Nu doresc sa acuz pe nimeni. Ceea ce caut, sînt martorii care-mi pot confirma verosimilul unor întîmplări, a căror acțiune am trăit-o mai demult, în anii mei mai tineri.
Pentru studiul trecutului meu, am apelat acum cîțiva ani la ajutorul unui psiholog, care mi-a îndrumat pașii spre psihologie. De la el am învățat multe lucruri utile despre psihologia socială, despre hipnoză, despre tricurile ei, uneori nefaste și despre parinții ei desăvîrșiți, de la Freud la Erickson. Avînd oarecare dubii în privința trecutului meu, am cerut unui psiholog renumit austriac, un oarecare Junger, să fiu hipnozizată pînă în cea mai înaltă treaptă hipnotică, adică treapta a șaptea.
Fiind cea mai cumplită treaptă care te orintează pînă în adîncimile subconștientului, am leșinat de cîteva ori din cauza suferințelor suferite în diferite faze ale acestei trepte hipnotice.
Am vorbit de vrute și nevrute, dar am făcut și dezvăluiri și am pomenit de niște nume de tristă amintire, cu care nu m-am confruntat des în viața mea reală.
Psihologul mi-a înregistrat pe o caseta ședințele, în prezența unor martori și a concluzionat că în anii 80 am asistat la niște scene macabre, care, în ciuda unor spălări de creier serioase și a unor amintiri "sintetice" cu înlocuitori, nu au putut șterge amintirile din subconștient, acestea fiind depuse ca într-un coș de hîrtii dintr-un computer, specialiștii neștiind cum se poate goli acel coș de amintiri spălate cu curent electric.
Ceea ce uitasem, mi-a fost adus treptat pînă în treapta a treia după scala Erickson. Despre nume de persoane nu vreau deocamdată să amintesc nimic, dar caut încă făptași ai unor omoruri cumplite săvîrșite în mine adînci de cărbuni, în peșteri, la institutul medico legal Vitan, demolat în 86, unde am văzut cadavre de tineri și de tinere în vitrinele muzeului, congelate sau ținute în spirt.
Caut un medic slab cu părul lung grizonat, cu strungă între dinți, pe care-l numeam " Emil". Înălțimea lui este de circa
1,78 cm. Emil purta de obicei un pardesiu cenușiu, lung. Purta ochelari de vedere.
Acest om mi-a salvat viața de două sau trei ori și aș vrea, dacă nu a fost între timp și el sacrificat, să-i mulțumesc.
Am multe amintiri dintr-o casă de lîngă piața unirii, în care eram închisă uneori nopți întregi, nopti în care eram forțată să scriu texte.
(Doctorul Junger susține că în treapta a treia după Erickson, foarte mulți oameni pot exercita activități artistice, pot cînta, dicta, scrie, dansa și conversa pe diferite teme)...
Acolo erau cadavre, agățate pe pereții marmorați cu marmoră albă, pe partea dreaptă femei și pe partea stîngă bărbați.
Am povestit apoi despre scene de execuție în timpul unor vînători de "urși"; urșii erau bărbați tineri, fie răstigniți pe uși sau pe cercuri de butoaie, fie lăsați în libertate și vînați de o trupă prezidențială.
Farmecul consta în uciderea cît mai lentă a "ursului" sau a "mistrețului".
Anumite nume de tristă amintire m-au pus pe gînduri. Chiar și demolarea subită a institutului Mina Minovici, chiar în anul cînd s-a născut fiul meu , în anul cînd a fost și catastrofa de la Cernobil.
Poate că nu voi mai găsi aceste urme ale amintirilor niciodată, majoritatea martorilor fiind demult în lumea celor duși, dar aceste urme ca niște răni redeschise brutal, se vor revindeca mult mai greu decît atunci, cînd au fost șterse și cusute sub anestezie.