agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-06-10 | |
SCENA 1
MALA, polițist Peisaj citadin. Filmat de pe un trotuar, peste o șosea slab circulată, poarta unui penitenciar. (trans înainte) Poarta se deschide. Pe alee, Mala, o tânără de cca. 25-30 de ani, suplă, frumoasă, în ciuda regimului de detenție la care fusese supusă, iese pe poartă (condusă de un polițist), care se închide în spatele ei. Un moment, rămâne nehotărâtă, dezorientată. Savurează libertatea. Apoi pornește agale, pe stradă. (Flashback-sepia) Mala, o Mala mai tânără cu câțiva ani, cea dinaintea arestării, stă pe o bancă din parc, îngândurată. Apare Epavă, însoțit de Roman. Mala îl cercetează îndelung cu privirea pe Roman. Deși este îmbrăcat în haine oarecum ponosite, ceva din aerul lui, din pozițiile pe care le adoptă sau din comportamentul lui exprimă eleganță. Este un bărbat bine, de cca. 35-40 ani, atletic. La rândul său, și Roman o studiază pe Mala, dar nu atât de fățiș pe cât este studiat el, mai degrabă discret, dar profund, în limita bunului simț, atât de profund încât să o facă pe Mala să se cutremure ușor și să se simtă brusc inconfortabil. Aceasta încearcă să contracareze simțămintele ce o cuprind adoptând un aer semeț și obraznic, ce se vrea dur, dar la limita vulgarului. EPAVÃ (singurul care nu simte și nu participă la lupta psihologică din jurul său): - Malo, ăsta-i Hașiș, ăla de care-ți spusei io pân’ acum! Roman îi întinde mâna. Mala îi privește lung și îndeajuns de nepoliticos mâna întinsă, fără să schițeze gestul de a răspunde. MALA (cu dispreț prefăcut): - Acu’ e momentul ăla în care trebuie să mă ud toată de drag că-mi pupi tu mâna, nu? (Prezent) Mala ajunge într-o stație de transport în comun. Se oprește și așteaptă. (Flashback-sepia) Petrecere de adolescenți, la care participă și Epavă. Acesta se retrage într-un loc mai liniștit și sună de pe telefonul mobil pe cineva. EPAVÃ (cu vocea plină de respectul impus de teamă): - Nu vă chem io degeaba... Avem bobocei de înțărcat! E piață bună, ascultă-mă! În cadrul următor, la petrecere își fac apariția Mala și Roman. Sunt întâmpinați de Epavă, care îi conduce spre un grup de liceeni amețiți de băutură. În grup se văd bine chipurile lui Vasilescu, Dorel și, undeva, mai retrasă, Crina. EPAVÃ: - Dorele, Vasilescule, au venit domnii cu marfa! (Prezent) Sosește un autobuz. Mala urcă și se așează pe un loc la geam. Privește absentă, prin geam, afară. (Flashback-sepia) Mala, împreună cu Roman, pe un pod, având ca fundal un superb apus de soare ce se revarsă peste panorama orașului. Mala e fericită și aproape că aleargă ca o fetiță în jurul lui Roman. Scoate din buzunare teancuri groase de bani și le flutură spre acesta. MALA:- Þi-am spus eu că facem bani? Bani! Bani grei! ROMAN (reținut): - Bani murdari, Alexandra! Hai să ne oprim! MALA se oprește brusc, privindu-l ciudat. Apoi se răzgândește și îl privește cu dispreț: - Lașule! (Prezent) Gross plan prin fereastra autobuzului: chipul Malei furios. Privește fix, în gol, retrăind clipele de atunci… (Flashback-sepia) La proces, având ca fundal sonor citirea sentinței împotriva ei, în imagine apare ea și Epavă în boxa arestaților, cu Roman pe fundal, în timp ce lângă el vine Dorel . Când ajung în prim-plan Roman și Dorel, acesta din urmă îi spune primului: DOREL: - Vă mulțumesc din inimă, domnule comisar! Dacă nu erați dumneavoastră, acum eram și eu în boxa aia... Sau mai rău... ROMAN îl privește o secundă îngândurat, după care îi răspunde: - Pentru asta există poliția: să salveze, nu să distrugă! (Prezent) Grossplan cu chipul Malei, stăpânit de o nestăvilită furie, cerând răzbunare. SCENÃ DE LEGATURÃ: peisaj citadin. SCENA 2 MALA, EPAVÃ, LEGIONARUL Alee de parc, ferită de prezența trecătorilor. Pe o bancă stă Mala, îngândurată. Apare Epavă. Mala tresare și se ridică în întâmpinarea lui. Se îmbrățișează. EPAVÃ (emoționat, bucuros): - Mala!! (o privește) MALA (emoționată și ea): - Măi, Epavă, mă!(se desprinde, regăsindu-și autocontrolul și se așează pe bancă, imitată de Epavă.) EPAVÃ (cald): - Ce mai faci, Malo! De când scăpai mă gândesc la ziua asta… MALA (pragmatică, stăpânindu-se): - Uite de ce te-am chemat! Ai fost singurul care ai rămas lângă mine și la bine și la rău! (privește în gol, revăzând trecutul, ceea ce îi aprinde în ochi o flacără sălbatică) Toți au fugit ca șobolanii, să se pună la adăpost…sau, mai rău, l-au ajutat pe Hașiș să-mi înfigă pumnalul mai adânc în suflet… EPAVÃ (o privește uimit, șoptind o constatare): - L-ai iubit! MALA (face eforturi, se controlează, iar chipul și vocea îi redevin reci, impenetrabile): - Uite de ce te-am chemat! Vreau să ne reorganizăm, să reintrăm în afaceri! Caută-mi oameni de încredere, să închegăm o echipă nouă! EPAVÃ (sare înflăcărat): - Sor-meo! Ai încredere în meșterache! Mâine îți aduc un batalion întreg, să-ți aleagă pupila ce-i place! MALA (rece, amenințătoare): - Te ia dracu’, măi, Epavă! (coboară tonul) Nu! Nu așa! Acum vom lucra cu cap! Am avut o lecție de învățat! Nu ne mai afișăm ca idioții, să ne înhațe prima razie… EPAVÃ (o întrerupe necugetat, vrând să fie ironic, dar imediat regretă, înspăimântat de privirea Malei): - Sau primul copoi infiltrat în gașca noastră! MALA (îi piere sângele din obraz, își mușcă buzele, ochii îi scapără mânioși, sălbatici, dar reușește, cu un efort, să se controleze): - Da!…Sau așa! Acum vom lucra din umbră! EPAVÃ: - Mare dreptate ai, sor-meo! Scoatem fraierii la lumină! MALA: - Exact! Și ține minte: nu faci nici un pas, nu scoți o vorbă,…nici nu respiri până nu mă întrebi pe mine! Nu am chef de greșeli! De acum, cine mi-a greșit va plăti! Chiar și moartea i se va părea o izbăvire …(întoarce, după o mică pauză, privirea spre un Epavă înghețat de frică) EPAVÃ: - Să fie al dracului ăla care o face în altu’ fel decât cum ziseși! Să-mi sară ochii pă jos, pă asfaltu’ lu’ Băsescu dacă… MALA (șuieră feroce): - Dacă nu te ia dracu’! (se calmează) Măi, Epavă! Mă, tăntălăule! Noi vom fi «lumea bună », mă! Cizelează-te, educă-te, spală-te de mocirla în care te scalzi (ridică tonul) că te ia dracul cum te văd și cum mă vezi! EPAVÃ (hotărât): - Să vezi tu de nu mă schimb! Să vezi tu ce băiat mă fac, băga-mi-aș… Scuze! C-așa-i! Acu’, mai mișto se fură dă sus, din lumea bună! Găinarii – un ou, boierii – un fond PHARE! MALA (un pic amuzată): - Taci, dracului, și treci la treabă! Uite ce ai de făcut până mâine, când ne întâlnim tot aici, la aceeași oră!…(se oprește brusc, privind un bărbat care trece pe alee, prin fața lor - LEGIONARUL)…Cine-i ăsta ? EPAVÃ (se întoarce, îl privește și se înfioară ; fără să-și dea seama, răspunde pe un ton scăzut): - Nimeni nu știe de unde e și pe unde a fost! Unii zic că a fost în Legiunea Străină! Alții se jură că ar fi fost în comandourile U.S.L.A.! (dă din umeri, încercând să zâmbească) Dar s-ar putea să fie un simplu pușcăriaș, cu nu-știu-câte crime pe răboj! (redevine grav) Toți îi zic «Legionarul»! MALA: - Cum intru în vorbă cu el? Cine îi e prieten? EPAVÃ (constată) : - Nu înțelegi…(explică) Nimeni nu s-a putut apropia vreodată de el! E politicos, dar rece ca o cobră! MALA (îngândurată, privind lung după Legionar): - Bine! Află, atunci, ce locuri frecventează! EPAVÃ (fericit că poate fi de folos): - Asta o știu! Zilnic îl găsești în barul ”XXL”! MALA (zâmbește misterios): - Bine! Ocupă-te de ce ți-am spus până acum. Ne vedem mâine! SCENÃ DE LEGÃTURÃ Peisaj citadin - o stradă seara, reclame luminoase, circulație. Panoramare până la un gang, în dreptul căruia Epavă instruiește 3-4 aurolaci. EPAVÃ : - Așa! Și tu îi spui lu’ Mortu’ și lu’ Găină să-și teleporteze hoiturile diseară la mine că le iau mutra-n aplauze înfocate! (îi dă un ghiont unui pici) Þi-ai implementat, bă, informația în hard ?…că te virusez acuma! Panoramarea continuă și se oprește pe intrarea în barul «XXL».Transfocator lent înainte. SCENA 3 MALA, LEGIONARUL Picoliță, barman, 3-5 consumatori Interior de bar. Doar câțiva consumatori, răsfirați pe la mese. O picoliță trece printre mese. Ajunge în dreptul mesei Malei, retrasă într-un colț întunecat. Mala îi face semn fetei că mai vrea un pahar. Tresare la intrarea cuiva în bar. E Legionarul, care se așează pe unul din scaunele înalte de la tejghea. Mala primește paharul cerut. Îl ia și se ridică. Merge și se așează la tejghea, pe scaunul de lângă Legionar, care privește absent ecranul TV din fața sa. MALA (cu un aer încurcat) : - Nu vreau să pară un șablon, dar v-aș ruga să-mi oferiți un foc! Legionarul, fără să-și mute privirea, ia bricheta de lângă pachetul de țigări și o pune pe tejghea, în fața ei. Mala ia bricheta cu o grimasă amară, aprinde țigara și i-o înapoiază. Privește câteva momente ecranul TV. MALA (vorbește cu ochii la TV): - Te-am așteptat… (pauză de așteptare a vreunei reacții din partea Legionarului. Acesta pare că nici nu a auzit) Vreau să îți vorbesc neapărat! LEGIONARUL (fără să se miște): - Tocmai asta faci! (se întoarce scurt spre ea) Nu-i așa ? MALA (după un lung moment de ezitare, aproape rugător): - Am nevoie de tine! LEGIONARUL (rece): - Eu nu am nevoie de tine! MALA (grăbită) : - Dar cred că îți pot oferi… LEGIONARUL (scurt): - Nu am nevoie de nimic! MALA (exasperată): - Ascultă-mă, te rog! Fă-o măcar din omenie! LEGIONARUL (o privește lung, curios, parcă citind-o, apoi se uită din nou în gol; după o ezitare spune): - Þi-a spus cineva că aș cunoaște acest sentiment? MALA (își pune toată puterea de convingere în joc): - Nu era nevoie să-mi spună careva! Totul la tine e o mască! Sub carapacea de duritate pe care o afișezi se află un suflet cald, care a văzut lucruri cumplite, mai presus de limita omenescului… LEGIONARUL (se întoarce spre ea, o privește lung, apoi se hotărăște): - Bine ! Te ascult !… MALA (se răsucește să-și așeze ceva, chipurile, întorcându-se cu spatele o clipă, pentru a zâmbi triumfător, răutăcios): - Sunt văduva unui om bogat! Îți imaginezi? (zâmbește ironic) Tânără, văduvă, bogată! Orice ai vrea să faci, ești ținta unor avansuri care, pe măsura ce le opui rezistență, se transformă în atacuri din ce în ce mai violente! (face o pauză, își aprinde altă țigare, soarbe din pahar și oftează) Mă lupt să fac ceva, să investesc undeva, să pornesc o afacere, dar peste tot mi se pun piedici! Am încercat să mituiesc… (vede că Legionarul a ridicat o sprânceană) Sincer! Am încercat în toate felurile! Dar nu!… Este un individ prea suspus, prea puternic, care îmi zădărnicește orice mișcare până nu-i cedez! (face o nouă pauză și remarcă satisfăcută că Legionarul o ascultă) LEGIONARUL (impenetrabil) : - Și cum vrei să te ajut? MALA (rugătoare): - Fii lângă mine! Sub orice formă vrei : prieten, șofer, bodyguard … Te rog să mă păzești! (Legionarul face o figură de neîncredere și Mala sare grăbită) Când ne-am întâlnit ultima oară, mi-a spus fără ocolișuri că, dacă își va pierde răbdarea, mă va lua cu forța! Și că, în acest caz, nu se sfiiește să ucidă, el sau oamenii lui! (se uită cu o prefăcută îngrijorare în jur și coboară tonul) Poliția este la mâna lui: e un mare grangur de-al lor! LEGIONARUL (privește lung chipul panicat al Malei): - Binee…! Sunt de acord. Dar să-ți fie foarte clar: nu sunt angajatul tău sau al altcuiva! Vin cu tine, dar plec când vreau! Și fac ceea ce consider eu că e bine! Clar? MALA (face eforturi disperate să-și ascundă satisfacția): - Cristal! SCENÃ DE LEGÃTURÃ: Peisaj citadin, trecerea timpului. SCENA 4 MALA, EPAVÃ Sufrageria locuinței Malei. Mobilată elegant, deși la prima vedere pare sumar: canapea, măsuță de cafea, o comodă pe care este așezat TV-ul etc. Mala e așezată comod pe canapea, vorbește la un telefon wireless, în timp ce se joacă cu telecomanda TV-ului. MALA: - Domnule senator, eu nu vă deranjez pentru un fleac! Colaborarea noastră va fi deosebit de fructuoasă pentru ambele părți! (râde ironic, mutește) Ați primit «mica mea atenție», nu? (mirată fals) Cum?! Nu v-ați verificat conturile azi? (ascultă câteva momente) E treaba mea cum am aflat contul…(e întreruptă) Nu! Nu vă cer nimic! … Sunt doar o mare admiratoare a dumneavoastră, care dorește, dezinteresată, susținerea campaniei dumneavoastră electorale! (ascultă iar) O să mă cunoașteți curând! Nu veți fi dezamăgit, promit! Îi închide în nas interlocutorului, zâmbind satisfăcută. Epavă, lângă o ușă, privește mirat. EPAVÃ: - Dar senatorul ăsta nu e din tabăra opusă celui de adineauri? MALA (zâmbind mulțumită): - Exact, scumpete! EPAVÃ: - Păi, noi finanțăm și puterea și opoziția?! MALA: - Exact, prostie mică! EPAVÃ: - Păi, ce rost are să… MALA (diabolic): - Aici e șmecheria, vito! Oricine câștigă, e al nostru! Ãștia sunt atât de ahtiați după bani și putere, încât nu se mai gândesc în ce mizerii se bagă! Cred ca niște țânci că, odată ajunși la putere, se pot spăla de rahatul și sângele de pe mâini!(râde cu răutate) Și, pe urmă, eu nu am spus nici unuia dintre mânjiții ăștia pe care i-am «uns» că îi sprijin partidul! Ca și cum i-ar păsa vreunuia de partidul care îl face om ! Eu am spus ca îl sprijin pe el, personal! Priceput? EPAVÃ: - Încerc! MALA (devine autoritară): - Până reușești, anunță-l pe Legionar să tragă mașina! Plec în zece minute! SCENA 5 MALA, LEGIONARUL, ROMAN, LUCREÞIA Legionarul la volan, Mala în dreapta lui, cu niște coli în mână, pe care le citește atentă. La un moment dat, Mala ridică privirea și se uită îngândurată afară. Îl vede pe comisarul Roman lângă o mașină, discutând cu Lucreția și tresare violent. MALA (imperativ): - Oprește !! Îl țintuiește pe Roman cu o privire sălbatică. Legionarul o privește uimit. Mala realizează asta și se controlează. MALA: - Scuză-mă! Hai mai departe! Legionarul pornește mai departe și Mala îl fixează cu privirea pe Roman până îl pierde din ochi. SCENA 6 ROMAN, GEORGESCU, VASILESCU Comisarul Roman, poreclit «Hașiș» când lucra sub acoperire în vechea bandă a Malei, stă rezemat de mașina sa, privind îngândurat după Lucreția, care se îndepărta. Se apropie Georgescu și Vasilescu. GEORGESCU: - Salve, comisare Roman! VASILESCU (imită pe Bugs Bunny): - Eee ! What’s up, doc? GEORGESCU (se uită după Lucreția): - Dacă nu mă-nșel, e Lucreția, sora băiatului ăla care ne-a ajutat să o legăm pe Mala! ROMAN (încă îngândurat după discuția cu Lucreția): - Dorel! GEORGESCU: - Așa, dom’le! Dorel! Ce mai zicea? ROMAN (zâmbește trist, apoi serios): - Dacă am dreptate, e nasoală! Au apărut droguri în oraș mai rău ca pe timpul Malei! Și s-au împrăștiat așa, deodată! Cred că nu mai e școală să n-aibe WC-ul plin de seringi! VASILESCU (zâmbind): - Asta nu e grav! Să vezi când or trage conductă direct de la rafinărie! GEORGESCU: - Taci, dracului! (se uită la Roman) Habar n-are ce-am tras noi atunci! Abia am scos-o la cap cu ce «plantase» Mala! VASILESCU (ironic): - Voi «săpați», eu mă distram! Doar eram unul din puștii de liceu racolați de gașca Malei, nu? GEORGESCU (nervos): - Erai un drac de copil prost! Dacă nu se infiltra Roman în bandă, așa-zisul «Hașiș», erai mort sau pușcăriaș acum! … Și nu mă mai scoteai pe mine din sărite! VASILESCU (înțepător): - Nu te cred decât dacă mi-o spui în versuri, poetu’ națiunii! GEORGESCU (spre Roman): - Auzi, Andrei? Spune-i tu lu’ Sfârlează ăsta că, fără tine, acum bea zamă de clopot la «doctorul Ilie Mormânt»! ROMAN (îngândurat): - Lăsați prostiile! Pe mine mă sperie presimțirea că a apărut o bandă nouă! Prea s-a întins molima ca ciuma, pentru a fi ceva întâmplător! E ceva organizat! VASILESCU: - Și eu să nu aflu nimic? GEORGESCU (îl bate pe umăr, explicându-i lui Roman): - Ombilico del mondo! Știe el tot! ROMAN (zâmbind către Vasilescu): - S-a dus vremea când erai tovarășul lor! Acum ești polițist și, oricât ai vrea tu să le rămâi camarad, ei te văd polițist înainte de toate! VASILESCU (îngândurat): - Asta explică multe … Sună telefonul lui Georgescu, scurt: primise un sms. VASILESCU: - Bine că mi-am amintit: Cine, dracu’ îți tot scrie mesaje, că m-a băgat în răcori! (spre Roman) Primește pe puțin 20-30 de mesaje pe zi! Le citește, apoi se trage într-un colț și răspunde cu cine știe ce versuri «ce din coadă au să sune »… Nu e lucru curat cu Raulu’ nostru! (spre Georgescu) Raul, tată, nu e uman ce se întâmplă cu tine! GEORGESCU (încurcat): - Să nu crezi, Andrei, că e cine știe ce altceva! M-am săturat de singurătate, de sărbători petrecute în lacrimi, … Știți voi! (parcă se justifica) Am 35 de ani și sunt singur! VASILESCU (curios): - Și? GEORGESCU: - Am văzut pe teletext anunțuri matrimoniale și am trimis și eu unul! Și așa am ajuns să corespondez cu o fată, Sabrina! VASILESCU: - Da, măi, omule, dar 30 de mesaje pe zi nu înseamnă «corespondență»! Ãsta e amor în toată regula! GEORGESCU (aruncă o privire urâtă lui Vasilescu, apoi spre Roman): - E isteață foc! Și îmi place mult la ea simțul umorului! Dacă îi citești 2-3 mesaje, te tăvălești de râs! VASILESCU: - Cum arată? GEORGESCU: - Nu știu! Nu ne-am întâlnit! Iar ea s-a descris amuzant: « Nu sunt înaltă, dar mă văd din plușul covorului… ! » VASILESCU (spre Roman): - Eu, unul, mă panichez! E inuman, stimate șef, să mă lași să lucrez cu astfel de accidente genetice! Suferă de singurătate, corespondează cu o fată de o lună, dar nu se întâlnește cu ea! (spre Georgescu) Și de ce, mă rog? E în Patagonia? GEORGESCU: - Nu! E aici, în oraș! VASILESCU (aruncă o privire lui Roman): - Þi-am spus? Nu se vindecă! (arată spre pistolul din ham) Șefu’, eu țin la el! Þin la el și-l lecuiesc! Nu pot sta și privi cum suferă! ROMAN: - Știu! Nevăzând-o, poți să ți-o imaginezi cum dorești! Dar să știi că, într-un fel, Vasilescu are dreptate: cândva tot trebuie să vă întâlniți, așa că nu mai amâna! Poate că realitatea corespunde sau chiar depășește visul tău!