’ lu’ Buridan între cele două iesle, a spus Voicu, cu vocea lui baritonală. Și, dacă-ți amintești, tâmpitul de măgar a murit de foame, că nu s-a putut hotarî. - Măi fraților, sunteți de acord că nimeni nu poate fi totul pentru cineva, a spus Tudor, pe un ton care dădea clar de înțeles că destăinuirea s-a terminat și începe cursul de etică pentru avansați. - Oi fi eu tot acel provincial de care vorbea mai devreme Lucian, dar pentru mine lucrurile au rămas simple, a zis Voicu, și, fără să aștepte vreo reacție, a continuat: tu și Lucian sunteți niște egoiști. Nu sunteți dispuși să renunțați la ceva mai puțin, pentru a obține ceva mai mult. Nu pot și nu vreau să vă judec căsniciile, dar pot să afirm că vindeți apă în loc de vin nevestelor voastre. Lucian se joacă cu focul în costum de pompier, cică “cumpără servicii” și cu asta se vaccinează împotriva sentimentelor, iar tu, Tudore, în aroganța ta, crezi că poți iubi două femei. Sau crezi că poți să te împarți între două femei frumoase și puternice și să le faci să fie fericite? Oi fi tu bun și tare, da’ io nu prea cred că ești fericit. Cât despre ele, io cred că mai curând ai să reușești să le rănești pe amândouă. - Mă Voicule, spune tu cu mâna pe inimă că nu te-ai uitat tu în toți anii aștia de când ești cu Laura la nici o alta femeie?, s-a răstit Lucian, cu o mină cât se poate de serioasă. - Să vă spun drept, m-am uitat, că doar nu-s orb, a zis Voicu, și, dacă n-am făcut pasul către vreuna, n-a fost de frica Laurei, ci a fost alegerea mea. Nu vreau să spun că așa ceva e valabil pentru fiecare, dar pentru mine e singurul drum pe care-l cunosc. Iar dacă Laura s-o fi uitat la vreun altu', zău că nu știu, dar m-ar durea rău de tot să fi fost așa, chiar dacă-i doresc să fie fericită în alegerea făcută. - Hai să bem pentru o dragoste ca asta, a spus Ari, care nu mai scosese nici un cuvânt în ultimul sfert de ceas. Aroma vinului din pahar mi-a abătut pentru câteva clipe gândurile de la afirmația făcută de Voicu. Au revenit însă la fel de tranșante. Marea, adevărata dragoste este rară și, cu toate astea, de multe ori când o avem lângă noi, recunoașterea și, mai ales, acceptarea ei cu toate sacrificiile pe care le presupune ne înspăimântă. Din păcate, am cotizat și eu la clubul acesta. O fi o formă de supraviețuire sau e lașitate? Părăsim târziu localul, fiecare îndreptându-se spre un loc numit acasă.Cel puțin unii dintre noi ducem povara unor întrebări nerostite, care lasă pete de umbră pe conștiințele noastre. Și, la urma urmei, toate deciziile se pot descompune în bucăți atât de simple și de clare. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate