agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-29 | |
Ceea ce simt e acum durere: o suferință a lucrurilor care ți se întâmplă fără a le putea evita,fără a putea fugi din calea lor;totdeauna știind dinainte, presimțind (uneori până în detaliu)și totuși actionând în sensul provocării evenimentului, ca într-o stranie și continuă autopredicție.
............................................................................................................ Cunoscusem o fată.Una din acele ființe lăsate de Dumnezeu pe pământ ca să ne bucure, bărbați și femei deopotrivă. Femeile îi zâmbeau uitând să fie invidioase, deși ar fi avut de ce: părul bogat îi ajungea puțin mai jos de umerii cu rotunjimi perfecte, pielea îi strălucea de tinerețe dând senzația de fruct îmbietor, ochii ei aveau gene lungi și dese iar privirile ei izvorau din lumi cu lumini și umbre tăinuitoare, gura i se arcuia senzuală și plină, fragedă ca a unui copil, dar cu surâs șiret de femeie. Obrajii redeșteptau în privitor senzatia aceea de fruct pârguit,poate și prin tenul ușor măsliniu, ca o mătase vie și caldă, din care dinții răsăreau când râdea precum petalele florilor de cais într-o dimineața de primăvară... Râsul ei începea cu o uimire și apoi umplea camera dăruindu-se îmbatator aceluia ce îl stârnise, punând în hohotul de râs întreaga ei ființă, așa cum fac numai copiii. Bărbații deveneau sfioși în preajma ei, poate fiindcă își purta trupul cu semeție, într-o atitudine princiară, iar de-o priveai venind aveai senzatia că înaintează pe un coridor de aer numai al ei, nestrăbătut de nimeni alta înainte și impenetrabil altor femei. Când vorbea, vraja era deplină. Sunetul vocii ei era magie, avea misterul șoaptelor fără a fi șoaptă și puterea chemării fără a fi chemare.Era în vocea ei ceva felin, iar în liniștea ei un tors de pisică. Cu o inspirație fericită, părinții aleseseră s-o numească Afodita. Ne întâlneam adeseori.Aveam pasiuni comune.Iubea pictura, literatura, științele sociale.Prietenia care se contura nu era una de idei,nu avea acea efervescență pe care o au comuniunile spirituale. Alergam totdeauna spre ea ca spre o oază de liniște.Prezența ei aducea balanța din interiorul minții mele la echilibru.Sau, măcar, îi tempera erorile! .......................................................................................................... Ajunsesem destul de aproape de casa Afroditei.Chiar puteam zări, printre copaci, fereastra camerei de la etaj, de unde se vedea toată strada, ca dintr-un foișor. Am încetinit mersul.Pe marginea trotuarului erau ierburi și flori, flori pestrițe ivite din cine știe ce împerechere hotărâtă de-o adiere de vânt.Am vrut să trec de cealaltă parte a drumului, dar abia la colțul străzii stratul de verdeață se întrerupea. Hotărâsem să calc iarba, mulțumită în sinea mea că strada era pustie. Ca și cum în momentul acela aș fi împietrit, picioarele mă ținură în loc, respingându-mi voința, iar ochii mei întâlniră, înalțat deasupra ierbii, capul Șarpelui care, cu ochi ficși, mă privea. O clipă mi s-a tăiat răsuflarea dar am simțit că trebuie să vorbesc ființei aceleia, animal sau întrupare magică, orișice ar fi fost, tăcerea mi-ar fi dat o vulnerabilitate periculoasă, măcar prin conexiunea facută de mine atunci, cum că tot așa, cu șase ani în urmă, Șarpele răsărise dintre ierburi în fața mea, tot de ziua mea de naștere, ca și acum, iar după apariția aceea a urmat cel mai trist și mai dureros an al existenței mele..
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate