agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-21 | |
ARGUMENT
(cu necesitate indoielnica) Prostia omeneasca se infatiseaza sub multiple forme si se administreaza pe cale orala,de trei ori pe zi. Dupa citirea prospectului,in caz de efecte secundare, adresati-va preotului sau direct lui Dumnezeu. Acolo unde mersul trenurilor si placutele din gara se evapora, personalul Istoriei a deraiat,si ucenici de-ai lui herodot (cu „h” mic), se chinuie sa il repuna pe sine. Insa, peste 1 kilometru, ecartamentul se largeste. In socIetatea romaneasca postdecembrista (si nu numai) joaca cu ceaunul are un efect reconfortant si poate fi comandata la set, cu un „puradel”. Taxele postale si TVA-ul nu sunt incluse in pret. Pardoseala unei cabine de dus este foarte alunecoasa si are,in concluzie, nevoie de ingrijire speciala. Mai sunt si tampiti (putini ce-i drept!) care au nesimtirea sa gandeasca. Exercitarea dreptului la retorica, a fost abandonat undeva in est.Practicarea „filmografiei” de atmosfera si anumite practici,de asemenea,ezoterice sunt profund condamnate de tagma clericala.Ideile si-au „recapatat” libertatea printr-o razmerita. Adunarile ad-hoc s-au realizat in divane(sau la divane) idiotizante.Studentii se organizeaza in haite,iar activistii de partid in tarfe.Post-modernismul se trasporta in saci individuali,protejati,de palagele proletare,avandu-se grija a nu apropia grasimi minerale. Absolvent de studii prescolare,caut servici la caile ferate rumane,ofer garantie. Relatii la sediul Garii;sectia bagaje de Mana. In noi(NOI),Indecente fugare, cara prostie preambalata, prefabricata,sodomizata. Ingerii din hartie igenica(folosita) impart fluturasi electorali.Taranul roman nu e o patura, ci o plapuma sociala .Intarzierea trenurilor se indoaie cu apa si se formeaza mai apoi o pasta omogena care se intinde apoi, pe panza sasiului decupat din tablita de mers a trenurilor. Iara Noi,noi cei nascuti in limitrofa apreciere a getourilor dintre moderatie si radicalitate ne impartim Granitele dozate in buncare de pachete kent si cele de poleiala de ciocolata cu lapte. Insa din maini carbuniere de mecanic se nasc izvoare termale de lumina.Wolframii zelosi fac contrabanda cu imiginatie bolnava: „-Ce-ati facut cu nebunii din gari? Macar ei n-aveau limba de carpa!” -CE ZICI,PLECAM FARA SA PLATIM? aici a stat nicu (scenariu) Cadrul de incipit este constituit din imaginea dezolanta,nearticulata (o imagine suferinda; de pareza facilitatii) insa obiectiva prin comuna pictograma panoramica a unei gari de provincie.Placuta ce,in mod normal, ar trebui sa indice numele garii sau a orasului, este goala. Aceasta poarta inca rigoarea la nivel expectativ al liniilor ce ar fi trebuit sa delimiteze numele garii de rama tablitei prin prospetimea culorii albastre de fond, intretaiata riguros de vigoarea limitrofa a liniilor albe. Amplasamentul just si riguros al tablitei(delimitand chirurgical streasina de plafonul cladirii, prin insusi amplasarea „empireica”-perfect in mijloc);nu face altceva decat sa inoculeze falsa perceptie a indentificarii spatiale, tocmai prin familiarizarea cu rigorile developate. Insa aceasta iluzie nu face decat sa ramana la acest statut. Imaginea contrastanta a garii (o cladire incorect zidita,partial nefinalizata; cu tamplaria umflata,scoasa din uz;avand tot timpul usile deschise si fara clante-voaland constructiv ansamblul imago-centric al cadrului initial) fata de imaginea-concept a placutei (ce promoveaza rigoarea lucrului cazon ca standard,chiar impartial;nu pentru a discorda antitetic,ci pentru a creiona realitatea, monologului provincial la nivelul pestrit al imginii. Urmatorul cadru va dilata cursivitatea epica a obisnuintei,printr-o maniera neobisnuit de atrofiata.In asa fel incat,cadrul se va deschide cu senzatia apropierii de gara a unui tren imaginar,a carui prezenta este relevata numai de suportul acustic al franelor,cu sunetul si vuietul lor caracteristic.In cadru nu trebuie sa apara imaginea unui tren ,insa obiectivul va cabota liniar(la nivelul scarilor de tren) pe imaginea mobila a garii.Senzatia apropierii si stationarii sus-numitului tren,trebuie supraalimentata de suportul sonor-al franarii;ca fiind un medium(acustic) intre imaginea programatica a garii si imaginarul tren,al carui reminiscenta reala e sunetul.Acustica franelor se accentueaza odata cu scaderea de deplasare a cadrului.Atunci cand trenul se opreste,se intrerupe suportul acustic,iar obiectivul ramane intr-o pozitie perpendiculara pe placuta goala a garii.Aici obiectivul va ramane nemiscat, pe placuta, tocmai pentru a promova indeterminarea ca mijloc de elipsa al simturilor nejustificate prin nici un suport acustic.Repet,placuta isi justifica mai de graba,calitatile grafice la nivelul imaginii,decat cele ortografice;ce nu fac decat sa promoveze monotonia ca mijloc de meditatie expectativa. [pauza cu valeitati descriptive] Putin in dreapta,fata de centrul garii;ce ne da impresia situarii in perioada interbelica,doi copii rromi,dezbracati si plini de funingine,se joaca cu un ceaun,stand cu fundul pe peronul principal.Ceasul garii,plasat undeva pe pilonul vestic al peronului secund(ce desparte principalele linii ferate);are geamul spart si acele rupte insa cu toate acestea se incornoreaza sa functioneze dupa un timp fracturat.Pe cele doua linii ferate principale,ce delimiteaza peronul secund;buruieni uriase au pus stapanire pe locul din ce in ce mai stramt dintre linii.Aflat pe,peronul principal,in imediata apropiere a salii de asteptare,se poate observa prezenta unui individ marunt cu un geamantan urias langa el(disproportie gigant intre geamantan si individ). De aici inainte,miscarile obiectivului vor fi implementate,grefate la miscarile naturale la nivel globular a unui individ.De fapt,nu se personalizeaza obiectivul,cum s-ar putea crede,tocmai pentru a putea oferi un rol-facil lui,ci aceasta iluzie va fi dopata de imixtiunea si interpelarea cameramanului(ca personaj,nu ca rol)in articularea back-off-ului-ca personaj oglinda.Dupa aceasta infuzie,a personajului-oglinda;acesta va impartasi dexteritatea miscarilor si cea a selectiilor subiective de imagine cu obiectivul,tot pentru a concubina relatia dintre personaj si rol. Dupa senzatia coborarii pe, peronul principal al garii,obiectivul isi va focaliza atentia asupra doi copii rromi,plini de funingine,ce stau pe marginea peronului jucandu-se cu ceaunul;pentru a surprinde gestul puritan si infantil al celor doi copii in joaca lor.Aceasta secventa „reitereaza” personalitatea cameramanului prin obiectiv,ce va fi cuprins de o ceata laptoasa a contrapunctului psihologic,pe care imaginea o determina subliminal;oferindu-i acestei secvente,necesitatea dopaminica in developarea Ratiunii-de propriai existenta(asa cum intr-o morga fiecare mort are visul lui inconfundabil;ca majoritara caracteristica).Aceasta imagine este constructiva prin independenta importantei proprii,de sine statatoare.Nu una subiectiva,ca fiind surogatul ratiunii bolnave ,ci hibridul ratiunii ca handicap(ce iti ofera capacitatea de comunicare prin intermediul lui,dar in acelasi timp si capaciate introverta-atunci cand handicapul isi capaciteaza egoismul). Dupa secventa strabica anterioara,demarand de la imaginea-concept,urmeaza o seventa,de fapt doua secvente;e doar un procedeu tehnic(ce i-a proportii psihologice prin materializarea lui bonoma pe retina extremitatilor.Dupa ce obiectivul isi deslipeste retina de pe imagine ca un tatuaj;acesta epuizeaza seventa copiilor rromi,prin motivatia existentei unui gest de familiaritate autoindentificativa(de fapt,gestul nu isi edifica prezenta,decat prin ratiunea mecanicistica ce serveste drept nex imaginistic). Aceasta isi ridica ochii spre cer,observand paloarea cadaverica a norilor, provocandu-i cameramanului „nesatul” cuprinderii potentat de mirajul culorii,tocmai pentru a desprinde solutia nesaturata a cerului prin saturatia imaginii exacerbate printr-un zoom-in (rapid),a carui dexteritate incepe sa se naturalizeze intr-un handicap intrauterin,tocmai prin spiritul expansiv si nediluat a expresiei de statornicie inchegata. Aceasta imagine ii provoaca halucinatii psihice-reconfortante,generate de falsa stare: a tot-cuprinderii;prin hainele perfide ale perfectiunii- provocate tocmai prin imperfectiunea imaginii.E handicapul ce devine egoism tocmai prin obsesia cuprinderii cerului prin sacrifciul imaginii,ce iti da capacitatea de autocunoastere a iluziei, prin deziluzia imaginii ca disfunctie. Fiecare pixel va deveni o simpla visceratie dispensabila,prin umila lui prezenta.Insa pentru noi ,legatura tehnica la nivelul ideologic se va produce atunci cand apare campata iluzia saturatiei. Dupa ce obiectivul isi epuizeaza zoom-in-urile,acesta va ramane cateva secunde nemiscat(pentru a face trecerea),dupa care urmeaza refluxul tehnic normal,folosind sacadat zoom-out-urile.Insa dupa ce imaginea recapata treptat recognoscibilitate,fondul cromatic va fi indentic dar spatiul schimbat.Astfel,zoom-out-urile vor reconstitui imaginea pe retina insa pe fundal nu va fi cerul cadaveric,ci paloarea prafuit a tabelei cu mersul trenurilor,goala.Pe latura vestica a cladirii,pe un perete ce ii lipseste cu desavarsire tencuiala,troneaza ca o escrescenta naturalizata intr-o aura prafuita,dar patrunsa de o lumina interioara a ritmului cazon,ca si conventie a liniilor albastre cu fundal alb, ce”beatifica”goliciunea tabelei. Pastrand trecerea de la carnea frageda a cerului,la carnea flasca a tabelei;insa „tatuata” de rigoarea liniilor delimitatoare; pistoneaza lipsa informatiilor la conactul vizual al cerului este continuarea ; la acelasi nivel de tabela,prin excesul uzual exacerbat pe care il emite.Desi tabela isi justifica scopul estetic-„divin”,aceasta isi refuza cu desavarsire scopul pragmatic,transand imaginea prin rigoarea unghiurilor drepte si a culorilor mate, instalate cu rigurozitate. Imediat dupa ce dai coltul vestic al cladirii,se afla sala de asteptare;cu usile deschise,prefatand un handicap figurat si nu unul propriu,ce ti-ar fi dat impresia unui loc aglomerat.Evident ca placuta ce inregistreaza „scopul” locului,este indentica cu cea ce ar fi trebuit sa evidentieze numele garii;tot pentru a decanta neverosimilitatea in dialoguri de culoare si spatiu.Odata ce se repereaza si recupereaza valorile canonice ale placutei,obiectivul isi recapata suportul acustic,pe care se aude vocea crescanda a unui individ ragusit,ce provine din sala de asteptare.Apare o saturatie de imagine si volum ce ii provoaca obiectivului,o senzatie de curiozitate angoasata,nexplicita,tocmai prin materializarea ei, demarata intr-o fuga alerta spre sala de asteptare.In acest timp, dinspre sala de asteptare se aude poemul: asteptand un la ........ -personalul soseste la linia mi. -Deraiaza!..........statuia lui de pe grif: vin ovatii fara vina, cern si li se da lumina. Pauza:personalul la are intarziere trei octave..... .....hai li berare!!!!! Dupa ce se termina poemul,ecoul acestuia va fi preluat de catre respiratia acuta intr-un ritm alert(identic unui efort maxim intr-o unitate de timp minima) a obiectivului guvernat parca la nivelul senzorialo-acustic de o metastaza sterila a gesturilor utile pentru imagine.Ramanand la nivelul senzatiilor acustice de care este eclipsat obiectivul in detrimentu; vidului defaimator de imaginii goale,umbroase si intunecoase,cu care sala de asteptare te sufoca prin insusi defilarea goliciunii ca scop-util.Urmarind obiectivul,acesta incepe sa fie „bombardat”,tot la nivelul acustic de catre zgomotul imposibil de epuizant al unui geamantan,ce „niveleaza” pamantul,in lovituri repetate. Evident ca e vorba de geamantanul urias al individului din tabloul incipient,al carui miscari pe mozaicul fragmentat al garii,par adevarate fianchetari,de sacrificiu la finele unei table de sah.Insa la formarea acestui tablou contribuie si vestimentatia „bipolara”,prin continutul si prin piesele folosite.Aceasta vestimentatie nu doreste decat sa verbalizeze „onomatopeic” caracterul individului prin imbrcamintea folosita.De fapt, vestimentatia acestuia este formata dintr-un raglan de ceferist si o pereche de ghete(ramase din vremea cataniei) ce ii deformeaza si ii strang picioarele,sacadandu-i mersul-ce se naturalizeaza ca un handicap antropic,cu ajutorul amintirilor reverberate antropic de cuile metalice din talpa ghetelor-ca semn al persistentei memoriei.Intregul aspect vestimentar al individului contrasteaza cu rigorile pe care le impune mijlocul lunii august;insa acesta nu se vede a fi incomodat de atmosfera arida si nisipoasa pe care cerul cu albeata lui cadaverica il avanseaza drept-garantie a locului. In detrimentul ansamblului de idei si imagini pe care personajul-cuplu al filmului il ofera ca bonus naivitatii precoce;acesta isi desurubeaza propriul mit-al imobilitatii;al personajului cosmopolit prin obisnuinta;istalandu-si propria perceptie-a hibridului mobil tocmai prin antagonia naiva a imaginii.Nu ignoranta obiectivului alimenteaza acest mit,ci agilitatea imobilului ca reconfortant vizual.Repet,nu falsul confort al elipsei in film e iluzie,ci lasusul iluziei ca maturitate vizuala.Miscarile individului cu geamantan pe, peronul garii sunt generate de amnezia falsei indentitati(chiar si spatiala daca tinem cont si de detaliile:alb-negrului garii) impregnate pe sticla obiectivului cu verosimilitatea octuozica a unui tatuaj color;precum un soriapsiz la nivelul imaginii – pentru care, tot acest tatuaj nu e decat o aglomeratie de pixeli colori, al caror independeta reconfortanta provoaca culoare. Paradoxal,capilaritatile,terminatiile nervoase ale obiectivului sunt estompate de goliciunea imaginii oferite,astfel incat obiectivul refuza sa caroteze „actul nud” al salii de asteptare,printr-un „gest plin”.Imaginea salii de asteptare va fi oarecum estompata,prin oprirea obiectivului si derularea sunetului,ce isi lua un avantaj in „bloc-start-ul” peliculei. Secventa „plina de goliciune” a salii va ramane”motionless”,dar escrescentele ei(sunetul) o vor completa prin zogomotul imsuportabil al bagajului de la iesirea din sala pana la un al trei-lea peron(de fapt,acesta nu este decat o denivelare de pamant intarita de un rand de traverse de tren,ciupite si rupte,peste care s-a aruncat o mana de var). In acest moment imaginea iese din „starea de veghe”(rem) in care o fixase zomogtul incognoscibil de care fusese hipnotizata.Dupa ce „harsaitul” inceteaza ,ocbiectivul se autoimpulseaza de angoasa ,sucind privirea de la stanga spre dreapta in sala de asteptare goala;in care la finele acestei curse intalneste iesirea primitoare si „aglomerata” prin imaginea nefunctionala a usii-larg deschise,in a carui prag razele albinoase ale unui soare, se aseaza pe prag, cu „fair-play-ul” unor atleti de rezistenta.Vizualizand iesirea,obiectivul iese afara din sala de asteptare, intr-un ritm mai alert ,generat de „imaginea” reminiscentele acustice(care inglobeaza naturala curiozitate a publicului)ale caror interventii ii provoaca adevarate preambule incognoscibile obiectivului.Naiv din fire,acesta(obiectivul) raspunde acestor impulsuri antropice,prin exercitarea la cursivitatea proprie,a caror gesturi denota falsa premunitie. Odata iesit din sala,aflandu-se pe peronul principal,acesta incepe sa „arunce” priviri stridente (chiar „bumerangice”)in toate directiile,pe toata suprafata garii,de la centru spre margini(ce margini?).Dezmierdat de prezenta facilitatii sau a marginalitatii ca scop;acesta zareste,pe cel de-al trei-lea peron,pe care se asezase impreuna cu valiza-gigant,individul minuscul,raportat la conjugala imagine de conjunctura.Imaginea individului pare verosimila atunci cand autoportretul acestuia ar fi construit pe sasiul unei lentile de ochelar al publicului strabic.Insa imaginea nu doreste a exacerba realitatea cinematografica si nici, a contrasta tuburator,e prezentata doar ca o facilitate a scopului obiectiv-ca un hadicap institutionalizat.Interpelarea publicului in dialogul vizual,nu face decat sa schimbe lentila peliculei-insa scopul facil „al corectari vederii”(asa zise corectari) va ramane acelasi;fiindca rigoarea „imaginii de subsol” decupate de pe lentila cuprinde si margini. Captat de imagine,obiectivului ii epureaza sunetul rece,mecanic,ca o reverberatie aproape despotica al unor:chei fixe,surubelnite,patente etc.ce lovesc nemotivat,carnea ruginita a unui cos de gunoi.Reintregindu-se sunetul cu imaginea,obiectivul zareste liniar cu raza bancii,un cos de gunoi urias;plin de rugina si resturi alimentare, a carui singur buletin de indentiate,nu e altceva decat gravura emblemei orasului,printre care se distinge o capela gaurita de rugina. O emblema uzuala prin imaginatia creatorului ei,putandu-se intrezarii in circumferinta unui crec intrerut de vopsea,capela gaurita si textul scris cu majuscule,intrerut(sub capela):P STRATI CURA ENIA! Coborand putin imaginea,oarecum”ecvestra” a obiectivului,acesta zareste la temelia giganticului cos un grup de rromi,avand aceleasi dimensiuni cu cele ale individului,cu geamantan,care lovesc nemilos cu surubelnitele incercand sa demonteze imensul cos.Imbracamintea acestora este neglijabila,sumara,chiar aproape inexistenta ,insa actiunea lor nu e la fel de sumara in film.Tocmai printre zgomotele asurzitoare, provocate de ilicita actiune,acestia personalizeaza fiecare secventa a cadrului prin cuvinte „lovite” de interjectii;prin expresii nearticulate;dintre care se face auzita,ca si „pauza de masa a masacrarii limbii rumane”,urmatoarea expresie: -IN BISERICA MATII! In secventa urmatoare ,cursivitatea epica a textului,imaginii si sunetului sunt carotate de propriul surplus”atomic” de imagine si sunet al obiectivului.Astfel incat acesta nu mai rationeaza discretionar si recurge la un gest disperat prin infantibilitatea angoasata ca reactie alergica nu la o cantitate infima ci prin surplusul care se revarsa din cantitatea infima. Ne mai „onorand” imaginea si sunetul,obiectivul isi acopera ochii sticlosi cu palmele cameramanului si incepe sa se invarteasca ,mimand pe „buze” negativul melodii:”Roata morii”.Gestul se revendica ca impuls disperat a ratiunii proprii,ce se lasa din ce in ce mai bine guvernata de interferenta programatice a Garii(a locatiei)prin exorcizarea ratiunii-mamut a Publicului,definind deviza handicapului:totul prin ratiune. Toata aceasta locatie a filmului nu devenise decat un medium perfect unui razboi civil intre ratiuni;care nu fac altceva decat,sa mitralieze imagini si sunete,promovand petitiile unor natiuni coprofage de ratiune. Insa acest razboi civil nu este ,cum s-ar putea crede,un conflict interior, in totalitate,ceea ce declanseaza gestul salvator(al ochilor acoperiti) provine in urma actiunilor machiavelice,chiar diabolesti;a reactiei ratiunii ce se varsa din ratiuni;din interior spre marginea exteriorului,ca surplus al lantului trofic de ratiuni coprofage. De aici,locatia initiala va fi schimbata,insa aceasta schimbare,nu este una brusca; cum s-ar parea,ci este una excerbat de cursiva la nivelul „epic” al utilului cotidian. Indeterminarea nu e incertitudine,indeterminarea determina si recunoaste abnegatia-ce naturalizeaza „cetatenia” incertitudinii.De aceea urmatoarea secventa,este una aticipativa cursivitatii filmului.Aceasta secventa liant,oarecum concubinica prin gestul obiectivului(prin legatura extraconjugala a imaginii cu sunetul)salveaza imixtiunea molipsitoare a elipsei. Imaginea-liant a filmului,ce apare in acest caz,dupa ce obiectivul se opreste din invartitul orb, pe negativul”Roata morii”;a carei agresiva recontructie sonora si vizuala o va imbratisa--imaginea-liant :imaginea mobil-functionala a unei roti de tren din secolul al nouasprezecelea,avand ca suport acustic,sunetul natural si necosmetizat al acesteia.Rolul acestei imagini-liant,nu este numai unul practic(de sacrificiu);ci aceasta, pare sa planeze asupra conflictului imago-ideatic dintre indeterminare si incertitudine. Odata cu epuizarea imaginii-liant,obiectivul restabileste contactul,cu gravitatea imaginii,a carei context e total diferit.Acesta(obiectivul) se trezeste in cabina,wc-ului unui tren actual,aflat in miscare.Dupa ce acesta va face doua-trei miscari bruste ale capului,pentru a se determina cu spatiul,obiectivul coboara incet privirea spre closet.Insa gestul natural,prin certitudinea lui,nu face decat sa para m-ai incert,deoarece closetul este plin de:chei fixe,surubelnite,patente si clesti s.a.,a caror surplus de imagine imita perfect plutirea „pudica” a unor fecale in apa wc-ului. „Flash-ul” de imagine a wc-ului,apare sub forma unei cadru coagulat de imgini injectate cu alcaloizi pana la falsa saturatie a simturilor proprii.Coplesit de incarcatura imaginii,obiectivul impulsioneaza atitudinea : propriilor simtiri-bonome,ce sfasie oarecum eterul atmosferic al imaginii prin miscarile atemporal de insterice;dand impresia imobilitatii spasmice a unui individ ramas fara aer intr-o capsula de amoxicilina. Gasind iesirea,acesta este cuprins instantaneu de marca unui sentiment de nevinovatiei,nemotivata prin expresia pura a unui fals motiv.Raspunzand aproape asimtotic la acest sentiment, prin covalescenta falsului motiv,nu pentru a insteriza ci pentru a argumenta gesturile puerile la concretetea metamotivului,devalorizandu-si falsitatea cu cat isi impunge falsa epiderma-a motivatiei proprii. Punctul culminant de incordare apare ( atunci cand,obiectivul intinde mana cameramanului,sa apese clanta usei,pentru a iesi); insa imaginea va fi comprimata (oarecum estompata) de virilitatea spontana si neconditionata a suportului acustic(ce pare sa-i intareasca increderea in falsul motiv) prin facilitatea cursiva a lui.In momentul antecedent apasarii pe clanta,intervine vuietul prelung al closetului(din statele acestuia),ce se goleste de continut(iar apa va ramane la latitudine senzoriala ca perceptie cu orizonturi cotidiene). Dupa acest „cadru-bridge” se va reintegra imaginea-liant sonorizata,a rotii trenului de epoca.Succedand imagibea-liant,isi are loc debutul imaginea „back-stage” (si am numit-o asa fiindca defineste caldura prematura a empireului,ca ventricul comun de imagini si ganduri-constand in integrarea elipsei ca incipit indeterminat de claritatea imaginii-liant. Imaginea „back-stage” consta in panorama intestinala a coridorului unui vagon de tren,a carui infinitate preambaleaza compartimentat curiozitatea--a carei sageti omoara spatiul frigid al satisfactiei,ca viitor anticipat.Astfel,coplesit de aceasta senzatie,obiectivul isi fragmenteaza clevetitor imaginea spre podeaua coridorului;gest aproape cursiv prin concretetea si cursivitatea imaginilor urmatoare. De aceea,odata coborata imaginea,obiectivul surprinde,in imediata apropiere(chiar la intrare,in primul compartiment) o balta de apa inexplicabila,depanandu-i un alt flash,a carui finalitate preceda imaginea si cadrul-compartimentului prin importanta cognitiva a „imaginii-bridge”. De acum inainte fiecare compartiment al vagonului va nuanta simbolistica unui cadru,prin pronuntata virilitate a atmosferii,create,cat si ca independenta,neautonoma insa unitara a atmosferii ca si cadru.Fragmentarea „imaginii-bridge” si a imaginii