- continuare -

ACTUL 5
Decăderea Troiei, atât fizic cât și spiritual. Cassandra refuză a accepta ajutorul lui Apollon, alegând eșafodul. Aceasta va duce la despărțirea lui Apollon de Alcor. Întoarcerea lui Apollon la Domnul.

(decăderea Troiei, atât fizic cât și spiritual)

Scena 1
Paris, Cassandra, Hecuba

(Paris, împreună cu Elena, vine și atacă și devastează Troia (prezicerea Cassandrei de la nașterea lui Paris se înfăptuiește). Nimic nu mai este ca înainte. Pe acest fundal, Cassandra fiind însărcinată, naște doi gemeni Cassandra și Helenos, ce sunt uciși chiar de către Paris. Cassandra este întemnițată de către Paris, la ordinul zeului Apollo. Hector este cel mai viteaz dintre troieni, care știind dinainte că avea să moară în luptă ucis de Ahile, că cetatea lui avea să fie distrusă, el a continuat totuși să lupte alături de ai săi. Hecuba se întoarce cu trupul lui Hector, iar susținută de prezicătorul Laocoon, se opune din toate puterile ideii de a introduce în cetate calul de lemn lăsat de greci pe plajă, cunoscut sub numele de Calul troian)

Paris
(ajuns la porțile Troiei cu armata sa)

Să piară tot ce nu a fost în stare
Ca să mă țină, atunci când n-aveam vină
Să nu mai rămână-n picioare
Cetatea aceasta trebuie să dispară, din rădăcină.

Cassandra
(tânguindu-se, la porțile Troiei, de durerea pierderii celor
doi copii ai săi gemeni)

Suflet pustiu pierdut pe ape
La ce mai stai tu prin vârtoape
Te du mai bine în neant
Să fii pe veci de toți uitat.
Vai pruncii mei sărmani
Cum ați pierit, nu de dușmani
De sânge propriu voi v-ați dus
Blestemată fie clipa ce m-a pus
Să cred în diavol, ce cu chip
De om frumos, dar cu tertip
M-a păcălit în suflet și-s
Pierdută-n timp și nu numai
E jalea mea de când sperai
Într-o iubire pătimașă
Pe care cel încornorat o lasă
Să se aprindă și să se stingă
Cum i-o veni lui să atingă
Mai mult cel suflet care
De s-a vândut, e disperare
Căci nu mai are liniște și pace
Până ce dracu nu face ce-i place.

Hecuba
(adresându-se troienilor și tânguindu-se de durere)

Nu luați calul de lemn
E păgân și e un semn
Că ce-i dușman, dușman rămâne
Chiar de-i vorba și de câine.
Uniți-vă-n voință
Luptați dară cu credință
Fiți ca bravul Hector care
E cu gloata în spinare
Și se luptă, deși știe
Că izbânda n-o să vie
Dar e de datoria sa
Să facă tot ce-o putea
Până când nu va mai fi
Strop de sânge, și-o muri.

Corul
(se aude pe fundalul ruinelor Troiei)

A fost regat
Dar s-a pierdut
Pustiu să fie acel chip de lut
Ce a putut a devasta
Tot ce era în împărăția ta.
***
N-a mai rămas nimic din ce
A fost clădit cu dragoste
Doar praf și fum mai este aici
E vai și amar, dar ce mai zici
Când totul este devastat
E prea pustiu și prea ciudat
Cum a putut o tristă zi
Să sfarme totul și să fii
Uitat de Dumnezeu și zei
Dar tot prădat de cei mișei.
***
Speranța a murit cândva
Când Soarele nu mai răsare
Iar noi privim cu rațiune
La cei din jur, e o minune
Pe care o vom mai trăi
Atunci când timpul va îngădui.

Un soldat
(mergând pe lângă ruinele Palatului regal)

Din tot ce a fost, ce-a mai rămas
Mai mult moluz, dar niciun glas.
E tristă viața când nu poți
Să mai aștepți tu pe la porți
De ele palate sau redute
Nimic și nimeni nu mai e în frunte.
Totul e mort și este șters
Nimic nu vine ca demers
La o speranță cât de mică
Trup lângă trup, doar de furnică
Ar mai putea a reclădi
Palatul a-l împodobi
Cum era el odat`
Nainte de a fi devastat.
E tristă seara când apar
Lumini răzlețe la hotar
Ca și când totul e-n cădere
Din tot ce-a fost, sunt doar mistere.

(despărțirea lui Apollon de Alcor)


- va urma -