NEBUNII
piesă de teatru
ION, bătrân la circa 65 de ani, slab, îmbrăcat sărăcăcios dar curat, cu pantaloni de camgarn cachi, primiți de la un militar pensionar, o scurtă de piele, ponosită și o șapcă cu cozoroc lung, pe care este vizibilă inscripția FBI.
ORTANSA, soția lui Ion, grasă, cu un aer suferind, cu părul alb, ivindu-se pe sub un batic alunecat spre ceafă. Peste rochia de diftină poartă un șorț înflorat.
VECINUL 1, pensionar, cu chelie și cu un pic de burtă. Poartă bască și cămașă cadrilată.
VECINUL 2, pensionar, slab și înalt, cu părul tuns periuță, cu ochelari cu dioptrii mari.
VECINA, bătrână, înălțime medie, ușor adusă de spate, păr vopsit în culoare aproape roșie. Vorbește defectuos, sâsâit, din cauza plăcii dentare care îi joacă în gură.
AGENT Sanepid, tânăr, șters, cu diplomat și telefon mobil, pe care nu-l lasă din mână
AGENT, inspector la Oficiul Pentru Protecția Consumatorului, circa 30 de ani, îmbrăcat cu un costum maro, șifonat, cu cravată galbenă.
AGENT fiscal, mărunt, masiv, cu o geantă lăbărțată, pantaloni necălcați și largi, căzând sub burtă, prinși cu o curea de piele.
AGENT de poliție, plutonier, cu haine pătate de sos, purtând asupra lui sprei lacrimogen, cătușe și baston, alături de o gentuță prinsă la curea, în care ține pixul și chitanțierul.
AGENTUL civil, nu se știe cărei structuri aparține, cu ochelari fumurii, cu haina descheiată, lăsându-și la vedere hamul cu pistol. Pantofi cu cioc de rață.
ȘEFUL, bărbat la circa 50 de ani, lat în spate, ochelari de vedere cu rame subțiri, metalice, galben.


SCENA 1
Decorul:
Ieșirea dintr-un bloc vechi, fără balcoane, cu 4 etaje, fost cămin muncitoresc și transformat într-un bloc cu garsoniere confort 3. În fața scării, pe spațiul verde, se află două bănci și o măsuță, din fier.
Mișcare:
La cele două bănci se află vecinul 1 cu Vecinul 2 și joacă table. Zarurile se aud zornăind, alături de comentariile specifice, ale celor ce joacă.
Din scara blocului, unde locuiește la parter, ION iese cu o capră legată de funie. În cealaltă mână Ion poartă o pungă de plastic în care are un clopot pentru capră, și un lanț.
Din sacoșă, Ion scoate clopotul și-l pune la gâtul caprei, apoi se adresează celor ce joacă table:
-Bună ziua!
Zarurile se aud zornăind în cutie. Vecinul 1, cu ochelarii lăsați pe nas, privește pe deasupra lor și răspunde:
-Bună să-ți fie inima, ca fasolea vinerea, nea Ioane! Ai ceva brânză, ceva iaurt?
Vecinul 2 intră și el în vorbă, neașteptând răspunsul lui nea Ion:
-Scrie-mă și pe mine pe listă, pentru mâine, cu ceva lapte bătut...Cât o fi, acolo!
Ion, cu capra de funie, în zgomotul talăngii, răspunde:
-Măi oameni buni, mergeți la coana Ortansa, ea este cu PR-ul și cu departamentul comercial. Eu sunt cu producția!
Ion își continuă drumul spre câmpul pe care au răsărit vilele celor ce au dorit și au avut cu ce să-și facă o casă pe pământ, la curte.
CORTINA
SCENA 2
Decorul:
Pe câmpul nemuncit, plin de gropi și resturi de moloz, Ion este cu capra la păscut și cântă:
-Hai la brânză, brânză, brânză
Ce mai fete cu osânză!
Capra trage mai tare de sfoară și Ion zice:
-Ho, fă, nebuno!, că-ți dau liber imediat. Nu vezi că este verde?