de ansamblu ,nu duce la fragmentarea firului epic,ci la inodarea acestuia,ca raspuns la o stare de necesitate. Asfel incat ,primul „cadru-nod” sau compartiment,se rezuma la metamorfoza expectativa a impresiei directe,astfel imaginea oferita obiectivului,vine ca improvizatie-vizuala a expectatiei.Imaginea compartimentului este folosita la nivel figurat al ei,ca o tropie serioasa si virulenta al mesajului subliminal oferit de conjunctura-ca reforma a instantei,definitorii pentru cuvantul COSMOPOLIT. Imaginea primului compartiment,este oferita cu o oarecare „inbunatatiri” a caror substanta tapeteaza peretii si podeaua cu placi de faianta si gresie;impartind atmosfera privata a unei cabine de dus cu atmosfera comuna a compartimentului de tren. Astfel incat compartimentul aduce mai mult cu „caldura” vaporoasa unei cabine de dus,deoarece insasi fereastra compartimentului este zidita cu faianta;insa singura farama de imagine congruenta e cea a usii;a carei structura si culoare e „izolata”,pastrand spatiul de congruenta „comuna” prin vopseaua fragmentata si sumbra a compartimentului,avand aceleasi perdele(parca neatinse de sinteza metamorfozei),tip CFR,ale caror culoare cameleonica o dezvalue petele de halena(ale navetistilor),spuma de bere si crema de pantofi;ale carei imagine concureaza cu imaginea unei „persoane pistruiate”. In cabina de dus se afla un individ,dezbracat si pipernicit,care si-a scapat sapunul pe podeaua cabinei;pe a carui perimetru,aria ii exorcizeaza bunul simt al raspunderii-mecanice. Potretul fizic al individului,”imbracat” in disocieri ale sugestiei;astfel incat acesta formeaza obiectul unei gravitatii de proportie,a grasimii inserata in diferitele parti ale corpului;astfel incat acest personaj nu graviteaza cu realitatea- conforma a decentei,a caror rigori se inaspresc si prin masiva calvitie,de care personajul „beneficiaza” involuntar.Obictivul va dimensiona si detensiona impresia,impaturind fiecare miscare a imaginii,portretul fizic, al individului ce contempleaza sapunul (cu „circumvolutiunile” pubiene adoptate),pentru a ingropa chistul dialogului dintre emitator si receptor prin rationarea egala a intermediarilor ca marfa(feliindu-si oarecum sistemul nervos de la centru spre extremitati,ca revansa a altruismului informational,fata de intermediari;in acest caz la nivelul imaginii-de halat democratic). Obiectivul va face un zoom-in sapun;al carui carne feciorelnica,se intrepatrunde tantric,cu imaginea aflata in descompunere:pixel cu pixel,ca saturatie imago-cognitiva a retinei universale.Insa reversul imaginii(zoom-out-ul) isi poarta pixeli pe paloarea excentrica si mutilata de angoasele indeterminantei,in care fata(ca determinant in ecuatia faciala a individului,imparte fludurasi vaporosi de promovare a bailor facile in propria esenta). Dupa ce obiectivul ramane nemiscat,imortalizand mulajul fetei individului(luat de pe sticla obiectivului),a carui reactie,infidela privirii,estompeaza pulsatiile imaginilor imobile,aflate in dialog;ce se monologheaza brusc,prin interventia gravitational de esentiala a imaginii-liant:rota unui tren de epoca cu suportul acustic de rigoare. Dupa care obiectivul va fi amplasat in fata compartimentului urmator. Compartimentul al doilea, nu se diferentiaza la aspectul comun al acestuia, cu nimic de un compartiment a unui tren actual si autohton.Insa subversiva atitudine,la aspectul conjugal al gesturilor si miscarilor tranzitorii ale vestimentatiei personajelor ce coabiteaza--sub regim de forta la nivel ideomatic,”imbracand” starea,dandu-i o talie potrivita conjuncturii ca disfunctiei a prezentului inglobat. Astfel ca personajele prezente in cadru se diferentiaza la nivel stilistic,insa in acelasi timp,dialogheaza prin regimul de forta al terenului nearticulat, insa nu neutru.Dialogul senzorial al stilului isi „ingroapa” modul prin parametrii vasali regimului,ca vector autonom al dreptului rezident in propria democratie vestimentara. De aceea dialogul apare ca fictiune;prin fragmentarea lui pe terenul minat al gestului,expectorat brusc(odata cu fragmentarea dialogului,acoperit de explozia minata a subdialogului)nearticuland evidentul,pentru a nu subiectiviza,epuizand evidentul de vlaga subiectului. Pe bancheta din stanga(spre geam)sunt reprezentate doua personaje(din cele trei ale compartimentului).Interdependenta ridicata la grad de rudenie,ma face sa le prezint,pe acestea ca pe un personaj-cuplu;al caror actiuni si revolte(nu sunt interioare) ci se consuma comunizate subit in spatiul dintre ele,pentru a demitifica cultul rational al personalitatii.Astfel,cel mai apropiat personaj de pe bancheta din stanga,este o doamna in varsta(avand trasatturi masculine);imbracata intr-un cupleu format dintr-o fusta si un scaou( de aceeasi culoare,cu tiv adanc)confectionat dintr-un material ce iti da impresia( de la distanta)de o duritate si o perenitate inflexibila,imposibil de purtat.;insa daca observi atent,iti formeaza impresia unui material moale si plastic,prin libertina imbinare a firelor,atat de permisiva incat iti ticheteaza iluzia nefinalizarii;simtind la atingere prezenta andrelelor si a falangelor croitorului atarnand,incomodandu-i mersul prin senzatia odioasa(pentru beneficiar) a infinitelor imbracaminti de proba. Infatisarea femeii este oarecum masculinizata,fie prin conjuctura naturala,fie prin una antropica.Parul tuns scurt,roscat si ondulat,iti da senzatia (gratiei falsei perfecrtiuni stilistice,avand in vedere varsta inaintata)unui par fals,a unei peruci,prea bine lucrate si cosmetizate,ce ii distrug verosimilitatea prin exculderea unei vederi naturaliste. Insusi trasaturile fetei si gesturile,sunt injectate progresiv cu testosteron,discrepand cu falsa atitudine a verstimentatiei-ce are functie de elipsa,de conjuctura,ce incearca