Domnule Adrian,
Nu m-am gândit niciodată ca o simplă poezioară scrisă inițial cu gândul de a critica lipsa libertăților politice din România acestor zile va declanșa o discuție „analitică” despre o reală sau presupusă incapacitate a autorului de a se exprima poetic. Versurile erau cu totul ocazionale, nevând de gând să le rezerv pentru vreo carte. Realitatea este că acum țara noastră are nevoie de urgente libertăți politice și de pace, deoarece, în aceste zile, românii se tem că spațiul miortic ar putea deveni o principală și tragică scenă de război devastator. De aceea titlul inițial al scurtului poem era „Odă Libertății”, însă, la propunere poetului Claudiu Toșa, i-am schimbat titlul în „Odă Statuii Libertății”, deși cu niște ani în urmă deja scrisesm în limba engleză un poem intitulat „Statuia Libertății”, pe care l-am atașat pe o copie a acestei statui sculptată de mine și expusă public în orașul prahovean Boldești-Scăieni de unde provin eu. În finalul acesei „concluzii” , reproduc și aici, mai jos, traducerea în limba română a acestui poem.
Poezia „Odă Libertății” am postat-o mai sus în primul rând pt.mine, având intenția să revin curând asupra ei, căci Agonia este un atelier de lucru non-stop, permițând multiple corecturi dacă este cazul. Rareori textele afișate de mine rămân nerevizuite de câteva ori, cum cred că fac mulți colegi. Deci poemul în cauză era o primă ciornă, însă din motive neprevăzute, nu m-am putut grăbi să o mai dreg, așa că tu, Adriane, ai intervenit pe un text de prima mână, necizelat. Cum este normal, orice obsevație, dacă este corectă, îi poate ajuta pe agoniști să evolueze. Totdeauna eu vreau să țin seama de opiniile cititorilor, fără să fac excepție, inclusiv de părerile tale, iar când e cazul, vin și cu câteva explicații, precum pot interveni și acum pe marginea unor atenționări destul de discutabile. Mai exact, în cazul poeziei recente despre libertate, dacă este vorba de exemplificările cu abuzul de tautologii, acelea sunt simple a m p l i f i c ă r i de imagini poetice, nicicum dubluri reale (să nu uităm de celebrul vers eminescian „Cobori în jos, Luceafăr blând...” - care a provocat multe discuții). În textul meu zici că ai descoperit urmăroarele „tautologii”:

mari asupriri=înseamnă „nedreptăți cumplite” , iar substantivele citate se pot combina logic cu adj. „mari”, precum și restul sinonimelor de mai jos. Deci nici urmă de tautologie, deoarece subst. „asuprire” = crime, vicii, revolte, sânge nevinovat. tortură, supliciu, chin, pedeapsă; , împilare, exploatare, nedreptate; stăruinţă, osteneală, trudă, efort.
Alt exemplu:
Constrângerile vin puhoi = Sinonimele cuvântului „puhoi” sunt: torent, șuvoi, râu, revărsare, val, șiroi, mulțime, noian, zăpor, năboi, șușoi, sel, duium, grămadă, potop, puzulderie. Însă substantivul „constrângeri”, în mod vizibil, nu are nici un sinonim în această serie de sinonime multiple ca să fie acuzat de tautologie. La fel și alte exemple pescuite în restul poemului. Dar probabil că, neapărat, trebuie găsite pete negre chiar și în razele de lună.

În sfîrșit, iată mai jos poemul „Statuia Libertății”, varianta în limba română:

STATUIA LIBERTĂȚII / LADY LIBERTY
(Am tradus textul pe care inițial l-am scris în engleză. Varianta în engleză este afișată pe postamentul statuii din România, sculptată de mine alături de multe altele).

Lady Liberty are în loc de rădăcini, eroi,
care îngenunchind sub pământ, pe sub flori,
și-au propulsat sufletele sub cutele mantiei sale,
unindu-le ca-ntr-un fluviu de foc, în trupu-i nemuritor de aramă.
Și iată: Lady Liberty acum este vie –
respiră, crește tot mai uriașă,
veghează și trăiește pentru noi toți,
îmbrăcată în platoșe de speranțe;
numai aureolele de sfinți le-au rămas străbunilor Americii, afară,
împletite invizibil printre razele capului ei…
Acești stejari, acești sfinți ai Continentului Nou,
îi susțin și-acum colosul pe umeri,
căci înlăuntru-i clocotește o istorie grea și fierbinte,
ce va declanșa în curând prima-i bătaie de inimă caldă,
atunci când noi,
care circulăm prin trupul statuii precum globulele sângelui ei,
într-o infinită și vitală transfuzie,
cu vocea lui Pygmalion,
îi vom porunci cu toții-ntr-un glas:
”Haide, Doamnă, pășește ”
De fapt, cam demult sosise timpul să-i spunem:
„Rupe-te din nemișcare,
rupe-te din piatră – și, haide, pășește !”
Iar ea, binecuvântată de Dumnezeu, va păși, ca Iisus pe valuri de ocean,
îmbrăcată-n lumini și pornind spre toate continentele lumii,
călcând fără frică peste toate hotarele,
zdrobind bariere și ziduri.
O !…Sfântă Lady Liberty!…
Nici un ochi înlăcrimat nu va mai fi să nu te vadă
umblând cu pași cutremurători peste gratii de meridiane și paralele,
parcurgând tot rotundul Pământului…
Nici un lanț ruginit nu va rezista la dogoarea torței tale;
nimic nu te va putea opri, așa cum te arați tu:
puternică, înnoită, invincibilă !
Și nici uragane, nici scuipăturile încrucișate din cele patru vânturi,
nici pumnii roșii ridicați cu ură,
nici turbanele albe, nici săgețile siberiene de foc , înveninate,
nu-ți vor stinge torța fierbinte care va ajunge până la nori,
până la soare, până la stele și până dincolo de stele,
luminându-ne fețele ,
răscolind anotimpuri și veacuri, clădite sub drapelul dungat,
iar vocea-ți va fi tunet,
din ochi îți vor ieși fulgere,
orbind pe dușmanii striviți ca furnicile sub picioarele tale
Scumpă Lady Liberty !…
Și dacă-ar fi și-ar fi să-ți pâlpâie vreodată slăbită
lumina de deasupra Chartei Libertății noastre,
ce-o strângi la sânul tău cu-ndârjire,
atunci
noi vom arunca în flacăra ta toate pădurile Terrei,
toți vulcanii aprinși,
și-apoi Luna,
și-apoi cerul,
iar la nevoie îți vom oferi chiar trupurile noastre
drept ultimă combustie,
căci de te vei prăbuși Tu, cu torța stinsă-n Ocean,
se va prăbuși AMERICA
– O ! scumpă și măreață zeiță a Libertății –
atunci LUMEA ÎNTREAGĂ se va prăbuși în neant.
Să credeți acest tulburător adevăr, strigând cu convingere:
Aceasta nu va fi niciodată !
NICIODATĂ, NICIODATĂ, NICIODATĂ !…

P.S - Dar... vorba ta: „Exact așa scria și nemuritorul Ienăchiță Văcărescu...” (Din fericire, românii au avut baftă că pe Ienăchiță l-au depășit Eminescu și Nichita, fiindcă, după opinia ta, atât „pot ei înțelege deocamdată”, până vor descoperi toți scara miraculoasă deja folosită pe revista Agonia, în secret, de câțiva poeți de geniu, contemporani, care iată că, suind-o, deja au ajuns sus, sus de tot, la limbajul metapoetic al marilor creatori din anul 2999)...
În fine, întrucât am văzut că mi s-au trimis câteva cuvinte pline de... multă noblețe (expresia originală trebuie citată: „Fără respect, dar vă salut”), eu, precum se cuvine, le răspund aici cu aceeași multă căldură:

ȘI RECIPROCA ESTE PERFECT VALABILĂ !

Prof. Cristian Petru Bălan