Ion desface sfoara și agață de gâtul caprei o bucată de lanț, pe care o scoate din punga în care fusese talanga, apoi se așază pe o piatră și urmărește capra care paște. Își ia poziția gânditorului de la Hamangia și zice:
-Să-i dea Dumnezeu sănătate lui frate-miu, Vasile. Ãsta micul a fost mereu săritor și a ajutat pe toți chiar de i-a fost neam sau nu. După ce ne-au tăiat ăștia pensiile și Ortansa s-a îmbolnăvit, nu mai reușeam să mă descurc cu banii. Ãsta micul, săracul, mi-a dat capra asta și mi-a zis:
-Nene, ia-o, bre pe Sanda! Și așa e câmp acolo la matale. Are iezi în burtă și o să-i tai, și apoi o să-ți dea și lapte. O capră la venituri este o jumătate de vacă iar la cheltuieli este pe sfert. Pe lângă asta, la voi la oraș nu este așa frig și poți s-o paști până pe la Crăciun, că nu e prtențioasă!
Și eu, băiat de la țară, am strâns frunze, uscate de verzi, în saci și le-am dus în uscătorie, sus. Vecinii, n-am ce zice, sunt înțelegători și mai au și ei un lapte, o brânzică, cât se poate.
Capra s-a depărtat și Ion s-a ridicat căutând-o cu privirea
-Þa, Sandă, ța!
Capra i-a auzit glasul și a început să behăie dintr-un șanț. Ion se duce și o găsește încurcată între niște fiare și bălării.
-Stai Sando! Ce ești așa zăludă? Îți este de mârlit?
Încercând să descurce lanțul, Ion dă la o parte niște cârpe și găsește un pistol, învelit într-o bluză de trening
-Hait, drace! Un pistol! Acesta o fi din alea de la Ciorogârla.
Ion scoate încărcătorul și se uită pe țeavă, apoi văzând cartușele din încărcător:
-Să nu spui că este și bun?
Capra stătea liniștită lângă el. Ion privește o sticlă dintre gunoaie, ochește și apasă pe trăgaci. Zgomotul detunăturii a fost urmat de sunetul cioburilor ce se împrăștiau. Ion privea la sticla spartă în bucăți apoi spuse, plin de încredere și mândrie:
-Acum nu se mai face armată. Toți nepricepuții se angajează, ca militari pe bază de contract. Uite, acum aproape cincizecide ani am tras ultima dată dar, instrucția e instrucție, ochiul e ochi și mâna este mână!
Ion învelește pistolul în bluza de trening, ridică o spărtură de beton, dintr-o dală și strecoară pachetul dedesubt.
-Lasă-l acolo! Cineștie al cui o fi sau cui îi trebuie.
După mormăitul acesta, Ion, mulțumit, își aprinde o țigare și scoate un petic de ziar din buzunar. Îl despăturește, îl netezește și stă și citește, încântat.
-Ochelarii ăștia nu mă mai ajută! De unde dracului să iau un milion jumătate, să pot cumpăra alții? Întreținerea e mare!, curentul scump, televizorul și telefonul costă destul...bani de medicamente..., mai și mâncăm. Noroc cu Sanda care mai muncește pentru PIB.
Mototolește ziarul și-l aruncă, spunând, cu năduf:
-Și ce să mai citesc?... minciunile și hoțiile lor? Toți sunt hoți, putere și opoziție, când e vorba de furăciune, își dau mâna prin spate, și în față se înjură, să vadă electoratul... Toți sunt niște hoți ordinari, de la președinte până la ultimul numit pe la „deconectatele alea”. Să dea domnule, legea aia a lui Ceaușescu, aia cu ilicitul și să vezi, amar de bani, la buget.
Apoi, privind spre vilele ce se profilează pe câmp:
-Și să nu-mi spui mie, Ion, că ăștia și-au făcut palatele alea, din muncă cinstită. Mulți din ei lucrează de când se știu, la stat!
Ion mai aprinde o țigare și strigă după capră:
-Hai Săndica! Hai tată, să mergem acasă, să bem apă și să te mai odihnești și tu, ca să nu dai lapte stresat.
Ion apucă capra de coarne, dezleagă lanțul și clopotul , pune funia la gâtul caprei. Lanțul și clopotul le pune în punga de plastic.
-Hai, fată, hai!
CORTINA
Scena 3
La bloc, pe bancă, vecinul 1 și vecinul 2 stau lângă cutia cu table strânsă. Ion se apropie.
-Nea Ioane, gata tura?
-Cam gata! Dar nu te teme că mergem și la schimbul doi, cineva trebuie să producă în țara asta.
-Coana Ortansa nu se simte prea bine și a zis să vii matale să ne dai brânză și lapte bătut.
-Stați, o țâră, să parchez Sanda, și vin.
După câteva secunde Ion iese din bloc cu o oală cu lapte bătut și cu o pungă de plastic, atârnată de braț, în care se văd bucăți de brânză. Pe lângă Vecinul 1 și Vecinul 2, care țin banii în mână, apare și Vecina.
-Nea Ioane, nu mă lăsa! Vreau și eu, măcar o jumătate de lapte bătut. Nepotul a fost la ștrand și este tot o rană, pe spate.
Ion, plin de importanță:
-La rând. Servim pe toată lumea!
Ion se așază pe bancă, punând alături oala cu lapte bătut și din pungă scoate o cană.
-Nimic fără măsură! Lapte bătut, cine dorește?
Vecinul 1 spune:
-Dă-mi și mie o junate de kilogram și o bucată de brânză!
Ion răspunde:
-Te trec pe caiet sau ai banii acum?
-Plătesc acum. Ce, nu știi cum este cu datoriile? Odată îți crește dobânda sau alte chestii nasoale.
Vecinii, așezați în ordine, unul în spatele celuilalt, așteptau în liniște.
La bordură oprește o mașină cu insemnele poliției comunitare, de sector. Din mașină coboară un polițist comunitar și doi băieți mai tineri, îmbrăcați la costum și cu cravată.
Polițistul spune:
-Bună ziua,... Domnul ION..., cine este DOMNUL ION?
Ion, cu banii în mână, luați de la Vecinul 1, se ridică în picioare și ia o oarecare poziție de drepți
-Eu, să trăiți! Eu sunt Ion!
-Ce faceți aici?, întrebă polițistul.
Ion se scarpină în creștet, țărănește și răspunde cu jumătate de glas:
-Ia, vând și eu ceva lapte, ceva brînzică...
Unul dintre tinerii îmbrăcați la costum, slab și înalt, cu o voce autoritară i se adresează lui Ion:
-Autorizație sanitar-veterinară aveți?
Ion, mirat, răspunde:
-Nu am, pentru ce să am?
Celălalt tânăr, pe același ton autoritar, se adreseaza lui Ion:
-Autorizare pentru comerț stradal, aveți?
Ion, renunțând la poziția de drepți, se cocoșează și începe să-și schimbe greutatea ba pe un picior, ba pe celălalt:
-Nu am.
Primul tânăr, pe un ton și mai ferm continuă:
-Dar carnet de sănătate ai? Carnet cu viza la zi!
-Nu am. Acum, când e vorba aia cu coplata sau cum îi zice, de unde bani? Nici de doctorii nu ajung banii!
Polițistul, dregându-și glasul:
-Domnul Ion, de unde procurați produsele pe care le comercializați ilegal?
-Le fac eu. Am capră!
-Unde este capra?
-Capra e în casă, în debara, se odihnește că mai e un pic și începe schimbul 2.
-Aduceți capra aici, acum, imediat!
Ion lasă laptele și brânza pe bancă și după câteva secunde se întoarce cu capra legată cu sfoara de gât. Primul tânăr, vehement, după ce a controlat capra la urechi spune răstit:
-Nu este nici măcar crotaliată. Este clară evaziunea fiscală premeditată, se confiscă!
Vecinii au început să murmure din ce în ce mai tare Vecinul 1 spune:
-Lăsați omul în pace! Ce v-a apucat să vă legați ca boala de om sănătos?
Polițistul, nervos, se adresează grupului de vecinii:
-Ce este asta? E anarhie? E miting neautorizat! Vă rog să circulați, că vă amendez.
Șovăielnici, privind în pământ, vecinii intră pe rând în scara blocului.
CORTINA
Scena 4
Polițistul și cei doi civili s-au așezat pe banca părăsită de vecinul 1 și de Vecinul 2. Funcționarii publici lucrau, fiecare având în mână câte un carnet. Ion, cu capra de sfoară, aștepta.
Polițistul, după ce a șoșotit cu tinerii, a strâns ceva hârtii de la fiecare și s-a adresat lui Ion:
-Domnul Ion, semnați aici, și aici, și aici, și aici, și aici...
Ion semnează fără să citească ce semnează, apoi polițistul a continuat cuvântul:
-Până mâine dimineață să aduci capra la secție.
Discursul polițistului a fost întrerupt de faptul că i-a sunat telefonul mobil. Soneria este o manea.
-Da, șefu! Să trăiți!
După ultimele vorbe polițistul ascultă atent, schimbând grimasă după grimasă apoi, luând poziția de drepți:
-Șefu, știți, tocmai întocmeam un proces verbal....
Da! Cum închei, venim la sediu... Da, șefu, să trăiți! Da, vin cu toată echipa mixtă.
După ce închide telefonul se adresează din nou, lui Ion
-Domnul Ion, ai primit amendă de 1000 de roni pentru instigare la încălcarea ordinii publice și la anarhie, 1000 de roni pentru comerț neautorizat, 1000 de roni pentru punerea în circulație a unor produse alimentare, fără avize sanitar-veterinare și 500 de roni pentru că nu ai carnet de sănătate. Dacă plătești în 48 de ore, vei achita numai jumătate din sumă.
Ion i-a privit mirat și oarecum neâncrezător, a primit hârtiile, apoi comisia mixtă a plecat.
Ion s-a apucat să socotească pe degete.
-10 și cu 10, și cu 10,și cu 5 fac 35! Treizecișicinci de milioane...
Dacă plătesc jumătate, înseamnă taman 17 milioane și cincisute de mii...Din ce dracului să plătesc? Ortansa are pensie de trei milioane, eu am patru și jumătate. Adică două luni jumătate să dăm toată pensia, să nu mai mâncăm nimic, să nu luăm doctorii, să nu plătim întreținerea, telefonul, televizorul și pe deasupra să le duc și capra! Da cu Sanda ce au? Ei și ce, dacă nu plătesc ce o să-mi facă? Doar nu ne-om strânge de gât!
CORTINA
Scena 5
Ion cu Ortansa sunt într-o cameră mobilată modest. Deasupra aragazului, pe perete, este o bucată de pânză albă pe care este brodat cu roșu
CURAT ȘI BINE ARANJAT FACI DIN COLIBÃ UN PALAT!
Pe peretele care marchează intrândul în care se poate face duș se vede un alt petic de pânză pe care este brodată expresia SÃRMÃLUÞE, COZONACI, BÃRBÃÞELULUI SÃ-I FACI!
Ea stă pe un fotoliu dărâmat, cu părul alb strâns în coc. Ion citește ziarul, apoi ridică privirea și se adresează Ortansei:
-Ce-o face Sanda noastră?
-Dă-i dracului de nebuni! Probabil că au tăiat-o și au făcut acte că a murit, de bolnavă sau de bătrână
-Cum s-o taie? Ce rău le-a făcut Sanda? Era cuminte, săraca, ținea cu casa și, cum zici tu, aducea ceva la PIB, și ei s-o taie?
-Tu n-auzi, omule, că eu îți toc de mult. Lui frati-tu i-a părut rău că ți-a dat capra. Te-ai lăudat că vinzi lapte, brânză și îl știi pe ăla micu, e chitros1 Te-o fi blestemat! Mai știi?
-Ãla micu??? Niciodată!- spuse Ion cu îndoială în glas.
La ușa garsonierei se aude un ciocănit insistent, Ion și Ortansa se uită unul la altul întrebători:
-Nu e factorul! Abia ieri am luat pensia!
-Nici vecinii veniți după lapte, că știu toți că mijlocul de producție a fost confiscat.
Ion se ridică alene lăsând ziarul pe masă.
Șezi, Ortanso, că mă duc să văd eu cine este la ușă.
Ortansa a continuat tricotatul dar este cu urechea spre ușă.
Ion deschide ușa. În cadrul ușii se vede un domn în vârstă, cu o servietă lăbărțată, îmbrăcat într-un costum negru și larg, încearcă să bată din nou.
-Da! Ce este?
-Sunteți domnul Ion?
-Da, eu sunt domnul Ion!
Bătrânul cu servieta lăbărțată, îi întinde lui Ion un plic gros și apoi îl pune să semneze de primire.
Ion semnează, încruntat, și întreabă:
-Ce este înăuntru, domnule?
-Somația de evacuare a locuinței, cu toate actele susținătoare.
Funcționarul bătrân își scoate ochelarii, îi pune într-un toc rigid, pune tocul în buzunar, își mută geanta în cealaltă mână și, întorcându-se, spune peste umăr:
-Bună ziua.
Ion intră în casă cu plicul în mână, mormăind:
-Bună pe dracu!
Ortansa întreabă, curioasă:
-Cine a fost, omule?
-Ei, cine să fie, unul care a adus un plic. Cică ne-au confiscat casa și trebuie să plecăm de aici.
Guvernul ne-a luat casa!
-Ioane, nu-mi arde de glume! Cum să ne ia casa?
Ion se așază la masa pe care a abandonat ziarul, scoate din buzunar un briceag și, tacticos, taie plicul, cu grijă și apoi scoate hârtiile și le citește. Ion își potrivește ochelarii ca și când nu vede prea bine, apoi începe să citească cu un ton oficial:
-Somație!
în baza prevederilor ordonanței de guvern numărul, completată și adnotată prin ordonanța de guvern numărul, republicată în Monitorul Oficial al României numărul, din data, domnul Ion este somat să părăsească locuința situată la adresa, aceasta intrând în patrimoniul Guvernului României.
Ion se adresează Ortansei:
-Măi femeie, ce ne facem? Ãștia ne-au luat casa.
-Ce nevoie are Guvernul de garsoniera confort trei, pe care am plătit-o cu greu, din pensiile astea amărâte?
-O avea nevoie primul ministru. Nu o mai avea bani să plătească hotelurile la deputați și senatori și atunci o să mute doi mahări aici.
-Da de ce s-o ia pe a noastră?
-Zice aici că nu am plătit amenzile și că am călcat legea, de aia!
Ortansa se oprește din tricotat și, după ce se gândește câteva clipe spune:
-Ioane, mai bine mergem la pușcărie. Acolo avem televizor, mâncare, medicamente, doctor tot timpul, nu plătim curent, întreținere, adică scăpăm de grija zilei de mâine.
-Cum să intrăm la pușcărie? Ce am furat ceva? Tu nu vezi că nici pe Vântu, nici pe Becali nu au avut bani să-i țină prea mult acolo?
-Păi, du-te și fură și tu ceva! Aduci acasă ce ai furat și, prin urmare, tu vei fi hoțul iar eu tăinuitorul de lucruri furate și, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne condamnă.
-Eu nu am mai furat niciodată, nimic, de la nimeni!
-Ei, Ioane, dacă erai hoț ajungeai și tu prin parlament, prin guvern, așa...stai pe aici în garsoniera asta amărâtă.
Ion, cu figura tristă, e pe gânduri. Apoi se adresează Ortansei:
-Fată, mi-e dor de Săndica noastră!
-Atunci du-te de te plimbă, poate îți mai trece. Ion, fără să gândească prea mult, a luat punga cu clopotul, care se aude zornăind, și iese din casă
CORTINA
Decor:
Câmpul unde Ion își păștea capra. Pe fundal se văd vilele iar în fața lui, iarba uscată se mișcă bătută de vânt, amestecată cu mărăcini.
Ion se oprește pe bolovanul unde stătuse ca GÂNDITORUL. Și-a reluat poziția de atunci și vorbește, ca pentru sine:
-Cum să fur, domnule? Pe cine știu eu, așa avut, să am ce fura de la el? Și chiar dacă aș ști, cum să furi de la un om?
Ochii îi cad pe bălăriile unde se încurcase capra și unde găsise pistolul. Coboară malul, gemând bătrânește, și se apleacă spre bucata de beton sub care ascunsese pistolul. A coborât malul și a găsit bucata de beton. A ridicat-o neâncrezător, sperând că acesta nu mai este acolo.
-L-o fi găsit cineva, așa că nu am cu ce speria pe nimeni.
Cu mâna tremurândă, scoate pistolul înfășurat în bluza de trening. A desfăcut învelitoarea și a mirosit țeava pistolului, apoi a decretat:
-Trebuie să-l curăț!
Apoi l-a înfășurat, l-a băgat în pungă, peste lanț și funie, provocând zgomotul clopotului.
Parcă înviorat, Ion o ia pe drumul spre casă.
-Ãsta cred că face o grămadă de bani! Îl vând, plătesc datoriile și pe urmă ne-om mai descurca.
CORTINA
Ion intră în casă. Ortansa, îmbrăcată cu foi și taior, își aranjează, la oglindă, niște mărgele și își pune baticul, spunând:
-Ioane, mă duc pe la doamna Marcela. Ea a fost profesoară și e femeie cu carte. O să-i spun ce s-a întîmplat și poate mă sfătuiește ea...
-Bine Ortanso, du-te!
Ortansa a ieșit din casă, cu un mers legănat, cu poșeta ținută larg, de toarta scurtă, legănând-o în ritmul pașilor.
După plecarea Ortansei Ion scoate pistolul și-l așază pe o cârpă în mijlocul mesei. Ia punga cu clopotul, cu lanțul și sfoara și le duce în debara.
Privind în debaraua goală Ion spune:
-Ce-o fi în sufletul tău, Sando?
Închide ușa la debara și se apucă să demonteze pistolul, piesă cu piesă.
Îl curăță metodic fredonând o melodie de cătănie. Se uită pe țeava armei și plescăie mulțumit, se duce la telefonul de ebonită, mare, negru și îl ia de pe măsuța unde trona, pe cartea de telefoane.
Deasupra cărții de telefoane se află un caiet al Ortansei în care erau notate numerele de telefon importante. Ion răsfoiește caietul:
-Ortansa este memoria mea. Sigur a scris aici, în caiet, numărul de telerfon al lui Gicu.
Găsește ce caută și chipul i se luminează. Formează numărul, rar, cu atenție:
-Alo! Gicule! Tu ești? Aici este Ion.
După zâmbetul larg al lui Ion puteai să-ți dai seama că Gicu îl recunoscuse.
-Băi Gicule! Tu mai vinzi piese din alea vechi? Sau chestii mai deosebite...?
Probabil că Gicu a intrebat ce piesă...
-Lasă, bă că-ți spun eu, mâine. Vin la tine pe la 8.
Zâmbind, Ion închide telefonul, cu mulțumirea întipărătă pe față, apoi vorbește singur:
-Gicule, cinșpe milioane, restul, ce iei peste, e al tău! Așa o să-i spun!
Apoi a continuat gândul, privind pe fereastră la câmpul pe care se văd vilele, parcă socotindu-se cu Ortansa:
-Cinșpe milioane, și cu ce-om mai pune din pensie, plătim! Dă-i dracului și poate o iau și pe Sănduța mea înapoi... Ce le trebuie lor o sandă?
Apoi, ridicând privirea în tavan, deasupra ușii de la debara. Bicicleta era agățată de coarne în niște cârlige prinse în dibluri. Este o bicicletă de damă, fără cadru, cu pompa prinsă sub axul de la șa. Ion coboară bicicleta, o unge, îi umflă roțile și apoi o pune la loc. Tot acest șir de activități este însoțit de un cântecel vesel, fredonat.
Ion înfășoară pistolul într-un maiou vechi și rupt și îl pune într-o pungă pe care o așază lângă ușă.
Se aude cheia în broască. După zornăitul lanțului de chei, Ion o recunoaște pe Ortansa:
-Aha, a venit Ortansa...
Ortansa intră și spune:
-Te pup, băiețel! Ce faci? Hai să-i dea mama de mâncare.
Ion s-a spălat pe mâini la chiuveta din cameră apoi se așază la masă.
Ortansa a privit mândră la pânza pe care scria chestia cu sărmăluțele și cozonacii.
După ce au mâncat, timp în care au purtat un dialog banal despre mâncare, Ion spune:
-Hai Ortanso, să mergem la plimbare.
Se îmbracă ceva mai îngrijit și ies pe ușa garsonierei.
La ușa blocului, pe geamul ușii este lipită, de curând, o hârtie ce anunță evacuarea lui Ion și a Ortansei. Vecinul 1 joacă table cu vecinul 2. Vecina, stând în picioare lângă cei doi care joacă table, spune:
-Nea Ioane, ăștia scriu aici că îți iau casa. Așa o fi?
-Ei, pe dracu! Mâine fac rost de bani, poimâine le plătesc tot ce am de plătit și...asta este!
Ion cu Ortansa se țin de mână, ca doi copii neajutorați și privesc la jocul de table.
Ortansa se smulge din contemplare și spune:
-Băiețel, hai să mergem în casă. Parcă mă simt obosită și nu aș merge la plimbare. Ion, o prinde pe după umeri și o conduce spre scara blocului spunând:
-Hai, fato! Hai acasă la noi!
CORTINA
Dimineața, devreme, Ortansa i-a făcut cafea și pâine prăjită lui Ion.
El, în fața oglinzii de la chiuvetă, se bărbierește cântând vesel:
Figaro-n sus
Figaro-n jos
Sunt bărbierul cel iscusit
Cel iscusit...
-Ești vesel, nevoie mare! Spuneai că faci rost de bani, dar nu mi-ai spus de unde!
-Surpriză!!! Mă văd cu Gicu și fac rost de bani, am intrat în afaceri...
-Ce afaceri, omule? Și câți bani sunt partea ta?
-Cinșpe milioane!
-Doar nu vă duceți la furat?
-Nu, Ortensico! Þi-am spus, afaceri!
Ortansa a plecat la biserică, gătită, rujată și cu baticul legat la gât.
Ion a pus cana de cafea în chiuvetă și a spus tare, chiar dacă Ortansa plecase:
-Sărutmâna pentru cafea, apoi a continuat:
-Sărutmâna pentru masă!
Apoi Ion s-a închinat, a dat jos bicicleta, a băgat pistolul în sân și a ieșit pe ușă.
Avea de parcurs un drum lung dar bicicleta era bună și el avea încă, picioare puternice.
-Am făcut armata la infanterie, am picioare de soldat, spuse Ion, împingând puternic în pedale.
După puțin timp , Ion a ajuns aproape de centru. Pe stradă, pe trotuare, erau oameni care huiduiau.
Un grup de manifestanți se îmbrâncea cu jandarmii. Din mulțime agitată se aude un:
-Ieși afară, javră ordinară!
Acest slogan, inventat ad-hoc, se auzea dinspre grupul unor polițiști ce manifestau.
Ion a coborât de pe bicicletă și s-a strecurat printre oameni, încercând să traverseze strada.
Semaforul era pe verde. Ion, pe lângă bicicletă, se angajează în traversare.
O mașină neagră, oficială, neprecedată de antemergător, trece rapid pe lângă Ion și-l șterge cu aripa dreaptă, din față. Bicicleta este aruncată câțiva metri, Ion se prăbușește pe asfalt și, din sân, îi cade pistolul.
Câțiva agenți în civil se reped asupra lui Ion, în timp ce vorbeau precipitat spre reverele hainelor. Căștile audio, de care atârnau cablurile spiralate, le dădeau aere de mafioți. Ochelarii fumurii le ascundeau privirile. Ion este încătușat, o mașină cu geamuri fumurii stopează alături și Ion este băgat în mașină.
Mașina pleacă și în urma ei se vede pe asfalt bicicleta sfărâmată.
CORTINA
Decorul este constituit din patru birouri joase, opt scaune și un cuier pom, confecționat din fier forjat. Ion este anchetat de către un tip lat în spate cu aer de brută.
-Cine te-a plătit?
-Nu m-a plătit nimeni.
-Ce organizație criminală te plătește, mă? De la ce partid ai primit bani?
-N-auzi dom-le că nu m-a plătit nimeni!
-Ai primit un pistol și ai primit ordin să-l omori pe primul ministru! Avem informații precise!
Recunoaște, nemernicule, recunoaște! Sau ai vrut să-l asasinezi pe președinte?
Ion, zâmbind unui gând răspunde:
-Nu pe el!
-Dar pe cine, mă, criminalule!
Acel cuvânt, criminalule, a fost însoțit de o lovitură puternică, dată îndesat, mai mult cu podul palmei.
Ion nu mai primise o palmă de când îl lovise tata, la 14 ani, când l-a prins fumând. Amintindu-și acel eveniment, Ion a început să plângă, ca atunci, trăgându-și nasul și simțind în gură gustul sărat de sânge.
-Stai jos și scrie1
Ion s-a așezat. Agentul în civil a început să-i dicteze:
-Subsemnatul Ion, fiul lui... și al..... declar că, în ziua de... am plănuit să-l asasinez pe...și acum spune tu pe cine ai vrut să omori. Spune, mă, tot! Pe cine, cum, cu cine ai complotat, cine te-a plătit...tot!
-Ce să vă spun?
-Spune tot, de la început până la sfârșit.
-Mi-au confiscat capra și mi-au dat amendă că nu am carnet de sănătate, că nu am autorizație de comerț să vând brânză și lapte bătut, la bloc că...
-Băi boule! Mă tu ești idiot? Tu mă iei de prost? Eu te-am întrebat pe cine voiai să omori iar tu îmi spui de capră, de amenzi?
În încăperea sobră intră un domn în vârstă, purtând ochelari cu ramă subțire, aurie.
-Șefu, nu cooperează criminalul ăsta! Mă ia de dobitoc și-mi înșiră baliverne cu o capră, și cu lapte bătut, și cu brânză.
Cel căruia i se spunea șeful s-a oprit din mișcare, l-a privit pe Ion cu atenție și i s-a adresat cu un ton cald:
-Ia spune omule, ce s-a întâmplat?
-Fratele meu mi-a dat o capră...
Auzind aceste cuvinte, brațul scurt și gros al șefului s-a încordat și pumnul l-a lovit pe Ion în tâmplă, cu forță.
Ion a căzut de pe scaun și din urechea lui Ion a început să curgă sânge.
Șeful, nervos, s-a adresat primului anchetator.
-Măi, pentru tentativă de crimă, nu merge! Pe cine a vrut să omoare? Pe premier sau pe președinte? Și de ce? Care este mobilul? Și atât ne trebuie să-l facem pe hodorogul acesta erou. Toate televiziunile și ziarele ne mănâncă de vii. Când ne-om vedea la ziar ne mînâncă șeful cel mare! Faceți, bă, un proces verbal că pistolul l-a găsit un polițist în Cișmigiu. Găsește tu un băiat de-al nostru, care să spună că l-a găsit el, și o să-l avansăm în grad și poate îi dăm și o decorație.. Pe moșul acesta duceți-l la balamuc!
Ion dă semne că-și revine.
-Nu vreau la balamuc! Mai bine e la pușcărie! La balamuc nu au medicamente suficiente de la ăștia de la sănătate iar mâncarea e foarte proastă. La pușcărie suma alocată pe zi pentru un om e mai mare decât am eu din pensie. Șefu! Vă rog condamați-mă pe viață! Pe viață!
Imediat gândul îi fuge la Ortansa și i se pare nedrept să o părăsească pentru un trai bun și lniștit și pe ea să o lase în mizerie.
-Am avut și un complice care mai este și tăinuitor! Ortansa, nevasta mea mi-a fost complice! Să o băgați și pe ea, tot pe viață!
Amândoi am plănuit să-l omorâm pe....pe cine ziceți voi. Ziceți cum vă vine mai bine.
Pledoaria lui Ion este ascultată cu surprindere de șeful.
Acesta îl ajută pe Ion să se ridice și îi dă batista lui să se șteargă de sânge apoi, privindu-l în ochi decretează:
-Băi, ești nebun de legat! La balamuc!
CORTINA
Scea se petrece la un spital de psihiatrie. Ion este internat și Ortansa a venit la el în vizită. Ortansa insistă la supraveghetori să o lase să-l vadă
-Măi oameni buni, e omul meu de o viață. Vă rog lăsați-mă să-l văd, să vorbesc cu el.
-Ion este un pericol pentru societate, este periculos și nu este permisă vizita.
Ortansa insistă și începe să plângă.
-N-auzi femeie că Ion este un nebun periculos?
-Nebuni sunteți voi!
Ortansa a a începu să țipe și a încercat să intre cu forța în spital.
Infirmieri, oameni de pază, brancardieri, s-au repezit să o oprească. Ortansa țipa și se zbătea să scape. Un infirmier cu o seringă în mână încerca să-i facă o injecție.
-Ioaneeee, ăștia mă omoară. Sări Ionică, sări!
Ion aude glasul Ortansei și năvălește spre ușă. Brancardierii se reped să-l țină pe Ion.
Ortansa l-a văzut pe Ion împresurat și a aruncat cu geanta întrun geam. Cineva se aude cum cheamă poliția
Apare un polițist:
-Cum te cheamă, femeie?
-Ortansa, nevasta lui Ionică
-Îți dau amendă pentru turburarea liniștii publice...
Când a auzit cuvântul amendă Ortansa s-a enervat și l-a lovit pe polițist cu piciorul.
Agentul s-a prins de locul lovit, infirmierii au imobilizat-o pe Ortansa și i-au pus cătușele.
Aceeași încăpere cu cele 4 birouri.
Agentul care-l anchetase pe Ion începe interogatoriul
-Numele
-Ortansa, nevasta lui Ionică
-Care Ion, criminalul? Întreabă agentul tresărind de fiurie și uimire.
-Nu acela! Nebunul!
-Amândoi am vrut să-i omorâm pe președinte și pe premier pentrucă nu mai avem capră că ne-a luat-o premierul...
Pe ușă intră șeful:
-Tu ești nevasta lui Ion?
-Da, șefu!
A privit-o atent și apoi a dat ordin:
-La nebuni! Să nu cumva să o trimiteți la pușcărie, că o să cadă guvernul. Ce, mă, noi avem nevoie de alegeri anticipate pentru capra ăstora?
CORTINA
Scena este în sala de mese a ospiciului.
La o masă Ortansa cu Ion discută:
-Ione, ne-a luat președintele garsoniera
-Ce, primul ministru e mai breaz? Ãsta ne-a luat capra!
-Tot răul spre bine, Ionică, acum avem un acoperiș deasupra capului, avem mâncare, avem doctorii și nu ne mai batem capul cu gigacaloria aia a lor și să tot socotim ce să cumpărăm mai întâi și ce să tăiem.
Ion și Ortansa se îmbrăzișează.
Pe ușă, în sala de mese intră o capră.
Pacienții se uită mirați dar Ion și Ortansa se ridică și strigă în cor
-Săndica!!!
Cortina de final.