sa defibrileze cadentata rigoare a liniilor musculare cei potenteaza corpul. Cel de al doilea personaj-cuplu,e un copil de vreo patru ani,imbracat oarecum sumar intr-un tricou si un sort deschis,tuns scurt,avand in picioare o pereche de tenisi,care nu par a fi pe marimea lui ,deoarece acestia ii aluneca pe langa glezna,la fiecare miscare;de remarcat tenul alb si inculat,rigoarea miscarilor imponderabile prin puritatea lor. Iar cel de al trei-lea presonaj se afla pozitionat in compartiment pe bancheta din dreapta(chiar langa usa).Personajul este un wc din aur masiv,avand in dreptul lui(tot pe bancheta) un diplomat la fel de inalt ca si el.In acest scop,veceul isi justifica invariabila prezenta,prin legalitatea conjucturala al dialogului de situatii epuizat, la nivel al hipercomicului de situatii ca mijloc ilicit de pragmatism. Astfel subactiunile interferente,intre cele doua personaje ale cupletului, mascheaza intr-o anumita masura epuizarea conflictului central.Conflictul central, confiaza tensiunile la nivel stilistico-senzorial intre personajele-cuplet a caror antagonie si interdependenta se ridica la grad de rudenie. Obiectivul va surprinde aceasta tensiune de imagine,care consta in:miscarile pure,infantile prin firavul lor,a copilului ce se chinuie sa isi i-a acadeaua,scapata pe podeaua compartimentului,ale carui izbugniri ii sunt inabusite cu o forta inuman de bruta, de catre femeia in varsta care-l dojeneste, articuland cuvintele-n adevarate palme practicante de „bune amaniere”,ca prezent imperativ al scopului transformat in moft inutil pragmatismului.Subliniez,inca odata ca interdependenta,ridicata la rand de rudenie,se instaleaza prin presiunea(ca determinant) al temperarii comportamentale,aplicand o forta in disproportie cu masa fragila a motivatiei. Dupa ce obiectivul nu mai suporta corectiile sub liminale,ce lovesc parca propriul psihic;intervine iarasi salvator,imaginea–liant:a rotii trenului de epoca,oferind efectul reconfortant al disfunctiei ca mijloc de reabilitare. Spatiul compartimentului al treilea, este cu totul diferit de imaginea obisnuita a unui astfel de loc.Astfel incat,intregul compartiment,apare mai de graba cu un cabinet de secretariat.Peretii compartimentului(inclusiv fereastra) sunt „astupati” cu placi dintr-un lemn de esenta tare,oarecum inegriti de esenta pura a lemnului, cat si de fumul de tigari al caror miros,tapeteaza intreaga incapere oferindu-i sterilitatea sobra si obscura,a spatiului iluminat doar de lumina naturala. In aceste conditii,in mijlocul compartimentului este amplasat un birou masiv, din lemn de cires,a carui forma conservatoare-aproape bruta(nu prin nefinisare ci prin forma sa finala)renegandu-si oarecum originea lui perisabila,prin aspectul cosmopolit,ca forta a perenitatii lui infinite. In spatele biroului,in picioare cu pantalonii in vine,sta un individ”cubic”,prin aspectul facial si corporal,ca si decor frgid prin insusi esenta exacerbat de dura a spatiului.Astfel portretul individului pare decupat de pe sasiul,unei picturi pe lemn;avand aceleasi trasaturi faciale-la fel de facile,ca si hiperpedanta inobilata la rang de personalitate-astfel defectele ascutite ale fetei cubice,din care se desprinde o personalitate(daca vreti) calofilica-ce-i anuleaza propria personalitate,devenind un „personaj de hartie” prin conjunctura situatiilor de care este determinat. Acest individ nu e decat un personaj-ciorna,in care autorul ingroapa sub epiderma lui celulozica,note de subsol,care apoi, vor germina adevarate necroze de sincera personalitate. Pe birou in fata secretarului,sta o prostituata ,avand o fusta croita din perdele de tren,trase pe cap;inconjurata de cartuse de tigari kent,cutii cu caviar si cutii cu bomboane de ciocolata,formand in jurul ei adevarate frontiere digerabile.Pozitia prostituatei e aproape perpendiculara pe imaginea secretarului,iar mana ei dreapta se inclesteaza cu o emotiei extaziata in gatul unui sticle de vin spumant ,de export.Astfel aspectul vestimentar sters si figid,cat si personalitatea contorsionata de aptitudinile progresiv de fade si prozaice(chiar grobiene) prin lejeritatea gesturilor ca expectoratie a comportamentului-digerat prin propriul debit vocational. Insa obiectivul isi va segrega atentia,selectiv de cursiva,prin imbolduri subliminale ale cameramanului,ce va apropia obiectivului,spre reverul secretarului,mai atent asupra funditei(rosie) de doliu, a carei existenta cromatica pare sa fie inexplicabila la impulsul inedit al receptorilor.Imaginea funditei va fi inchegata in progresia urmatoare de imgini,ridicand focusul obiectivului de pe funda rosie pe expresia faciala a secretarului,ce raspunde,la nivel expectativ printr-o parada de cursivitate parezica al muschiului rizorius in contratimp cu zona palpebrala;imitand senzatia incertitudinii si a indeterminarii imbinate la ancorarea peretelui ,de la intrare in compartiment;cu tavanul. Urmarind firul alunecos al imaginilor faciale emise de secretar,pironite in semnalul de oprire a trenului;pe a carui suprafata se suprapune potretul lui Stalin;ata de parfect incat marginile rosii,neacoperite ale semnalului,intaresc senzatia ramelor unui portret bine centrat si echilibrat pe masa practica a manerului de alarma. Obiectivul surprinde fluxul si refluxul de imagine,aproape telegrafice,pe lungul de linie al vergeruri istorice,ca defect alarmant dintre incerta expresie faciala(nu prin scop ci prin mijloc) interferand cu imaginea mobila (prin scop si nu prin mijloc)a echilibratului portret. Schimbul de imagine devine o propunere si nu un mijloc,usor santajabil de exacerbare a trocului,ca dependenta de imagine daltonista.Psihoza cromatica e motivatia imginii,ca legatura de rubedenie,lasata mostenire spatiului dintre cadre, plin de cufere goale.Relatiile