Ori cu mine, ori cu ea!


FADE IN:

EXT. STRÃZILE UNUI ORAȘ – SEARÃ

Peisaj de iarnă: trotuare sclipitoare, case troienite, edili înarmați cu fulare și haine groase. Șosele ticsite de automobile care își croiesc cu greu drum. Din mijlocul traficului o mașină alunecă din șir strecurându-se pe lângă coloana formată. Înaintează cu grijă o scurtă porțiune iar apoi începe să prindă viteză.

INT. MAȘINÃ – SEARÃ

MARCEL (32), un tânăr șofer, astenic, blond cu ochi verzi are deja un început de chelie și o barbă nerasă de câteva zile.
Conduce atent dar relaxat cu ambele mâini pe volan.
Lângă el e GINA (55), mama lui Marcel, e corpolentă și mică de statură. Crede că slăbește enorm în fiecare zi și are grijă ca toată lumea să beneficieze de această informație. Egoistă, superficială și pur și simplu rea, are o expresie de superioritate întipărită pe față. Pe bancheta din spate e IULIA, în jurul a 30 de ani, de tip picnic, brunetă, drăguță, ușor plinuță.

Iulia privește admirativ interiorul îmbrăcat în piele al limuzinei admirându-i detaliile.
Nimeni nu spune un cuvânt. Gina își privește cu mândrie odrasla.

IULIA (O.S.): Marcel, câtă vreme ți-a lăsat șeful tău mașina?
MARCEL: Nu știu... câteva zile, pân’ se-ntoarce de la munte.
Gina ascultă cu atenție dialogul celor doi, sprâncenele ei se ridică ușor apoi se îndreaptă asupra lui Marcel care tocmai își aprinde o țigară și învârte volanul plin de siguranță cu o singură mână.
GINA: Vai copiluțul mamii, ce deștept ești...! Câte mașini știi tu să conduci!
Iulia pufnește ironic de pe bancheta din spate și își atrage o privire aspră din partea Ginei. Marcel accelerează cu un oarecare disconfort care i se citește pe față. Vedem acul vitezometrului urcând. Pe măsură ce viteza automobilului crește Gina devine din ce în ce mai neliniștită, își duce mâna la inimă gâfâind.
MARCEL: Mie îmi plăcea mai mult cealaltă. Cu asta nu găsesc ușor locuri de parcare, e mai mare.(observând starea mamei lui) Ce ai iar, mamă ?
GINA: Nimic…, nimic…, n-am nimic.
MARCEL (în glumă): Vezi că te dau jos!
GINA (neîncrezătoare): Daaa, nu-ți lași tu mama să meargă pe jos! Că nu de-aia m-am chinuit cu tine când erai mic și bolnav!
MARCEL: Da’..., eu îs de vină că tu m-ai uitat afară o jumătate de noapte de am făcut pneumonie!
Marcel reduce viteza. O expresie tristă și îngrijorată se poate citi pe chipul Iuliei. Privirea ei alunecă la trotuarele acoperite de zăpadă și la puținii trecători înfrigurați.

EXT. STRADÃ – CONTINUARE

Automobilul se amestecă în trafic. UNGHI ASCENDENT deasupra orașului scăldat în aburii dimineții. PANORAMÃ peste un pod și peste un râu pe jumătate înghețat.

INT. APARTAMENT – 25 DE MINUTE MAI TÂRZIU

Gina intră în bucătărie urmată de Marcel și Iulia care se oprește însă la ușă.
MARCEL: De ce nu vii înăuntru?
IULIA (încercând să zâmbească): Nu vreau să vă deranjez.
Gesticulează în semn că bucătăria e mică. Marcel pare satisfăcut de răspuns și se întoarce spre mama lui.
MARCEL: Mi-e foame!
GINA (răutăcios): Da, zi-i la nevastă-ta să-ți facă ceva de mâncare, nu mie! Că eu, câte ți-am făcut până acum? Să-ți mai facă și ea!
Iulia se înroșește, furia i se poate citi limpede în priviri. Îl privește pe Marcel și observând că acesta nu are nici o reacție părăsește rănită cadrul ușii. Tânărul deschide frigiderul plescăind.
GINA (strigând enervată): Închide ușa la frigider! Ai răbdare că-ți fac eu acum o papară dintr-un ou.
MARCEL (ușor sarcastic): Dintr-un ou?! Nu vrei să-l tai în două? Să avem și mâine?
GINA: Ce-i? Până acum îți ajungea!
MARCEL (cu privirea în frigider): Sunt șnițele!
Scoate o farfurie încărcată de șnițele și apoi închide cu piciorul ușa de la frigider. GINA: Þi-am zis să pui alea înapoi ! Alea-s pentru Lara, nu pentru tine. Dacă chiar vrei poți să iei unul, ăla mai mic! Nu te prosti, că ești cal mare!
Gina înhață farfuria din mâna lui și îi dă un șnițel foarte mic, apoi o pune înapoi în frigider de unde scoate un singur ou, la fel de mic.
GINA: Vezi, tot cu mine ai tu noroc!
Marcel se așează la masă dar aproape imediat sare în picioare.
GINA: Un’ te duci, iar?
MARCEL: În cameră, la Iulia.
GINA: Să nu stai mult Marceluș, imediat e gata!
MARCEL: Cât poate dura să prăjești oul ăla... de struț !
GINA: Nu face pe deșteptul cu mine, că te las să mănânci ce ți-a gătit nevastă-ta. Atunci o să vezi ce slab o să fi, ca un biscuite în dungă !
Marcel iese din bucătărie. Gina bate încruntată oul pentru omletă.

INT. DORMITOR APARTAMENT – SEARÃ

Iulia stă pe pat citind dintr-o revistă. Marcel intră ciocănind în ușa deschisă.
MARCEL (sărind în pat): Ce faci ?
IULIA: Citesc.
MARCEL: Nu ți-e foame? Îi spun la mama să-și facă de cap și să mai spargă un ou. O să creadă că a venit Paștele mai repede.
IULIA: Nu știu cum poți trăi cu mâncarea asta. Abia s-ar sătura un șoarece cu atât.
MARCEL (glumind): Am stomacul antrenat !
Iulia îi dă un pumn în umăr, zâmbește slab.
MARCEL: Ce-i cu tine ? Nu ți-e foame ?
IULIA: Nu, am mâncat mult la lucru. Nu mă simt chiar așa de bine... .
GINA (O. S.): Copiluuuuț ! Hai la masă că se răcește!
IULIA: Te cheamă..., fugi și papă !
Marcel sărută scurt obrazul Iuliei apoi sare din pat și iese grăbit din cameră. Iulia arată deosebit de tristă. Își ascunde fața în pernă.

INT. CAMERA LUI MARCEL – NOAPTE

Semiîntuneric. Marcel mângâie voluptuos pe sub plapumă sânii Iuliei care e întinsă pe spate cu ochii închiși. Brusc, el se ridică și se așează deasupra ei sărutând-o pasional. Iulia reacționează, își ridică pleoapele tremurânde și îl îmbrățișează pătimaș mângâindu-i spatele gol. UȘA camerei se deschide fără zgomot și Gina își bagă capul înăuntru. Femeia îi privește neobservată preț de câteva clipe.
GINA (strigând): Noapte bună copii!
Iulia îl împinge speriată pe Marcel de pe ea iar acesta cade din pat. Gina iese râzând.
Marcel urcă înapoi în pat încercând să continue de unde rămăsese. Iulia se întoarce cu spatele la el respingându-l.
IULIA: Mă trezesc dimineață..., (pauză) nu te supăra.
MARCEL: Mâine e sâmbătă.
IULIA: Mă... doare coloana.
MARCEL (ofticat): Somn ușor.
IULIA: Și ție.

INT. CAMERA LUI MARCEL – DIMINEAÞÃ

Iulia, fixează tavanul. Are ochii înroșiți și cearcăne. E evident că nu dormise în noaptea aceea. Se întoarce cu grijă spre exteriorul patului. Aceiași ochi mari și triști privesc acum undeva în tavan.
IULIA (O.S.): Am peste treizeci de ani... și nu mă pot lăuda cu mare lucru. Nu sunt căsătorită, n-am copii…, n-am nimic.
De lângă ea se aude un sforăit scurt, răgușit. Iulia îl privește scurt pe Marcel dormind. O rază de lumină ajunge în ochii Iuliei luminând mica încăpere și patul de o persoană pe care îl împărțeau în modesta cămăruță.
Ceasul de pe noptieră arată ora 8:31. Iulia coboară din patul care scârțâie trezindu-l astfel și pe Marcel. Tânăra coboară și trage o valiză de sub pat. O pune pe un scaun și o deschide.
MARCEL (răgușit):Ce faci?
IULIA: (deschizând un dulap) Bună dimineața.
MARCEL: ‘Neața. Te-am întrebat ce faci?
IULIA (respirând adânc): Tu ce crezi?
Marcel se ridică în capul oaselor ridicând fără să pară îngrijorat.
IULIA (rănită): V-am auzit…, pe tine și pe maică-ta.
MARCEL: Ce-ai mai auzit și de data asta?
IULIA (spre el, cu mâinile în șold): Că ți-a zis să-ți iei nevasta și să pleci din casa ei. Zi că nu-i așa! (dorindu-și ca el să o contrazică)
Iulia aruncă nervoasă haine în valiză. Marcel se ridică și iese din cameră. Se aude apa curgând la chiuveta din baie iar apoi la scaunul de toaletă. Marcel revine în cameră. Tace doar și o privește din ușă.
MARCEL: Ce ai vrea să spun?
Iulia nu pare să-l audă. Termină de împachetat și închide cu ciudă valiza trăgând-o apoi după ea până lângă ușă. Iulia iese din cameră.
INT. BAIE APARTAMENT – CONTINUARE

Iulia se spală pe față. Umerii îi tresaltă ca și cum ar plânge. Marcel o privește mișcat, uimit, rezemându-se de tocul ușii deschise.
IULIA: Vrei să ieși, te rog?
Marcel se lasă împins afară din baie. Rămasă singură Iulia coboară capacul WC-ului și se așează pe el izbucnind în lacrimi.
NARATOR (vocea Iuliei): Toți avem limite. Adică, știm câtă suferință putem suporta înainte de a alerga la dentist, știm că nu trebuie să punem mâna pe foc pentru că arsura e durere. La fiecare dintre noi limitele sunt diferite? Eu..., ( râs amar) eu mi-am depășit demult orice limită!
După ce se mai liniștește se ridică și își privește fața în oglindă. Își aruncă din nou cu apă rece pe față.

INT. HOL APARTAMENT – CONTINUARE

Iulia iese din baie ducând în mână un prosop, pasta și periuța de dinți și o trusă cu cosmetice. Trece pe lângă Marcel care o așteaptă rezemat de perete cu mâinile încrucișate pe piept. Iulia se oprește la ușa camerei
IULIA: Pune ceva pe tine, e frig aici.
MARCEL (agitat): Iulia !
IULIA: Nu mai striga că o să se trezească scumpa și draga ta mămică.
O altă ușă de pe același hol întunecat se deschide și Gina își face apariția.
GINA: Ce faceți treji la ora asta? De ce nu dormiți?
Vocea pițigăiată și tonul, ca de obicei, deranjat, o fac pe Iulia să intre în cameră lăsându-l pe Marcel singur cu mama lui.
MARCEL (supus): E deja nouă..., mamă.
GINA: Și ce?! Până acum tu dormeai în fiecare sâmbătă până la unșpe. Nu mai știu ce e cu tine măi băiete! Culcă-te imediat!
MARCEL: Acum e problemă că nu dorm sâmbăta pân’ la unșpe?
Gina îi aruncă o privire mustrătoare și intră în camera ei. Marcel o urmează pe Iulia.

INT. CAMERA LUI MARCEL – ACEEAȘI

Iulia tocmai terminase de vorbit cu cineva la telefon. Marcel se așează pe pat.
IULIA: Am vorbit cu tata să vină după mine, PLEC acasă. Ai putea să vii cu mine!
MARCEL (ezitând): Tu..., tu vorbești serios?
IULIA (imitându-l sarcastică): Tu..., tu ești prost?
MARCEL: Nu te înțeleg... . De ce vrei să pleci? Parcă stabilisem să mai stăm?
IULIA: Eu..., nu mai pot cu tine, nu așa oricum! Eu vreau să fiu cu tine, nu cu Gina.Tu ești orb și nu vezi decât POALA maică-tii! Dacă nu vrei să vii cu mine ești liber să rămâi aici cu ea. Că doar nu suntem luați !
Marcel se ridică din pat și încearcă să o ia în brațe. Ușa se deschide și Gina intră fără să bată. Iulia pufnește nervoasă și îl împinge pe Marcel, acesta cade înapoi în pat. Dă să se ridice dar vocea maică-sii îl oprește :
GINA: Ce-i cu scandalul ăsta ? Vreți să vină vecinii și să mă faceți de rușine? Ați înnebunit ?
Chiar dacă folosește pluralul o privește direct pe Iulia care nu mai rezistă și izbucnește la rândul ei:
IULIA: Nu e treaba ta! Bine, Gina?
Gura Ginei se deschide larg și rămâne așa.
MARCEL (implorator): Iulia.., te rog !
IULIA: Nu ! Sunt sătulă până peste cap de ifosele ei! (spre Gina) Ai muri dacă ai bate la ușă înainte să intri? Nici să mă dezbrac nu pot de tine!
GINA (superioară): E casa mea!
IULIA: Ai dreptate!
În mijlocul camerei Iulia își scoate pijamaua rămânând doar în bikini. Marcel își acoperă ochii cu palmele, roșind. Gina o privește șocată cum își alege un sutien, o pereche de blugi și o bluză pe care le îmbracă fără grabă.
GINA: Vezi? Þi-am zis eu că-i o stricată!
MARCEL (indignat, începând să se enerveze): Mamă, vezi cum vorbești !
GINA: Ce !? Copilul meu îmi vorbește mie așa ?! Asta te-a stricat dragule, da’ stai liniștit că mama ta o să aibă grijă de tine!
Vrea să-l îmbrățișeze dar Marcel o respinge hotărât. Femeia îl privește uimită apoi începe să plângă. Marcel își aruncă disperat mâinile pe chelie.
IULIA: Trebuie să alegi acum! Ori cu mine..., (arată cu mâna spre Gina) ORI CU EA!
IULIA: Ori.., ori!
Tânăra așteaptă câteva clipe apoi încearcă să iasă din cameră. În ultimul moment Marcel o prinde de mână trăgând-o înapoi.
MARCEL: Eu te iubesc. Te rog să rămâi!
IULIA: Nu te mai cred.
MARCEL: Stai, să vorbim măcar!
IULIA: Nu mai am ce vorbi cu tine..., cu voi.
Gina încă se smiorcăia întoarsă cu spatele la ei.
Marcel înțelege și se apropie de maică-sa, întorcând-o spre el.
MARCEL: Mamă, aștepți te rog... afară?
GINA: (încercând să protesteze): Da’...!
MARCEL: Lasă că noi doi vorbim mai târziu, nu-ți mai face griji.
Împingând-o din spate reușește să o scoată afară din cameră. Iulia se întoarce cu spatele la Marcel respirând agitată, are lacrimi în ochi. Tânărul se apropie de ea și o cuprinde. Iulia nu mai respinge îmbrățișarea dar nu îi răspunde, mulțumindu-se să stea pur și simplu în brațele lui.
IULIA: Cred..., cred că ar fi mai bine să plec.
MARCEL: Vrei..., (gâtuit) să ne despărțim? Sâmbătă!?
Spune “ sâmbătă” ca și cum ar fi fost de neconceput ca cineva să se despartă în acea zi. Iulia se așează și ea pe pat lângă Marcel. Stă cu mâinile în poală fără să-l privească.
IULIA: Nu, nu vreau. Dar cred că, de când stăm aici, ne-am despărțit deja! Nu ți se pare?
MARCEL (aruncându-și din nou mâinile în cap): Am crezut că îți place aici?
IULIA: Þie îți place. MIE NU !
Cei doi tac pentru câteva momente. Marcel o privește îngândurat.
NARATOR (vocea Iuliei): E trist că în ziua de azi, într-o relație serioasă, dragostea contează prea puțin. Apar atât de mulți factori care ne influențează deciziile încât ne trezim că nu ne pasă decât de bani, de părerile altora, de... ultimul telefon mobil apărut pe piață.