… Și, la urma urmei, dacă gândește așa cum visezi tu, fizicul nu contează prea mult! E mult mai important sufletul omului… GEORGESCU: - I-am spus că mă cheamă Athos, și de atunci glumim pe tema asta! Să vezi: Îmi scrie ceva frumos chiar când mă îmbrăcam să plec la serviciu. Îi răspund că îmi vine să las dracului serviciul și să mă duc la ea. Știi ce-mi răspunde? «Trădarea te duce în tabăra cardinalului, Athos!» ROMAN: - Te-a încântat fata! GEORGESCU: - Da, Andrei! Are o minte de aur … VASILESCU: - Știu de ce ți-e frică să o cunoști! Nu ți-e teamă că ar fi urâtă! Nu ești tu misoginul care să țină cont de frumusețe! Și Roman și Georgescu îl privesc curioși. VASILESCU : - E vorba de premonițiile tale tâmpite! Știi, comisare, ce are în cap? (spre Georgescu) Ia, citește-i poezia aia scrisă ieri! Hai, că o ai la tine ! ROMAN (se uită curios la Georgescu): - Serios că vreau să mi-o citești! Îmi place mult cum scrii și chiar și cum reciți! VASILESCU: - Doar a fost la A.T.F., nu ? GEORGESCU (scoate o hârtie din buzunar și recită): - Se numește «Pe când în rai ploua»… În ritmuri de pian ploua, Ploua plânsul nostru trist !… Dar poate c-a fost scris așa, Să plouă trist în paradis … Ne legănam în ritm de vals … Sau…nu știu! era poate vis! Și-n ritmul tristului balans Ploua amar în paradis… Și-atunci plânsul disperării Din lacrima de paradis, Þi-a șoptit cu glasul mării Și-ai aflat c-am fost ucis… Plângeau strunele viorii Și-abia atunci, lacrima ta M-a smuls ghearelor uitării, Pe când, trist, în rai ploua ! Nu lăsa dorul să doară, Te voi săruta în vis! Să nu verși lacrimă-amară, Plouă destul în paradis… Roman și Vasilescu tac, înfiorați. După o vreme, Roman oftează și-l bate pe umăr pe Georgescu. ROMAN: - Frumos!… Frumos, dar trist! GEORGESCU (oftează și el): - Da! Dar așa e viața! VASILESCU (nervos): - Comisare, explică-mi și mie ceva! Mintea mea refuză să gândească atunci când îmi încolțește ideea asta în creieri! Să uităm, pentru început, bătrânii noștri veterani, eroii care au îndurat Stalingradul și Oarba de Mureș și munții Tatra… Să facem precum guvernele care s-au perindat decenii de rușine, dându-le ca medalii cooperativizare înainte de Revoluție și o moarte în foame, frig și sărăcie după! Am văzut într-un ziar, cândva, un articol ce anunța «coșmarul trăit de un convoi al armatei române» în Afganistan, când a fost ucis un militar român! Care a fost coșmarul? Erau în TAB-uri, în blindate, și a tras UN SINGUR OM ÎNTR-UN CONVOI ÎNTREG!!!Și pentru acest căcat de «coșmar», li se dă «Virtutea militară», vuiesc ziarele și posturile de știri, onoruri militare ca la moartea lui Tito! Repet: n-am nimic cu băieții, dar unde e eroismul ăla ieșit din comun? Și, ce vreau să întreb, în primul rând, când e ucis ÎN MISIUNE un polițist, fără să fie adăpostit în blindate, căști de oțel și veste antiglonț și fără să fie pe un front, unde știi că se poate trage oricând, și ești permanent cu degetul pe trăgaci, fără să fii obligat, ca noi, la somație și foc în aer… polițistului ăla amărât, ce medalie i se dă? Urlă aceleași ziare că avem polițiști proști, slab pregătiți, iar șefii noștri, care ar trebui să ne apere și să le explice ce și cum, se întrec în a ne da șuturi în cur, nelăsându-ne nici măcar timp să ne plângem camaradul ucis! Aș vrea să știu ce e în inima soției polițistului ucis când vede la TV atâta glorie unui militar, iar soțul ei zace în pământ fără măcar un onor, cel mai mărunt și mai neînsemnat… ROMAN (vrea să pară indiferent, dar se vede că e răscolit de vorbele lui Vasilescu): - Ai terminat? VASILESCU (face eforturi să se calmeze): - Da! Dar nu e drept! Nu e corect! ROMAN (ironic): - Ia mâna de pe mine! (nervos) Ce-mi spui mie? Crezi că eu nu le văd? Du-te și spune-le ălora de sus, nemernicii care au uitat de popor și de Dumnezeu! VASILESCU (încă afectat): - Să știi că într-o zi am s-o fac! Dar să nu uiți că eu nu vreau să mai cred în datorie și onoare!!! Vorbe goale, sforăite de cei mai împuțiți fii ai poporului, ce se cred zei pentru că au pus mâinile murdare pe o funcție… ROMAN: - Adevarații eroi în timpuri murdare strălucesc! Vasilescu face un semn a lehamite din mâna și pleacă, urmat de Georgescu. SCENA 7 ROMAN Roman se uită cum se îndepărtează cei doi, oftează și dă să se urce în mașină. Se răzgândește și traversează trotuarul, intră în curtea școlii (în fața căreia oprise mașina inițial), intră în clădire și merge întins spre WC-uri. Intră și se uită pe jos, prin cabine : seringi aruncate… Grossplan cu figura tristă, îngândurată, a lui Roman. (sepia) scenă cu un copil găsit mort de la o supradoză. SCENA 8 MALA, KILLER 1, CRENGUÞA, DELIA În fața blocului în care locuiește Roman, oprește o mașină. Pe trotuar, pe lângă mașina ce tocmai oprise, trece Crenguța, venind de la școală. Ajunsă în fața blocului, se salută cu Delia, care o privea de la balcon. Își fac amândouă cu mâna. Crenguța intră în bloc. Din mașină coboară Mala și Killer 1. MALA: - Ea e fata comisarului Roman! Ai văzut-o bine? KILLER 1: - Normal! MALA: - Bun! Iar acolo, la balcon, este mă-sa, soția comisarului! KILLER 1: - Da! O văd! MALA: - Bă, cască ochii bine! KILLER 1 (jignit): - Cucoană, nu sunt prost! Îmi știu bine meseria! MALA (dur): - Nu mă interesează meseria ta! Chestia e că nu îți permit să greșești! N-ai voie, auzi? KILLER 1 (cu oarece dispreț): - Clar! Fii liniștită! Până mâine îi «răcim» pe toți trei! MALA (sare violent): - «Răcești» pe dracu’!! Dacă v-ați atins de Roman, vă ucid cu mâna mea! Doar soția și fata lui trebuie să moară! El nu! (interiorizat) Vreau să sufere! Vreau să se chinuie ca un drac prins în mănăstire, în mijlocul slujbei! Pe el mi-l lăsați mie, ai auzit? Vreau să-l omor cu mâna mea! KILLER 1 (înfiorat): - Prea bine, coană mare! Cât timp ai banul, ai tot ce vrei! (deschide portiera, să se urce în mașină, ezită o secundă și-i spune Malei ): Bafta mea că nu te-apuci de meserie! M-ai lăsa fără pâine, mâncați-aș păsărica lu’ matale! SCENA 9 ROMAN, ZÂCU, VITEZÃ, 2 FETE (prietenele lor) Roman la volan, îi zărește pe trotuar pe Zâcu și pe Viteză. Trage pe dreapta și coboară din mașină în fața lor. Aceștia îl văd și-l salută în cor : GRUPUL: - Salve, comisare! ROMAN: - Zâcule, Viteză, ce mai faceți, mă? ZÂCU: - Toate bune, șerifule! Matale? ROMAN (devine serios): - V-am văzut din mașină și… cum suntem prieteni vechi, apelez la ajutorul vostru! FATA 1 (mirată, spre Zâcu): - De când ești tu, bă, prieten cu gaborii? Ești croncănitoru’ lor, ai? ZÂCU (nervos): - Fă, cretina dracului! Mai fă-mă o dată ciripitor și-ți mut maxilaru’ la ceafă, să mesteci pă cur… (numără pe degete): Uno! Ãsta nu e orice caraliu, e Hașiș, adică comisaru’ ăla care a «crăpat-o» pe Mala, de i-a băgat toată gașca la țuhaus! Păi, dacă nu ținea la maestru’ici-șa (se arată cu degetul) și la otreapa asta (îl arată pe Viteză), acu’, în loc să ți-o trag io, așa cum fuseși martoră oculară adineauri, pă gang, eram amoru’ suprem la f’un cremenal cu cinșpe gâturi la activ și cu-al meu șaișpe, dacă nu i-o sugeam întocmai cum, cu mândrie țin să te-anunț, mă bucurași tu mai acușica! Apoi și-n al doilea rând, chiar dacă e polițist, ăsta nu-i tolomac, că p’ăsta îl duce capu’ mai tare decât pe mine și pe mă-ta la un loc ! (se calmează și o întreabă dulce) Pricepuși? VITEZÃ (ironic): - Poruncă, Măria Ta! ROMAN (trece peste ironia lui Viteză): - Au început iar să se plimbe drogurile prin oraș! ZÂCU (îl întrerupe): - Aoleu, mamă! Sunt mai curat ca Arielu’, tataie!Io sunt „Impecabilu’”! Ajax mă numesc! VITEZÃ (către Zâcu, ironic): - Zâcule, trăi-ți-ar mă-ta cu rasa galbenă! Eu am mers cu tine pă stradă că te-am crezut copil cuminte! ZÂCU (către Roman, cu tupeu): - Auzi, mânca-ți-aș pana matale! Eu crezui că te-ai oprit să ne saluți, să ne cinstești, că…vorba ceea: nu ne-am mai văzut de când era Decebal fecioară! Și când colo…ce-mi văd urechile? Dacă greșirăm când eram mici, acu’ ne urmărești toată viața? Vezi, bă, Viteză, cum e omu’? ROMAN (zâmbește): - Da’ va acuzat cineva? M-ați întrebat ce mai e nou! VITEZÃ: - Și mata, când te întreabă omu’ că „Ce mai faci?”, te-apuci să-i înșiri că ai lăsat-o pe vreuna borțoasă și n-ai bani de avort? ROMAN (amenințător): - Nu! M-apuc să-i înșir că aud multe și că dă de dracu’ dacă se pune cu mine! (le zâmbește dulce și se urcă în mașină). SCENA 10 MALA, ARABUL Interior de restaurant elegant. În sală intră Mala, într-o superbă rochie de seară, făcând ca multe priviri să se abată asupra ei. Se îndreaptă spre o masă unde e așteptată de singurul ocupant al acelei mese, un arab. Acesta o întâmpină în picioare și îi sărută mâna. ARABUL: - Salamaleikum! MALA: - Salam! ARABUL: - Ce îngândare brivirii mi-a îngăduit Allah să brimesc! MALA: - Mulțumesc, dar am venit să discutăm afaceri! ARABUL: - Îmbinăm blăgudul cu utilul! MALA (rece): - Ia lasă dumneata plăcutul la urmă! Utilul e util! ARABUL (glumind): - O femeie deșdeabdă face cât două cămile, bre! MALA (zâmbește scurt): - Șeicul a acceptat prețul? ARABUL: - Dumneata ai voluntarii? MALA: - Am găsit deja niște aurolaci de canal! După o doză bună, se leagă singuri cu dinamita de brâu și o detonează și pe mă-sa,… dac-ar ști-o, bineînțeles! ARABUL: - Vorbele dumidale sunt muzică bendru urechile mele! (îi ia mâna și o sărută) Allah grăiește prin gura ta! Șeicul a accebtat brețul și m-a însărcinat să îți aduc un mic avans, bentru a-ți demonstra încrederea domniei sale! (arată spre o servietă de lângă piciorul mesei). Mala zâmbește satisfăcută și ridică cupa de șampanie. SCENA 11 ROMAN, ȘEFUL SÃU Roman se află în biroul șefului său, împreună cu acesta. Șeful se fâțâie nervos pe scaun, în timp ce Roman e lângă ușă, gata să plece. Se vede că discuția a fost mai lungă și contradictorie. ROMAN (agitat): - Crezi ce vrei, dar știi cât mă doare pe mine să afirm așa ceva! ȘEFUL : - Atunci, dacă nu ai probe concrete, de ce o spui? ROMAN : - Pentru că mi-e groază ca acele probe concrete să nu fie cadavrele camarazilor mei! ȘEFUL: - Ai noștri, vrei să spui! ROMAN (oarecum scârbit): - Dacă îi considerai camarazi, nu mai cereai probe, ci îți tremura curul la gândul că l-ai putea vede pe vreunul dintre ei mort! Ascultă-mă, o dată pentru totdeauna: printre noi este un informator! Un polițist „mânjit”! Prea sunt traficanții mereu cu un pas înaintea noastră și ne știu din timp toate mișcările! ȘEFUL: - Andrei, poate te înșeli! Poate e vorba doar de niște tipi versați, cu putere de anticipare! ROMAN (pentru sine): - Și poate mă-ta e Gioconda! ȘEFUL (nu a înțeles): - Ce? Roman dă din cap, a lehamite. ȘEFUL : - Andrei, înțelege că nu pot să cred că unul din colegii noștri e „murdar”! (ironic) Ai văzut prea multe filme! ROMAN (amar): - Ai să regreți că nu mai crezut… De fapt, am senzația că o să regretăm cu toții! SCENÃ DE LEGÃTURÃ Răsărit de soare, un bulevard circulat, în agitația dimineții. SCENA 12 MALA, ZÂCU, VITEZÃ, EPAVÃ CADRUL 1 Mala e în sufrageria ei, vorbind la telefon. MALA: - Da! Mâine e mitingul ăla! Dacă dai greș, te-am „spart”! CADRUL 2 Epavă, în fața unui grup de aurolaci, închide telefonul și-l bagă în buzunar. EPAVÃ: - Băă! Să faceți cum v-am spus, că vă ia dracu’! Vreau să văd huiduieli, înjurături, roșii stricate, ouă clocite, tot tacâmul! Să nu zică oamenii ăia c-au venit degeaba la miting, că vă jupoi!… Să dați tot ce-i mai bun din voi, să se mândrească țara cu aurolacii ei, că vă iau gâturile ca la porumbei! Și v-ați lins pe bot de „prafuri”! CADRUL 1 Mala închide telefonul și îl pune pe măsuța din fața canapelei, când se aud bătăi timide în ușă. MALA: - Da! Intră Zâcu și Viteză. Se codesc și se împing unul pe altul. Mala îi privește cu un dispreț nedisimulat. MALA: - Ce-i, copii? V-ați adus aminte de mine? ZÂCU: - Ba eu mereu m-am gândit la tine! VITEZÃ (sare repede): - Eu și mai des! ZÂCU (încurcat): - Dar te știam… (arată cu mâinile alăturate) dincolo! VITEZÃ: - Acu’ auzirăm noi ceva și ți-am luat urma! MALA (intrigată): - Cum ați dat de mine? Dar, mai întâi, ce ați auzit? ZÂCU: - Comisarul Roman ne-a acostat pe trotal când eram cu femelele noastre la promenadă! Auzind numele lui Roman, Mala se așează crispată pe canapea. MALA (murmură): - Știe de mine? Ce știe?… ZÂCU: - Nu! Nu știe nimic! Ne-am „ginit” de treaba asta! Dar „a prins miros”! MALA (încă îngrijorată): - Adică? VITEZÃ: - Ne-a spus că e convins ca invazia asta de droguri vine de la ceva organizat! ZÂCU: - Dar n-are habar ce și cum! MALA (zâmbește diabolic): - O să aibă! Și încă ce habar o să aibă!… Zâcu și Viteză se privesc și se îndeamnă mutește. În cele din urmă, Zâcu își ia inima în dinți. ZÂCU: - Fie-ți milă de noi și ajută-ne cu ceva mărunțiș! VITEZÃ: - N-am mâncat de trei zile! ZÂCU: - Eu n-am bani nici să beau apa din gârlă! Mala tace, privindu-i cu dispreț. Cei doi, încurajați de tăcerea ei, continuă. ZÂCU: - O să muncim pentru banii ăștia! VITEZÃ (uitându-se îngrozit la Zâcu): - Muncăăă…? La muncă s-o duci pe mă-ta, bă! (apoi își revine): O să facem ce vrea inimioara ta, să te mulțumim, dacă ne primești înapoi! MALA (cu o răceală înfiorătoare): - Să mă trădați iar? ZÂCU și VITEZÃ: - Nu! Nu! Îți jur! Niciodată! - Ne-a sucit mâna să scriem alea! - Ne-a bătut cinci zile să zicem ca el! Mala se duce la birou. Se așează în fotoliu, deschide un sertar și pune un pistol pe birou. Cei doi încremenesc. MALA (rece): - Care îl ucide pe Roman va fi angajat! Cei doi sunt stupefiați. Se trag înapoi și se ascund unul în spatele celuilalt. ZÂCU: - Nu pot! N-am tăiat o găină în viața mea, dar pe comisar… VITEZÃ (serios): - Eu mi-am scrântit piciorul odată, ca să nu calc pe o albină… MALA (zâmbește disprețuitor, apoi își schimbă expresia feței, părând îmbunată): - Bine, bine! (le aruncă niște bani pe jos) Luați măruntul ăsta și țineți legătura! În curând o să am nevoie de voi! Cei doi pleacă fericiți. Dintr-o ușă laterală apare Epavă, care auzise discuția. EPAVÃ (intrigat): - Nu te știam așa moale! Nu e felul tău să cedezi unor lacrimi! Atunci? MALA (râzând): - Fii sigur că nu m-am tâmpit! EPAVÃ : - Dar i-ai angajat, deși știi că sunt oamenii lui Roman! MALA : - Ba tocmai d-aia i-am angajat! Așa, Roman va afla ce vrem noi, iar noi vom afla mereu ce știe el! SCENA 13 ZÂCU, VITEZÃ Pe stradă, Zâcu numără banii primiți de la Mala. VITEZÃ (îngrijorat): - Ce facem, Zâcule? Ne băgăm iar în „afaceri”? De data asta, nu cred că Roman o să-și mai bage obrazul să ne scoată din hazna, că sigur vom fi prinși, odată și-odată! „Afacerile” astea nu merg niciodată la infinit! ZÂCU : - Taci, mă, prostule! Nu te-ai prins? Ne băgăm pe lângă Mala și „mirosim” ce coace drăcoaica asta! Așa, vom putea să-i plătim lu’ Roman gestul ăla fain, când ne-a scăpat de pușcărie și îi și arătăm că n-a făcut-o degeaba, că ne-am schimbat! VITEZÃ (zâmbitor): - Ești deștept, bă, prostule! (fatidic) Dar ești conștient că asta ne poate costa gâtul… SCENA 14 ROMAN, GEORGESCU, LUCREÞIA Roman și Georgescu se opresc în fața unui fast-food. Georgescu îl invită pe Roman la un sandviș. În timp ce Georgescu așteaptă comanda, pe lângă ei trece Lucreția, care îl zărește pe Roman și se apropie de el. LUCREÞIA: - Bună ziua, domnule comisar! ROMAN: - Bună, Lucreția! Ce mai faci? LUCREÞIA (surâde amar): - Bine! ROMAN: - Ai terminat facultatea? LUCREÞIA: - Da! Am început deja și munca! (oftează discret, dar vizibil pentru privirea ageră a lui Roman, care tresare). ROMAN: - Hei! Nu-ți merge cu mine! Spune-mi adevărul! Ce ai pe suflet? LUCREÞIA (are tendința să ascundă mai departe subiectul ce o frământă, dar Roman o apucă gingaș de bărbie și dă din cap, dezaprobator, așa că oftează din nou): - E vorba de Dorel! ROMAN: - Fratele tău? (apoi, interiorizat) Bănuiam… (se uită în ochii Lucreției) Am citit eu ceva în ochii tăi când ne-am întâlnit acum câteva zile! Dar atunci n-am apucat să vorbim… Spune-mi! LUCREÞIA: - A luat-o razna! Îmi e teamă că s-a încurcat iar cu gașca veche și cu „zăpada”! Se poartă urât, vorbește urât… lipsește de acasă zile întregi! Georgescu apare cu două sandvișuri în mâini. O vede pe Lucreția. GEORGESCU: - Îmi pare rău! Dacă știam, mai luam unul… LUCREÞIA: - Ah! Nu, mulțumesc! (își privește fugitiv ceasul de mână) Oricum, sunt în întârziere! Sună mobilul lui Georgescu. Acesta răspunde, în timp ce Roman glumește: ROMAN: - Tot Sabrina? GEORGESCU (la telefon): - Am ajuns! (închide mobilul și se uită la Roman, care o salută pe Lucreția și deja pornea spre mașină) Era Vasilescu! A prins un traficant la Liceul „Cuza”! Se urcă amândoi în mașină și pornesc . SCENA 15 MALA, EPAVÃ Mala cu Epavă, într-un bar, într-un separeu. Sună mobilul Malei. Aceasta răspunde, ascultă și se încruntă. MALA: - Cum, mama dracului, a izbutit idiotul ăsta să se lase prins?… Cât avea pe el?… Bine! Stai liniștit! Stați în umbră! De data asta lucrăm curat! Fără urme! N-are cum să ajungă până la noi!… Cine? Comisarul Roman?!… Bine! Închide telefonul și rămâne pe gânduri, privind în gol. Epavă o privește încordat. MALA: - Roman începe să mă calce pe nervi! E cazul să grăbim lucrurile… EPAVÃ: - Săptămâna viitoare? MALA (energic): - Azi! Epavă se înfioară și dă din cap. EPAVÃ: - Și cu idiotul acela care s-a lăsat prins? MALA (face gestul clasic de a tăia gâtul): - Am zis curat, nu? Epavă rămâne încremenit. SCENA 16 ROMAN, GEORGESCU Profesor Roman și Georgescu ajung la liceu. Un profesor se apropie de ei. PROFESORUL: - Sunt profesor aici, la liceu! M-a rugat colegul dumneavoastră să vă aștept și să vă conduc la dânsul, la cancelarie! Își strâng mâinile și pornesc spre clădire. Deodată sună scurt mobilul lui Georgescu. ROMAN (fără să se întoarcă): - Mesaj de la Sabrina! GEORGESCU (începe să râdă): - Răspund mai târziu… SCENA 17 DELIA, CRENGUÞA, KILLER 1, KILLER 2 În fața blocului lui Roman oprește o mașină. Pe trotuar trece distrată Crenguța, fata comisarului. Intră în bloc, urcă pe scări și ajunge în fața ușii. Delia, mama ei, îi deschide. E îmbrăcată în haine de casă, cu un șorț de bucătărie pe deasupra lor. CRENGUÞA: - Sărutmâna, mami! (îi sare de gât). DELIA: - Ce faci, iubire? Cum a fost la școală? CRENGUÞA: - Bine! M-a scos la tablă și am știut tot! DELIA (o sărută, apoi în glumă): - Ei, chiar tot?! CRENGUÞA (luând-o în serios): - Zău! DELIA (zâmbitoare) : - Bravo! Atunci știi și că trebuie să te speli pe mâini și să vii la masă! CRENGUÞA: - Nu-l așteptăm și pe tati, să mâncăm împreună? DELIA : - A sunat mai adineauri și mi-a spus că mai întârzie! CRENGUÞA (îmbufnată) : - Iar? DELIA : - Crezi că lui îi place?! Ãsta îi e serviciul! Fetița pleacă spre baie, urmărită de privirile mângâietoare ale mamei sale. SCENA 18 ROMAN, GEORGESCU, VASILESCU Arestatul, 4 teroriști Roman, Georgescu și Vasilescu ies cu arestatul încătușat din clădirea liceului. VASILESCU (vesel): - Șefu’, dai o bere pentru prinderea asta? ROMAN: - Când o intra salariul pe card, piciule, o să analizăm și varianta asta! GEORGESCU: - Chiar! Trebuia să luăm salariul de trei zile! Ce le pasă ăstora că avem scadențe la bănci? VASILESCU: - Te pomenești ca banca însăși întârzie virarea banilor, intenționat, ca să perceapă penalizări de la noi, ăștia cu împrumuturi la ei! (spre Roman) Dar eu nu înțeleg de ce și cu ce drept ne-a obligat statul să luăm salariul pe carduri! Mie nu-mi convine! ROMAN (sec): - Și ce-mi spui mie? Scrie acasă, n-ai părinți? (zâmbește) Ãsta e răspunsul statului, piciule! Răspunsul meu e mai scurt: gândește singur! VASILESCU: - Adică? ROMAN: - Adică oameni mari au luat comisioane mari pentru măgăria asta! De la bănci, mă refer! VASILESCU: - Si acum te apucă toți dracii până îți intră banii pe card și, când totuși intră, stai la cozi infernale ca să scoți un ban de pâine! Trebuia întâi creată o rețea vastă de bancomate și terminale la magazine, pentru a se putea folosi decent „banii electronici”, nu credeți? Nu e corupție, ce au făcut porcii ăștia? GEORGESCU (sec): - Nu! La nivel înalt, se cheamă democrație! Corupție e când dai un săpun unei infirmiere, la spital! Asta poate prejudicia economia națională, nu vânzarea unei flote pe un dolar! Deodată, o ploaie de gloanțe plesnesc asfaltul în jurul lor. GEORGESCU (prefăcându-se mirat, în timp ce scoate pistolul): - Da’ repede se supără guvernu’ ăsta! Se aruncă toți spre locuri adăpostite, Georgescu luându-l pe sus, cu el, pe arestat. Începe un schimb violent de focuri între ei și agresorii plasați peste stradă, într-o parcare. Când Roman doboară unul dintre agresori, găsește timp să glumească, suflând pe țeava pistolului și strigându-i celui ucis: „Sayonara, sucker!”. Ultimul agresor rămas în viață sare într-o mașină și demarează în trombă. Roman se repede la Vasilescu, care rămăsese culcat. ROMAN: - Piciule, ai pățit ceva? VASILESCU (îl imită pe Sergiu Nicolaescu în rolul comisarului Miclovan): - „Mai nimic!… M-au ciuruit!” (apoi zâmbește și se freacă la cot) Am căzut cu cotul pe o piatră și înnebunesc de durere! GEORGESCU (caustic, în timp ce își reîncarcă pistolul): - Și așa va putea piciul să povestească nepoților, pe bună dreptate, (imită) „Teroriștii trăgeau de mama focului, dar pe mine mă durea în cot!” Încep toți trei să râdă. Apoi, Roman îl întreabă îngândurat pe Georgescu, care se apucase calm să scrie un sms. de răspuns Sabrinei. ROMAN: - De unde, mama dracului, știau ăștia sau cine i-a trimis, că vom fi aici, acum? Georgescu îl privește grav, fără să răspundă. SCENA 19 KILLER 1, KILLER 2, DELIA, CRENGUÞA CADRUL 1 În fața blocului familiei Roman, din mașina staționată, coboară Killer 1 și Killer 2. Intră în scara blocului, privind cu atenție în jur. CADRUL 2 În bucătărie, Delia aranjează masa de prânz. Din camera Crenguței se aude, destul de tare, muzică. DELIA (strigă): - Dă muzica aia mai încet și hai la masă! CADRUL 3 Holul apartamentului. Ușa de la intrare se izbește de perete. Cei doi killeri, cu cagule trase pe față, se năpustesc în locuință. Primul o vede pe Delia în bucătărie și, până ca ea să poată schița vreun gest, trage o serie de 2-3 focuri spre ea, dintr-un pistol cu amortizor. Delia țipă spre Crenguța „-Fugi…!”, dar strigătul îi este secerat de gloanțe. CADRUL 4 Crenguța deschide ușa de la baie exact în momentul în care Killer 1 trage în Delia. Vede prin crăpătura ușii pe acesta, cu arma fumegând, îndreptată spre bucătărie. Îngrozită, se uită în jur, prin camera de baie, căutând un loc unde să se ascundă, o cale de scăpare. CADRUL 5 Cei doi killeri încep să cotrobăie prin camere, căutând-o pe fată, care le urmărește mișcările prin crăpătura ușii. CADRUL 6 Fata se învârte prin cameră, plângând terorizată și strigând înăbușit: „Mami! Mami!” CADRUL 7 Killer 2 iese din camera vecină băii. Îi strigă celuilalt: „Nu-i nici aici!” Se apropie de baie și întinde mâna spre clanța ușii. Killer 1 iese dintr-o cameră și intră în cea alăturată, înjurând. Killer 2 rămâne cu mâna în aer, se întoarce spre locul unde se afla Killer 1 și strigă: „Să fi ieșit fără să o vedem noi?” În acel moment, profitând de faptul că ucigașul e întors cu spatele, Crenguța iese fără zgomot din baie și se furișează în dormitorul pe care acesta tocmai îl verificase. Din camera unde se afla, Killer 1 strigă: „N-avea cum! Mă-sa tocmai o chema la masă, îți amintești?” Killer 2 dă din cap, se răsucește și îi dă un picior ușii de la baie. Vede camera goală și înjură.. CADRUL 8 Pe stradă, în fața blocului, oprește o mașină. Din ea coboară Vasilescu și intră grăbit în bloc. CADRUL 9 Crenguța, în camera ei, se ascunde sub pat. Stă 2-3 secunde, respirând greu, după care se răzgândește și iese afară. Se învârte prin cameră, căutând un loc unde să se ascundă. CADRUL 10 Vasilescu, în liftul aflat în urcare, se uită nerăbdător la ceas. CADRUL 11 Fata vede șifonierul și se hotărăște. Se urcă în pat și, de acolo, se cațără pe șifonier. CADRUL 12 Vasilescu, în lift. Liftul se oprește și Vasilescu deschide ușa. Iese pe holul scărilor, vede ușa apartamentului lui Roman forțată și scoate pistolul. CADRUL 13 Cei doi killeri se întâlnesc pe holul apartamentului. Killer 1 vrea să intre în camera unde se află ascunsă fata, dar Killer 2 îl oprește: „Am căutat eu acolo! Pierdem timp!” KILLER 1 (nervos la culme) : - Unde, mama dracului, poate fi? Ușa apartamentului se dă de perete. În prag apare Vasilescu, cu pistolul în mână, în poziție de tragere. Cei doi killeri reacționează prompt, ridicând armele simultan. Îl recunosc pe Vasilescu și Killer 1 strigă: „Bă, tu vrei să mori?” Lasă toți trei armele jos, destinzându-se. Cei doi ucigași se apropie de Vasilescu. KILLER 1: - N-am găsit fata! E pe aici, prin casă, dar nu dăm de ea! VASILESCU (le face semn să tacă și să iasă din locuință. Cei doi se supun. Vasilescu așteaptă până nu se mai aude nici un zgomot, după care strigă): - Crenguța! Sunt eu, Gigi Vasilescu! Vino! Ai scăpat!… (ascultă: nimic) Vine și dom’comisar imediat! Au dat vecinii alarma! Ușa dormitorului se deschide și Crenguța îi sare, plângând în hohote, în brațe, lui Vasilescu. Acesta o mângâie cu mâna stângă pe cap, în timp ce, cu mâna dreaptă scoate încet pistolul de la spate. În acel moment, în pragul ușii de la intrare, apare Killer 2. KILLER 2: - Gata, șefule, ai găsit-o? Gross plan cu ochii mari ai fetiței, care înțelege imediat totul. Imaginea se filează în negru, având ca fundal sonor împușcătura. SCENA 20 ROMAN, ȘEFUL, GEORGESCU, VASILESCU, Arestatul CADRUL 1 ROMAN (în biroul șefului, se învârte nervos, aproape strigând la șeful său): - Þi-am spus că avem un informator printre noi! Crede-mă, măcar acum! Ce tragedii vrei să se mai întâmple, câte tablouri ale colegilor uciși mai agățăm pe hol, ca să fiu crezut? ȘEFUL (nervos și el, dar se controlează): - Andrei, dar e absurd!… (caută să fie împăciuitor) Uite! Caută-l, găsește-l, vino la mine cu probe … ROMAN (dezamăgit): - Până atunci, ne vom atârna mutrele pe hol… (iese) CADRUL 2 Roman și Georgescu, în biroul lor, se plimbă în jurul arestatului, care stă pe un scaun, lângă o masă. GEORGESCU: - Drăguțule, nu avem toată ziua! Spune-ne frumușel ce te doare! Ai văzut ce s-a întâmplat la liceu! Tu erai ținta! Se lepădau de tine ca să nu îi dai în gât! Viața ta nu contează pentru ei! ROMAN (spre Georgescu): - Colega, am o idee! Hai să-i dăm drumul amărâtului acesta, nu vezi că nu vrea să vorbească? GEORGESCU (încă nervos): - Ba vrea, dar nu și-a dat seama încă! În inima lui, fierbe de dorul confesiunii! ROMAN (în timp ce arestatul face ochii mari, de groază): - Sunt sigur că banda lui îl va crede că noi l-am eliberat fără ca el să ne spună ceva! VASILESCU (intră în acel moment, auzind ultimele replici): - Descarcă-ți sufletul, băiete! Uite, imaginează-ți că dom’comisar e preot și acesta (arată spre Georgescu) e țârcovnicul! GEORGESCU: - Și tu ești preoteasa? VASILESCU (cu subînțeles): - Ia-o cum îți place! (spre arestat) Hai, spovedește-te! Deodată Roman tresare și duce mâna la inimă. Se clatină, se duce la ușă, iese pe hol și se reazemă de pervazul unei ferestre. Cei doi colegi vin la el speriați. GEORGESCU: - Ce-i, Andrei? Ce s-a întâmplat? ROMAN (respiră adânc, ca după o fugă bună, apoi șoptește): - Nu știu! Am simțit că mor… Mi-a stat inima, efectiv! (se ridică, revenindu-și puțin) Doamne, ce gust cumplit are moartea!… Vasilescu îl privește lung, împietrit. SCENA 21 DELIA, CRENGUÞA, Trecători Delia, plină de sânge, cu fetița lipsită de cunoștință în brațe, coboară scările blocului și iese pe trotuar. Se clatină puternic, abia se mai ține pe picioare. Își simte sfârșitul și lasă cu grijă copilul jos, pe asfalt. Vede pe stradă, în jurul ei cum trecătorii o priveau, ferindu-se de ea, de parcă era ciumată. Face de câteva ori gestul de a se adresa câte unuia din ei, dar, de fiecare dată, persoana vizată se întorcea, îndepărtându-se. Vrea să strige, dar nu mai poate. Se lasă încet pe asfalt, lângă copilă, o sărută pe frunte și cade moartă lângă ea. SCENA 22 ROMAN, GEORGESCU, VASILESCU Cei trei polițiști sunt pe hol. Roman își revine încet, sub privirile îngrijorate ale lui Georgescu. Sună mobilul lui Roman și soneria lui pare o sirenă de vapor în acele clipe tensionate. Toți trei tresar. Roman simte că e trecut de sudori reci. Ia mobilul și îl privește, fără să răspundă. Are aerul că ar vrea să-l arunce, decât să răspundă. În cele din urmă răspunde. ROMAN (tremurat): - Roman! (ascultă mut. Deodată strigă): Nu! (o ia la fugă, disperat, pe hol) SCENA 23 ROMAN, DELIA, CRENGUÞA, Polițiști, mulțime Cu scrâșnete de frână, mașina lui Roman se oprește în fața blocului. Cordon de polițiști, mașini de poliție, o ambulanță și mulți gură-cască… Toți se dau în lateral, pe măsură ce un Roman orb, mut, înfrigurat, înaintează. Se uită în ochii polițiștilor din cordon și aceștia pleacă privirile, făcându-i loc să treacă. În spatele lui Roman se aud murmure: „E Roman! E comisarul Roman!” Cordonul se desface, dezvăluind priveliștea celor două corpuri neînsuflețite. Roman se apropie mut. Cade în genunchi lângă ele. Ia capetele celor două în brațe. Totul în jurul lui începe să se învârtă. SCENA 24 MALA, LEGIONARUL, Restul din scena 23 Legionarul la volan, Mala în dreapta. Mașina înaintează încet prin mulțime. LEGIONARUL (curios): - Ce s-o fi întâmplat aici? (își răspunde singur, cu ironie) Ceva tragic! Doar așa ceva atrage mulțimea! Mala tace. Își ascunde cu greu starea sufletească. Lumea se dă la o parte din calea mașinii. Amândoi îl văd pe Roman îngenuncheat, cu cele două corpuri în brațe. Mala zâmbește diabolic. MALA: - Dă-i bătaie! Am chef să beau șampanie! Legionarul o privește lung, fără ca Mala să-l observe. SCENA 25 Miting electoral. Apare o gașcă de huligani care pătrund în mulțime și încep să huiduie, să arunce cu gunoaie în tribună și să îmbrâncească oamenii. SCENA 26 ROMAN Locuința lui Roman. Sufrageria, slab luminată. Roman stă pe covor, într-un colț al camerei. Se joacă cu pistolul, privind fix bricheta sa celebră, un „Zippo” original, având pe fațetă un basorelief reprezentând un lup singuratic, urlând la Lună din vârful unei stânci. (trans înainte până la gross plan cu figura lui) Plânge. Își pune țeava pistolului în tâmplă. Ezită. Pune pistolul jos, pe covor, se ridică și ia de pe masa din apropierea lui poza cu soția și cu fata sa. Se așează la loc și închide ochii, lipind poza de piept. Din ochii închiși se preling lacrimi. SCENA 27 ROMAN Pe o șosea, un van merge întins. Ajunge la un pod unde trece prin spatele comisarului Roman, care stătea rezemat de balustradă. Având ca fundal un sângeriu apus de soare, Roman privește departe, peste oraș, aici văzut de sus, panoramă. Se aud acordurile unei melodii îndurerate, un saxofon plângând… SCENA 28 EPAVÃ, Traficanți Seară. O stradă pustie, lângă niște depozite, o rampă de descărcare. Apare van-ul din scena anterioară, oprește și semnalizează cu farurile. Din întuneric, alte faruri îi răspund. Ușa dreaptă a van-ului se deschide și coboară un individ. Își aprinde o țigare lângă mașină, în timp ce, în spatele său, prin ușa din spate a van-ului, coboară doi indivizi cu arme automate în mâini. Primul bagă bricheta în buzunarul gecii și mângâie în treacăt crosa unui revolver vârât la centură. Din cealaltă mașină coboară trei tipi, cei doi din spate de asemenea înarmați. Cel din față, de lângă șofer, se apropie cu pași rari. Ajunge în lumina farurilor van-ului: este Epavă. EPAVÃ (zâmbește): - Ați sosit exact la timp! TRAFICANTUL #1 (mârâie): - Ne place să fim punctuali! EPAVÃ: - Ați adus toată marfa? TRAFICANT #1: - Ați adus toți banii? EPAVÃ: - Hai, mă, omule, nu mai fi așa rigid! Avem timp și de-o tărie! (Duce mâna la buzunarul gecii. Cei din van dezasigură armele. Epavă ridică mâinile, face semn spre ei să se liniștească, apoi scoate încet o sticlă de buzunar.)Cum vreți! Pot să beau și singur… (trage un gât sănătos) SCENA 29 ROMAN, CRENGUÞA Roman, un Roman nebărbierit și încercănat, îmbrăcat neglijent, cu hainele mototolite, se plimbă pe stradă, noaptea. Plouă, dar el nu pare să bage de seamă, deși e ud până la piele. Merge pierdut, nici nu se uită pe unde îl poartă pașii. Deodată, în jurul său se face lumină, de parcă cineva ar fi aprins un felinar în noapte. Realizează și el și ridică privirea. În fața lui, din întuneric, din neant, se materializează, dar translucidă și irizată, ca o hologramă, fetița lui. Ea îl privește zâmbind amar. Roman se clatină, gata să cadă, sub puternica povară a ceea ce vede. Întinde mâna spre fată, dar, la gândul că acest gest ar putea duce la dispariția vedeniei, își retrage mâna brusc. Fata îi vede mișcarea și zâmbește. CRENGUÞA: - Fii liniștit, tăticule! (apoi chipul i se umbrește, iar ochii i se aburesc de lacrimi) Știi, mi-a spus mama să-ți spun doar că suntem bine… (izbucnește în plâns și ar vrea să îi sară în brațe, dar își dă seama că nu poate) Dar ne e dor rău de tot de tine… (plânsul îi oprește vorbele, în timp ce Roman nu mai poate suporta și se lasă în genunchi, plângând și strângând pumnii până se albesc) Te iubim, tăticule! Când redeschide ochii, Roman observă că, în jurul lui s-a făcut din nou întuneric. Fata dispăruse… Se așează pe asfalt și începe să plângă în tăcere. SCENA 30 MALA Mala se învârte agitată prin sufragerie. Are o țigare aprinsă și un pahar în mână. Sună telefonul. Răspunde și ascultă. VOCE: - Totul e O.K.! Pasărea a lăsat oăle în cuib! Mala închide telefonul fără să scoată o vorbă, oftează ușurată, se așează într-un fotoliu și pornește televizorul. Se transmit imagini de la mitingul „spart” de aurolacii lui Epavă. Zâmbește mulțumită. Ia telefonul și formează un număr. I se răspunde. MALA: - Ei?! Ce zici? Ești mulțumit de micul meu ajutor? Sper că urmărești știrile de la televizor!… (face o pauză destul de lungă ca interlocutorul să-și pornească TV-ul.) A propos! Vezi că am primit adineauri niște marfă! Sper că ai luat măsuri să nu fiu deranjată… (închide telefonul și începe să râdă, satisfăcută.) SCENA 31 ROMAN Roman, la el acasă, în sufragerie, stă la fereastră, cu fața lipită de sticla rece a geamului. Ochii se uită departe, cine știe unde, în beznă.(melodie adecvată). SCENA 32 ROMAN, MALA, Reporteri, cameramani, ziariști. Pe stradă, în fața locuinței lui Roman, câțiva reporteri, cameramani și ziariști stau răsfirați și plictisiți, așteptând să se întâmple ceva. CAMERAMAN #1 (către reporterul de lângă el, în timp ce scoate un pachet de țigări și îi oferă reporterului o țigare): - Ce crezi că putem scoate de aici? REPORTER #1: - Dracu’ știe? Ceva tot trebuie să se întâmple! Ori se împușcă polițaiul ăsta, ori vin traficanții ăia și-i iau glanda… Habar n-am! Dar ceva trebuie să se întâmple, măcar să nu fi stat, dracului, de pomană toată ziua! Deodată se simte o rumoare printre cei adunați acolo. REPORTER #1 (către cameraman 1): - Ia-ți unealta, că ceva se mișcă! Se ridică amândoi și se apropie de grup exact în momentul în care Roman iese din scara blocului și se trezește asaltat de reporteri. O reporteră îi întinde microfonul insistent în față. REPORTERA: - Nu ați mai fost văzut de cel puțin o săptămână! Au fost și speculații că v-ați fi sinucis! Acum v-ați revenit? (Roman merge mut, fără a reacționa cumva la ploaia de întrebări.) Părăsiți forțele de poliție? Vă dați demisia? Roman se oprește brusc, cu ochii închiși. Se întoarce spre reporteră și o privește câteva secunde în ochi. ROMAN (rece): - Dumneavoastră ce ați face? (o lasă câteva secunde mută, încurcată, neștiind ce răspuns să dea) Dacă m-aș sinucide,… sau dacă mi-aș da demisia, atunci ar însemna că familia mea a murit degeaba! (vorbește rar, apăsat, mai mult ca pentru a se convinge pe el ce urmează să facă) Datoria mea de soț,… de tată,… de polițist, este să fac totul pentru a împiedica alte suflete nevinovate să mai cadă în mâinile acestor bestii! Ca om, am murit deja, o dată cu soția și fetița mea! Acum, singura rațiune pentru care mai exist este să distrug acest flagel… sau, cel puțin să mor încercând acest lucru! Trans înapoi – cadrul devine imagine pe ecranul unui televizor. Continuă trans înapoi, până intră în cadru, amorsat stânga profilul alei, ca antiteza chipului lui Roman, în prim plan pe ecranul TV, care este amorsat dreapta. Chipul Malei în prim plan: amestec de furie și admirație. Travelling în jurul chipului Malei până în fața ei. Formează un număr la telefon. I se răspunde. MALA (rece, impersonală): - Trecem la planul „B”! SCENA 33 2 traficanți Parcarea blocului lui Roman. Noapte. Două siluete se desprind din întuneric și se furișează la mașina lui Roman. Unul descuie portiera de la șofer, celălalt portbagajul. Amândoi ascund pungi cu heroină în mașină, în căptușeala portierelor, sub bord, sub scaune, în portbagaj. SCENA 34 ROMAN CADRUL 1 Dormitorul lui Roman. Comisarul este în pat, cufundat într-un somn agitat. Sună ceasul deșteptător. Roman sare din somn și se uită repede în pat, alături. Realizează că doar o visase pe Delia și se aruncă cu fața în perna ei, plângând și strângând perna în brațe. CADRUL 2 În bucătărie, Roman este îmbrăcat, gata de plecare și își bea cafeaua. La radio se aude crainicul, anunțând: „Este ora opt fără zece minute!” Roman tresare și strigă: - O să întârzii la școală, Crenguța! Imediat realizează prezentul și izbește cu pumnul în masă. Sare de pe scaun și se oprește cu fața rezemată de ușa frigiderului, plângând. Își revine și iese din casă. SCENA 35 MALA, EPAVÃ Mala , în camera ei. Intră Epavă. EPAVÃ: - Sor-meo, m-ai chemat? MALA: - Da! Ia un pachet de „zăpadă” și caută două javre care nu știu NIMIC de noi! Dar NIMIC, auzi? Trimite-i la Liceul „Cuza” și spune-le că la ora 14:00 vine un individ să ia pachetul! Epavă rămâne uimit. EPAVÃ: - Un pachet întreg pe mâna la doi idioți? MALA (autoritară, dar și ironică): - Fă ce-ți spun! Nu gândi, că obosești! EPAVÃ : - Gata, sor-meo! Dar să nu mă acuzi pe mine dacă îi zicem „Pupici!” la pachet! Mala începe să mârâie, așa că Epavă se retrage. SCENA 36 ROMAN Roman iese din bloc și se urcă în mașină. Bagă cheia în contact și ezită să o răsucească. (Gross plan: ochii închiși când răsucește cheia; detaliu: mâna răsucind cheia în contact) După ce pornește motorul, Roman murmură: „Nici acum nu scap de chinuri, Doamne?” Se revine la plan întreg: mașina pornește, părăsește parcarea și se înscrie în trafic. SCENA 37 ROMAN, KILLER 1, KILLER 2 Panoramare: mașina lui Roman în trafic. Intră în cadru o mașină staționată pe contrasens. După ce trece mașina lui Roman prin dreptul ei, mașina demarează și intră în parcare. Din ea coboară Killer 1 și Killer 2. Ei intră în bloc, ajung la ușa apartamentului lui Roman, forțează ușa și se strecoară în casă. Scot din sân pachete cu droguri și încep să le ascundă prin casă. SCENA 38 ROMAN, GEORGESCU, VASILESCU, ȘEFUL LOR Mașina se oprește în fața sediului Poliției. Roman coboară și intră în sediu. În birou, Vasilescu și Georgescu tresar la intrarea lui. Se ridică și își strâng mâinile. Georgescu îl bate pe umăr pe Roman, vrea să zică ceva dar tace. Se așează toți la birouri și se fac că au de lucru. Roman stă la birou nemișcat, cu ochii fixați pe bricheta sa, pusă pe birou. Ușa se deschide și intră șeful lor. Le face semn din priviri celor doi, se apropie de Roman și îi pune mâna pe umăr. ȘEFUL: - Mă bucur mult să te revăd, Andrei! Mă bucur să văd că nu te-ai lăsat doborât!… Acum vreau să te rog să ai încredere în noi, în prețuirea noastră… și să fii calm! Să nu faci acum vreun gest necugetat! ROMAN (ridică spre el o privire inexpresivă): - Calm?… Știi dumneata cum e să aștepți… să te rogi, de câte ori bagi cheia în contact, să fie pusă o bombă, să scapi de chin?… Atunci ai vede că sunt calm…Da! Sunt calm! EI să fie calmi, acum, când mă simt pe urmele lor!(Se ridică și iese din birou). SCENA 39 ROMAN, CRINA, KILLER 1 Roman iese din sediu. Pornește pe stradă agale, fără țintă. Ajunge la o intersecție. Pe fundal se vede sediul unei bănci comerciale. Se aude strigat. CRINA: - Domnul Roman! Se uită în jur. O fată se apropie grăbită de el. Îi zâmbește. Este Crina. ROMAN (zâmbește trist): - Bună, Crina! Nu te-am mai văzut de mult… Este întrerupt de un trecător, care este chiar Killer 1. KILLER : - Mă iertați, domnule! Aveți cumva un ceas? ROMAN (se uită la ceas): - Da! Este ora trei fără un sfert! Killer 1 îi mulțumește și pornește mai departe. CRINA: - Aș avea atâtea să vă spun!… Am auzit toate câte s-au întâmplat… ROMAN: - Te grăbești? CRINA: - Nu! De ce? ROMAN: - Să fiu sincer, eu am plecat de la birou ca să fug… de fapt să iau o gură de aer! Hai undeva, pe o bancă, să-mi povestești despre tine! Pornesc amândoi agale pe trotuar. SCENA 40 GEORGESCU, MALA Georgescu este singur în birou. Scrie. Sună telefonul. Răspunde și se prezintă. Aude o voce de femeie, ușor alterată, agitată. MALA (cu vocea ușor schimbată, ton de mahala): - Domnu’ polițist, nu e posibil așa ceva! Așa intrăm, dom’le, în Europa? Ne omorâm copiii, dom’le? GEORGESCU: - Vă rog să vă calmați! (glumeț, încercând să-și liniștească interlocutoarea) Nu mă certați, înainte să-mi spuneți de ce! MALA: - Așa-i, dom’le! … Fusăi la școală s-o iau pă fi-mea, că acu’ e golani și ziua și noaptea, de ți-e frică să ieși la piață să cumperi un ou sau pătrunjel la ciorbă, că și ăștia de la piață,… hoți, dom’le! Hoți! Cinci mii legătura de pătrunjel, care, știm cu toții - din copilărie, măcar, când stăteam la țară – că acela crește singur, ca iarba… GEORGESCU (exasperat): - Doamnă, nu știu cum crește pătrunjelul, dar promit că am să mă edific asupra acestui obicei al pătrunjelului, de a crește! MALA (pare încântată): - Nu știi? Stai, omule, nu mai căta, că-ți esplic io acușica! Nu te mai chinui cu sămânță, că aștepți mult! Iei o rădăcină… GEORGESCU (se crede la capătul răbdării): - Lasă-mă, femeie, cu pătrunjelul… MALA (cu autoritate): - Dom’le, nu permit! Fii politicos, că nu mai ești milițian, să omori lumea pă străzi și să te bagi în față la coadă! Ești în slujba poporului, drăguță, și, cum eu sunt neaoșă din popor, va-să-zică ești angajatul meu! GEORGESCU (nu mai știe dacă să râdă sau să închidă telefonul): - Cucoană,… nu e chiar așa! MALA (nu acceptă contrazicere): - Ba așa-i! Și nu mă lua cu „cucoană”, cultule ce ești! GEORGESCU (ajuns la limită): - Spune, doamnă, de ce ai sunat! MALA: - Aoleu! Ai dreptate mătăluță! Fusei să-mi iau fata de la liceu și am văzut în curtea liceului doi infractori! GEORGESCU: - Ce fel de infractori? MALA : - Doi teroriști d-ăia care vând droguri la copii! Aveau la ei plicuri d-alea cu praf în ele și niște țigări cu iarbă în ele, ce dracu’ iarbă o fi, da’ ei așa le ziceau! GEORGESCU: - Doamnă, nu sunt teroriști! Sunt traficanți! MALA (mirată ironic): - Și d-aia mai stai de vorbă cu mine? Las’că mă vrăjești tu mai târziu, acu’ zi-le cum vrei, dar fă ceva de-i prindeți, să ne lase copiii în pace! GEORGESCU (aiurit de tot ) : - Da, doamnă! Mulțumim! Fugim după ei! (închide telefonul) SCENA 41 KILLER 1 Casieră Killer 1 ajunge la ghișeul băncii. KILLER 1: - Aș dori să fac o depunere! CASIERA: - Da, domnule! (pregătește un formular) Spune-ți suma! KILLER 1: - 100.000.000 lei! Aveți aici (îi întinde o hârtie) numărul de cont! … pe numele domnului Roman. Andrei Roman! SCENA 42 ROMAN, CRINA Crina și Roman stau pe o bancă, într-un parc. ROMAN (îngândurat) : - Deci ce am auzit despre Dorel este adevărat… CRINA (mirată): - Știați? ROMAN: - Ceva-ceva, dar nu prea mult!… În ultima vreme lipsește de acasă? CRINA (dă din cap, afirmativ): - Din ce în ce mai des și mai mult! Plus că iar au început să dispară lucruri de valoare din jurul lui (zâmbește amar și duce involuntar mâna la gâtul lipsit de lănțișor. Roman observă mișcarea mâinii, înțelegând ce se întâmplase. Crina oftează, apoi continuă, privind în pământ) Dar ce este cel mai grav, e faptul că a devenit extrem de violent… (îl privește rugător, dar și cu speranță în ochi) Ați putea face dumneavoastră ceva? (zâmbește amar, adăugând) Din nou? ROMAN: - Când devine violent? Când simte că e pe cale să te piardă? CRINA (oftează): - De pierdut… m-a pierdut de mult! Dar mă ține în mintea lui legată de el cu forța! Mi-e teamă să îi spun să mă lase în pace… A încercat Lucreția… (se oprește brusc și oftează din nou. Apoi zâmbește dulce spre Roman) Dar lăsați astea! Esențialul l-am spus! Dumneavoastră ce mai faceți? SCENA 43 GEORGESCU, VASILESCU, 2 arestați Georgescu deschide ușa biroului și se dă la o parte, făcând loc celor doi arestați să intre. Intră și el, merge la birou, se așează și începe să întocmească raportul. Deodată, sună telefonul. Răspunde. GEORGESCU: - Da, Zâcule! Nu! Roman este ieșit!… Cuum? Când? … Acum? Sigur?… Da! Venim! Venim! Închide telefonul și sare în picioare. Vasilescu tocmai intra pe ușă cu două cafele în mâini. VASILESCU: - Ușor, că arde! GEORGESCU: - Ba chiar arde! (spre cafele) Aruncă-le și hai! VASILESCU: - Ce arde, mă! GEORGESCU: - M-a sunat Zâcu! Mi-a spus că știe sigur că se va comite un act terorist la un liceu! Hai, că-ți spun pe drum! Sună-l pe Roman pe mobil! În timp ce Vasilescu se apucă să sune, Georgescu deschide ușa biroului și strigă unui coleg: „Grigoriule! Vino tu și du-i pe „creștinii” ăștia la „garsoniere”, te rog!” Se aude vocea lui Grigoriu, acceptând. Vasilescu închide telefonul și, împreună cu Georgescu, iese din cameră. SCENA 44 ROMAN, CRINA, DOREL Roman, pe bancă cu Crina. Sună mobilul lui Roman. Acesta răspunde, ascultă, închide. ROMAN: - Crina, iartă-mă! E o urgență! E ceva grav! Caută-mă la sediu când vrei! Se ridică și fuge spre locul unde își lăsase mașina. Apare Dorel. Se repede la Crina. E băut și furios. CRINA (îl vede și se ridică în picioare, anticipând ieșirea lui Dorel): - Bună, Dorel! DOREL (furios): - Ce faci aici, fă? Te hârjonești cu comisarul?! Îți plac gaborii, fă? Dai tu de dracu’! Să vedem cât or să ți se mai scurgă ție ochii după ăsta! SCENA 45 EPAVÃ, GRIGORIU, Arestații Pe holul poliției, Grigoriu îi duce pe cei doi arestați spre arest. Apare Epavă, care se preface că se uită pe la uși, căutând pe cineva anume. Privește încordat în jur, pândind o ocazie prielnică. Aceasta se ivește prin persoana șefului, care iese dintr-un birou, îl vede pe Grigoriu și îl strigă. Grigoriu le spune celor doi arestați să stea pe loc și face câțiva pași înapoi, spre locul unde era Șeful. În timp ce ei vorbesc cu voce scăzută, Epavă, „citind” în continuare etichete pe uși, se apropie de cei doi arestați. EPAVÃ (în șoaptă): - Fiți liniștiți! Nu vă lăsăm noi la greu! Mâine dimineață vă beți cafeluța acasă! ARESTAT #1: - Cine dracu’ ne mai scoate acum?! Ãla ar trebui să fie „Tata polițiștilor”! EPAVÃ (zâmbind șmecher): - Bă, prostovane! Tu ai auzit de șeful nostru? Ai auzit de Hașiș? Cei doi arestați neagă din cap. EPAVÃ: - E! Hașiș, șeful nostru, în realitate e polițist, bă, tembelu’dracu’! Și nu orice polițist, e chiar comisarul Roman! Așa că stați cuminți, că mâine vă scoate! SCENA 46 ROMAN, KILLER 1, KILLER 2 2 traficanți, ospătar Roman la volan, se grăbește spre liceul unde se anunțase prezumtivul act de terorism. Virează în plină viteză într-o intersecție, când aude în spatele său scrâșnind roțile altei mașini. Inițial, crede că e vorba de mașina unor alți polițiști, care se îndreaptă și ei spre liceu. Se uită în oglinda retrovizoare și vede că e urmărit de două mașini necunoscute. Pe geamul lateral al primei mașini se vede ieșind bustul unui ins, mascat cu o cagulă, care deschide focul cu o armă automată asupra mașinii lui Roman. Începe o urmărire pe străzile orașului. Roman caută să-i scoată pe teroriști din zonele circulate ale orașului, pentru a evita victime nevinovate. Astfel, mașinile ajung pe strada ce duce la ieșirea din oraș. Mașinile agresorilor îl încadrează și încep să-l împingă pe rând, pentru a-l scoate de pe carosabil. Deodată, Roman vede o mașină staționată pe dreapta și își încropește fulgerător un plan: izbește în mașina din partea stângă, își creează astfel un spațiu mai mare între el și mașina din dreapta, suficient pentru a o izbi acum cu o forță sporită; pândește momentul prielnic și izbește mașina din dreapta. Aceasta se dezechilibrează, intră în coliziune cu mașina staționată și sare peste aceasta, răsturnându-se și explodează. Urmărirea continuă peste podul de la intrarea în oraș. La ieșirea de pe pod, Roman virează brusc pe o alee lăturalnică și se pierde într-un nor de praf. Întârziind câteva secunde din cauza ratării virajului, fiind astfel obligați să facă o manevră suplimentară, urmăritorii intră pe alee, continuând „vânătoarea”. Dar abia reușesc, după o succesiune rapidă de curbe, să ajungă aproape de mașina lui Roman, când o zăresc pe aceasta derapând, părăsind asfaltul, izbind parapetul de pe marginea șoselei și căzând în râpa ce delimita partea stângă a șoselei. Mașina urmăritorilor oprește la locul unde mașina comisarului lăsase o ruptură în parapet și cei doi ocupanți, Killer 1 și Killer 2, sar din mașină și se reped pe marginea prăpăstiei, cu pistoalele în poziție de tragere, pregătiți pentru posibilitatea ca Roman să fi scăpat cumva din accident. Privesc amândoi mașina răsturnată în prăpastie: nu se vede nici o mișcare. La un moment dat, mașina explodează, resturile ei începând să ardă violent. KILLER 1 (în timp ce își vâră pistolul în ham): - Să mergem! N-are nici un rost să fim văzuți aici! E clar că n-a scăpat nimeni din „frigăruia” asta! În acest moment, camera începe un trans înapoi. În cadru, se vede, din ce în ce mai îndepărtată, mașina ucigașilor, porțiunea de șosea unde se întâmplase accidentul, având ca fundal coloana de fum ce se ridica din râpă, de la mașina incendiată. Trans-ul înapoi continuă, intră în cadru o balustradă și un gard viu, ce delimitează o terasă, apoi un colț din fața unei mese și întunecat pe fondul luminos al peisajului, amorsat stânga, o parte din spatele unui bărbat (umărul drept al acestuia și un semiprofil), care privește cum cei doi ucigași se urcă în mașină și pleacă. Lângă el se aude o voce: OSPÃTARUL: - Berea dumneavoastră! (intră în cadru mâna ospătarului, care pune o halbă de bere pe masă, lângă mâna clientului necunoscut. Zoom înainte la detaliu: mâna lasă pe fața de masă un obiect cu care se jucase până atunci și ridică halba. Detaliu pe obiect: bricheta cu lupul singuratic a comisarului Roman. Trans înapoi până la plan mediu: Roman, vizibil prăfuit de săritura din mașină, privește în lumină prin lichidul din halbă și zâmbește amar.) ROMAN: - La urma urmei,…și ăsta-i un drog! SCENA 47 GEORGESCU, VASILESCU, ZÂCU Georgescu și Vasilescu, în fața liceului, transpirați și de alergătură, dar și de nervi. Georgescu s-a rezemat de gardul de beton al liceului și își admiră țeava pistolului, cu un aer filosofal, în timp ce Vasilescu se învârte ca un leu în cușcă. VASILESCU: - Îl mănânc! Dacă îl prind, îl mănânc! Îl toc mărunt, îl fac salam și-l servesc la micul dejun de dimineață! GEORGESCU (suflă absent pe țeava pistolului, îl bagă în toc și-i spune calm, aparent total detașat): - Servești pe dracu’! VASILESCU (se oprește o secundă, contrariat, apoi se învârte mai departe): - Deștept, Roman! Ãsta, da, polițist! A mirosit că e banc: nici nu s-a deranjat să vină! Georgescu se ridică brusc. Cu mișcări agale se îndreaptă spre cișmeaua din curtea liceului, de lângă intrarea în clădirea internatului. Când mai are doar câțiva metri până la cișmea, țâșnește brusc spre intrarea în internat și iese de acolo cu Zâcu de guler. Vine cu el la poartă și se reazemă calm pe același loc unde stătuse înainte. Vasilescu, când îl vede pe Zâcu, explodează. VASILESCU: - Ești mort! Stai să fiu mai explicit: Ești decedat, băă, și nici nu știi! Bă, zombi-ul dracului, ce ai avut în cap când ne-ai mințit? (se duce la Georgescu cu un aer calm) Dă-mi o secundă un cuțit. Un briceag, ceva! (accelerează) Un topor, o drujbă, un joagăr… Să-l fac bucăți pe nemernicul ăsta! ZÂCU (plângăcios): - Fă-mi ce vrei! Nu m-am gândit că o să iasă așa! De-aia am și venit, să îi cer iertare lu’ dom’ comisar Hașiș! GEORGESCU (calm, precis): - De ce ai făcut-o? ZÂCU: - Voi mă mai iertați, dar cu Mala nu glumești! GEORGESCU (sare ca electrocutat): - Mala?!… Păi, nu e în pușcărie?… ZÂCU: - Nu e! Să fiu al dracului! A ieșit de mult! Ea mi-a zis să vă anunț! Și nici nu mi-a dat bani… mi-a zis doar că, dacă o fac, trăiesc! N-o fac… (tăcu, nemaiștiind ce să adauge) GEORGESCU (oftează și îl bate pe umăr): - Ai procedat foarte bine! (apoi spre Vasilescu) Asta explică multe! Hai repede la Roman! ZÂCU (emoționat, spre Georgescu): - Mă crezi!? GEORGESCU (îi aruncă o privire uimită) : - Da! De ce nu? ZÂCU: - Atunci vreau să mă revanșez față de matale și de dom’ comisar! VASILESCU (grăbit și supărat pe Zâcu): - Gata, bă, ajunge! N-avem timp de prostiile tale! ZÂCU (spune repede, pentru a nu mai fi întrerupt): - V-o pun pe Mala în brațe! GEORGESCU (sare și îl prinde de piepții bluzei): - Fă-o și te iau de nevastă! ZÂCU (îl măsoară din ochi și strâmbă din nas): - Neee… ! N-ai zestre! Polițiștii e săraci! VASILESCU (aproape urlând): - Lasă, bă, prostiile! ZÂCU: - Deseară… (șoptește și privește speriat în jur) Deseară se întâlnește cu ucigașii lu’ nevasta și lu’ fetița lu’ dom’comisar! Trebuie să le dea banii! VASILESCU (neîncrezător): - Și dacă trimite pe altul? ZÂCU: - Nu! Ea i-a tocmit, ea îi plătește! Nu se mai încurcă cu alții, să „cadă” iar… Cei doi polițiști se privesc. GEORGESCU: - Zâcule, e a doua pe ziua de azi? ZÂCU (rugător) : - Dom’Georgescu, dacă vă mint… Uite! Mă băgați de acum la zdup, și, dacă vă mint, semnez că-mi iau ce faptă vreți voi! GEORGESCU: - Bine, Zâcule! Spune-mi ce și cum! SCENA 48 ȘEFUL LUI ROMAN, GRIGORIU Șeful se află în biroul său, la masa de lucru, răsfoind niște rapoarte. Se aude un ciocănit în ușă. ȘEFUL: - Intră! În birou intră Grigoriu. Este vizibil afectat de ceva ce nu știe dacă să spună sau nu. Șeful îl privește lung și-i face semn spre un fotoliu, invitație să se așeze. Grigoriu se așează și privește în pământ. Șeful îl privește atent, dar îl lasă să decidă singur ce are de făcut. GRIGORIU (continuă să privească în jos): - Nu reușesc deloc să dau de Roman! Am aflat niște… zvonuri care… Voiam să le discut întâi cu el, personal, dar nu e de găsit! (face o pauză lungă, timp în care șeful rămâne mut, pentru a nu-l tulbura mai mult) Ce mai tura-vura, sunt niște chestii pe care consider că trebuie să le aflați,… să le lămurim înainte de a face următorul pas! (hotărât, ridică capul, privindu-l pe șef în ochi.) Am prins niște discuții între arestații de la liceu: erau foarte liniștiți, și afirmau că până mâine vor fi afară, scăpați de capul bandei lor, care e un om influent! ȘEFUL (zâmbește amar): - Dar ceea ce te-a dat peste cap e altceva, și anume identitatea căpeteniei lor! GRIGORIU (dă din cap, abătut): - Exact! E vorba chiar de comisarul Roman! (apoi izbucnește) Dar eu nu accept asta! Roman este un coleg exemplar! Un polițist curat! E o aberație… ȘEFUL: - O aberație care te-a dat peste cap de tot? Nu e logic! Dar, cum ai zis și tu, trebuie s-o lămurim cumva! (face o pauză, cumpănind situația) Deocamdată, taci din gură! Întâi trebuie să vorbim cu Roman, personal! Grigoriu dă din cap și iese. Șeful rămâne câteva secunde nemișcat, privind în gol. Tresare puternic la țârâitul telefonului de pe birou. Fixează aparatul cu privirea, ezitând să răspundă. După câteva apeluri, ridică receptorul și se prezintă. ȘEFUL (puternic surprins): - Cum? Focuri de armă?.. A explodat?!… Roman e mort?… Cade înapoi în fotoliul din care tocmai se ridicase. Închide, dar telefonul sună din nou. Da! Eu sunt!… Ceee?… Ce ați găsit?… Ce plicuri cu droguri?… În mașina comisarului Roman?… Sărite din mașină, la impact?… Înțeleg. (face o pauză lungă, calculând datele nou-primite) Mă asculți? Nu spuneți nimic nimănui! Secret absolut! Luați-l pe procurorul Iorgulescu, e băiat deștept și discret! Spuneți-i că îl rog din suflet… Trebuie să ne convingem!…. Da! Chiar dacă a murit, trebuie să știu adevărul! Mergeți acasă la Roman și căutați! SCENA 49 MALA, LEGIONARUL, GEORGESCU, VASILESCU Legionarul la volan, Mala în dreapta lui. E seară și mașina rulează fără grabă pe străzile slab circulate. La un moment dat, mașina încetinește și oprește în dreptul unui gang. Mala coboară cu o servietă în mână. Intră în gang, face doar câțiva pași și se oprește. Așteaptă. Nu se simte confortabil în acel semiîntuneric. Aude un zgomot și devine atentă. Zgomotul se repetă. MALA (șoptește): - Hei, sunt aici! O umbră se desprinde de zid și se apropie, intrând în lumină. Mala tresare: este Georgescu. GEORGESCU (rece, amenințător): - Inspector principal Georgescu! Mala, ești arestată! Mala țipă scurt, surprinsă. (prim-plan cu Legionarul aflat la volan, care tresare scurt și ascultă încordat) Mala își revine repede din surpriză și-și recapătă surâsul diabolic. GEORGESCU (o simte): - Mala, nu fă vreo prostie! N-ai nici o șansă! MALA (murmură interiorizat): - Să crezi tu! (apoi spre Georgescu) Inspectore, fii drăguț și pune arma aia jos, să nu scoți ochii cuiva cu ea! Și, pe urmă, hai să văd cum o să mă convingi să te las în viață! GEORGESCU (neîncrezător): - Doamne, ce talent actoricesc se va pierde în pușcărie! (devine serios) Gata, Mala! Să mergem! MALA: - Cred că ar trebui mai întâi să cazi de acord cu tovarășul dumitale! El e de altă părere! Georgescu se răsucește spre locul din spate, din întuneric, unde se afla Vasilescu. Acesta iese din umbră cu pistolul în mână, ațintit asupra lui Georgescu. GEORGESCU (nu poate crede): - E o greșeală! El e colegul meu,… nu-i așa, Vasilescule? VASILESCU (ironic): - Nu-i așa, Raulu’ tatii! V-am spus de mult că m-am săturat de cuvinte ca datorie, onoare, glazurate cu umilirile la care ne supun niște șefi mai corupți și mai scorburoși la suflet decât infractorii pe care îi arestăm! (ridică pistolul) Gata, s-a terminat! Alege: cu noi, sau… GEORGESCU (nu mai poate răbda scena): - Niciodată! (ridică arma spre Mala) Mihaela Popovici, în numele legii, te arestez! VASILESCU (strigă): - Potolește-te! GEORGESCU (se răsucește spre Vasilescu furios): - Ba tu… În momentul când l-a văzut pe Georgescu răsucindu-se, Vasilescu a apăsat pe trăgaci. Detunătura armei întrerupe vorbele lui Georgescu, care îl fixează cu o privire furioasă pe fostul său camarad și cade mort. În același timp, din întuneric țâșnește o umbră care, cu câteva mișcări rapide de arte marțiale, îl ucide pe Vasilescu. Mala încremenește, neștiind cine este acea persoană. Din întuneric apare Legionarul, cu fața inexpresivă, de piatră. LEGIONARUL: - Să mergem! Se urcă amândoi în mașină. În timp ce își punea centura de siguranță, LEGIONARUL: - Cine erau? MALA (după o ezitare): - Oamenii celor de care ți-am vorbit! Nu ți-am spus că m-au amenințat cu moartea? LEGIONARUL (reproș, nu crede nimic): - Atunci, ce căutai aici? MALA: - Sincer? Aranjasem ceva cu un rival! Credeam că îi pot stârni unul asupra altuia și să-i fac să mă uite pe mine! LEGIONARUL (face o grimasă de neîncredere, dar murmură): - Nu e treaba mea! Te privește! Oricum, erau doar niște ucigași… SCENA 50 ROMAN, ȘEFUL, Polițiști Roman intră în biroul său. Aprind lumina și se așează la birou. Închide ochii și zâmbește amar: „- Mai bine să mă creadă mort…” Ușa se deschide brusc și intră șeful. În spatele lui se mai văd câțiva polițiști. ȘEFUL: - Lucrezi târziu? ROMAN: - Am scăpat de moarte ca prin minune! (se întristează. Cu privirea în pământ) Nici nu știu: să mă bucur,… sau să regret?… ȘEFUL (ironic): - Regretă! De justiție n-ai să scapi! (Roman îl privește buimac, nemaiînțelegând nimic) Te plângeai că avem un trădător printre noi și, când-colo, știai tu ce știai, nu? Roman nu înțelege nimic. ȘEFUL: - Andrei Roman, ești arestat! ROMAN (e prea epuizat pentru a mai încerca să înțeleagă. Se lasă pe spate, rezemându-se de spătarul fotoliului și zâmbește amar): - Faceți o greșeală! SCENA 51 MALA, LEGIONARUL, ARABUL, Figurație: senatori, magnați, dame de companie etc. La locuința Malei are loc o petrecere care se vrea fastuoasă, pe măsura invitaților: senatori, deputați, bancheri, patroni etc. Lume multă, și în vilă, dar și pe terasă. O seară caldă, cer senin, atmosferă ideală. Într-un colț, Legionarul privește absent peste mulțime. Mala este în culmea succesului. Radiază veselie, mulțumire de sine. Îl vede pe Legionar că se îndreaptă spre ușă. Îi taie discret, ca din întâmplare, calea. MALA: - Doar nu pleci, nu-i așa? LEGIONARUL (zâmbind): - Nu! Mă duc până la toaletă. Trece de ea, exact când arabul o interpelează pe Mala, blocându-i astfel pornirea de a-l urmări pe Legionar. Acesta merge pe hol. Vede două uși: toaleta și biroul Malei. Intră în birou. Aprinde lumina și caută cu privirea prin încăpere. Îi sare în ochi un ziar ce se afla pe birou. Se apropie și observă pe pagina ziarului pozele a două chipuri ce i se păreau cunoscute. Privește mai de aproape și realizează că erau Georgescu și Vasilescu. Titlul articolului cu pozele îl face să tresară: „Polițiști din brigada anti-drog uciși în misiune”. Deodată simte că se deschide încet, fără zgomot, ușa din spatele său. În prag este Mala, care îl privește încordată. Se întoarce spre ea, schimbându-și cu repeziciune expresia feței. LEGIONARUL (cu un aer realist de om beat, dezorientat): - Poți crede că m-am îmbătat?!… (privește nedumerit în jur) Sau ai redecorat toaleta?!… Iese și intră la toaletă. Mala rămâne în pragul biroului, îngândurată. SCENA 52 ROMAN, ȘEFUL, CRINA CADRUL 1 Roman iese pe poarta Poliției, însoțit de șeful său. ȘEFUL (rece): - Faptul că nu avem încă nici o probă concretă să facem legătura dintre tine și drogurile găsite pe lângă mașină, nu înseamnă că s-a terminat! Fă bine și colaborează! E singura cale să-ți ușurezi situația! Roman îl privește mut, cu o față inexpresivă. Pleacă alene, cu capul în pământ. La câțiva metri o vede pe Crina, care îl așteaptă emoționată. O privește lung, fără nici o expresie. Ea îl privește încordată, așteptând un semn de la el. Când Roman schițează un surâs, Crina se repede la el și îi sare în brațe. Roman o respinge delicat. ROMAN: - Iartă-mă, dar miros ca un sconcs! La pușcărie nu prea se folosește „Cocolino”! Crina îl privește lung, în liniște. Pornesc amândoi pe trotuar. ROMAN: - De ce mă așteptai? Era evident că mă așteptai! CRINA: - Trebuia!… am venit de atâtea ori să te vizitez, dar nemernicii ăia nu mă lăsau! ROMAN (blând): - Nu sunt nemernici!… Eu am refuzat! CRINA (uimită): - Tu? … De ce? ROMAN: - Ce să vezi? „Umbra lui Mircea. La Cozia”… ? Merg o vreme fără să vorbească. Deodată Roman se oprește și se întoarce spre ea. ROMAN: - Ai ceva bani? Crina aprobă din cap. ROMAN: - Poți să mă împrumuți? Crina – același joc. CADRUL 2 Roman și Crina ies dintr-un magazin cu niște pungi în mâini. CADRUL 3 Roman și Crina ajung în fața blocului lui Roman și intră în scară. CADRUL 4 Ajung la ușă. Roman descuie și intră amândoi. Ajung în sufragerie, Roman pune bagajul la întâmplare, ia o sticlă dintr-o pungă și se duce în colțul în care stătuse când voia să se sinucidă. Începe să bea. La un moment dat, se oprește, se uită la Crina, ridică sticla în semn de „noroc” și-i mulțumește. Crina îl privește cu durere. Roman își aprinde o țigare, apoi, observând privirea Crinei, îi aruncă, aproape cu ură: ROMAN: - „Ce câine am fost și ce javră am ajuns”, nu? Crina își mută, îndurerată, privirea. Roman se uită în jur și vede poza familiei sale. Începe să bea, privind fix poza. CADRUL 5 Crina e așezată pe covor, lângă Roman, rezemată de el. Roman o îndeamnă brutal, împingându-i sticla în față, să bea. E beat criță. Ea îl refuză, îndurerată. CRINA (privindu-l): - Oare tot ce iubesc eu se distruge? ROMAN (filozofează cu simplitatea bețivului): - Nu iubi! Așa îi salvezi! Crina izbucnește în plâns. Roman o privește surprins și înduioșat. O mângâie. ROMAN: - Nu! Asta nu! Nu meriți să suferi! (ironic) Iau eu toată porția… Crina îl privește plângând încet. El bea din nou și vorbește privind în gol. ROMAN: - Știi că lupii sunt familiști convinși? (face o pauză, cât să o privească scurt, bea din nou și continuă) Când unui lup îi moare lupoaica, el rămâne, de bună voie, singur, până la moarte… Devine un lup singuratic! (face o pauză lungă, privește lupul de pe bricheta sa, o privește în ochi pe Crina) Iar mie tocmai mi-a murit lupoaica… SCENA 53 DOREL, LUCREÞIA Dorel, agitat, sună la ușa Lucreției. Aceasta răspunde. LUCREÞIA (surprinsă): - Bună, Dorel! DOREL (nervos, cu chef de harță): - Ba nu e bună deloc! Ce știi de Crina? LUCREÞIA (cu tact): - Hai înăuntru! Hai să-ți fac o cafea! DOREL (plin de draci): - N-am nevoie de nici o cafea! Spune-mi ce știi de Crina! LUCREÞIA (ezită, dar se hotărăște să spună ce gândește): - Ce știu despre Crina?! Că ai pierdut-o ca un prost! N-ai știut cum s-o păstrezi! Și acum, când, poate, e prea târziu, dai vina pe alții! Spre surprinderea ei, Dorel ascultă spășit. DOREL (rugător): - Și acum,… ce mă sfătuiești să fac? LUCREÞIA (critic): - Alergând ca un idiot și urlând amenințări, nu o faci nici pe mă-ta să te iubească! Fii calm, arată lumii și, mai ales, ei că te-ai schimbat și, dacă te-o mai iubi, vine ea! Cu forța nu o aduci! (blând) Hai înăuntru, să bei o cafea! Dorel intră și Lucreția închide ușa. SCENA 54 ROMAN, CRINA, BEÞIVUL CADRUL 1 Roman doarme în colțul unde stătuse până atunci. Se trezește și privește în jur, revenind la realitate. Privirea îi coboară pe obiectul din mână: poza soției și a fetiței. Crina doarme pe canapea. Visează ceva, pentru că are somnul agitat. Roman se ridică și iese din casă. CADRUL 2 Roman coboară scările și iese din bloc. Se uită în jur, neștiind încotro să apuce. Pleacă la întâmplare, pe trotuar. CADRUL 3 Seară. Roman, rezemat de balustrada unui pod. Pe fundal, un apus de soare însângerează panorama orașului, căzut în umbra serii. Lumini aprinse. Apare un bețiv, cu o sticlă în mână, lălăind. Ajunge lângă Roman și îl privește lung, studiindu-l, apoi îl categorisește și îi întinde sticla. BEÞIVUL : - Bea, frati-miu, că ești mai amărât ca mine! Roman tresare și îl privește urât, după care îl ignoră și se întoarce la loc, privind în gol. Bețivul dă din umeri și pleacă agale, bând și lălăind. Roman se uită lung după el, gânditor. Deodată tresare, se răzgândește și fluieră spre bețiv. Acesta se oprește și se întoarce spre el. Roman fuge la el. ROMAN (zâmbește): - Mai e valabilă invitația? Bețivul zâmbește și îi întinde sticla. Roman îl ia de gât, apucă sticla și trage o dușcă. Pornesc amândoi mai departe, ținându-se de gât. SCENA 55 MALA Mala, în sufrageria ei, se învârte prin cameră, furioasă. Ia telefonul și formează un număr. MALA: - Nu sunteți buni de nimic! Þinta e sănătoasă, bine-merci, gata să ne ia gâtul la toți! (șuieră amenințător) Sunteți în stare să vă faceți meseria, sau îmi suflec eu mânecile și mă pun pe treabă… Bineînțeles că asta înseamnă să încep cu voi… SCENA 56 ROMAN, BEÞIVUL, Grupul de boschetari Roman și bețivul merg pe stradă, împleticindu-se ușor. Își trec sticla pe rând, până o golesc și o aruncă la un coș. Ajung la un gang unde un grup de boschetari stau în jurul unui butoi din tablă, în care arde un foc vioi. Beau și îl ascultă pe unul dintre ei, care cântă la chitară. Cei doi nou-sosiți se așează lângă ei, primiți doar cu câteva priviri scurte, fără nici un semn de întrebare, ca și când erau împreună de când lumea. O fată ia o sticlă de jos și le-o întinde. Bețivul trage o dușcă și pasează sticla lui Roman. BEÞIVUL: - Bea! Să mai fugi de amintiri! ROMAN (ridică sticla si privește meditativ prin lichidul din ea): - „Mulți oameni obișnuiesc să-și înece necazul în pahar! Dar ce dracu’ te faci când necazul știe să înoate?” (simte că e privit, se uită în jur și zice, ca o scuză) Mark Twain! Bea și întinde sticla fetei. Aceasta îl remarcă, îl studiază și îl întreabă, arătând din priviri spre hainele lui elegante: FATA: - Ești nou pe stradă, ai? Roman dă din cap, abătut. FATA (se mută lângă el și îl bate pe umăr): - Fii liniștit! Am eu grijă de tine!… Cel mai greu o să-ți fie să uiți de unde ai căzut! ROMAN (se uită la ea și îi mângâie trist obrazul cu vârful degetelor): - Ai suflet bun! FATA (râde amar): - Aici toți avem suflet bun! Poate tocmai de-aia am ajuns pe stradă! Se cuibărește la pieptul lui, moment în care bețivul îi întinde iar sticla. FATA (bea o gură, dă sticla lui Roman și îi strigă chitaristului): - Luță! Vreau să cânți ceva, special pentru noul nostru prieten! (chitaristul se oprește și o ascultă) Cântă-ne „Colind amar..”! pun pariu că am ghicit ce e cu omu’! (arată spre Roman) Chitaristul zâmbește și îl privește pe Roman. Începe să cânte. 1 Vin colindători Când ninge trist, iar, peste noi! Iubito, vin colindători Când am uitat ce-nseamnă doi! 2 Vin colindători, Ninge amar peste pământ! Iubirea mea moare în zori Și parcă plâng,… și parcă plâng… Refren: De ce mai vin colindători, Când a murit iubirea mea? De ce mai vin? Măcar în zori Aș vrea s-alerg, să prind o stea! Nu! N-ai știut ce gol amar Îmi lași în piept, ce dor cumplit … Colinde plâng, … sunt singur iar … Doamne, de ce acest sfârșit ?! 3 Vin colindători! Iubito, hai, nu mai pleca! Þi-am spus plângând de-atâtea ori: Rămâi, te rog, iubirea mea! 4 Vin colindători! Iubito, hai să-i ascultăm! Rămâi, te rog, până în zori, Durerea grea, hai s-o uităm! (Refren) Când termină, Roman are lacrimi pe fața împietrită, inexpresivă. BEÞIVUL (îl privește lung, ia sticla și i-o întinde): - Bea, frati-mio! (încearcă să fie convingător) E superb să fii beat! (face o pauză, apoi continuă pe un ton amar)…cu condiția să fii beat de fericire… SCENA 57 EPAVÃ, ZÂCU, VITEZÃ Epavă merge pe o alee, prin parc. Pe o bancă, Zâcu și Viteză stau îngândurați. EPAVÃ: - Cine a murit, mă? Zâcu și Viteză îl privesc cu ură, muți. VITEZÃ (cu o privire galeșă): - Mă-ta! EPAVÃ (uimit): - Ce aveți, mă? V-am făcut ceva? ZÂCU (dă din mână a lehamite): - Nu-i, bă, nimic!… Dar nu-mi place deloc ce s-a întâmplat! Mi-e groază numai la gândul că lumea mă știe cu voi în gașcă! EPAVÃ (nervos): - Ce dracu’ ai, bă? Ce ți s-a pus pata pe mine? Varsă gușa odată și nu mă mai lua cu gargara! VITEZÃ: - S-a întâmplat că i-ați omorât familia lu’ Hașiș! EPAVÃ: - Vrei să spui comisarul Roman! Gaborul Roman ! ZÂCU: - Nu contează! Tot om e! VITEZÃ: - Și ce vină aveau nevastă-sa și aia mică? ZÂCU: - Da! Mai ales fetița! De ce nu l-ați omorât pe el? EPAVÃ (încearcă să se eschiveze-pompos): - Pierderi colaterale! Nu spun așa americanii când bombardează spitale și grădinițe? ZÂCU (scârbit): - Taci în gura mă-tii! Mi-e silă de voi! EPAVÃ (amenințător): - Dacă aude Mala ce ți-a fătat mintea, te pupă mă-ta rece! Mai bine puneți creierii pe bigudiuri și țineți pliscul! Gata! S-a terminat cu joaca! Nu mai suntem gașca de cartier, când ne tocmeam noaptea-n canale ce „spargem” a doua zi! (se dă mare) Sunt implicate multe interese, mai mari decât voi! Acu’ nici Mala n-ar mai putea să iasă, dac-ar vrea! Zâcu și Viteză, care până atunci se uitau în pământ, îl privesc mirați. ZÂCU: - Cum așa? Nu e Mala capul? EPAVÃ: - Ba da, dar s-a cuplat acu’ și cu niște mahări de prin parlament, cu niște arăboi… Dacă-i minți p-ăștia, apuci să o faci doar o dată! Zâcu și Viteză se privesc lung și Epavă realizează că a vorbit prea mult. EPAVÃ: - Bă, dacă nu ați uitat ce-ați auzit, mâine vă face alde mă-ta de șase săptămâni! ZÂCU (zâmbind ironic): - Ce am auzit? VITEZÃ (la fel): - Când? (spre Epavă) Ai zis tu ceva? EPAVÃ (același joc): - Eu? Când? Ce? SCENA 58 ROMAN, KILLERI 1 și 2 CADRUL 1 Roman, neîngrijit și beat, caută prin casă disperat băutură sau bani. Căutând, dă de poza soției și fetiței. ROMAN (beat, cu ură): - Voi zâmbiți! Ce vă pasă vouă? Știți voi ce trăiesc eu acum? (cade pe canapea și privește poza cu lacrimi în ochi) Voi, măcar sunteți împreună… CADRUL 2 Roman merge împleticit pe o alee de parc, cu o sticlă în mână. E seară, târziu. Se așează pe o bancă, termină de golit sticla, pe care, după mai multe încercări nereușite de a o pune la coșul de gunoi de lângă bancă, o aruncă și se întinde pe bancă. Adoarme repede. Deodată, se încruntă în somn. [(sepia) Instructorul lui, în kimono, se plimba pe cărarea de munte și îi povestea:” – Un aikidoka trebuie să aibă permanent simțurile treze! Întotdeauna te poate pândi o primejdie din beznă!”] Deschide ochii și privește în gol, concentrat. Deodată se rostogolește de pe bancă. În lemnul băncii se înfig două cuțite. Din spatele unor copaci apar doi indivizi cu cagule pe față, îmbrăcați în combinezoane negre. Unul este înarmat cu un nun-ceag, iar celălalt cu o katana (sabia specifică a samurailor). Îl înconjoară. Un lung moment, toți trei stau nemișcați, concentrându-se. Brusc, cei doi agresori pornesc în fugă la atac. Roman face o fandare spre cel cu sabia, îi parează lovitura cu ambele mâini, îi apucă antebrațul și, prin răsucire, împinge sabia în abdomenul celuilalt agresor. Apoi lovește cu cotul în fața primului agresor, răsucește katana, smulgându-i-o din mână, și o înfige pe la spate în abdomenul acestuia. Rămâne câteva clipe nemișcat, cu ochii închiși, aude zgomotul corpului agresorului căzând, după care scoate bricheta, o strânge în pumn și pleacă, împleticindu-se. SCENA 59 ZÂCU, VITEZÃ Zâcu și Viteză, singuri, pe o bancă din parc. Stau spate în spate, rezemându-se fiecare de celălalt. Sunt abătuți, îngrijorați. ZÂCU: - E nasoală! VITEZÃ: - Nu e nasoală! E le-ta-lă! Am bengănit-o! ZÂCU: - Dacă scap din măgăria asta, mă cumințesc! Vreau să apuc măcar 50 de ani… VITEZÃ (calm, deplin convins de ceea ce spune): - Nu scăpăm!… N-avem cum! Dacă ne retragem, respirăm pe cur, că de gâturi are grijă Mala! Dacă rămânem, ne „mazilește” ai lui Roman! Mă gândii eu și nu scăpăm! Tac amândoi, căzuți pe gânduri. Zâcu sare brusc, întorcându-se spre Viteză, care se dezechilibrează, gata-gata să cadă pe spate. ZÂCU: - Știu! Scăpăm! Știu cum! VITEZÃ (renunță la înjurătura pe care pornise s-o rostească): - Dacă o faci p-asta, ești mare! ZÂCU (șoptit): - Mergem direct la Hașiș! Îi spunem adevărul gol-goluț și-l rugăm să ne scape! VITEZÃ (cade pe gânduri, spre mirarea lui Zâcu): - Și dacă, de fapt, Hașiș e omul Malei? ZÂCU (ironic): - Da, băi, așa e! Și asta i-a omorât familia drept primă de Paști! VITEZÃ (dă din umeri): - Știu eu? Poate n-a vrut omu’ să mai da bani pe divorț! Zâcu rămâne mut. Îl privește câteva clipe pe Viteză, incapabil să reacționeze. Apoi vorbește, mai mult pentru el. ZÂCU: - Știi?! E superbă prostia ta! SCENA 60 ROMAN, ȘEFUL 3 killeri, polițiști, figurație CADRUL 1 Roman este în sufragerie, stând jos, pe covor, într-un colț al camerei, cu poza soției și a fetiței în mână și cu o sticlă aproape goală lângă el. Lumina e scăzută, singura sursă fiind becurile de afară, de pe stradă, ce-și trimit razele filtrate de perdeaua ferestrei până în încăpere.Deodată tresare puternic și se vede tot corpul cum se încordează, ca o fiară gata de atac. Simțurile toate intră în alertă. Se ridică încet, fără zgomot, și se apropie cu precauție de fereastră. Privește jos, în stradă, unde doi indivizi, două siluete închise pe fondul întunecat al străzii, coboară dintr-o mașină și se îndreaptă tăcuți spre intrarea în bloc. Roman se uită atent spre mașina cu care veniseră cei doi. La un moment dat, observă în interiorul mașinii un licăr slab, de la jarul unei țigări. Se îndreaptă liniștit spre locul unde își ținea de obicei pistolul, trage sertarul și observă tocul pistolului gol... Își amintește că nu mai era, practic, polițist și zâmbește amar. Se întoarce și studiază atent camera. Ochii i se opresc un moment pe lustră. Trage un scaun, se urcă pe el și demontează lustra, de la care ia țeava lungă prin care treceau firele. Pune lustra jos și o împinge sub un corp de mobilă. Se repede la debara, o deschide și scoate o cutie pe care o pune pe masa din sufragerie. Deodată zâmbește și se întoarce la debara, de unde mai ia două cutii cu produse chimice. Se duce în camera Crenguței, caută în biroul acesteia și rupe 3-4 coperți de caiete, ia o rolă de scotch și un tub de lipici, precum și cutiile de carton ale unor călimări de cerneală. Revine la masa din sufragerie, desface prima cutie luată din debara și ia din ea o mână de cuie. Apoi începe să facă cornete din cartonul coperților de caiet, în vârful cărora fixează cu grijă câte un cui, pe care îl întărește cu scotch și cu lipici. Ia celelalte cutii aduse din debara și toarnă în cantități egale, din fiecare, în cutiile de călimări, amestecând apoi conținutul cu câte o mână de cuie și piulițe. Tot din debara ia un ghem de cablu electric. Prinde în fiecare cutie capetele a două bucăți de cablu, celelalte capete legându-le la firele rămase libere pe tavan, de la lustră. Apoi lipește cu lipici și cu scotch cutiile cu acel amestec de perete, una exact lângă întrerupătorul din sufragerie, cealaltă tot la nivelul feței, dar mai înapoi de ușa sufrageriei, pe hol. Ia scaunul și deșurubează un pic becul de la aplicea din hol, după care se retrage spre canapeaua din sufragerie cu țeava și cu cornetele în mâini. CADRUL 2 Cei doi killeri urcă pe scări și se opresc un moment la ușa lui Roman. Ascultă atenți: liniște. Se privesc reciproc, apoi unul din ei scoate un șperaclu și începe să descuie ușa. Când reușește, celălalt scoate un pistol din sân, îi fixează un amortizor și trage în becul de pe scară, spunându-i celuilalt : „- Cine îi dă la cap, ia pariul, O.K.?” Primul scoate și el pistolul, îi fixează amortizorul și deschide cu infinite precauții ușa apartamentului. Intră amândoi fără să facă nici cel mai mic zgomot. Traversează holul, deschid încet ușa de la bucătărie și o cercetează cu atenție. Se îndreaptă spre sufragerie. Primul deschide foarte încet ușa dintre hol și sufragerie și amândoi tresar puternic când balamalele acesteia scot un ușor scârțâit. Al doilea vrea să-l certe pe primul, dar primul sare în șoaptă: „- Ce, mama dracului? Nici măcar nu mai e înarmat! L-au dat afară din poliție!” Intră în sufragerie, se oprește în pragul camerei, cu cel de-al doilea în spatele său, nerăbdător să intre și el. Vede în semiîntuneric silueta lui Roman întinsă pe canapea și ochește cu grijă. Deodată se aude o tuse ușoară a lui Roman și o mișcare a acestuia, ca și când s-ar trezi. Ucigașul trage rapid trei focuri în silueta de pe canapea și îi strigă celuilalt: -Te-am făcut, bă! Am luat banii, mânca-ți-aș! Apoi caută întrerupătorul pe perete, îl găsește și apasă butonul. O explozie puternică îi zboară pe cei doi, izbindu-i de peretele opus al holului. CADRUL 3 Din mașină sare un al treilea individ și pornește în fugă spre bloc. Urcă rapid scările și dă buzna în apartamentul lui Roman, conștient că, după tunetul exploziei, timpul rămas până la ieșirea vecinilor pe scară și până la venirea poliției este extrem de scurt. Hotărât să încheie rapid toată povestea, intră pe hol. Încearcă să aprindă lumina din hol, dar observă că aceasta nu funcționează. Vede cele două corpuri căzute pe podeaua holului și se apropie de ele. Îngenunchează și aprinde bricheta. Vede pe cei doi camarazi ai săi însângerați de ploaia de cuie aruncate de explozie, care, practic îi ciuruise, și dă să se ridice. Brusc, pe podeaua sufrageriei se aprinde o veioză al cărei spot de lumină era îndreptat exact spre fața lui, orbindu-l. În aceeași secundă în care duce mâna la brâu să scoată pistolul, se aude un suflat puternic, ca un șuierat, și un cornet de carton i se înfige prin globul ocular, penetrând până la creier. Ucigașul cade inert, fără cea mai mică tresărire. CADRUL 4 Roman stă pe bordura trotuarului din fața blocului său și fumează abătut o țigare. Strada e plină de mașini de poliție, polițiști, o ambulanță și, normal, gură-cască! Lângă Roman vine șeful poliției, se uită la el lung, admirativ, după care oftează. ȘEFUL: - Treaba cu țeava de la lustră și cu cornetul cu cui în vârf ne-a uluit pe toți! Ingenioasă, recunosc! Dar ce explozibil ai folosit pe hol? Nu mi-o lua în nume de rău, dar trebuie să specific în raport tipul explozibilului și cu ce drept îl dețineai! Roman se uită lung la el, jumătate amuzat, jumătate disprețuitor. ROMAN (zâmbește) : - Ai fost vreodată copil? Voi, viitorii șefi, nu făceați petarde când erați mici, din oxid de zinc și praf de bronz? Sunt două materiale folosite în zugrăvit, utile la casa oricărui gospodar... Șeful îl privește uluit, nemaifiind în stare de vreo replică. SCENA 61 ROMAN, GRIGORIU O terasă, cu câțiva consumatori, răsfirați pe la mese. Apare Roman, cu un aspect total neîngrijit. Se plimbă printre mese, căutând vreo posibilitate de a face rost de băutură. Nimeni nu pare a-l băga în seamă. Se uită la doi bărbați ce discută aprins în fața unei baterii de vin și zâmbește poznaș, luminat de o idee. Adoptă un aer absent, îngândurat, pornind agale spre acea masă. Ajuns lângă ea, începe să intoneze, cu un aer preoțesc: „Vinul Domnului, care faci rău la capul omului, marș pe gât!” Cum a rostit ultimele cuvinte, se repede, ia paharul plin de pe masă și-l bea dintr-o sorbitură. Îl pune înapoi pe masă și se îndepărtează calm, agale, urmărit de privirile uimite ale individului păcălit și cele amuzate ale colegului său. Se apropie de altă masă unde observase că mesenii nu sunt atenți în jur. Povestea se repetă identic. Un cuplu de adolescenți, aflați la o masă, îl observă pe Roman și tânărul îi șoptește fetei: TÂNÃRUL: - Să vezi ce-i fac, când s-o apropia! Ne facem că nu suntem atenți și îl las să spună toată polologhia aia cu „vinul Domnului”! Dar, când o termina, mă reped și îi suflu paharul înainte să poată schița ceva! Fata acceptă, amuzată. Băiatul umple paharele și încep să aștepte, urmăriți discret și de consumatorii de la mesele învecinate, care auziseră planul băiatului. Într-adevăr, nu durează mult și Roman se apropie de masa lor. O clipă, îi privește atent pe cei doi tineri, după care își reia aerul absent și își continuă drumul spre ei. Se apropie de masa lor cu privirea în pământ, dar, spre surprinderea băiatului și marele amuzament al celor din jur, când toți așteptau să-și înceapă „recitalul”, Roman spune doar un „Marș pe gât!” rapid și, înainte ca băiatul să poată schița vreun gest, apucă paharul și-l bea. Băiatul începe să râdă și el și îl cheamă pe Roman, care se îndepărtase. TÂNÃRUL: - Mi-ai făcut-o, domnule! Ai fost tare! Vreau să te cinstesc cu un pahar! Umple din nou paharul golit de Roman și i-l întinde. Roman acceptă, se apropie și ia paharul. Bea, pune paharul pe masă și arată spre pachetul de țigări de pe masă. ROMAN: - Permiteți! TÂNÃRUL: - Bineînțeles! Roman scoate bricheta, ia o țigare și o aprinde. Tânărul observă bricheta și tresare. TÂNÃRUL: - Dacă îmi dai mie bricheta aia, îți fac cinste și îți dau și prețul pe care îl dorești! ROMAN (privește lung bricheta): - Sunt lucruri pe pământ care nu pot fi vândute!… N-au preț! Bagă bricheta în buzunar și pleacă agale, mai departe, printre mese. Iese pe trotuar și pornește aiurea, pe stradă. Lângă un fast-food, Grigoriu, care stătea la ghișeu să-și cumpere ceva, îl recunoaște, lasă baltă ce comandase și vine spre el. GRIGORIU: - Domnul Roman! Roman tresare și se uită în jur. Grigoriu ajunge lângă el. GRIGORIU: - Am onoarea să vă salut, domnule comisar! ROMAN (amar): - Îți bați joc de mine, Grigoriule? GRIGORIU: - Nu, Doamne ferește! Știu ce ați pățit și prin ce treceți! Dar eu cred în dumneavoastră! Respectul ce vi-l port… ROMAN (îl întrerupe, nerăbdător): - Mulțumesc-mulțumesc! Lasă astea! Te superi dacă te rog ceva? GRIGORIU: - Orice! ROMAN: - Dă niște bani împrumut! GRIGORIU (oarecum descumpănit, nu se aștepta): - Cum să nu! (se scotocește prin buzunare și scoate niște bani) E tot ce am la mine… Roman îi înhață grăbit și pleacă, strigând un „mulțumesc” repezit. Grigoriu îl privește lung și îl vede intrând într-un bar. Se duce după el. Roman e la tejghea, aruncând un pahar pe gât. Grigoriu se oprește în ușă, neștiind cum să procedeze. Un client cherchelit se ridică de la o masă și vine la tejghea, lângă Roman. CLIENTUL: - Hei, barman! Fac cinste la toată lumea! ROMAN (îl privește amuzat): - Cu ce ocazie? CLIENTUL: - A rămas nevastă-mea gravidă! ROMAN (cu un aer șugubăț): - Cu cine? Clientul îl privește blocat, rămas fără replică. GRIGORIU (intervine încurcat): - Îmi cer scuze că mă bag, dar nu ați băut destul? ROMAN (răstit): - Nu! Destul, nu! (se calmează și trece la un ton blând) N-ai cum să mă-nțelegi! Nu îmi pot permite să fiu lucid… (ia alt pahar și bea, în timp ce Grigoriu lasă capul jos și pleacă). SCENA 62 ZÂCU, VITEZÃ, LEGIONARUL, MALA CADRUL 1 Zâcu și Viteză merg pe stradă, amândoi având aerul unui om care, după ce l-a lovit un tren, observă că nu era InterCity, ci un prăpădit de mărfar. ZÂCU: - Cum adică nu mai lucrează? Unde, dracu’, s-a dus? VITEZÃ: - Auzi la ei: „a fost arestat”! Ce se întâmplă aici? ZÂCU: - Nu știu, dar nu îl văd eu pe comisar să umble cu „praf” pe el! VITEZÃ (înlemnește de spaimă): - Þi-am spus eu că e omul Malei? ZÂCU: - Mucles, mă, accident genetic! Bați câmpii! VITEZÃ: - Bă! Tu bați câmpii, cimpanzeule! ZÂCU: - Goriloiule! VITEZÃ: - Neanderthalule! ZÂCU: - Mumie de tembel antic! VITEZÃ (îi întinde mâna): - Viteză! Încântat de cunoștință! ZÂCU: - Ribozomule! Încep amândoi să râdă și pornesc mai departe. După câțiva pași, Viteză se oprește brusc. VITEZÃ: - Zâcule, ce înseamnă ribozom? ZÂCU (începe să râdă): - Nu știu, dar sună savant, nu? Deodată, lângă ei claxonează o mașină. Se uită spre ea și înlemnesc. ZÂCU: - Legionarul! VITEZÃ: - Cum, dracu’ au aflat? ZÂCU: - Taci, dracului, că n-au aflat nimic! Legionarul le face semn să urce în mașină. VITEZÃ (pierit): - Au aflat, mă! Le-a spus Roman și l-au trimis p-ăsta să ne ia glanda! ZÂCU (îl privește o clipă): - Îți bubuie mintea! CADRUL 2 Se urcă amândoi în mașină. ZÂCU (spre Legionar): - Unde mergem? VITEZÃ: - Ne omori? (icnește la cotul lui Zâcu). LEGIONARUL (îl privește uimit pe Viteză): - Nu mergem nicăieri! O aștept pe Alexandra. Dar vreau să vorbesc cu voi până apare ea! ZÂCU: - Suntem numai urechi! LEGIONARUL: - Fiți și creiere! Ia spuneți scurt și precis ce învârtiți voi cu Epavă! Zâcu și Viteză înlemnesc. VITEZÃ: - Ești coleg cu Hașiș matale, nu? Zâcu îi trage alt cot. LEGIONARUL (încruntat): - Care Hașiș? VITEZÃ (lui Zâcu): - Nu mai da, boule! (spre Legionar) Hașiș! Comisarul Roman! LEGIONARUL: - Ce e cu el? VITEZÃ: - A lucrat cândva sub acoperire în banda Malei și a arestat-o! ZÂCU: - Pe ea și pe Epavă! VITEZÃ: - Pe noi ne-a iertat! A zis că ne dă o șansă să ne potolim! LEGIONARUL: - Și… cu ce se ocupa Mala? ZÂCU: - Cu ce… „Praf”! „Zăpadă”, „Iarbă”… LEGIONARUL: - Droguri! VITEZÃ: - Cum vrei matale să le spui! Zâcu își aruncă privirea pe geam și o vede pe Mala venind spre mașină. ZÂCU (lui Viteză): - Bagă a patra și cuplează spatele! Topirea, că vine Mala! LEGIONARUL (îi privește uimit): - Stați! Cine e Mala? Cei doi fug, fără să-i răspundă. Legionarul îi privește cum se ascund în mulțime, timp în care Mala se urcă în mașină. MALA: - Te uiți după fuste? LEGIONARUL (își compune o față plictisită și se întoarce spre Mala): - Când fusta e croită bine… (pornește motorul) SCENA 63 ROMAN, 2 angajați ai barului Ușa din spatele barului se deschide și ies doi angajați ai barului, cărându-l pe Roman, beat mort. ROMAN: - Cu gingășie, băieți! Nu mă legănați - e contraindicat la greață! Cei doi îl azvârle pe o grămadă de gunoaie și intră înapoi. Roman se reazemă într-un cot și îi privește răbdător, până se închide ușa. Apoi se caută în sân și scoate o sticlă pe jumătate plină cu băutură. ROMAN (spre sticlă, privind-o tandru): - Hai, iubito, fă-mă fericit! Îmi ești datoare, doar te-am salvat de la dezastru! (începe să bea) SCENA 64 LEGIONARUL, MALA, ROMAN Legionarul la volan, Mala în dreapta, relaxată. Mașina trece pe lângă gangul unde tace Roman pe gunoaie. Privirea Malei cade întâmplător pe Roman și aceasta tresare puternic. MALA : - Oprește!! Legionarul oprește imediat mașina, mirat. Mala lasă jos geamul portierei și îl privește îndelung pe Roman, simțindu-se cuprinsă de satisfacție. Legionarul o privește atent. Mala conștientizează că e privită și își schimbă rapid expresia feței, după care își întoarce privirea spre botul mașinii și spune repezit. MALA : - Să mergem! Am chef să petrec! SCENA 65 LEGIONARUL, MALA, ROMAN CADRUL 1 Roman zace pe grămada de gunoi și bea ultimele picături de alcool din sticlă. La un moment dat, privirea îi cade pe chipul Malei, care îl privea, rânjind diabolic din mașină. ROMAN (uluit, ca de o arătare): - Ceee…? Mala?… Imposibil! (se uită lung la sticlă și o aruncă, strigându-i): - Du-te dracului de alterată! Nu ești bună – dai halucinații! Se ridică cu greu. Este șocat. ROMAN: - Ce dracu’? Din toate halucinațiile ce i se puteau năzări unui bețiv nenorocit, apăruși tu! Cine dracu’ te crezi? Stai la coadă! Refuz să te văd! Te ignor! Vreau altă arătare! (se uită din nou spre locul unde fusese Mala și observă cu satisfacție că aceasta dispăruse) Ei, da! Așa mai merge! (pornește pe trotuar). CADRUL 2 Roman stă, îngândurat, pe o bancă, în parc. Vorbește singur, tulburat adânc de viziunea Malei. ROMAN: - Cum să o văd tocmai pe Mala? Asta e la pușcărie de ani de zile și nu m-am mai gândit la ea de atunci… De ce tocmai ea, de ce tocmai acum?… Să nu fi fost vedenie? Nu văd cum! Ei, drace! Chestia asta m-a trezit din beție! Acu’ trebuie să mă chinui s-o iau de la capăt! SCENA 66 ROMAN, LEGIONARUL Înserat. În fața blocului lui, Roman apare pe trotuar și intră în clădire. Urcă pe scări. Ajunge la ușa apartamentului și intră. Se duce direct la baie și se spală îndelung pe față. Ia un prosop și intră în sufragerie, ștergându-se pe față. Abia intrat, încremenește cu prosopul încă acoperindu-i privirea. Aprinde lumina și se întoarce brusc spre un colț al camerei, unde, într-un fotoliu, îl privește cu o față lipsită de expresie Legionarul. ROMAN: - Cine ești? Ce cauți aici? Cum ai intrat în casă? LEGIONARUL: - Ai probleme mult mai grave decât astea! ROMAN: - De pildă? LEGIONARUL: - Uiți că ești polițist… Și că toate cele prin care treci acum se datorează meseriei ăsteia! ROMAN: - Ce vrei să spui? LEGIONARUL: - Recunoaște că, dacă nu erai polițist, nimeni nu avea nimic cu tine! ROMAN (izbucnește): - Vrei să spui că eu sunt de vină! Știu, nu am nevoie de tine sau de vorbele tale! Eu le-am omorât! Eu am ales meseria asta! (îl privește cu ură) Spune cine ești și ce cauți în casa mea! LEGIONARUL: - Sunt persoana care te „admiră” cum te îmbeți ca un laș, bocind ca o muiere! Lasă smiorcăielile că ai treabă! ROMAN: - N-am nici o treabă! LEGIONARUL: - Ba ai! Ești, înainte de toate, un polițist bun și curat! ROMAN (zâmbește cu dispreț): - Ce folos, dacă nu pot dovedi asta? LEGIONARUL: - Ba poți! (Roman îl privește uimit, timp în care Legionarul scoate la vedere o mapă și o pune pe măsuța din fața sa) Acum poți! Ai aici tot ce-ți trebuie! Roman se repede, uitând de toate, ia mapa și o deschide. Scoate fotografii cu Mala alături de arabi, senatori, traficanți, liste de plată cu personalitățile corupte de ea, înregistrări cu aranjamente și ordine criminale, plus un reportofon la care Roman ascultă câteva fragmente din diverse casete… ROMAN: - Doamne! Chiar așa e! Mulțumesc! Ridică privirea spre Legionar, dar observă cu uimire că fotoliul e gol! Legionarul plecase. SCENA 67 ROMAN, GRIGORIU E ziuă. Roman, îmbrăcat din nou curat și elegant, cu aspect îngrijit, își bea cafeaua în bucătăria locuinței sale. Întinde mâna spre telefonul mobil, aflat pe masă. Observă tremurul pronunțat al mâinii și zâmbește amar. Ia telefonul și sună undeva. I se răspunde. ROMAN: - Roman! Andrei Roman. VOCEA LUI GRIGORIU: - Am onoarea, domnu’ comisar! Alex Grigoriu la telefon! ROMAN: - Ești singur? Vreau să spun, aude cineva discuția noastră? VOCEA LUI GRIGORIU (în glumă): - Dumnezeu și S.R.I.-ul! ROMAN: - Am nevoie de un prieten adevărat! (face o pauză și glumește) Știi pe undeva vreunul? VOCEA LUI GRIGORIU: - Și… dacă găsesc așa ceva, ce să-i spun? ROMAN: - Îi spui să fie la…(se uită la ceas) la 11 fix în parcul central, lângă statuie! VOCEA LUI GRIGORIU: - Se face! ROMAN (dă să închidă, apoi își amintește): - A propos! Îți mai vrei banii? VOCEA LUI GRIGORIU (râde): - Nu! A fost cinstea mea! (redevine serios) Comisare!.. Mă bucur că te-ai întors! SCENÃ DE LEGÃTURÃ: Trecerea timpului. SCENA 68 ROMAN, GRIGORIU Grigoriu ajunge în parc, lângă statuie. Se uită discret în jur, apoi se așează pe o bancă. Apare Roman, cu mapa de la Legionarul sub braț. Se așează pe bancă, lângă Grigoriu și pune mapa pe bancă, între ei. Vorbește fără să îl privească pe Grigoriu sau să facă vreun gest spre mapă. ROMAN: - Cu ce este în asta, poți dovedi că sunt complet nevinovat, ajutându-mă astfel să arestez adevărații vinovați! Vrei să o faci? GRIGORIU: - Dacă vreau?! Normal! ROMAN: - Astea sunt copii! Originalele sunt ascunse de mine într-un loc sigur, până la momentul oportun! GRIGORIU: - Domnule comisar, mă bucur că nu m-am înșelat în ceea ce vă privește! ROMAN: - Eu trebuie să te admir! Nici când mă huleau toți și toate aparențele mă acuzau, tu nu te-ai întors împotriva mea! (face o pauză) Mai ales după moartea lui Georgescu și a lui Vasilescu… nu mai aveam pe nimeni… GRIGORIU: - Greșit! Credeați că nu mai aveți pe nimeni! ROMAN (zâmbește și îl bate pe umăr): - La treabă! Se ridică și pleacă fără a se mai uita în urmă. SCENA 69 DOREL, ZÂCU, VITEZÃ Dorel merge pe stradă, abătut. Îi vede pe Zâcu și pe Viteză și se apropie de ei. ZÂCU: - Salut, Dorele! DOREL(dă din cap ca răspuns).: - Ce faceți aici? ZÂCU: - Așteptam pe cineva! DOREL (încearcă o glumă): - Am venit! VITEZÃ: - Nu pe tine, fraiere! DOREL: - Da’ pe cine? Pe Mala? Cei doi îl privesc cu suspiciune. VITEZÃ: - Ce ți-a venit? Care e treaba cu Mala? DOREL (cu un aer secretos): - M-a trimis comisarul Roman să vorbesc cu voi! Mi-a spus că nici nu se gândește să nu-l ajutăm: doar și el ne-a salvat atunci de pușcărie și ne-a mai dat o șansă! Zâcu și Viteză îl aprobă tăcuți. DOREL (simte ezitarea lor): - Hai, mă, ce dracu’?! E timpul să-l ajutăm și noi! ZÂCU: - Þi-a spus și cum? DOREL: - Da! Mi-a spus că e sigur că tot ce i s-a întâmplat e mâna unei bande care l-a luat în colimator! VITEZÃ (pripit): - Așa și este! DOREL (sare repede): - Cum adică? VITEZÃ: - Mala a organizat totul! E răzbunarea ei! Ea și cu Epavă, care, acum e mâna ei dreaptă! ZÂCU: - Spune-i lu’ Hașiș că n-am uitat ce a făcut pentru noi și suntem gata oricând să depunem mărturie! DOREL: - Nu vă e frică de Mala? ZÂCU: - Ce mai contează? Dacă te bagi în cârd cu dracul, oricum te omoară când nu mai are nevoie de tine! VITEZÃ: - Și, oricum, noi deja ne hotărâsem să facem ceva pentru Hașiș! Voiam să-l căutăm! DOREL(îl bate pe umăr.): - Sunteți niște băieți de treabă! SCENA 70 ȘEFUL, GRIGORIU Șeful se învârte prin biroul său, nervos. Alex Grigoriu stă într-un fotoliu, privindu-l calm. ȘEFUL: - Cum să-i spun eu lui Roman că am greșit? GRIGORIU (ironic): - Șefii nu greșesc niciodată! Uitasem! (observă că șeful îl privește acru și adaugă) Simplu: oricine putea greși, când toate probele îl acuzau! ȘEFUL: - Tu n-ai greșit! GRIGORIU (nu se poate abține): - Eu nu sunt șef! Sunt un simplu om, care are colegi, nu subordonați! (împăciuitor) Fii liniștit! Roman nu e omul care să-ți poarte pică!… și, să fim sinceri, e vina ta! Principala calitate a unui șef este latura umană! Trebuia să îți cunoști și să îți aperi oamenii cu care lucrezi! Să fii lângă ei până la capăt! ȘEFUL (acru): - Merci! SCENA 71 ROMAN, GRIGORIU, ARABUL, Polițist, traficant, figurație Interior de bar. Clienți puțini, doar 2-3 mese ocupate. Roman este la bar, îmbrăcat specific unui barman. La o masă retrasă, Grigoriu, împreună cu un coleg, amândoi purtând haine civile. În bar intră un individ (traficantul#1-scena 28) și se așează la tejghea. Studiază cu atenție fețele celor de la mese. ROMAN : - Ce să fie? TRAFICANT#1(fără să se întoarcă spre barman): - Ca de obicei!(îl remarcă pe Roman) Ah! Ești nou? ROMAN: - Da! E prima zi aici! (zâmbește complice) Azi e doar de probă! TRAFICANT#1: - Un whisky cu gheață! ROMAN: - Imediat! Traficantul se întoarce spre sală și îi privește atent pe Grigoriu și colegul său. În bar intră Arabul. Se așează la tejghea, lângă traficant, care se întoarce spre el. cei doi încep să discute în șoaptă. Se înțeleg, traficantul scoate discret un teanc de dolari, arabul îi ia și-i întinde o cheie. ARABUL: - Ai aici cheia! Găsești acolo și armele și explozibilul! Cei doi polițiști se ridică de la masă și pornesc alene spre ieșire. În trecere pe lângă tejghea, în dreptul infractorilor, scot pistoalele și le pun în coaste celor doi. GRIGORIU: - Nici să nu respiri prea repede! Arabul dă să se răsucească, dar Roman scoate un pistol de sub tejghea și i-l proptește în frunte. ROMAN (zâmbind dulce): - Lu’ ăsta micu’ (privește spre pistol) îi e dor să-ți strănute-n lumânare! Arabul și traficantul ridică încet mâinile. Grigoriu și polițistul îi încătușează. SCENA 72 GRIGORIU, POLIÞISTUL Figuranții din scena 28 Alex Grigoriu și colegul său, arestându-i pe traficanți, membri ai bandei Malei sau diverși indivizi, inclusiv persoane sus-puse, din anturajul Malei. SCENA 73 ROMAN, ȘEFUL, SABRINA Un polițist CADRUL 1 Roman intră în birou. Se așează în fotoliu și răsuflă ușurat: „- S-a terminat!” Sună telefonul mobil. Răspunde mirat. ROMAN: - Da! Ascultă îndelung. Ah! Îmi amintesc! Într-adevăr, colegul meu a folosit telefonul acesta într-o zi, când nu mai avea credit! (ascultă din nou) Sigur! Nu mă deranjează absolut deloc! Mă numesc Roman. Andrei Roman!… mă găsiți la sediul Poliției. (ascultă iar) deci veniți chiar acum? E bine! Vă aștept. Ușa biroului se deschide și intră șeful său. ȘEFUL: - Andrei, a venit procurorul Iorgulescu, să încheiem dosarul Malei și să-l înaintăm Parchetului! ROMAN: - Nicky?! Vin imediat! ȘEFUL (ezită o secundă): - Credeam că vrei să mănânci ceva, să te odihnești puțin… se poate ocupa Grigoriu… ROMAN (zâmbește amar): - Mă voi odihni mai târziu! Vreau să știu că s-a terminat totul! ȘEFUL: - Hai, atunci, până la bar, jos, să bem o cafea! Roman se ridică și ies împreună. CADRUL 2 Roman și șeful său, la o masă din bar, beau câte o cafea. ȘEFUL: - Și ce ai în plan pentru viitor? ROMAN: - Încă nu pot să mă gândesc la viitor!… Îmi este groază… Nu pot concepe viitorul fără Delia și Crenguța! (tace, oprit de un nod în gât) ȘEFUL: - Andrei, întotdeauna te-am considerat un om curajos! Abia acum, cred eu, viața îți cere cu adevărat să dovedești curajul necesar! Curajul de a trăi fără ele… curajul de a trăi pentru ele! Se apropie un agent de poliție. AGENTUL (se adresează lui Roman): - Dom’comisar, vă caută o domnișoară! Am condus-o în biroul dumneavoastră și i-am spus că veniți imediat! ROMAN: - Mulțumesc! (se scuză față de șeful său și pleacă) CADRUL 3 Roman intră în birou. În picioare, privind pe fereastră, Sabrina. Este emoționată. Roman o studiază discret. Îi place înfățișarea elegantă, grațioasă, a Sabrinei. ROMAN: - Comisarul Roman! Mă scuzați, domnișoară Sabrina, pentru că a trebuit să mă așteptați! SABRINA: - Dar și dumneata m-ai așteptat, nu? Suntem chit! ROMAN (zâmbi, plăcându-i răspunsul fetei): - Vă ascult! Luați, întâi, loc și spuneți-mi cu ce vă pot servi! SABRINA: - Mulțumesc, cu nimic! Nu stau mult! Vreau doar să mă lămuresc cu privire la ceva care mă chinuie… ROMAN: - Ascult! SABRINA: - Bănuiesc că știți oarecum ceva de la … „Athos”! (Roman dă din cap) Am dedicat anii tinereții exclusiv realizării mele profesionale! Am studiat din greu, am obținut rezultate care să-mi dea voie să sper într-un viitor frumos… Dar, odată realizată profesional, fiind în concediu la bunicul meu, preot bătrân din Medgidia, acesta m-a întrebat ce am de gând să fac cu viața mea, cu tinerețea mea!… Nu am știut ce să-i răspund!… Am realizat că, la 32 de ani, sunt singură (zâmbește) deși locuiesc cu una din surorile mele în acest oraș, dar… cum spunea „Athos”, „singur în mijlocul a șapte miliarde de semeni”! Și am văzut anunțul lui pe teletext! La început, am luat-o ca pe o joacă… ROMAN: - Îți era frică să speri! (Sabrina îl fixează cu privirea) Te temeai de deziluzii, considerând că, la vârsta ta, nu îți poți permite lungi și eșuate încercări! SABRINA (uimită): - De unde știți? Asta nu am spus-o nimănui! ROMAN: - Sunt polițist, ai uitat? În meseria asta nu faci nimic dacă nu poți citi oamenii și gândurile lor! Ideea împământenită cu polițiști proști e doar răutatea celor ce se tem de noi! SABRINA: - Așa cred că gândeam… dar, de ce ți-e frică, nu scapi, nu? Pentru că mesajele lui mă umpleau de bucurie, de vise și de speranțe… până când m-a dat brusc și total uitării… (oftează și privește în gol, pentru a-și stăpâni lacrimile) Mult timp am vrut să-l caut, să-i strig în față că e doar un nemernic, un ticălos ce își bate joc de semeni, de visele și sentimentele oamenilor, fără să-i pese de nimic! Am vrut să-l întreb ce a avut cu mine, cu ce i-am greșit de și-a permis să se joace astfel… (caută să se calmeze) Apoi am înțeles că, venind în fața lui ca o victimă lovită și umilită, nu îi voi da decât satisfacție! Așa că (se ridică, agitată) vă rog pe dumneavoastră să îi transmiteți cam ce credeți că merită să îi spuneți din partea mea! Îl cunoașteți mai bine! Sabrina se îndreaptă spre ușă, gata-gata să izbucnească în plâns. Roman se ridică brusc, nervos dar controlându-se. ROMAN: - Domnișoară! O ajunge din urmă lângă ușa biroului și o apucă de braț. De ce să nu-i spuneți dumneavoastră, personal? Sabrina încearcă să dea înapoi, dar Roman deschide nervos ușa biroului și o trage autoritar după el. o duce pe hol, unde, pe un perete erau înșirate tablouri cu chipuri zâmbitoare de polițiști. Deasupra lor era scris cu litere mari „CÃZUÞI LA DATORIE”. O duce în dreptul pozei lui Georgescu. Sub poza sa, era înrămată o coală cu poezia sa, „Pe când în rai ploua…” Sabrina o citește plângând, în timp ce Roman pleacă îndurerat în lungul holului (coloana sonoră: cântecul pe versurile acestei poezii) SCENA 74 MALA, LEGIONARUL Mala este așezată pe canapeaua din sufrageria sa și fumează. În fața canapelei, pe măsuță, o ceașcă de cafea aburește lângă un pahar cu coniac. Într-un fotoliu, Legionarul răsfoiește plictisit un ziar. LEGIONARUL (întoarce o foaie de ziar și tresare. Privește îngândurat spre Mala, apoi mârâie cu falsă indiferență): - Parcă îi cunosc pe ăștia! MALA (tresare, adâncită în gânduri): - Pe cine? LEGIONARUL : - Doi amărâți… au fost găsiți morți azi-dimineață! Erau cunoscuți după porecle: Zâcu și Viteză! MALA (se încruntă): - Mda… parcă am auzit și eu numele astea! (îl privește atentă pe Legionar) Și… cum au murit? Vreo supradoză prin canale? LEGIONARUL (întoarce foaia de ziar cu aparentă nepăsare): - Dracu’ știe! Ce-mi pasă mie? S-or fi omorât între ei! MALA (se întinde și îi ia ziarul. Îl răsfoiește și tresare): - Drace! LEGIONARUL : - Ce mai este? MALA (se controlează): - Aa... Nimic! Am uitat ceva! Lasă ziarul pe măsuță și se ridică, vizibil agitată. Ezită un pic, după care iese din cameră. Legionarul se întinde și se uită la pagina de ziar ce o tulburase atât pe Mala. Vede un titlu mare: „Importante arestări în banda Malei!” Zâmbește mulțumit. SCENA 75 ROMAN, ȘEFUL, GRIGORIU, MALA Roman, șeful său și Grigoriu coboară dintr-o mașină în fața locuinței Malei. Aceasta tocmai ieșea din clădire, cu cheile mașinii în mână. ROMAN : - Mala, ești arestată! MALA (încremenește o clipă, dar își recapătă curajul rapid): - N-ai să vezi tu filmul ăsta! GRIGORIU (scoate pistolul și ridică piedica): - Ba tocmai îl turnăm! MALA : - Idioții dracului, vă distrug când vreau eu! ROMAN (zâmbind ironic): - Hai, vrea acum! MALA : - Am oameni prea mari pentru voi! Cu un singur telefon vă desființez! (dă să pornească spre mașina ei) ROMAN (scoate cu mișcări calme pistolul) : - Mala, te implor! Dă-mi un motiv să te împușc! Mala se oprește și se întoarce încet cu fața spre el. SCENA 76 ROMAN, GRIGORIU Seara, Roman stă la birou, având singura lumină veioza de masă. Privește poza soției și a fetiței. Apare Grigoriu. GRIGORIU : - Gata, șefule… S-a terminat! (îl vede pe Roman cumplit de abătut) Ce s-a întâmplat? ROMAN (oftează și ridică privirea): - Nimic! Dar până acum mă ținea pe picioare lupta cu Mala, voința de a o prinde și aresta… Acum, deși au trecut atâtea luni de când totul s-a sfârșit, mi-e din ce în ce mai groază să mă întorc în casa aia pustie! GRIGORIU (cald): - Andrei, pot să te invit la un bar? ROMAN : - E o rezolvare de moment… (se răzgândește) O.K.! Fac cinste! Ies din birou pe vociferările lui Grigoriu, care insistă că el a invitat, el plătește. SCENA 77 SABRINA, GRIGORIU, ROMAN La ieșirea din sediul Poliției, pe trotuar, așteaptă Sabrina. Îi aude pe Roman și Grigoriu ieșind și se întoarce cu fața spre ei, făcând gestul de a le ieși în întâmpinare. Când vede că Roman e însoțit, se oprește. Cei doi sesizează mișcarea Sabrinei. GRIGORIU (se uită cu înțeles la Roman): - Eu mă duc la bar! (o salută în trecere pe Sabrina) ROMAN : - Sărutmâna! Mă așteptați… sau mi s-a părut?! SABRINA (pierită de emoție): - Da, într-adevăr… (se răzgândește) Dar cred că e o prostie! Mă scuzați, n-am vrut să vă deranjez! ROMAN : - Nu mă deranjați cu nimic! Și, ca să fiu sincer, chiar îmi era groază să ajung acasă!… SABRINA (scapă fără să vrea): - Vă înțeleg! Știu prin ce treceți! ROMAN (o privește chiorâș, amuzat): - S-a scris prin ziare? SABRINA (îmbujorată toată): - M-am dat de gol? ROMAN : - Polițiști proști găsești doar în bancuri! (o vede cât e de emoționată și îi zâmbește amabil) Știi ce? Dacă te-aș ruga să nu mă lași singur câteva ore, cât să cinăm împreună, aș fi deplasat? SABRINA (zâmbește): - Nu! Deloc! (adaugă încurcată) Adică… ROMAN (hotărât): - Șșt! Haide să haidem! O ia de braț și pornesc împreună. SCENA 78 ROMAN, SABRINA, EPAVÃ, LEGIONARUL, 3 traficanți CADRUL 1 Pe stradă, la ieșirea dintr-un local, Sabrina și Roman ies la braț, bine dispuși. SABRINA (veselă, mai sigură pe ea) : - Îți mulțumesc pentru tot! A fost o seară superbă! ROMAN: - Eu trebuie să-ți mulțumesc! Așa că te rog să mă lași să te conduc până la blocul dumitale! E o oră târzie… SABRINA : - Mi-ar face plăcere, dar stau prea aproape pentru a mai porni mașina! ROMAN (zâmbește): - Știu să merg! Uite! (face câțiva pași în fața ei) SABRINA (fredonează și izbucnește în râs) : - Ș-avea mersu’ legănatu’! Roman o privește lung, zâmbind. CADRUL 2Cei doi merg la braț, pășind rar, ca și cum ar dori să amâne clipa despărțirii. Sabrina își apleacă capul pe umărul lui Roman, în timp ce acesta îi arată constelațiile pe cer. Sunt în parc, cufundați în bezna nopții, doar felinarele rare de pe alee mai aruncă ceva lumină pe alocuri. Deodată, în întuneric răsună mai multe focuri de armă. Roman reacționează fulgerător – o ia pe Sabrina în brațe și cad amândoi în iarba de la marginea aleii. ROMAN (scoate pistolul și, în timp ce o protejează pe Sabrina cu propriul său corp, îi șoptește): - Stai nemișcată și închide ochii! SABRINA (protestează în șoaptă) : - Nu mi-e frică! ROMAN (zâmbește): - Cel puțin nu mor apărând o toantă… (Sabrinei) Închide ochii, să nu lucească în întuneric! SABRINA (închide ochii și zâmbește) : - Am înțeles! Roman o privește lung, câteva secunde. Se aud iar împușcături și gloanțele lovesc pământul în jurul lor, țiuind. Roman se rostogolește câțiva metri și deschide focul. Dinspre agresori se aude un horcăit. ROMAN (are timp să glumească): - Minus unul! Se rostogolește mai departe, până la un copac cu trunchiul gros destul pentru a oferi un adăpost bun. Schimbă încărcătorul pistolului. Câteva gloanțe lovesc pământul în zona de unde trăsese el adineauri. Trage rapid 2-3 focuri și se aude un zgomot de corp căzând la pământ. Mai multe gloanțe lovesc copacul. Se uită prudent și vede că mai sunt doar două locuri de unde fulgeră flăcările de la gura țevii. Răspunde cu foc și rămâne fără muniție. CADRUL 3 După un copac, de pe partea opusă lui Roman, Epavă schimbă încărcătorul armei. Strigă spre celălalt traficant rămas în viață. EPAVÃ: - Pe el, mă, că nu mai are cartușe! Se aude vocea celuilalt. TRAFICANT: - Du-te tu! De ce nu te duci? EPAVÃ (furios): - Du-te, bă, că eu te acopăr! (vede că nu primește răspuns) Sau du-te-n morții mă-tii de laș împuțit! Liniște. Epavă trage 2-3 focuri spre copacul după care e ascuns Roman. EPAVÃ: - Hai, bă, să-l prăjim pe porcul ăsta! Uite, bă, că nu mai are gloanțe! Liniște. Epavă se lasă încet jos, în iarbă, și se rostogolește spre traficant. Îl găsește întins în iarbă, cu un pumnal înfipt în spate, în inimă. Terorizat de frică, se ridică în picioare și pornește spre Roman. EPAVÃ: - Ieși, bă, porcule! Ieși, bă, să te ciurui, că vin peste tine! (ajunge pe alee, la câțiva metri de locul lui Roman și se oprește când acesta iese din spatele copacului, cu pistolul în mână) ROMAN (rece): - Epavă, aruncă arma! Nu are rost să mori! EPAVÃ (tensionat la maxim): - Ești mâncat, bă, porcule! Nu mă vrăjești tu cu abureli d-astea! Știu că nu mai ai gloanțe! ROMAN (calm): - E păcat să mori, Epavă, pentru o prostie… Îl vede pe Epavă că ridică arma și trage. Epavă încremenește, cu un aer uluit. ROMAN (sec): - Mai aveam! (îi arată cu un deget ridicat) Unul! Epavă cade mort. Roman tresare, zărind în umbra unui copac o siluetă nemișcată, ce îl țintuia cu privirea. Se duce la traficantul ucis cu pumnalul, smulge arma albă și se întoarce spre siluetă. ROMAN : - E al dumitale, nu? Îți mulțumesc! Silueta dispare în întuneric. Roman se uită la pumnal, îl șterge cu iarbă, îl bagă în buzunarul sacoului și se duce la Sabrina, îngrijorat. O ridică de la pământ, după care, văzând că e teafără, o strânge în brațe. Până să își dea seama vreunul din ei ce fac, se sărută lung, cu pasiune… SCENA 79 ROMAN, LEGIONARUL Seară. Locuința lui Roman. Se deschide ușa de la intrare și intră el. aruncă haina pe un fotoliu, în sufragerie, aprinde televizorul și se duce spre baie. Grossplan- ecranul TV- un reporter, aflat în fața judecătoriei, comentează procesul Malei. Roman intră în sufragerie, ștergându-se cu prosopul pe față. Se oprește brusc lângă prag și exclamă, aprinzând lumina: ROMAN: - Nu se poate! La fel ca atunci când îi dăduse probele, în fotoliu stătea Legionarul, zâmbindu-i. ROMAN: - Cum, dracu’, intri mereu în casa mea ca în Gara de Nord? LEGIONARUL: - Lasă astea! Sunt lucruri mult mai importante! ROMAN: - Iar!? Nu! De data asta, mi-am încheiat misiunea! Nu mai datorez nimic societății! LEGIONARUL: - Ba da! Stai jos! Nu te rețin mult… ROMAN (se așează): - Ascult! LEGIONARUL: - De fapt, am venit să-mi iau adio! Trebuie să dispar!… (zâmbește amar) ce vrei?! Am ucis, totuși, un om… ROMAN : - Dar era un … LEGIONARUL (hotărât): - OM!… cel mai greu va fi să fug de propria conștiință! ROMAN (scoate pumnalul și i-l întinde): - Spune-i conștiinței ăleia că ai salvat un suflet nevinovat! Mă refer la fata cu care eram în parc! LEGIONARUL (îl privește surprins): - M-ai recunoscut? ROMAN: - Bineînțeles! LEGIONARUL (refuză pumnalul și adaugă încurcat): - Nu! Þine-l amintire de la mine! Dar eu mă refeream la altcineva! La colegul dumitale, Vasilescu! (observă privirea uluită a lui Roman, oftează și începe să povestească) Iată cum au decurs faptele: Lucram pentru Alexandra, neștiind că ea este Mala... Îmi pusese în față o legendă pe care, oarecum, am crezut-o! Dar, în timp, amănunte fugare m-au făcut să îmi pun întrebări. Într-o zi, am găsit în mașină un bilet anonim, care spunea ceva în genul: „S-a ordonat uciderea familiei Roman! Apelez la dumneavoastră să faceți ceva pentru a salva acele suflete nevinovate pentru că v-am citit ca fiind un suflet bun și cinstit! Eu nu pot face nimic, orice gest de a anunța poliția sau pe comisarul Roman fiindu-mi fatal!” Þi-am lăsat biletul prin hârtiile alea! ROMAN (încordat): - Și? LEGIONARUL: - Cum Mala deja simțise că am „mirosit” ceva, m-am gândit că poate fi o capcană de-a ei, dar nu puteam accepta ca, totuși, să fie adevărat și eu să nu încerc măcar să mișc un deget... (oftează adânc și lasă privirea în pământ) Am ajuns prea târziu!… Doamne, cât aș vrea să fi putut face ceva! ROMAN (amar): - Ai făcut tot ce se putea! LEGIONARUL: - Și tu, în locul meu, ai fi făcut la fel…Așa că nu e nici o brânză! (tresare, amintindu-și) Iartă-mă, dar e timpul să plec! Până în zori trebuie să trec granița! ROMAN: - Stai! (se ridică și își ia haina) Te însoțesc! SCENA 80 ROMAN, LEGIONARUL Zorii zilei, pe un câmp mărginit de o pădure. Mașina Legionarului intră în cadru și oprește. Cei doi coboară. LEGIONARUL: - De aici continui singur! Se opresc tăcuți, emoționați. ROMAN: - Să ai grijă de tine! LEGIONARUL(zâmbind): - Tu să ai grijă de tine! Nu pot să mai vin la orice fleac! Râd amândoi. LEGIONARUL: - Fii atent! Nici nu vei simți, dar voi fi mereu cu ochii pe tine! Să nu mai clachezi la orice șut pe care ți-l trage destinul în fund! ROMAN: - Pe unde te vor duce pașii, să-ți amintești mereu de mine! Asta te va ajuta!(scoate bricheta și i-o întinde. Legionarul o ia și o privește) LEGIONARUL: - Lupul singuratic… ROMAN: - Exact! Mi-e teamă că, dintre noi doi, tu ești acum cel singur! (pleacă spre mașină) Am să las mașina mai departe de locul ăsta! (se urcă în mașină și coboară geamul lateral) LEGIONARUL: - Și eu?… Eu ce cadou să-ți fac? ROMAN (scoate capul pe geam): - Ai făcut-o deja! Mie pe mine m-ai redat! Trans înapoi până se văd în depărtare silueta Legionarului și mașina îndepărtându-se, pe fundalul zorilor. Mașina iese din cadru și rămâne silueta Legionarului. SCENA 81 ROMAN, GRIGORIU, DOREL Roman la biroul său. Are în față biletul care îl avertizase pe Legionar. Intră Grigoriu. GRIGORIU: - Ce e, Andrei? ROMAN(îngândurat): - Scrisul ăsta!… Îmi e cunoscut! (lasă biletul jos și se uită la Grigoriu) Tu ce treabă ai? GRIGORIU: - Te caută cineva! Un băiat, Dorel! ROMAN: - Să intre! Grigoriu îl aduce pe Dorel în birou. În timp ce Dorel se așază, Roman îi spune lui Grigoriu: ROMAN: - Te rog, adu-mi dosarul Malei!(Grigoriu iese și Roman își întoarce privirea spre Dorel, care stă cu ochii-n pământ) Bună, Dorel! Mă bucur că ai mai trecut pe la mine! Ce mai faci? DOREL: - Rău!… Cumplit!… Nu mai pot să dorm, nu mai pot să mănânc… ROMAN (se face că nu pricepe): - Ai fost la medic? DOREL: - Nu e treabă de doctor! (ezită și Roman îl lasă să se frământe) Eu i-am omorât pe Zâcu și pe Viteză! ROMAN: - N-ai cum! Am găsit ucigașii cu toate probele concrete! DOREL: - Nu! Vreau să spun că eu îi am pe conștiință! Nu mă puteam împăca cu gândul că o pierd pe Crina… și atunci… i-am spus Malei că vor să te ajute, să o „dea în primire”! Nu am putut crede că îi va omorî… mă așteptam doar să-i sperie, să-i gonească… ROMAN (rece): - Acum nu mai e nimic de făcut! (se lasă pe spătarul fotoliului și îl privește în ochi) Trebuie să trăiești cu gândul ăsta! Poate te va consola oarecum faptul că Mala avea oricum în plan uciderea lor! Nu a contat în nici-un fel intervenția ta, poate doar a grăbit evenimentul! (se întinde, ia o cană cu cafea de pe birou și soarbe o gură) Iar despre Crina, greșești cumplit! Din cauza ta a suferit mult! A venit la mine să îmi ceară sfatul și să mă roage să te ajut! Nu fi prost! Du-te, caut-o și cere-ți iertare!… dar când vei face pasul ăsta, fii sigur întâi că te-ai schimbat profund! În bine!! Intră Grigoriu. GRIGORIU: - Am adus dosarul!… Deranjez? ROMAN: - Nu! Dorel tocmai pleca! Dorel se ridică. Își strâng mâinile. ROMAN: - Dorele, înțelege că n-a fost nimic între noi! Scoate-ți prostiile din cap! Dorel dă din cap și iese. Roman ia din dosar colile cu declarațiile din timpul anchetei și le privește nerăbdător pe rând. Rămâne cu o coală în mână, o compară iar cu biletul și sare în picioare. SCENA 82 ROMAN, MALA, Gardian Pe holul arestului, Roman așteaptă îngândurat. Se vede agitația interioară. Apare un gardian escortând-o pe Mala. MALA (furioasă): - Ce mai vrei ? Nici după un an nu mă lași în pace? ROMAN (calm): - Ajută-mă să înțeleg! Mă dușmănești de moarte, angajezi killeri să mă ucidă, dar tot tu trimiți un bilet Legionarului să ne salveze! MALA (mârâie): - Nu pe tine! Doar fetele voiam să salveze! Tu te apărai și singur! ROMAN (intrigat): - De ce? Era o capcană pentru Legionar? MALA (zâmbește misterios): - Voi, bărbații, nu veți putea înțelege niciodată inima unei femei! Se răsucește și pleacă, urmată de gardian. Roman rămâne nemișcat, îngândurat. Apoi se întoarce și el și iese. Ajunge în stradă. Afară ninge peste orașul împodobit cu ornamente de Sărbători. SCENA 83 ROMAN Roman merge pe stradă, printre trecători grăbiți la cumpărături și copii porniți deja cu colindul. Se înserează. Intră în scara blocului și urcă pe scări. Se întâlnește cu un grup de colindători ce coboară zglobii scările. Le face loc, lipindu-se de zid și privindu-i lung, cu lacrimi în ochi. Se aude melodia „COLIND AMAR”. Ajunge la ușă, descuie și intră în casă. Pe hol se dezbracă de scurtă, o pune în cuier și se uită atent în jur. Ușa de la sufragerie este deschisă și se vede un Pom de Crăciun împodobit. Trans înainte de la PG la Detaliu pe o creangă de brad, se leagănă ușor, recent atârnată, bricheta cu „lupul singuratic”. Roman începe să râdă . SFÂRȘIT 27 Decembrie 2003 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate