FABRICA DE VISURI



PERSONAJE:

Alina-personajul principal(apare la inceput sub denumirea de Fata).

Băiatul

Patroana-proprietara barului in care se petrece cea mai mare parte a actiunii.

Bărbatul-soțul patroanei

Mama-mama Alinei

Tatăl –tatăl Alinei

Sora-sora Alinei

InvitataI

Invitatul2

Invitata3

Impresarul-cel ce o insoțește pe invitata1

Un bărbat dintr-un grup diferit

Femeia-un fel de povestitor

Iubita invitatului2,cațiva oameni dintr-un grup diferit














FABRICA DE VISURI



Un colț din acea lume trecută,surprinsă chiar in momentul in care Dumnezeu hotarâse sa-I despartă pe oameni in jumatați.Aceștia inca mai stateau spate in spate cum erau obisnuiți,dar urmele cioparțirii se vedeau pe fețele si pe trupurile lor(mitul lui Platon).E un cadru static din care razbate suferința si impietrirea timpului.In mijlocul scenei vine o femeie care nu face parte din aceasta lume.
Femeia:-Ce loc trist…si ce frig…Dar oare de ce mă mir?Aici de mult nu a mai fost soare.Si cand te gandești ca așa a inceput totul.Aici,așa a inceput marea suferința a dragostei.Va e mila de ei?Ati vrea sa-I ajutati?Normal…doar sunteti voi intr-o oglinda!Da,dar nimic nu se mai poate face acum.Pentru ca nimeni nu e mai presus de destin.Pentru ca oricat am vrea sa ne inselam noi suntem de vina.Cand te gandesti cat de aproape este acest moment de rai,si totusi el este de fapt inceputul iadului.De-acolo de unde vin eu oamenii stau la fel,pe jos, desnadajduiti, numai ca ei mai au o urma de speranta.Pentru ca ei asteapta la Poarta Dragostei.O dragoste pe care fiecare o poarta in suflet,dar care ii omoara incetul cu incetul.Ei…sau voi…stati in acea Vale a asteptarii si sunteti de fapt intre doua lumi de care va agatati ca de ultima speranta!O speranta ce poposeste insa numai in inimi,numai in acele inimi care nu au uitat si care nu s-au pangarit de tot.Si totusi un lucru ciudat se intampla.Speranta ar vrea sa fie triumfatoare,ar vrea sa rasara pe chipul fiecarui om si sa-l calauzeasca pe drumul cel bun.Numai ca,in drumul ei catre lumea exterioara,speranta moare.Ea nu se mai regaseste in gesturile sau faptele unui om.In exterior acesti oameni nu par sa mai creada in iubire.Si-atunci cu totii ne intrebam de ce speranta traieste numai in cotloane umbrite si prafuite cand ar trebui sa fie cea mai de pret avere a unui om? Eu as putea sa va raspund pentru ca am poposit mult in aceasta amara vale a asteptarii.Pentru ca dragostea e inselatoare .Dumnezeu te incearca la tot pasul .Ati putea crede ca face asta pentru ca nu-I iubeste pe oameni, dar nu e asa.Poate ca suna banal, dar dragostea este o poveste ,o poveste frumoasa ,cel putin asa a fost la inceput ,dar oamenii au pangarit-o.Ei au avut cel mai de pret si cel mai frumos dar si si-au batut joc de el.
La inceput oamenii erau de fapt 2 jumatati :un barbat si o femeie ,ei erau un intreg,lipiti la spate ,iubindu-se curat fara a se fi vazut vreodata. Binenteles ca mai erau si oameni blestemati ,care aratau ca voi,cei de acum.Ei nu puteau aspira la dragoste,dar intr-o zi o femeie blestemata a sedus un barbat dintr-un intreg,care avea o jumatate.El a uitat acest lucru pentru o imagine,pentru o simpla infatisare frumoasa.Bine,asta se intampla azi frecvent,dar atunci nu era permis pentru ca era impotriva darului suprem :iubirea.Si-atunci Dumnezeu a luat o hotarare care poate ca e mai rea decat iadul.A decis ca toate intregurile sa fie separate ,si toate iubirile s-au destramat.Timpul a inceput sa curga atunci pentru prima data.Pentru o singura greseala au fost pedepsiti toti …pentru ca Dumnezeu ii iubeste pe toti la fel.
Le-a mai dat insa o sansa…unora.Oamenii ciopartiti de-acum aveau sa fie aruncati in valtoarea timpului si numai unii aveau sa se reintalneasca ,insa depindea numai de ei sa se recunoasca.De aceea valea asteptarii e asa de plina,de fapt toti speram ca pe noi nu ne-a aruncat Dumnezeu la mii de km sau ani distanta.Toti cei din valea asteptarii stiu ca Dumnezeu a ales numai cativa …cativa din atatia…sa traiasca in acelasi timp,in aceeasi tara,poate chiar in acelasi oras si sa se intalneasca.Dar oare se vor recunoaste?Cred ca asta e intrebarea ce chinuie toate sufletele de langa poarta iubirii .De-ati vedea ce tristi sunteti…fiecare sperand ca el este cel ales.
Inainte,cand am auzit aceasta poveste …adevarata ,I-am condamnat ,dar cand am vazut atatia oameni iesind din salasul iubirii dupa o deceptie sau mai multe, cu fata brazdata de lacrimi…si I-am vazut asezandu-se din nou la poarta iubirii,am vazut cum din lacrimi creste din nou speranta,atunci mi-am dorit ca Dumnezeu sa-I fi iertat ,sau sa-I ierte macar acum. Nu v-as dori sa-I vedeti nici pe ei nici pe ingerii ce-I insotesc ,ce le sterg lacrimile si le dau sa guste din nou din speranta … ei,voi…voi,ei… important e ca nu ati capitulat …si important e ca nu veti fi niciodata siguri de ceea ce v-am spus,numai ca cineva va fi odata sigur…de exemplu cuplul asta ce e gata sa se desparta,Ce credeti,se vor recunoaste?Par facuti unul pentru celalalt ,dar cine stie daca Dumnezeu ii va arunca in aceeasi vreme,in aceeasi tara,chiar in acelasi oras si cine stie daca nu cumva vor trece unul pe langa celalalt,se vor privi si nu vor avea puterea sa se opreasca???
Atunci toata stradania lui Dumnezeu a fost zadarnica.(femeia se retrase)


Intr-un colt stateau 2 tineri ce odata fusesera iubiti,indragostiti,jumatati.S-au privit cateva clipe cu uimire,ca si cand nu stiau ce sa spuna la despartire,apoi cand au realizat ca timpul incepuse pentru prima data sa curga si-au luat mainile si si-au vorbit pentru ultima data:
Fata:-De ce oare Dumnezeu pune capat unei iubiri atat de frumoase?De ce face asta?
Baiatul:-Nu,nu-l judeca,acum vreau doar sa te privesc ,sa-ti aud glasul, bataile inimii….ca sa te pot recunoaste (lacrimile ii invadara ochii).
Fata:-Da,asa e,infatisarea noastra se va schimba ,dar inima nu.Sa speram ca Dumnezeu ne va trimite aproape unul de celalalt,sa speram ca noi ne vom numara printre cei alesi,si ca ne vom recunoaste.Promiti ca o sa ma recunosti,ca o sa rezisti tuturor tentatiilor,indiferent cum e viata acolo pe Pamant?
Baiatul:-Nu cunosc Pamantul,nu stiu cum sunt aceste ispite.Un singur lucru il stiu cu siguranta si o sa ma straduiesc sa nu-l uit niciodata:stiu ca nu sunt un intreg fara tine si ca singura mea jumatate esti tu.
Din departare se auzeau zgomote semn ca momentul despartirii se apropia .
Fata:-Nu,eu vreau sa-mi promiti ca nu ma vei uita,trebuie sa fiu sigura!!!
Cei 2 tineri se imbratisara,dar el nu mai avu timp sa promita nimic pentru ca Dumnezeu arunca peste ei vraja somnului.Un somn adanc din care ii va scula pe rand si ii va arunca in valtoarea vietii.Unii fura aruncati la sute de ani distanta ,sau in locuri prea indepartate ,dar pe acesti tineri ii duse intr-o lume apropiata,in care puteau sa se recunoasca.Numai ca timpul era neprielnic.Sfarsitul secolului 20 ,un timp plin de tentatii,in care visul lor de a se reintalni parea absurd iar glasul inimii era prea stins.

SCENA II

Un bar aproape in paragina,care avea pe pereti tot felul de fotografii ce aminteau de perioada in care avea succes.La masa stateau 2 batrani ce parca vroiau sa nu vada fapul ca barul era gol.Ei se obisnuisera cu aceasta situatie, desi nu fusese mereu asa.

Barbatul:-Stiu ca nu o sa-ti placa ce-ti spun ,dar cred ca ar trebui sa inchidem barul…
Femeia sari ca arsa :
Patroana:-Cum ?!Cum poti sa spui asta tocmai tu,tu care ai fost alaturi de mine in toti acesti ani,timp in care barul a fost un succes.
Barbatul:-Da,dar acum se cere altceva,toata lumea rade cand trece si vede sigla asta prafuita!
Patroana:-Ba nu este deloc prafuita sau demodata cum ii mai spui tu.Ce altceva se cere?Locul asta nu este un simplu bar ,tu stii asta mai bine ca oricine!Tocmai sigla este secretul,dar oamenii sunt prea orbi sa vada asta, acum.Fabrica de visuri,exprima exact ce se petrece aici.Intr-adevar pare un bar .Acum 10 ani oamenii veneau ,beau cate ceva,ascultau muzica,se imprieteneau,dar era mult mai mult decat atat.Ajungeau sa se cunoasca foarte bine,sa-si stie visurile,sa si le imparteseasca,sa-si faca proiecte si ele chiar se implineau.Pentru ca locul asta are ceva magic.Oricine vine aici si isi face un vis va reusi .Cu conditia sa fie sincer si bun.
Barbatul:Da,femeie,dar nimeni nu mai vine aici nici macar pentru o cafea ,d-apoi sa-si mai faca si prieteni,visuri.Iti spun eu sigla e de vina.Oamenii se feresc de fabrici,nu mai sunt rentabile,dau faliment repede.Intelege!In plus barul nostru nu mai e in pas cu celelalte baruri,are si aspectul un cuvant de spus,nu?
Patroana:-Aiurea,eu stiu ce spun!Problema e ca oamenii nu mai stiu sa viseze corect.Unii n-au stiut niciodata,altii au uitat,poate viata a fost de vina ,poate sufletul pervertit,cine stie?Acum toata lumea isi doreste bani,glorie,putere,astea nu sunt visuri,sunt doar scopuri,care,cred ei,scuza mijloacele,dar nu e asa.E ca si cum ti-ai vinde sufletul diavolului.Oamenii au uitat sa viseze corect,dar ar fi trebuit sa gaseasca in sufletul lor acel graunte de credinta care sa le arate calea .Inainte asa se intampla,acum insa e o alta viata.Nu stiu a cui e vina,dar trebuie sa gasim o solutie sa salvam Fabrica de visuri.
Barbatul:-Of,nu vrei sa accepti,bine ,o sa continuam sa traim de pe o zi pe alta pentru ca eu nu pot face nimic fara acordul tau ,si poate pentru ca port si eu in suflet speranta ca aceasta fabrica va reinvia intr-o zi.

Cineva batu la usa.Amandoi tresarira.Nu era insa decat vecina de la 1,prima fata a unor oameni destul de draguti care sprijinisera acest cuplu la nevoie. Aceasta fata era mai speciala decat ceilalti membri ai familiei,fiind si preferata ei.

Barbatul:-Ah,e Alina!

Fata aparu in scena.Era tanara care fusese despartita de jumatatea ei.Dumnezeu o aruncase aici.

Alina:-Buna ziua,va intrerup de la ceva?
Barbatul:-Oh,nu ,Alina,de la ce sa ne intrerupi, nu vezi ca barul e gol,ca de obicei,de altfel!
Alina:-Tot suparati sunteti…
Barbatul:-Tocmai ii explicam …ca trebuie sa facem ceva pentru a salva barul asta,altfel noi o sa murim si el tot asa o sa arate!
Patroana(nervoasa):-Dar ce ai de gand?Sa aduci fete dragute pe post de chelnerite,sau ,mai rau,pe post de dansatoare,si sa transformi fabrica de visuri intr-un bar de rand?
Barbatul:-Poate ca asa ar fi mai bine ,poate asa ne-am mai salva si noi viata, am duce-o mai bine!
Patroana:-Oh,nu,nu pot sa cred ca te gandesti la asa ceva,spune-i si tu Alina.Aproape oricine din orasul asta stie ce era odata ,,Fabrica de visuri”.Cum sa-l transform eu in asa ceva?Parintii tai stiu cum era,dar vad ca de la un timp il sustin si ei pe el,pesemne c-au uitat.Oricine venea aici avea un vis,si-l impartasea cu ceilalti si noi toti luptam pentru el.Si ,de foarte multe ori visul se indeplinea.Eu vreau ca barul asta sa renasca,sa redevina ce a fost!
Alina:-Eu va inteleg,dar il inteleg si pe el.Acum e randul tinerilor sa descopere acest loc si intr-adevar trebuie sa faceti schimbari.