Marcel o privește insistent, o mângâie dar fata îi respinge mâna, are lacrimi în ochi.
MARCEL: Te iubesc, tu... ?
Pauză.
IULIA (privindu-l în ochi): Nici nu mai știu.
MARCEL: De ce!?
IULIA: Ne certăm zilnic, din orice. Nu-ți mai place nimic din ce fac. Nici măcar nu mă mai ții de mână când mergem pe stradă. Îmi vine greu să cred că mă mai iubești, și... mă doare!
MARCEL: Te iubesc! Mă ierți?
IULIA: Aici nu mai putem fi împreună.
Marcel tace. Apoi, se ridică și se așează mai aproape de ea luând-o de mână.
MARCEL: Vreau să-mi spui tot! Tot ce n-am văzut, toate lucrurile care te-au făcut să te simți prost!
IULIA: Nu, nu vrei. Te cunosc, nu vrei ca nimeni să zică ceva urât de mama ta.
MARCEL: Te rog!
IULIA (trage adânc aer în piept): Păi..., pe scurt, de când stăm aici mă simt ca o străină. Iar mama ta nu m-a ajutat deloc, nu m-ai ajutat nici tu. Nu ați fost satisfăcuți de nimic din ce am făcut. Mănânc conserve de două săptămâni pentru că mama ta nu mă lasă în bucătăria ei. Și tu, nu mai ești lângă mine când am nevoie de tine.
Marcel încearcă să zică ceva pentru a o contrazice.
IULIA: Lasă-mă să termin! Știi cum e să ți se spună că apa e scumpă ori de câte ori mergi la duș? Să dormi în frig doar pentru că prețul gazului a crescut un pic? Să fii întrebată în fiecare zi: CÂND PLECI ?
MARCEL: Da, știu! Dar e mama mea și..., așa e ea.
Iulia se ridică în picioare agitată.
IULIA: Colegii mei zic că așa-s toate soacrele. Singura problemă e că noi nu suntem căsătoriți încă. Și, după cum se arată, nici nu vom fi vreodată!
MARCEL: Colegii tăi…?
IULIA: Trebuia să vorbesc și eu cu cineva, nu?
MARCEL: Habar n-am avut că tu te simți așa… .
IULIA (ignorându-l): Eu am o vârstă, ca și tine! Ne-am făcut planuri împreună, e adevărat. Dar dacă asta a fost tot, asta e! Nu suntem în măsura de a ne mai pierde timpul. Eu nu sunt!
MARCEL: Și ce ar trebui să fac?
IULIA: Păi, dacă vrei să-ți faci o familie, să fi cu mine, va trebui să ieși azi din casa asta și să te muți la mine. Dacă nu? Atunci e mai simplu: rămâi aici!
Marcel se ridică fără să stea pe gânduri și întinde mâna spre dulapul în care erau hainele sale. Se oprește înainte de a-l deschide.
MARCEL: Iulia...
IULIA: Da?
Marcel o privește cu părere de rău.
NARATOR (vocea Iuliei): Ați observat că toți bărbații sunt dependenți de mamele lor? E adevărat, nu pot trăi fără mirosul fustelor pe lângă care au crescut! Ai la fel de multe șanse de a lua un bărbat de lângă sânul de la care a supt când era prunc..., de fapt, ce tot zic...? Nu ai nici o șansă!
SONERIA apartamentului țârâie. Se aud pași greoi pe hol iar apoi voci înfundate.
IULIA (resemnată): E tata. E timpul să plec. Crede-mă că îmi pare rău...
Ușa camerei se deschide și tatăl Iuliei, IOAN (61), intră împreună cu Gina. Mai înalt decât toți cei din cameră, grizonat, îmbătrânit de griji și de lipsuri, Ioan e tipicul om de la țară ajuns taximetrist la oraș, care și-a construit viața pentru a le oferi un viitor copiilor lui. Își adoră fiica și venise acolo ca să o ducă acasă! Bătrânul își cercetează fata și pare nemulțumit de ce vede. Vorbește cu accent țărănesc:
IOAN: Ești bine Lia ?
IULIA: Da tată. Să mergem acasă !
Iulia trece printre Gina și Marcel și îi sare la gât bătrânului ei tată. Sărmanului om i se umezesc ochii.
MARCEL (implorator): Iulia, te rog, mai gândește-te!
GINA: Lasă-i Marcel, să se ducă o dată!
Ioan îi aruncă o privire ucigașă Ginei și aceasta se refugiază înfricoșată în spatele fiului ei. Iulia iese pe hol, tatăl ei se înarmează cu valiza. Marcel încearcă să fugă pe hol după Iulia dar Ioan se așează în fața lui. Bătrânul e calm, se apropie de Marcel, oprindu-l, obligându-l să facă pași în spate.
IOAN ( împungându-l cu degetul în piept):Tu..., nu ești bărbat măi băiete. Ești un copil mic care se ascunde sub poalele maică-sii! Să nu te mai apropii de fata mea că... îți rup picioarele!
Bătrânul iese. Marcel nu are putere să-l urmeze și rămâne , prostit, în mijlocul camerei. Se aude ușa de la intrare deschizându-se și apoi închizându-se scârțâind în urma celor doi.
Gina și Marcel se privesc. Femeia este satisfăcută, zâmbește, tânărul e posomorât.
GINA: Vai, ce bine că au plecat! Fata aia era... o proastă! Nu era de tine, țăranca!
Marcel își privește uimit mama, neputând crede ce aude.
MARCEL: Ce..., ce ai zis?
GINA: Că...
Marcel se apropie belicos de mama sa și aceasta își uită cuvintele.
GINA (speriată): Marcelușul mamii..., ce..., ce vrei să faci?
MARCEL: Ce vreau să fac? Să plec naibii de aici, înainte să mă transform în... tine!
Trecând ca vântul pe lângă Gina, Marcel iese din cameră plin de hotărâre. Gina se ia după el ca un cățeluș.

INT. HOL APARTAMENT – CONTINUARE

Marcel e așezat pe un taburet și se încalță cât de repede poate. Gina se proțăpește în fața lui.
GINA: Copiluțul meu, un’ te duci? Stai, nu te du’ de lângă mama ta! Eu te-am născut!
MARCEL: Da, fiindcă n-ai avut de ales.
Ignorând-o complet, Marcel își smulge haina de pe cuier și părăsește apartamentul lăsându-și mama bocind în ușă.

INT. BUCÃTÃRIA APARTAMENTULUI – CONTINUARE

Gina se apropie de geamul de la bucătărie și își fixează privirile asupra siluetei fiului ei care se îndepărtează prin ninsoare fără a privi înapoi. Nu mai pare afectată în nici un fel de plecarea lui Marcel. Se așează pe un scaun și mușcă nepăsătoare dintr-un măr aflat pe masă.
Dintr-o dată, după prima înghițitură, fața femeii se înroșește pe măsură ce se îneacă. Tușește violent și fața ei devine și mai roșie. Continuă să tușească și se ridică de pe taburet împleticindu-se spre chiuvetă. Nu mai ajunge acolo și se rezeamă de peretele pe care era lipit un calendar, continuă să gâfâie din ce în ce mai puternic, fața ei e deja albastră și ochii injectați. Se prăbușește peste masă, peste scaun, răsturnându-le, sparge câteva pahare și căni ce erau pe masă și își lovește violent capul de gresie. Horcăie pentru ultima dată iar apoi înțepenește.

SE AUD BÃTÃI în ușa de la intrare, apoi pași pătrunzând în apartament.

EXT. STRADÃ – CÂTEVA ORE MAI TÂRZIU

Marcel pășește hotărât cu mâinile adânc înfipte în buzunare înfruntă chircit gerul. Deodată, chiar lângă el oprește o mașină. Marcel se oprește pentru a vorbi cu cei dinăuntru pe care, în mod evident, îi cunoaște. Înăuntru doi tineri cam de aceeași vârstă cu el îi fac veseli semne să urce.
MARCEL: Nu băieți, nu azi.
Unul dintre ei coboară geamul și strigă spre Marcel:
BÃIAT #1: Hai bătrâne! Am auzit că a murit cineva și mergem să bem pe gratis, vii?
MARCEL: Cine a murit?
BÃIAT #1: Nu știm, contează?
MARCEL: Nu pot. Mă duc la Iulia.
BÃIAT #2: Las-o pe aia! Hai să ne distrăm.
MARCEL (indignat): “Aia”?! Ai grijă cum vorbești! “Aia” e femeia cu care mă însor!
BÃIAT #1: Bine bătrâne..., bine! (spre Băiat #1) Hai să mergem!
Mașina demarează și Marcel privește lung în urma ei.

DIZOLVÃ LA:

INT. BLOCUL IULIEI, CASA SCÃRII – SEARÃ

De la un etaj superior se aud pași urcând grăbiți. Pe palier e lipit un afiș care arată cifra opt. Marcel apare agitat, plin de transpirație și cu fulgi de zăpadă pe cap și pe haină. Bate frenetic în ușa din stânga lui. Așteaptă. Din interior se aud pași precipitîndu-se spre ușă.
Se aude yala, apoi ușa se întredeschide lăsând să se vadă figura lui Ioan, tatăl Iuliei.
MARCEL: Bună seară..., (agitat) pot să vorbesc puțin cu Iulia ?
Bătrânul îl privește plin de milă.
IOAN: Hai înăuntru.
MARCEL (recunoscător): Nu, mulțumesc. O rugați să vină..., vă rog !
Ioan aprobă înțelegător și dispare lăsând ușa deschisă. Se aud alți pași, voci scăzute ale Iuliei și ale tatălui ei iar apoi Iulia apare în cadrul ușii. Fata iese pe casa scării și închide ușa apartamentului în urma ei. Iulia are lacrimi în ochi și e îmbrăcată în negru.
IULIA: Ahh, Marcel! Mă bucur că ai venit! Te simți bine?
MARCEL: Da..., acum da .
IULIA: Îmi pare atât de rău, pentru tot !
MARCEL (cu patos): Nu Iulia, nu! Mie trebuie să-mi pară rău. Eu sunt singurul care a greșit, tu trebuie să mă ierți pe mine!
Iulia nu mai rezistă și sare la gâtul lui îmbrățișându-l pătimașă.
IULIA: Te iert...! Te iert iubitul meu scump!
MARCEL: M-am gândit..., să plecăm..., să fugim împreună! Să alegem un loc și să ne construim o viață așa cum ne dorim! Departe de mama și de tot!
IULIA: Marcel...!
Iulia se smulge din brațele iubitului ei.
MARCEL (dezamăgit): Nu vrei? Dar ai zis că mă ierți, că mă iubești!
IULIA: Te iubesc! Dar..., Marcel, mama ta... .
MARCEL: Ce-i? Ce-i cu mama?
IULIA: Nu știi? Iisuse, de ce nu știi?!
MARCEL: Să știu ce? Spune o dată!
IULIA: M-a sunat Nina acum câteva ore și... Gina a murit, Marcel! Așa mi-a spus! Doamne, de ce nu ți-a spus nimeni?
Iulia izbucnește în lacrimi. Marcel rămâne fără aer și se prăbușește pe scări. Din ochii lui izvorăsc lacrimi AMARE, plânge. Iulia se așează lângă el și îl îmbrățișează.
MARCEL (după un timp): Cum... ? Cum a... ?
IULIA: Nina m-a sunat că a găsit-o pe jos, în bucătărie. Nu mi-a spus cum a murit. Sunase deja la Salvare dar nu ajunsese nimeni acolo încă. După, nu mi-a mai zis nimic, știi că nici sora ta nu e tocmai cel mai mare fan al meu... . Îmi pare atât de rău! Ea credea că ești la mine. Când i-am zis că nu te-am văzut toată ziua mi-a închis. Unde ai fost?
Marcel nu mai plânge, respiră greu. Încearcă să se ridice dar cade înapoi.
MARCEL (pierdut): La..., m-am plimbat. Dacă aș fi fost acolo... . Nu s-ar fi întâmplat nimic! Trebuie să mă duc acasă.
Iulia se ridică și îl ia de mînă ajutându-l să se ridice. Marcel o ia din nou în brațe și cade pradă unui nou acces. Plânge așa cum trebuie să plângă orice om după mama lui.
IULIA (cu căldură): Hai în casă pentru câteva minute până când te mai liniștești iar după..., mergem acolo. O să mergem împreună!
Cei doi intră în apartament.

TAIE LA :

INT. BLOCUL LUI MARCEL, CASA SCÃRII – NOAPTE

Marcel e flancat de Iulia și de tatăl acesteia. Urcă împreună scările. Sunt triști, pregătiți pentru sobrietatea momentului care trebuia să urmeze.
NARATOR (vocea Iuliei): Știți momentul acela în care viața voastră începe să semene izbitor de mult cu un serial de televiziune? NU?!? Ei bine, oricât de ciudat ar părea e perfect normal să nu-l recunoașteți! Nu l-am recunoscut nici eu deși, după toate lucrurile care se întâmplaseră, ar fi trebuit să știu că un om nu e mort până când nu... vine popa!
Cei trei ajung în fața ușii dorite. Marcel are o clipă de slăbiciune dar Ioan e atent și îl susține.
IOAN: Fii tare, băiatu’ meu! Să te ajute Dumnezău!

INT. APARTAMENT – NOAPTE

Marcel aprinde lumina pe hol și se întoarce mirat în jurul axei sale. În apartament era liniște. Ioan și Iulia aprind restul becurilor, de la bucătărie și de la camere.
MARCEL: De ce nu e nimeni aici? Unde e toată lumea?
IULIA (înfricoșată): Poate că sunt la... morgă. Au plecat repede...
IOAN: Și nici măcar nu au acoperit oglinzile și TV-ul. Unde aveți..., ai niște pături, sau ceva?
Marcel îi arată dulapul în care mama lui ținea păturile. Ioan le ia și acoperă cu ele ecranul televizorului și oglinda din camera mare, apoi pe cea din baie. Intre timp, cei doi tineri trec în suferagerie.

INT. SUFRAGERIE - CONTINUARE

MARCEL (debusolat): Și eu ce ar trebui să fac acum? Nici nu știu măcar la ce spital sunt.
IULIA: Sunt sigură că se vor întoarce imediat, altfel te-ar fi anunțat.
IOAN: Pomană.
MARCEL (pierdut): Poftim ?!
IULIA: La noi, după ce moare cineva din familie, rudele dau de pomană toate lucrurile lui.
Marcel își observă telefonul mobil pe o măsuță.
MARCEL: S-a închis. Să facem ce-a zis Nelu.
Ioan îl bate mândru pe umăr. Apoi, toți trei încep să scoată de prin dulapuri haine și restul lucrurilor care îi aparțineau Ginei.

INT. BUCÃTÃRIE – CONTINUARE

În bucătărie, Iulia și tatăl ei așează cu grijă oale și farfurii într-o cutie de carton.
IOAN: Știi cui vrei să le dai ?
MARCEL: Nu, nu am idee. Nu mă interesează.
IOAN: Dacă vrei, le duc eu chiar în seara asta unei familii sărace de lîngă noi.
Marcel ridică nepăsător din umeri.
IOAN (continuând): Foarte bine, le duc la mașină și plec chiar acum.
Ioan începe să care sacii și coșurile afară iar Iulia și Marcel trec în sufragerie.

INT. SUFRAGERIA APARTAMENTULUI - CONTINUARE

Cei doi tineri sunt așezați pe o canapea, foarte aproape, își vorbesc în șoaptă. Ioan se oprește și el în cameră lângă cei doi.
IOAN: Am terminat, voi sunteți bine ?
Iulia face semn că da.
IOAN: Eu mă duc să duc alea și mă întorc imediat, bine?
IULIA: Nu-ți face griji tată.
IOAN: Bine, bine.
Ioan pleacă lăsându-i singuri. Iulia îl îmbrățișează drăgăstos.

EXT. STRADÃ – NOAPTE

În fața blocului Ioan pune ultimul sac pe bancheta din spate a Daciei și scapă coșul cu farfurii care alunecă afară din mașină zdrobindu-se cu un zgomot ASURZITOR.
IOAN: Fir-ar al dracului! Femeia aia n-ar da nici moartă ceva de pomană!
Bărbatul se apleacă oftând și încearcă să aleagă o farfurie intactă din maldărul de cioburi de porțelan. Găsește una ciobită într-un singur loc și o pune înapoi în cutie.
IOAN (satisfăcut):Asta încă-i bună.
Bărbatul se urcă în mașină și pleacă zdrobind cu o roată grămada de cioburi, împrăștiindu-le prin zăpadă.
O altă mașină se apropie cu faruri orbitoare din direcția opusă. Oprește chiar în dreptul cioburilor.

CLOSE UP din spatele mașinii în așa fel încât să nu se poată vedea fața pasagerilor care urmează să coboare..

Portiera se deschide și o femeie pășește afară călcând pe cioburi. Alunecă și țipă scurt sprijinindu-se repede de plafonul mașinii.
GINA: Cineva a avut farfurii ca ale mele. Hm..! Acum nu mai are nimeni! Știți că am dat cinci mii de lei pe ele acum zece ani?!
Celelalte portiere se deschid și ele, motorul se oprește.

INT. SUFRAGERIA APARTAMENTULUI – NOAPTE

Marcel e așezat lângă Iulia privind meditattiv undeva în gol.
IULIA: O să am eu grijă de tine, nu-ți face griji!
MARCEL: Îți mulțumesc că ești lângă mine. Nu știu ce..., ce aș fi făcut fără tine !
Iulia îi zâmbește îmbrățișându-l strâns. Brusc, se aud voci pe hol.
IULIA (înfricoșată):nS-au întors acasă!
Marcel se ridică în picioare tremurând de emoție.

În ușă apare sora lui Marcel urmată imediat de soțul ei. NINA (28) și DAN (32) sunt un cuplu alcătuit de doi oameni care se merită unul pe altul. Ea e o dactilografă a cărei singură calitate e că scrie repede la mașină și foarte frumos cu mâna, e apatică, interesată, obsedată de greutatea ei. El, Dan, e înalt și uscățiv cu părul scurt și sârmos, seamănă cu un doberman încrucișat cu un pudel. Satisface toate toanele fetiței sale. E mîndru de salariul lui de director pe care-l flutură ori de câte ori are ocazia. Superficial și lipsit de generozitate e însă creierul familiei.
NINA (Iuliei): Vai, încă mai ești aici? Credeam că... te-ai mutat, nu... Dan ?
DAN: Ce este de mâncare pe aici?
Marcel arată ca un spectator la un film prost, nu mai înțelege nimic!
MARCEL: Poftim?! (gâtuit) Unde-i mama ?
DAN: Ha, ha, ha! Ce întrebare! (spre Marcel) Tu de ce n-ai venit la spital?
NINA: Of Doamne, ce m-am speriat! Îți vine să crezi că am crezut că mama a murit? Doamne, ce sperietură! Nu, Dan? (lui Marcel apoi) Chiar așa, tu pe unde ai umblat? Mama nu întreba decât de tine.
În acel moment intră în încăpere și GINA ținând-o în brațe pe LARA ( 3 ).
MARCEL: Mamă!
Tânărul se repede spre ea și își îmbrățișează pătimaș mama.
GINA (zâmbind de plăcere): Copiluțul mamii !
Iulia se retrage într-un colț, uimită, evident depășită de ridicolul situației.
DAN: Pe cine tre’ să plătesc aici ca să primesc ceva de mâncare?
GINA: Stai Danișor că mă ocup eu de tine acușica!
Gina o lasă pe Lara în brațele Ninei și apoi părăsește camera.
DAN: Vezi, de-aia îmi iubesc eu soacra.
Gina dispare din sufragerie.
NINA: Spune Chelule ce ai făcut toată ziua? Văd că ai adus-o pe Iulia înapoi..., mama o să te certe !
MARCEL: Nina...
NINA (amintindu-și): Te-am sunat de o sută de ori să-ți spun de mama, ce făceai ? Erai..., (o privește pe Iulia) cu ea?
MARCEL: Nu cred că e treaba ta.
NINA: Bine răule, bine. Și, cum ai aflat ?
MARCEL: Mi-a spus Iulia.
NINA (cu superioritate Iuliei): Ah, îmi pare rău că nu te-am mai sunat după dar eram așa speriată! Pur și simplu nu m-am mai putut concentra! Stai un pic..., zici că Iulia ți-a zis că mama era la spital..., nu? (se încruntă încercând să-și dea seama ce anume nu se lega)
DAN: Da’ Iulia nu știa că Gina e la spital. Tu i-ai zis că murise. Înseamnă că Marcel știa că Gina e... MOARTÃ!
Dan izbucnește într-un râs nesimțit la adresa tânărului. Marcel nu mai rezistă și îl pocnește cu pumnul, dur, în barbă. Dan se prăbușește ca un sac de ciment pe canapeaua din spatele lui răsturnându-se apoi cu picioarele în sus dincolo de ea.
NINA (urlând ca o nebună): Marcel! Ce naiba faci?
Dan nu se ridică și Nina fuge spre el abandonând-o pe Lara pe un fotoliu. Dan geme și se mișcă cu greu ajutat de Nina.
Gina intră nervoasă în sufragerie.
GINA: Marcel, unde mama dracului îs oalele mele?
Marcel tace încurcat. Gina îl observă pe Dan clătinându-se.
GINA: Tu ce ai pățit?
NINA: Marcel i-a dat un pumn în gură!
GINA: Marcel! Ești nebun?
Iulia se ridică și îl prinde de mână pe Marcel care o privește scurt, consimțind.
GINA: Spune băiete, ce se întâmplă cu tine? Și spune-i... ăsteia să plece la ea acasă!
Era prea mult!
MARCEL (strigând): Gata! Cred că voi ați scăpat toți de la o grădină zoologică. (Ninei) Tu o suni pe Iulia și îi zici că mama a murit dar nu te obosești să o suni înapoi ca să-i zici că ești o proastă și că nu știi dacă chiar e moartă sau nu. (spre Dan, rece) Cu tine nu am ce discuta! (întorcându-se spre Gina) În clipa asta nu-mi vine să cred că sunt fiul tău. Aproape că îmi doresc să te bag în pământ peste trei zile așa cum meriți! Hai Iulia, să plecăm de aici! Dacă nu e loc pentru tine, nu e nici pentru mine!
Atunci, înainte ca cineva să aibă timp pentru vreo reacție intră în sufragerie și tatăl Iuliei. Văzând-o pe Gina în viață rămâne cu gura căscată, își face pios semnul crucii și nu mai zice nimic.
MARCEL: Și, apropo, toate lucrurile tale le-am dat de pomană când credeam că ai murit. Și mai știi ceva? Eram mai liniștit atunci, doar cu Iulia, ca acum cu voi toți!
Marcel și Iulia se năpustesc din sufragerie ținându-se de mână și lăsându-i pe toți cu gura căscată. Ioan îi privește pe toți cu o expresie de om profund dezamăgit, clatină din cap, apoi pleacă și el.
În sufragerie, Gina, Nina și Dan se privesc unii pe alții ca și cum s-ar fi văzut pentru prima dată.
FADE OUT.