subvizate de subconstient se automutileaza de idea exorcizarii lor publice. Intervine obsedant,iar imaginea-liant:a rotii trenului de epoca,cu suportul acustic de rigoare;anticipand compartimentul urmator. Atras de neobisnuita liniste,ce impresmuieste compartimentul al patrulea, obiectivul face cativa pasi marunti si isi indreapta privirea spre interiorul acestuia.Diferenta absurda, ii provoaca instantaneu ecuatii de constiinta,obiectivului;prin firescul morbid al imaginii,a carui developare ar mustra si un aparat. Cuprins de efectul calmant al pioseniei,obiectivul sedimenteaza fluxul imaginilor,impunandu-si un ritm mortuar de cadentare a gesturilor,prin sugrumarea lor subita cu un garou introvert al emotiilor(experimentand punctual disolutia rezervarii). Imaginea defilanta pe retina obiectivului,consta in cadrul comun al unui compartiment normal,cu doua banchete de calatorie;insa intre acestea,pe podea se afla o duna proaspat sapata de pamant avand in capatul interior,o cruce de lemn noduroasa,avand inscrise urmatoarele date: NASCUT:22 34 5 2 49 1 19 MORT: 3 12 39 41 27 31 REPORT:34 de Milenii Experimentand punctual disolutia rezervarii,acesta se comunizeaza prin interiorizare,ca solvent al integrarii subite in fundal-de aici porneste gema mutuala a gestului scaldat in simulare conjucturala,ca formular de intruire a miscarilor. Astfel incat,obiectivul trage cu o oarecare disperare usa compartimentului;in momentul urmator cadrul liniar al compartimentului coboara (destul de agil) imaginea catre pantofii cameramanului „asaltati de bulgarii de pamant,care se rostogolesc de pe movila,spre coridor.Dupa inghetarea imaginii pe picioarele cameramanului,cufundate in pamantul mlastinos(prin prospetimea lui)-o imagine ce defineste conceptul de unitate prin circuitul inchis al universului prezent;apare in obictiv mana cameramanului,care afunda in grama de pamant,o lumanare aprinsa si un acatist scris intr-un limbaj binar,pe un bilet loto.Acesta afunda lumanarea si acatistul in duna de pamant,dupa care se retrage lent din cadru.Obiectivul va ramane la nivulul solului,pe imaginea lumanarii arzand;folosind progresiv zoom-in-ul ,pentru ca intr-un moment dat,imaginea-liant,sa caroteze simtirea ponderabila prin reciproca:rotii trenului de epoca insotita de acustica aferenta. Contrastand cu linistea mormantala a cadrului precedent,cel de al cincilea compartiment se autoperfuzeaza,din infuzia de instabilitate sonora,prin care serul reverberatiei mitraliaza decibelii rasculati.Astfel,apropiindu-se timid de usa compartimentului,obiectivul surprinde imaginea:unui compartiment pe ale carui banchete sunt scrise mizer,lozinci nelizibile;intre care un grup inghdesuit de studenti revolutionari stand in picioare,strangad scandalizati si inteligil lozinci represaliere. Imaginea posomorata a cadrului-compartiment,ne ajuta sa formam unele observatii,de tip portret-colectiv a studentilor:subliniiand neglijenta vestimentatie(sacouri cadrilate,zedrentuite si neconforme cu marime lor),culorile sobre si contrastante,care se oglindesc pe irisul cromatic-ideotizant al perceptiilor valorilor individuale,avand insa substratul comun,al dorintei ca forma de manifestare a culorilor foviste. Judecand la nivelul programatic,ne dam seama ca efortul unitar al cuplorilor nu face decat sa ne integreze ideea-ca ipoteza, de dilatare a timpului in spatiul cromatic al branelor ideatice, ca proprii holograme. In nici un caz prezentarea studentilor nu alimenteaza,hologramic brana cromatica impartiala prin insusi conjunctura natural creata.Astfel,unul dintre studenti(cel mai aproape de obiectiv) un student cu ochelari(a carui deficienta tinde sa-i devina handicap),avand drapelul national decupat de stema:”Republicii Socialiste Romane”,in asa fel incat,prin circumferinta creata,intr-un acces matur de furie interplacentara;il tras pe cap(prin gaura formata dupa decupare stemei). Surprins de mesajul oferit,obiectivul isi cuteaza atentia ,asupra ochilor studentului observand o dilatare,adancita de incertitudinea transferata reciproc.Atunci studentul, raspunzand mesajului subliminal emis de obiectiv;se apropie de sticla usii intepenite,controlandu-se in buzunare,cu precizia alambicata a incordarii,spotind neclintit urmatoarele cuvinte: -AM PIERDUT ISTORIA! Dupa care toate bagajele enorme ,de sus;se „pravalesc”,inabusind revolta de culoare”,acoperindu-i complet (inclusiv pe studentul cu ochelari).Disperat, cameramanul „smulge”,aproape cu o viteza impresionanta,usa compartimentului;insa emotia este la fel de repede inabusita de cadaverica consolare conjuncturala,a celor intatisate;raspunzand la cererea simturilor practice prin coordonarea succesiva a lor.Astfel,mana cameramanului apare iar in cadru,insa de data aceasta aruncand o mana de pamant(ramasa ca reminiscenta perena a compartimentului anterior)luand direct,de pe proprii pantofi si aruncand peste amestecul neomogen,de bagaje si corpuri confiate-in semn de jertfa individiduala, ca despot introvert. Imediat dupa secventa panoramica a compartimentului cinci,intervine imaginea-liant :a rotii trenului de epoca cu fondul acustic de referinta. La compartimentul al saselea,usa de la intrare este deschisa si se poate simti de la relativa distanta,agitatia si nervozitatea interioara-ca forma de relaxare artistica.Apropiindu-se de compartiment,chiar intrand,obiectivul un adevarat dejavu; revansandu-se fata de sentimentele sub forma loc familiara.Astfel, imaginea compartimentului nu este altceva decat spatiul unui platou de filmare,imbracat in fum dens de tigara ,prin care strapung diferite persoane grabite(actori),chiar si „public de proba” al platoului,care se misca in functie de indicatii regizorale date prin portavoce.Facandu-si curaj (de „calda” primire aproape familiara pentru obiectiv)il incurajeaza sa mai faca cativa pasi;zarind trei persoane,ce stau pe scaune intr-o aura de fum de scena si, de tigara prin a carui densitate dau impresia ca discuta.Insistand pe aceasta imagine,obiectivul zareste doi scenaristi si un regizor,ce incerca sa discute,printre indicatiile regizorale;ce face imposibil ca discursul discutiei sa fie auzit(desi se vorbeste relativ tare).Accentuand,curios fragmentarea discutiei,obiectivul percepe numai doua propozitii(din fluenta aproape „tipatoare” a ei)esentiale din discutia si asa fragmentata de activitatea conjucturala: -AVEM UN SCENARIU! (insa replica regizorului intarzie,din cauza atentie distributive)raspunzand cu o oarecare satisfactie precoce: -DE CE FOC,ZICEATI?(contrariati scenaristii raman muti de uimire).......... Imediat dupa aceasta replica intervine discordial(detensionand cadrul) cu ajutorul imaginii-liant:a rotii trenului de epoca cu reminiscenta acustica necesara. Rolul compartimentului al saptelea,isi poarta in sine visul minuscul al probabilitatii-ca ciclu formator de imgine(in film),impresie si exaltarii idiotizante,la suprafata conceptului,ca lant trofic de succesiuni vizibile prin handicapul vazutului.Periodicitatea ciclului psihologic la nivelul imaginii,devalorizeaza handicapul ca forma (doar ca forma) a periodicului disfunctiei lui. Astfel,cadrul concludent al compartimentului,inoada firul „epic” al filmului, tocmai pentru a crea o alunecare controlata a firescului.Asa ca,alunecarea isi inchide ciclul controlat cu imaginea,aceluiasi individ marunt,cu valiza uriasa,care calatoreste pe bancheta din dreapta a compartimentului sapte,avand in stanga lui(urcata pe bancheta)geamantanul urias,ce antagonizeaza cu imaginea pipernicita a individului inert,prin insusi miscarile bruste ale trenului.Obiectivul surprinde vasta adancime a ochilor-”miriapozi”,prin focalizarea zoom-in-urilor,in vastul imperiu de frustrari,carotate de cabotajul dorintelor mutilate la calm.Imbinandu-se cu calmul paradisiac de blajin al ochilor,individului; obiectivul percepe din exterior zgomote indeterminabile(cu cadrul). Distribuindusi atentia asupra acestor zgomote,si relativ descifrandu-le,il cuprinse un soi de teama anticipativa.In fond zgomotul de scule,ii este unul destul de familiar si numai premunitia lor,ii altereaza comportamentul. Totul devine o certitudine atunci cand,sunetul se repeta cu o intensitate,mai mare,urmata apoi de cunoscuta(prin abnegatie) a injuraturii: -IN BISERICA MATII ! Speriat de impulsul hipertensiv de ganduri si imagini premunitorii, obiectivul percepe efortul „gafait” al rromilor minusculi,ce vor sa-l ajunga.Incarcand sa raspunda rational ;acesta explodeaza intr-o fuga isterica catre capatul vagonului,de unde (dinspre toaleta)se aud aceleasi zgomote mecanice si aceeasi injuratura.Acelasi cliseu acustic se va repeta de-a lungul,a inca cinci vagoane goale. Obs.Dupa fiecare vagon parcurs in fuga,obiectivul priveste in urma la vagonul precedent,care se desprinde de restul trenului,fiind desmenbrat de rromi.Ajungand la capatul,primului vagon de la loconmotiva;sunetul se repeta,la fel si injuratura,dupa care obiectivul se hotaraste sa intre in locomotiva. Odata intrat in locomotiva,obiectivul are surprinderea sa constate,ca locomotica trenului nodern,e doar o locomotiva de epoca,ce functioneaza pe baza de carbuni.De aici explicatia logica,dedusa,de insertia trecutului,ca perfuzie intrasigenta a prezentului bolnav de cursivitatea amanuntului-ca viitor sanatos.Un cadru atat de cursiv,prin explicatii ilogice,astfel incat ideeile sunt fragmentate de persistenta memoriei ca si conflict. Interiorul locomotivei,este unul obisnuit prin intunericul funinginei si prin albul esential al aburilor astfel incat,decorul isi persifleaza propria conjunctura, prin interferenta absurda a copiilor cu ceaunul;formand un nex circular(cu circuit inchis) a periodicitatii-handicap sever. In locomotiva se afla conductorul,al carui portret nu poate fi nici adaugit,dar nici sters din pricina,goliciunii de caracter,acoperita de epiderma grafitica a taciunilor de carbune.Mecanicul de locomotiva nu poate fi motivat,decat prin canalizarea eforturilor conjuncturale-a Importantei,generandu-i miscari mecanice tocmai pentru a-si autodetermina importanta minora. Undeva in dreapta mecanicului,sunt prezenti aceeasi copii rromi,plini de funingine,ce se joaca cu un ceaun,sfriidand oarecum atmosfera precedata de isteria tacuta,ce ii crusteaza fata conductorului,ca un fals zambet de satisfactie-conturat pe buzele grafitice ale acestuia. Incarcand ultima lopata de carbuni;in departari se aude progresiv aceleasi zgomote,de scule lovind,intre care se intrepatrunde si injuratura antologica-ce pare se se contureze cu certitudinea unui volum progrsiv de constant. Reactionand virulent ,prin vigilenta deciziilor,mecanicul arunca lopata in creuzet,dupa care isi intreapta privirea”nonverbalizata” catre obiectiv si se arunca si el in camera de ardere;pentru a potenta regimul de viteza (al desfasurarii filmului)prin cel de ardere.Cameramanul,pulsionat de gestul martiric ca importanta conjuncturala, acesta se deslipeste de obiectiv si se arunca fara nici o ezitare in camera de ardere.Zgomotul cheilor lovind,cuprinde intreaga suprafata exterioara a locomotivei; impunandu-i printr-un subliminal mesaj; indescifrabil,sacrificiul continuitatii in schimbul anteperenitatii spatiului de ardere,imponderabil de necesar. Astfel raspunde sacrificiului,prin aruncarea lui in camera de ardere,suprinzand inca diferenta dintre datorie si sacrificiu-filmandu-si aprinderea subita.Neputand controla circumcizia imago-ideatica a situatiilor,scenariul isi metadezvolta simtul de anticipatie,ca doza morfinica - a filmului situatiei-limita. Sfarsit |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate