Niște Dorințe

- adaptare –

de Ciprian Nemesiu


Dan - 38 ani
Irina - 34 ani

O bancă cu un copac în spate.

Dan intră pe scenă, se așează pe bancă și își aprinde o țigară. E neliniștit, are emoții ca la o primă întâlnire cu o fata de care este îndrăgostit.
Irina vine grăbită înspre bancă, se uită întrebător la Dan care îi face semn din cap să ia loc.Irina rămâne în picioare și se uită nerabdătoare la Dan.

Irina: - Ce vrei!? (răstit) Am fugit de la serviciu pentru a ajunge aici.Sper că nu ai de gand să-mi spui ceva idiot...o frustare,o bagatelă...cum ai tu obiceiul...

Dan o mai invită o dată să ia loc,ea refuză (gestual). Emoțiile lui Dan cresc. Irina bate nervoasă din picior.

Dan: - Uite, aș vrea să discutăm despre (ezită)...despre căsătorie.
Irina: - Despre căsătorie?! (îmbufnată) Mă, tu glumesti sau ai de gând să vorbești serios?
Dan: - Serios(se relaxează). Vreau să-ți vorbesc despre căsătorie. Mai exact aș dori să-ți spun care sunt dorințele mele cu privire la căsătorie.

Irina se așează pe bancă, scoate o țigară și cere gestual un foc.Dan îi ofera un foc dupa care o privește măsurându-i fiecare gest.

Irina: - Ce-i cu...? (uimită și foarte agitată) Ce vrei? (trage un fum din țigară) Ce vrei să-mi spui?Nu înțeleg!
Dan : - Aș vrea, în primul rând, să-ți spun cum ar trebui să fie o soție.
Irina: - Cum ar trebui să fie o soție!? (mirată-dezgustată)
Dan : - Îhi..(trage un fum din țigară)

Moment de liniște în care Irina își agită cu nervozitate piciorul suspendat iar Dan își freacă palmele intre ele.

Dan: - Uite, să-ți spun ce-mi doresc concret. În primul rând, daca se poate ar fi drăguț,...soția mea..să nu mă înșele. (Irina se enervează vizibil) Stai!..îmi dau seama că ...poate e dificil....,dar cer prea mult să mă iubească doar pe mine? (sfios)
Irina: - Ei na-ți-o bună..(dă din cap dezaprobator cu un zâmbet pe față)

Liniște, schimb de priviri, gesturi.

Dan : - Aș mai vrea,...daca se poate, bineînțeles..., să fie alături de mine în momentele grele. (Irina se enervează din nou) Stai...știu că sună a cuvinte spuse în fața preotului, dar ar fi chiar așa dificil ca ele să aiba justificare în realitate? Uite...spre exemplu mi-aș dori...nu,nu...Uite sunt dat afară de la firma la care lucrez...

Irina: - Ai fost dat afară!? Asta voiai să-mi spui de fapt!
Dan : - Nu, Doamne ferește! Era un exemplu. Deci... să zicem că sunt dat afară de la firma la care lucrez. Nu
mi-aș dori, trebuie să înțelegi, ca dialogul dintre mine si soția mea să decurgă astfel: „știam eu că m-am căsătorit cu un tâmpit, cu un neisprăvit, știam eu că nu ești în stare să faci nimic în viață“; iar eu să-i răspund încercând să mă apăr n-aș vrea să fiu nevoit să spun: „Iartă-mă, iubito“, iar sotia mea să-mi raspundă: „ Taci incapabilule! Mai ai nerușinarea să-mi vorbești!?“. Dimpotrivă, eu cred că soția mea ar trebui să mă încurajeze să-mi spună: „ Lasă iubitule, că putem trece noi impreună peste toate astea“. Înțelegi!?

Irina zâmbește sarcastic. Dan trage adanc un fum din țigară .

Dan: - Aș mai vrea...ca soția mea să facă mâncare. Nu întotdeauna!...știi că nu sunt un comunist, un retrograd. Să facă uneori ea, uneori eu. ( Irina se enervează din ce
in ce mai mult). Lasă, oricum nu e un aspect foarte important, pot trăi și fără mâncare.
Irina: - Stai puțin.
Dan: - Îmi pare rău dar nu-ți pot permite să mă întrerupi. (Dan ridică vocea) Aș mai vrea ca soția mea să accepte să facem un copil, un bebe , o lumină în casă. ăsta e un aspect foarte important. Mie îmi plac copiii; îmi plac foarte mult copiii. Aș vrea să am un copil cu soția mea.(se uită în ochii soției și îi ia palma in mana sa)

Irina e din ce în ce mai încordată; izbucnește.

Irina: - Ai vrea, ai vrea, ai vrea! Dar te-ai gândit totuși că eu nu vreau să-ți accept condițiile?î
Dan: - Nu-s condiții ( duios) , nu , nici vorbă. Sunt doar niște..dorințe, asta sunt...niște dorințe. Atât. Nu-i mare lucru.
Irina: - Eu nu le pot vedea altfel decât ca pe niște condiții. și nu-mi plac. Eu nu pot fi o astfel de soție.
(piciorul i se mișcă din ce în ce mai repede)

Dan se uită spre ea, Irina fumează țigară fără a-l baga in seamă.

Dan: - Nici macar parțial?
Irina: - Nici. (își curbeaza buzele cu mandrie) Nici!

Irina își continuă țigara. Dan se uita la ea, așteptând o reacție din partea ei. Irina își fumeaza ultimul centimetru din țigară. Fumul îi acoperă pe amandoi.

Irina: - Ce facem, în concluzie? Deci!?( își ridică sprâncenele)
Dan: - Ce să facem? (dă din umeri) . Tu hotărăști. Eu am vrut numai să-ți spun.
Irina: - Un fapt e stabilit: nu pot să-ți îndeplinesc condițiile. Deci?
Dan: - Dorințele...
Irina: - Ce?
Dan: - Dorințele ,nu condițiile.
Irina: - Cum vrei. ( dă din mană dezinteresată) Orice ar fi ele, dorințe , condiții, eu n-am de gând sa le respect. Întrebarea mea e; ce facem, divorțam?
Dan : - Nu cred ca e nevoie.
Irina: - Cum zici (dă din mâna indiferentă)
Dan : - Nu, după 15 ani de căsnicie, nu mai cred că e nevoie.

Irina aruncă țigara din mână, o calcă cu piciorul, se intoarce spre Dan și-l intreabă:

Irina: - Atunci, de ce dracu’ m-ai chemat aici?
Dan : - Așa....
Irina: - Cum adică „așa“!? Tâmpitule, mă faci să pierd atât timp doar....“așa“?
Dan : - Lasă, să nu mai discutăm.

Irina se ridică nervoasă și pleacă spre serviciu, Dan rămâne pe bancă, se uită în gol, dupa care se ridică și pleacă spre casă.

Cade cortina.




șș